Azi vreau să vă povestesc despre cinci lucruri care m-au ajutat după ce am născut. Și când spun „ajutat”, vorbesc serios, pentru că le-am folosit foarte mult și m-am pupat și felicitat pentru că le-am cumpărat. Primul lucru pe care l-am folosit din prima zi și pe care îl voi mai folosi cât de mult […]
Manifest pentru normalitate – Luaţi loc!
Mi se pare că mă mișc în reluare. Tocmai am pierdut metroul și zăresc la capătul peronului ceva portocaliu: două scaune – pe unul aș putea să mă așez ca să îmi trag sufletul. Dar până acolo fac două minute la cum mă mișc și ca să cobor fiiix la scările rulante când ajung, trebuie […]
Cât doarme un bebeluș? – experienţa noastră 0 – 4 luni jumătate
Încă din timpul sarcinii am început să citesc tot felul de articole referitoare la somnul bebelușilor. Cât doarme un bebeluș, mă întrebam, știind că orice estimare e, totuși doar o estimare, o statistică. Era posibil ca tiparul să nu i se potrivească și fetiței mele, însă eram curioasă. În niciun caz nu credeam că bebeluşii […]
Bebelușul la trei luni: comportament și dezvoltare
De curând am povestit despre 2 luni de bebelușeală și atunci am scris mai pe larg despre cum a fost pentru noi. În articolul de azi aș vrea să mă focusez pe bebeluș: ce știe să facă la trei luni, ce comportament are, cum s-a schimbat. În primul rând, la 3 luni, bebelușul nu mai este […]
Ce poţi să mănânci în timpul alăptării?
Dacă tot alăptez exclusiv (şi mă laud cu asta, mă ştiţi susţinătoare a alăptării până în pânzele albe), m-am întrebat ce mănânci în timpul alăptării? Am întrebat pediatrul, care mi-a spus că alimentaţia mea ar trebui să se bazeze pe supe, ciorbe, compoturi şi că sub nicio formă nu trebuie să pun gura pe pepenele […]
Două luni de bebeluşeală – experienţa mea
Nu îmi vine să cred că s-au împlinit fix două luni de bebeluşeală :). Parcă am bebe de 100 de ani! Perioada aceasta a fost plină de urcuşuri şi de coborâşuri, ne-am descoperit şi acomodat uşor-uşor una cu alta, ne iubim, ne zâmbim şi viaţa a căpătat un alt sens! Dacă în timpul sarcinii vă […]
Aşa, şi de ce porţi bikinii ăia?
…mă îmbrăcam în camera cealaltă atunci când am auzit întrebarea: „-Aşa, şi de ce porţi bikinii ăia?” Fără să vreau, m-am uitat la bikinii mei. Perfecţi, negri, cu dantelă (slăbiciunea mea), comandaţi din America. Cum adică, de ce îi port? Instinctiv, m-am uitat să văd dacă sunt murdari sau rupţi, Doamne iartă-mă. Dar nu era […]
Alăptarea după naşterea prin cezariană – experienţa mea
Într-unul din articolele mai vechi vă povesteam despre naşterea la maternitatea Bucur. Atunci vă pomenisem pentru prima oară despre alăptare şi azi, după aproximativ o lună de alăptat exlusiv, vreau să vorbim mai pe larg despre acest subiect. Bineînţeles, vă scriu despre experienţa mea în ceea ce priveşte alăptarea după naşterea prin cezariană – nu […]