Bună! Eu sunt Clarra, am 35 de ani şi am devenit mămica pe 1 noiembrie 2018. Am ales să nasc la privat, deşi cea mai apropiată maternitate privată este la Constanţa, la aproape 200 km depărtare. De ce? Pentru că mi-am dorit să am parte de curăţenie, profesionalism, omenie, şi să-l am aproape şi pe sotul meu la naştere. În plus, am un astm moderat, fac alergie la parfumuri, iar în sarcină n-am avut voie să iau niciun antihistaminic, aşa că toat sarcina am evitat cât am putut aceşti alergeni. În maternitatea de stat de la noi se folosesc dezinfectanţi cu miros puternic, care mă afecteaza foarte tare – am fost în timpul sarcinii timp de 5 minute în maternitate şi am făcut o criza urâtă de astm din cauza soluţiilor cu care spalaseră pe hol. L

Nu-mi plac instituţiile medicale, urăsc mirosul de spital, aşa că mi-a plăcut foarte mult că maternitatea Isis nu avea aspect de instituţie medicală, ci mai degraba de hotel. La recepţie mirosea discret a cafea, aveau un acvariu cu peşti portocalii foarte frumoşi, totul era nou, curat, prietenos. Personalul era amabil, relaxat, senin, de parcă erai la un centru de spa. Rezerva avea aspect de cameră de pensiune – am avut baie în cameră, mobilier de cameră de zi, televizor şi frigider, fotoliu-pat pentru însoţitor şi balcon cu vedere la mare. În rezervă nu mirosea a nimic.

Mi-a plăcut că am avut pus la dispoziţie de maternitate totul, în afară de pastă şi periuţă de dinţi: săpun, şampon, hârtie igienică de calitate, tampoane postanatale, apa plată, pahare, tacâmuri, prosoape, papuci. Mi se pare un semn de civilizaţie să nu vii cu hârtia igienică de acasă.

Bagajul l-am pregătit de prin săptămâna 35, ca să fiu sigură că nu mă ia naşterea prin surprindere. Ştiam că fiind vorba de o maternitate privată nu voi avea nevoie de prea multe lucruri, dar eu mi-am pregătit mai multe, preventiv (am luat în calcul şi posibilitatea de a nu mai ajunge la Constanţa şi a fi nevoită să nasc la maternitatea de stat de la noi). Ce am folosit din ce am avut în bagaj?

• 3 rochiţe de vâscoză/bumbac, cu decolteu în V, parte peste parte, care să-mi permită să alăptez usor – la naştere am folosit cămaşa de noapte pusă la dispoziţie de maternitate (dintr-un bumbac foarte fin), dar apoi le-am folosit pe ale mele; mi-au fost de folos toate 3 pentru că era foarte cald şi transpiram. Am preferat rochiţele în loc de cămăşi de alăptare din simplul fapt că nu am gasit nimic pe mărimea mea (XS-S). Toate cămăşile pe care le-am găsit erau largi, urâte şi mă deprimau. Aşa că am preferat să-mi iau ceva în care să mă simt frumoasa şi după naştere.
• gel de duş – am preferat să am gelul meu de duş fără parfum – Bioderma Atoderm
• perie de păr, periuţa şi pasta de dinţi
• serveţele nazale – pentru că eram răcită şi mi-a curs nasul într-o veselie
• crema cu lanolină.

Ce am folosit din tot ce am avut pentru bebe? Body-urile.

Dorinţa mea a fost să nasc natural, pentru că am avut o sarcină lipsită de probleme. Ştiu că acum e la mare modă cezariana, dar deşi mi-e teamă de durere, am preferat să nasc aşa cum ne-a lăsat natura. Ştiam că la stat n-o să stea nimeni după mine să nasc natural, din cauza astmului şi a vârstei – chiar dacă acestea nu sunt motive întemeiate pentru a apela la cezariană.

Deşi marea majoritate a gravidelor se ataşează de medicul lor ginecolog şi vor musai să nască cu el, eu n-am făcut asta. Am ales să-mi urmărească sarcina medicul de familie până în săptămâna 32. Apoi, la recomandarea lui am mers şi la un ginecolog – am ales unul care profesa şi în oraşul meu, dar şi la Isis. Acesta mi-a spus că nu va fi în oras când urma să nasc eu, aşa că m-a pus în legatură cu domnul doctor Bogdan Ciornei de la Isis – un medic foarte bun, care preferă naşterile naturale. Am fost la control la domnul Ciornei la 39 săptămâni şi o zi, am discutat despre planul de naştere şi urma să ne mai vedem peste o săptămână. Mi-a făcut o impresie foarte bună – de medic nu doar competent, ci şi implicat. Ne-am văzut direct în rezervă, pentru că în acea zi am şi născut

Am ales să am o moaşă dedicată – Ana Maria Bumb şi bine am făcut. Ca şi însoţitor l-am avut pe soţul meu. El a fost alături de mine pe tot parcursul spitalizării.

Apa s-a rupt la 01.30 noaptea, la 7 dimineaţa m-am internat şi la 23.45 am născut. A fost un travaliu lung, epuizant, un adevărat maraton. Am ciugulit câteva fructe uscate dimineaţa, dar le-am vărsat pe la ora 11, şi de atunci n-am mai putut să mănânc nimic. Am băut doar apă… multă apă! Moaşa şi soţul m-au susţinut şi încurajat pe tot parcursul travaliului. Până pe seară am stat în rezervă şi am reuşit să mă mai odihnesc între contracţii. Moaşa mi-a pus muzică clasică în surdină şi m-a ajutat să mă relaxez, mi-a făcut masaj, mi-a explicat în fiecare moment ce mi se întâmpla, ce să fac să-mi fie mai bine şi a ţinut legătura cu medicul Ciornei. Medicul a venit să mă vada la prânz, apoi seara, când urma să nasc.

Dilataţia s-a produs destul de lent. Am avut col uterin posterior. Când durerile au devenit foarte puternice, pe la 7-8 seara, am intrat în apă – o cadă mare cu apă caldă – a fost ca o mană cerească! A atenuat durerea, dar din păcate a mărit şi distanţa între contracţii, aşa că a trebuit să ies din apă. Deşi durerile au fost mari, am preferat să nu apelez la epidurală – medicul şi moaşa mi-au prezentat atât avantajele cât şi dezavantajele ei, aşa că am luat o decizie informată.  Totuşi medicul de gardă îmi reamintea că în orice moment pot cere epidurală, dacă simt că nu mai pot.

Pe la ora 23 ajunsesem la dilataţie 8-9 şi la capătul puterilor – tot ce-mi doream era să dorm! Eram nemâncată, nedormită, epuizată. Cu o ultimă fărâmă de putere am intrat din nou în apă, dar nu mai aveam putere să împing… Rămâneam fără aer din cauza oboselii şi a astmului. În jurul meu stăteau moaşa, doctorul Ciornei, soţul, medicul de gardă, dar şi câteva asistente şi neonatologi. Toţi au fost răbdători, nu m-au grăbit cu nimic. Am stat în apă o perioadă, încercând să-mi mai recapăt puterile.

Toţi cei din jurul meu m-au încurajat ca pe un sportiv de performanţă pe ultima sută de metri: „Hai! Ştim că poţi! Poţi! Esti atât de aproape de a-ţi ţine puiul în braţe!” Îi auzeam ca prin vis… Şi atunci mi-a dat Dumnezeu o putere supraomenească şi am reuşit să împing până mi-am văzut puiul! Nu voi uita niciodata privirea lui când mi l-au pus la piept! Era mic, roz şi speriat… a dat să plângă, dar cand l-am pus la piept şi i-am spus „bebeluţul meu!” mi-a recunoscut vocea şi s-a linistit – s-a uitat la mine cu ochi mari şi curioşi… aşteptase 9 luni să o vadă pe cea care îl mângâia şi îi vorbea mereu când era în burtică.

Tot personalul din salon ne-a aplaudat, ne-a felicitat pe mine şi pe soţ şi s-au oferit să ne faca poze.

Am avut o ruptură de perineu destul de serioasă, dar mi-au făcut o anestezie care m-a adormit, aşa că nu ştiu când m-au cusut. Când m-am trezit, după 30 de minute, m-au dus în rezervă, iar medicul m-a rugat să trec peste orice oboseală şi să-mi alăptez bebeluşul imediat, pentru binele meu şi al lui. Din fericire am avut lapte chiar de la început.

În acea noapte nu am putut dormi nici eu, nici soţul. Priveam uimiţi minunea mică şi nu ne venea să credem că e al nostru, că e atât de frumos şi perfect. El sugea şi ne privea uimit, parcă nu-i venea nici lui a crede că are aşa părinţi J Dimineaţă am privit răsăritul în 3… Apoi am început să delirez de oboseală… soţul vorbea cu mine, dar eu nu-l mai puteam urmări… nu inţelegeam ce spune.

Am sunat la recepţie să cer o perfuzie cu glucoză sau ceva care să mă pună pe picioare. În 2-3 minute a venit doctoriţa de gardă, însoţită de trei asistente. Toate îmi ştiau istoricul medical, n-a fost nevoie să le spun nimic despre mine, decât că mi se rupe filmul şi nu mă pot ţine pe picioare. Doctoriţa mi-a vorbit cu blândeţe, m-a mângâiat pe creştet şi mi-a spus că asta e epuizarea de după travaliu şi că trebuie să mă odihnesc. O asistentă mi-a cerut acordul să-l ia pe bebe la sala de neonatologie, pentru ca noi să putem dormi, să ne odihnim. Apoi îmi amintesc ca prin vis că mi-au pus nişte perfuzii… şi am adormit. Pe la prânz a revenit una dintre asistente – mi-a spus că a mai intrat de vreo 3 ori la noi în salon şi mi-a mai schimbat perfuzia încetişor, să nu ne trezească, şi că-i eram tare dragi cum dormeam. Mi-a dat sfaturi bune din experienţa ei de mamă, mi-a vorbit atât de frumos despre statutul de mama! Mi-a adus şi bebeluşul înapoi să-l hrănesc şi de atunci nu ne-am mai despărţit.

Pe parcursul spitalizării au venit zilnic mai multe asistente să ne viziteze, să ne întrebe cum ne simţim, dacă avem nevoie de ceva, mi-au dat sfaturi despre alăptare, îngrijirea copilului, au stat de vorbă cu mine cât am avut nevoie, fără grabă, fără să fie cu ochii pe ceas. Se vedea clar că e o meserie pe care o fac cu plăcere. Au venit şi mi-au arătat cum se spală bebeluşul, cum se usucă, cum se îngrijeşte bontul ombilical. Mi-au adus calmante, mi-au răspuns la orice întrebare şi mi-au spus să sun la recepţie pentru orice problemă. Moaşa a venit să ne vadă, ne-a felicitat, ne-a sunat şi după ce am ajuns acasă ca să vadă cum ne simţim.

Dupa naştere am primit din partea maternităţii scutece Pampers, pliculeţe Baby Drink, o sticluţă de vitamina D de la Secom, un flacon de Bepanthen, crema pentru mameloane Dove şi alte mostre de scutece, ceaiuri şi pastile pentru lactaţie, dar şi broşuri informative despre îngrijirea nou-născutului.

Rezerva a fost curată, lenjeria de pat impecabilă – dintr-un damasc fin, calcată ireproşabil, prosoapele erau multe, albe, de bună calitate, asemeni celor din lanţurile hoteliere. Mâncarea era asigurată de o firmă de catering. Nu era grozavă, dar nici foarte proastă. Unele mese au fost mai bune, altele mai puţin bune. Oricum eu nu prea am putut sa mănânc… În fiecare zi am primit şi câte o sticlă de apă plată de 2 litri.

Per total pot spune că experienţa naşterii la maternitatea Isis a fost una placută. A fost foarte greu, dar am simţit că întreg personalul mă susţine şi asta a contat foarte mult.

Dacă recomand această maternitate? DA, cu siguranţă! Mi-a plăcut că am avut condiţii bune – nici nu am simţit că am fost internată într-un spital, ci mai degrabă mi s-a părut că am stat într-o pensiune în care am fost bine îngrijită. Mi-a plăcut că am putut fi alături de soţul meu tot timpul. Mi-a plăcut că am fost tratată omeneşte, de un personal dedicat, fară a da nicio atenţie. Am plătit o factură la externare şi atât. Preţul platit a fost unul decent – 1000 de euro naşterea plus 200 de euro pentru moaşa dedicată (a fost alegerea noastră să avem moaşă dedicată). Am fost spitalizată 3 nopţi şi 4 zile. În preţul acesta a intrat naşterea, cazarea însoţitorului în rezervă cu mine şi 3 mese pe zi pentru mine. Masa însoţitorului nu era asigurată – se putea plăti 70 ron pe zi pentru cele 3 mese.

***

Pe Super-Mami.ro poţi citi şi alte experienţe ale naşterii din Bucureşti (maternitatea Polizu, Medicover, Medlife, Regina Maria, maternitatea Bucur, Filantropia, CF2, spitalul Universitar, Elias, Sanador), Constanţa (maternitatea Isis), Braşov (maternitatea Eva), Iaşi (maternitatea Cuza Vodă din Iaşi) şi despre naşterea în Olanda.

*Poveştile din seria Naşteri de pe www.Super-Mami.Ro reprezintă experienţe reale, povestite integral de mămici. Site-ul nu a intervenit prin adăugare de informaţii sau situaţii. Pentru publicarea poveştilor şi a fotografiilor personale, mămicile şi-au dat acordul în scris.