Nu îmi dau seama cum şi de ce 24.07.2017 mi se pare că a fost tare demult. Este ziua în care am adus pe lume primul nostru copil la maternitatea Filantropia din Bucureşti, minunea, centrul universului nostru.  Soţul meu lucrând într-un domeniu conex celui medical a încercat să îmi găseasca doctorul alături de care să mă simt cel mai confortabil pe perioada sarcinii şi evident la naştere. De la bun început mi-am dorit să nasc la stat, ştiind ce înseamnă o maternitate privată şi faptul că din punctul meu de vedere nu se justificau tarifele lor. Zis şi făcut, am ales un doctor cu referinţe extrem de bune şi foarte prietenos. Sincer vă zic că plecam de la fiecare consultaţie mai optimistă şi evident mai fericită că mi-am văzut puiul.

La 7 luni, pe 1 iunie 2017 „remorcuţa” mea a hotărât să se întoarcă în jos şi din cauza poziţiei în care se afla am avut nişte dureri pe care în mod normal nu trebuia să le am. Până în acea zi ştiam că voi naşte la spitalul Sf Ioan. Pentru că doctorul meu nu era în oraş, am fugit la spitalul Filantropia unde am avut noroc şi de gardă era şeful secţiei, dr. Valentin Varlas.
Eram extrem de speriată pentru că mi-au explicat că în momentul în care s-a întors a îndoit cordonul ombilical astfel încât bătăile inimii ei nu mai erau normale. Dr. Varlas a venit din sala de operaţii, m-a monitorizat şi (pe scurt) a făcut să fie bine. Acela a fost momentul în care am hotărât că acela este spitalul în care vreau să nasc. Toata lumea a fost extrem de atentă cu mine, spitalul era curat, totul era cum îmi doream.

La 38 de săptămâni, într-o joi la ora 3 aveam programare la consult la dr. Varlas. La ora 10 am început să am nişte contracţii şi de frica naşterii am stat cuminţică până la ora 3 şi în loc să mă duc la spital m-am dus la cabinet. Aveam contracţii şi dilataţie 4 J M-a trimis direct la spital. Panicăăăă!
Am ajuns la spital unde m-a mai consultat un doctor de la camera de gardă (dr. Ediz Huseyinoglu – primul doctor care m-a ţinut de mână şi mi-a zis uitându-se în ochii mei că o să fie totul ok) şi toată lumea îmi spunea că până la ora 7 voi naşte.  Am primit de la garderobă o cămaşă de noapte şi m-au internat.
Off, gentuţa mea! Gentuţa mea de spital în care îmi aranjasem cu grijă scutece pentru micuţă, bodyuri, fiole cu apă oxigenată şi comprese sterile, o jucărioară, bepanthen, prosop, săpun, absorbante pentru lăhuzie, chiloţi de unică folosinţă, absorbante pentru sâni, 2 cămăşi de noapte, încărcătorul pentru telefon, periuţa şi pasta de dinţi, un pachet de vată, o pereche de şlapi cu care să pot face şi duş în cabina şi o carticică de rugăciuni în caz că mă lăsa memoria şi nu mai ştiu cum să îl mai strig pe Dumnezeu.

Ce credeti? Vineri la ora 8 seara mă plimbam pe holuri şi muream de plictiseală pentru că… surpriză! ajunsă la dilataţie 5, apa nu s-a rupt şi contracţiile au încetat. Şi uite aşa am stat o noapte întreagă şi am dormit în spital. Dimineaţă m-au externat şi mi-au spus să mă întorc în weekend dacă reîncep contracţiile sau luni dimineaţă orice ar fi.

Cum a fost naşterea la maternitatea Filantropia din Bucureşti:

Luni dimineaţă m-am prezentat cu bagajelul, de data asta aveam cămaşa mea de noapte, papucii mei şi tooot ce pregătisem. Am făcut internarea şi m-au rugat să nu mănânc până se hotărăsc cum este mai bine să facă având în vedere starea mea. Dacă mâncam şi apoi urma o anestezie exista riscul să îmi fie mult mai greaţă. Pe scurt ,pe la ora 19 când eram leşinată de foame au început pregătirile pentru operaţia mea de cezariană. M-au dus în sala şi mi-au pus câteva perfuzii, a venit anestezistul şi mi-a explicat ce fel de anestezie mi se va face şi care sunt riscurile. S-a mers pe „sfânta” anestezie în coloană unde nu mi-am simţit partea de jos a corpului. Injectia în sine a fost cumva… ciudată, am simţit o înţepătură puternică şi apoi cum iese acul din mine ca dintr-un tub.

În sală mergea radioul şi anestezista ne povestea despre soţul ei că este un zăpăcit, că îşi caută paşaportul de 2 zile, s-a râs şi s-a fredonat până cand a venit momentul ACELA. Nimeni nu îmi spusese că la operaţia de cezariană doctorul bagă mâna şi scoate copilul din burtă oarecum trăgând, motiv pentru care când a început să se mişte masa cu mine am fost cam panicată şi am fost meega tăcută până când brusc s-a auzit scâncid o pisicuţă.
Am trecut de la spaima la uimire… nu imi venea să cred, ba chiar am întrebat daca a mea face aşa, asta deşi eram singura din sala de operaţii. După câteva minute mi-au adus-o lângă mine să o vad…eram atât de uimită încât nici să plâng n-am putut. Stăteam şi mă uitam la ea şi îi număram ochişorii, mă uitam la forma năsucului şi am pupat-o… am simţit-o. N-am plâns atunci însa acum ori de câte ori îmi amintesc acel moment, zâmbesc cu lacrimi în ochi.

Şi tati… el când a văzut ieduţa?

Tati a fost tot timpul pe hol şi imediat după ce au curăţat-o au ieşit să îl anunţe că este ok şi apoi când au dus-o la neonatologie i-au arătat-o şi lui. Prima poza a fost făcută de tati. Cred că dacă le-aş fi rugat să imi facă şi mie o poză cu ea atunci ar fi facut-o şi cei din sală.

Dupa operaţie am fost mutată în posteoprator unde mi-au pus o pungă de gheaţă pe burtă (pe care nu am simţit-o absolut deloc din cauza anesteziei) şi multe paturi pentru că tot de la anestezie începusem să tremur ca varga. Frisoanele sunt normale după o anestezie. Am dormit tun şi fără mari dureri până dimineaţa la ora 7 când m-au mutat într-un salon alături de încă o mamică ce născuse fix inaintea mea. La ora 9 aveam ieduţa mea în salon alături de mine.
Citisem x+1 articole despre alăptare aşa că m-am pus imediat pe treabă. Am avut noroc că a fost dragoste şi potrivire din prima cu tzitzi şi a început colostrul şi laptele repede. Cu toate astea o asistentă trecea o dată la câteva ore prin fiecare salon şi întreba dacă alăptăm sau avem nevoie de supliment de lapte praf. Nu pot spune că a venit cineva în mod special să îmi arate cum să o alăptez, dar daca am întrebat mi s-a răspuns şi mi s-a arătat.          Seara eram deja obosită şi aveam dureri, dar chiar daca i-aş fi rugat nu mi-au luat fetita de lângă mine, aşa că am cerut doar analgezice şi le-am primit. Am mai dormit o noapte alături de ieduţă şi miercuri la ora 12 mi-au făcut externarea.

Aş recomanda maternitatea Filantropia din Bucureşti pentru naştere?

Una peste alta, pot să spun că nu regret că am nascut acolo şi recomand atât spitalul Filantropia cât şi medicul meu, dr. Varlas şi alţi doi medici care m-au văzut (dr. Ediz Huseynoglu şi dr. Pană). Nu am ce să le reproşez. Am fost tratată foarte ok, dacă am cerut ceva mi s-a oferit, am fost una din puţinele persoane care au facut cezariană acolo deoarece sunt centraţi pe naştere naturală, nu m-a obligat nimeni să îi dau copilului lapte praf şi m–au monitorizat foarte des şi atent.
Într-adevăr, nu am avut ora magică şi nu am stat din prima clipă cu ieduţa în braţe, dar nu cred că aş fi putut imediat după operaţie, având în vedere că nu mă puteam mişca. Condiţiile din spital nu sunt de lux, dar sunt peste condiţiile unui spital mediu şi din câte ştiu, chiar poţi să îţi plăteşti o rezervă numai pentru tine dacă doreşti.

Daca voi mai avea un bebeluş, sunt convinsă ca tot la maternitatea Filantropia voi naşte.