Zilele acestea se împlineşte un an de când Ingrid nu a mai supt. Un an în care a „supravieţuit” fără cici, un an în care a crescut, a evoluat, s-a schimbat complet. M-am gândit să vă scriu experienţa noastră despre perioada de după: cum se comportă bebeluşul după înţărcare.
Mi-a fost greu să alăptez exclusiv, însă odată ce am reuşit, nu m-am mai dat în lături. Nu am stat să o cântăresc în fiecare zi, nu m-am abţinut de la a mânca anumite alimente, nu m-am alarmat dacă a mâncat mai mult sau mai puţin. Pur şi simplu mi-am stabilit în gând că a alăpta este un proces natural, firesc şi că organismul meu ştie ce îi trebuie bebeluşului.

Însă după o perioadă frumoasă (un an şi jumătate), a venit şi momentul în care m-am gândit la înţărcare. Nu mi-am dorit niciodată o alăptare prelungită şi deja trezirile dese din timpul nopţii mă epuizau. Peste aceste două motive, sănătatea mea era şubredă, iar tratamentul nu era compatibil cu alăptarea. Am amânat înţărcarea, însă am spus că e momentul să mă gândesc şi la mine, aşa că am început o înţărcare blândă ghidată de mine. Cum a decurs puteţi citi din articolul în care vă povesteam despre înţărcarea bebeluşului.

Cum se comportă bebeluşul după înţărcare? Experienţa noastră

După înţărcare, Ingrid a dormit mult, mult mai bine. Timp de vreo lună s-a mai trezit noaptea pentru a bea apă sau lapte, însă după un timp, avea un somn foarte profund şi odihnitor. Ceea ce pot spune şi despre mine! Auzisem că asta s-ar întâmpla după ce copilul nu ar mai suge, însă îmi era imposibil să cred. Cuuuum, după atâtea treziri pe noapte pentru supt şi suzetat, să aibă un somn legat? Cum aşa? Iată că într-adevăr, şi în cazul nostru, acest lucru a fost adevărat. După înţărcare ne-am odihnit mult mai bine.

Cu mâncarea a fost mereu prietenă, iar acum, după înţărcare, s-a păstrat aceeaşi relaţie. Am mers mai departe cu cele 19 sfaturi pentru ca bebeluşul să mănânce mai bine şi am tooot povestit pe subiect. Nu am grăbit-o să mănânce, nu i-am băgat pe gât anumite alimente sau porţia întreagă. I-am respectat decizia de a mânca atât cât simte ea că e nevoie.

Un episod interesant pe care l-am trăit după înţărcare a fost acela în care fetiţa mea a devenit foarte ataşată de tatăl ei. Voia să facă totul cu el, să îi facă el baie, să o îmbrace, să se joace, să o ducă la creşă şi mai mult, voia să doarmă doar cu el.
Îmi amintesc că una dintre voi mi-a spus că fetiţa ei avea un episod similar şi că din acest motiv, ea, mama, se simte neiubită şi respinsă. Eu am ales să privesc detaşat această perioadă. Am ales să nu îmi fac griji că fetiţa mi-ar purta pică pentru că am înţărcat-o sau că m-ar iubi mai puţin. Dimpotrivă, i-am respectat dorinţa, nu am obligat-o să doarmă cu mine şi m-am bucurat de patul cel maaaaaaare, care era doar al meu. După mai mult de doi ani, am reuşit să dorm nopţi la rând fără să primesc mâini şi picioare în cap, fără grija că nu e învelită, că se poate lovi de tăblia patului, că poate să cadă. Am citit şi despre complexul lui Oedip şi sinceră să fiu, am lăsat lucrurile să curgă de la sine.
Cred că este cea mai bună atitudine! Nu vă mai învinovăţiţi inutil! Alegeţi să fiţi pozitive şi să vedeţi partea pozitivă din lucruri! Sunteţi cele mai bune mame pe care copilul vostru le-ar putea avea. Nu vă mai frământaţi inutil şi nu vă mai faceţi 1000 de probleme!

În ceea ce priveşte corpul meu, sânii au revenit la mărimea iniţială (la naiba! 🙂 ), aşa că nu am de ce să mă plâng. Am mai simţit câte un nod dureros, dar înainte de a-mi face griji, s-a retras. Chiar zilele trecute am simţit ceva, ca o coincidenţă cu împlinirea anului de când nu a mai supt. Cred însă că era de la o lovitură pe care mi-a aplicat-o într-o noapte, prin somn.

Am continuat creşa şi activităţile, a renunţat la scutecel, am plecat în concediu, am crescut împreună… şi uite că s-a scurs un a de la înţărcare. Mă simt extrem de împăcată cu decizia, cred că am făcut bine pentru că m-am gândit şi la sănătatea mea. Cât a fost – să fie primit! Am trecut la următoarea etapă!

O mai întreb din când în când dacă îşi mai aminteşte că a supt şi zice că da. Râde ghiduş şi pupă fiecare sân în parte. Iar eu o las, pentru că odată a fost mare iubire acolo… Vă sfătuiesc să faceţi acelaşi lucru. Nu vă feriţi de copil, nu îi refuzaţi atingerile sau iubirea! Dimpotrivă, încurajaţi-le cât puteţi de mult! Contactul fizic este foarte important!

Dar voi? Ce schimbări aţi observat la copil după înţărcare?

Cu zâmbet să vă fie ziua!