Sunt sigură că sunt multe viitoare mămici care vor să afle despre naşterea la maternitatea Bucur. Ce se întâmplă, cum se întâmplă… aşa eram şi eu înainte de eveniment. De aceea, vreau ca în acest articol să vă povestesc despre experienţa mea – cum am născut la maternitatea Bucur, ce condiţii sunt, cât am stat internată şi alte detalii de acest gen.

În primul rând, v-am povestit despre primul contact cu maternitatea Bucur atunci când am pomenit despre travaliul fals. Rămăsesem cu o impresie foarte plăcută şi grijile privind naşterea în această unitate scăzuseră.

Hotărâsem împreună cu medicul care mi-a urmărit sarcina (domnul doctor Poenaru) să ne vedem într-o vineri la spital după episodul cu travaliul fals. Numai că miercuri seara am început să simt nişte contracţii. Uşoare. Ceva era altfel faţă de ce simţisem cu câteva zile înainte. Mi-am făcut un duş călduţ, am luat un no spa şi m-am băgat în pat. Bebe avea 38 s şi 4 zile după calcule (ecografic a fost mereu cu aproximativ 2 s mai mare). Am dormit cu chiu cu vai, pentru că burtica deja era foarte mare (aţi văzut-o în articolul Cum arată burtica la 38 de săptămâni şi cum ne mai simţim), iar dimineaţă m-am trezit la 6 cu aceleaşi simptome. Mai mult, din când în când erau mai intense contracţiile. Am stat cu ochii în tavan până pe la 10 şi am adormit iar. Pe la 11 m-a sunat mama, am vorbit cu ea… şi am mers la baie, să fac un duş, să mă spăl pe dinţi – ştiţi voi. Numai că fix atunci am văzut sânge pe hârtia igienică şi am zis că gata – e clar, azi nasc! L-am anunţat pe tati, am făcut duşul propus, am luat actele (bagajul era deja în maşină) şi haaaaaaai la spital!

Medicul a venit în câteva minute de la sosirea mea la camera de gardă. M-a palpat, m-a consultat şi… nu prea se auzeau bătăile inimii lui bebe. Fuga la eco, fuga la alte aparate, fuga la sânge pentru analize, rapid internare – era clar, urma să nasc în acea zi. Eu mi-am dorit să încerc naştere naturală, după cum v-am tot povestit de-a lungul articolelor, însă acest lucru nu a fost posibil. Bebe a avut probleme şi cu cordonul, aşa că am fost dusă în sala de operaţii destul de rapid.

Cum a decurs operaţia de cezariană la maternitatea Bucur:

M-am schimbat la garderobă într-o cămaşă de noapte şi am lăsat bagajul la tati. Apoi am mers la etaj, la una dintre camera de naşteri (dotată cu un singur pat şi aparatură – nu am auzit pe nimeni ţipând sau urlând, chiar mi-era teamă de asta în cazul naşterii naturale. Mă gândeam că voi fi descurajată auzind).

Am fost întrebată dacă sunt epilată (s-a nimerit ca fix cu o zi înainte să merg la salon pentru epilare totală cu ceară – ştiam eu ce ştiam!). Nu s-a pus problema de clismă, în cazul în care vă întrebaţi. Am fost conectată la un aparat pentru monitorizarea activităţii fetale, mi s-au făcut analizele. În acest timp, dr. Poenaru a venit la mine şi m-a întrebat cum mă simt, mi-a mai explicat o dată situaţia, mi-a cerut părerea şi am hotărât de comun acord să facem cezariană. Între timp a venit şi anestezistul, dr. Raicu, care mi-a explicat exact ce urmează să se întâmple. Cum bagă acul, mitul „dureri de cap” după anestezie (mi-a spus că nu a avut nicio pacientă care să se plângă de aşa ceva – nici eu nu am avut problema aceasta). I-am pus câteva întrebări, mi-a răspuns şi asta a fost. Trebuie să subliniez profesionalismul şi calmul său. Deşi era o situaţie destul de urgentă, nu m-a repezit şi până nu s-a asigurat că mi-a spus toţi paşii nu a plecat.

Apoi am mers singură către sala de operaţie.

M-am urcat pe masă, am pus capul în genunchi pentru anestezie, m-a atins un fluturaş (aşa am simţit acul) şi… contracţie. Am mişcat un picior un pic – din păcate şi medicul a simţit şi mi-a repetat să nu mă mişc. Îmi propusesem să nu o fac, dar contracţia a fost aşa dureroasă! În fine. Gata anestezia, a început să îşi facă efectul. M-au întins, mi-au pus câmpul alb şi simţeam ca prin vis că se întâmplă ceva, dar nu realizam ce. Nu a durut nimic, nu am simţit nimic. Oricum nu eram focusată pe asta – eram cu sufletul la gură ca să văd bebeluşul, să o aud, să îi număr mâinile, degetele, să mă asigur că e ea! La câteva minute am auzit un orăcăit… Şi au început să îmi curgă lacrimile necontrolat. Am văzut un picioruş şi dr. Raicu mi-a dat un pic câmpul la o parte, ca să pot vedea cum o curăţă. Mi-au adus-o, m-am uitat la ea câteva secunde, am pupat-o de două ori… şi tot plângeam. De fericire, de uimire, de mulţumire – un amalgam de sentimente. Nu mi s-a părut cel mai frumos bebeluş din univers, trebuie să recunosc, însă nici nu avusesem timp să o studiez prea bine… văzusem doar că e copia lui.

M-am trezit mai târziu la terapie intensivă.

Aşadar, la ora 12:30 am fost internată, iar la 14:33 am auzit-o plângând!

În salonul de terapie intensivă se mai aflau încă două fete: una operată cu o zi înainte, iar cea de-a doua cu câteva ore înainte. Anestezia mi-a trecut repede şi mai apoi am început să simt că doare operaţia. Mi s-au administrat calmante (patru pe parcursul celor două zile de stat la terapie intensivă), anticoagulante, antibiotice şi ser (cred) pentru hidratare. Am fost plină de vânătăi de la branule şi injecţii, însă la trei săptămâni după intervenţie aveam braţele curate. Sonda urinară mi-a fost scoasă după ce am coborât din pat, asta însemnând că a trebuit să fac mai multă mişcare pentru a ajunge la toaletă… Cea de la operaţie mi s-a scos înainte de a fi transferată în rezervă.

Ca o concluzie: operaţia de cezariană doare după ce trece efectul anesteziei. Doare rău mai ales în prima zi, ai impresia că îţi curg toate şi e îngrozitor să te ridici din pat. Dar ai ajutor. Ai calmante, ai asistente care îţi întind mâna ca să te ridici (că vrei, că nu vrei, a doua zi dimineaţă „te dau pe jos”, vorba mamei Rodi. Trebuie totuşi să adaug că deşi a durut, mă aşteptam să fie mult mai rău. Dovada: am făcut doar patru calmante, deşi se făceau mai multe. De mâncat veţi avea voie doar supă strecurată, compot, iaurt simplu – cel puţin până se reglează un pic tranzitul.

Citisem că a doua zi după operaţie poţi merge la bebe – eram curioasă să o văd, să o ating din nou – însă nu a fost aşa. Tot bâzâiam pe acolo că vrem la salon, ca să ne aducă bebeluşii, însă a venit un medic mai în vârstă, m-a luat de mână (dr. Toma, dacă nu mă înşel) şi mi-a spus că mai întâi trebuie să fiu eu cât de cât bine. Ce e drept, nu eram în stare nici să stau la marginea patului, darămite să ţin un bebe în braţe. Aşadar, după două zile de stat la terapie intensivă, am fost mutată în rezervă. Musai să vă spun că atât dr. Poenaru (medicul care mi-a urmărit sarcina), cât şi dr. Raicu au venit la mine în salon/au sunat (am auzit asistentele vorbind) de câteva ori pentru a vedea cum mă simt.

Cum e rezerva de la maternitatea Bucur: curată! Are duş şi toaletă, TV (nu funcţiona, dar intenţia contează 🙂 ) şi este dotată cu două paturi. Cel puţin, aşa era cea în care am stat eu. De asemenea, este dotată cu aer condiţionat. Vă recomand să citiţi ce conţine bagajul de spital recomandat de maternitatea Bucur pentru a afla ce anume am folosit cât am stat internată.

Nașterea la maternitatea Bucur – experiența mea continuă aşa…

În prima zi de stat în rezervă mi-a fost adus şi bebeluşul, care avea pătuţ lângă patul meu. Am hrănit-o cu lapte praf preparat de doamnele de la neonatologie (din 3 în 3 ore mergeai ca să iei supliment proaspăt sau să hrăneşti la sân bebeluşul). Am încercat şi alăptare, bineînţeles, şi cea mică s-a mufat imediat. Fiind vorba de cezariană, nu am avut lactaţia instalată bine din primele zile, aşa că a trebuit să o hrănesc cu cât colostru am avut şi apoi cu lapte praf pe care i-l dădeam cu linguriţa. Seara, în jur de 23-24 bebeluşii erau luaţi înapoi la secţia de nou-născuţi şi erau aduşi iar dimineaţa la 6.

Externarea a fost făcută luni în jurul orei 14, internarea fiind joi. Probabil ieşeam cu o zi mai devreme dacă nu aş fi prins weekendul, însă a fost foarte  bine şi aşa. Am plecat acasă într-o zi caldă de vară; tati a venit cu scoica şi hăinuţe curate. Îmi amintesc că era soare puternic, cald… şi cântau păsărelele.

Mi-aş fi dorit mai multă intimitate, cel puţin în primele zile. Voi scrie un articol pe această temă ca să înţelegeţi mai bine la ce mă refer.

Per total, operaţia de cezariană la maternitatea Bucur şi ce a implicat ea a fost ok. Mă aşteptam să fie mai groaznic, toată lumea spunându-mi că la stat sunt mai proaste condiţiile decât la privat, însă nu a fost chiar aşa. Echipa domnului doctor Poenaru şi el însuşi a meritat şi dacă ar fi să nasc din nou, tot pe mâna lui aş merge. Un om care mi-a dat încredere în mine în timpul sarcinii (ştiţi câte am tras), care mi-a fost alături şi care m-a încurajat constant. Nu doar un medic, ci şi un om excepţional.

Dacă aveţi vreo întrebare sau vreo curiozitate, o puteţi lăsa în comentarii! Vă voi răspunde cu drag :). Cât despre noi, am început aventura în patru!

***

Pe Super-Mami.ro poţi citi şi alte experienţe ale naşterii din Bucureşti (maternitatea Polizu, Medicover, Medlife, Regina Maria, maternitatea Bucur, Filantropia, CF2, spitalul Universitar, Elias, Sanador), Constanţa (maternitatea Isis), Braşov (maternitatea Eva), Iaşi (maternitatea Cuza Vodă din Iaşi) şi despre naşterea în Olanda.

*Poveştile din seria Naşteri de pe www.Super-Mami.Ro reprezintă experienţe reale, povestite integral de mămici. Site-ul nu a intervenit prin adăugare de informaţii sau situaţii. Pentru publicarea poveştilor şi a fotografiilor personale, mămicile şi-au dat acordul în scris.