Vizita la spital la o proaspătă mămică – da sau ba?

Vă povesteam despre naşterea la maternitatea Bucur şi atunci vă spuneam că printre minusuri se afla şi faptul că nu prea am avut parte de intimitate. De aceea, azi vă invit să vorbim mai pe larg despre vizita la spital – experienţa mea. Sunt curioasă de răspunsul vostru de la finalul articolului: Vizita la spital la o proaspătă mămică – da sau ba?

În primul rând, după ce am născut am fost mutată la un salon de terapie intensivă în care se mai aflau deja două proaspete mămici. Una născuse cu o zi înainte, iar cealaltă cu câteva ore înaintea mea. În prima zi nu am avut voie să mâncăm, aşa că la mine şi la cealaltă mămică au venit proaspeţii tătici cu compot, zeamă de la supă etc, fiecare cu ce s-a priceput. Tati a stat fix 5 minute pe ceas, pentru că venise la o oră la care se schimba tura sau ceva administrativ, aşa că mi-a lăsat ce a avut de lăsat şi gata.

Prima noapte la terapie intensivă a fost un chin, pentru că una dintre fete a sforăit. Oameni buni, a sforăit de parcă era lângă ureche mea (vă recomand să citiţi ce ar trebui să conţină bagajul de spital în acest sens). Cu simţ de răspundere, adânc, ritmic – picătura chinezească. Nu am pus geană pe geană toată noaptea, aşa că dimineaţa eram irascibilă şi obosită ruptă. Tocmai trecusem printr-o operaţie şi nu mai menţionez şi durerea sau senzaţia de aoleu, îmi cade burta – şi nu reuşisem să dorm deloc! Şi de parcă sforăitul nu ar fi fost de ajuns, de cum s-a trezit mămica, odihnită, a început să dea telefoane. Yup, la 7 dimineaţa. Eu am avut telefonul pe silent toată perioada petrecută în salonul de terapie intensivă.

surs foto: prideinmadness.com

Drept urmare, în timpul zilei am încercat să dooooooorm. Da’ de unde! Au început să se foiască asistentele, să vină să ia medicamente (la noi era un dulap cu de toate), să vorbească tare, să vină micul dejun, prânzul etc. Nu ştiu cum cu chiu, cu vai, am reuşit să adorm un pic. Apoi au început vizitele. Căţelu’, purcelu’, copii mici, vreo 5 rude la fiecare pacient… (au mers şi la salonul alăturat, dar aveau grijă să arunce un ochi şi la noi). M-a obosit maxim această vânzoleală şi nu îmi doream decât să doooooooorm, ca să pot să merg mai repede la bebe (după fiecare somn parcă prindeam puteri văzând cu ochii)!

După două zile am fost mutată în rezervă. Aleluia – mi-am zis! Numai că nici aici nu a fost extrem de bine. Deja începusem să pun pompa de muls şi drept să vă zic, mi-era jenă de soţul celeilalte fete din salon. Mi-era jenă să stau cu sânii la aer ca să mi se vindece ragadele, mi-era jenă să exist în acel salon. Aşa sunt eu, mai pudică, nu pot pur şi simplu să îmi scot sânii pe afară hop-ţop. Numai că la un moment dat a trebuit să o fac, pentru că vizitele durau cu orele, mai ales când au adus bebeluşii în salon. La un moment dat ea avea patru sau cinci oameni în vizită (inclusiv doi copii care ţopăiau pe acolo prin salon) – iar copilul meu urla ca din gură de şarpe. A plâns aproape continuu la spital şi cred că pe de o parte nu era mulţumită de laptele praf dat (încă nu aveam lapte), iar pe de alta, era iritată de atâta agitaţie. Mă simţeam ca naiba că al meu copil urla atât de mult (invitaţii ei îmi şi precizau că sunt deranjaţi) şi acum îmi pare rău pentru că m-am plâns şi eu la rându-mi că nu pot să fac faţă, că am fost nervoasă, epuizată, iritată… Nu puteam să îi dau afară pe toţi, deşi asta aş fi vrut şi simţeam că nu e în regulă ceea ce se întâmplă. Eram frustrată, îmi venea să plâng de nervi, dar nu aveam ce să fac. Dacă aveau bunul simţ la ei, ce ar fi fost!

Şi la mine au venit rude (4 oameni în 5 zile, plus zilnic tati), însă singurele care au stat mai mult sunt două prietene – chiar aveam nevoie de prezenţa lor în condiţiile de mai sus. În rest, tati a venit şi a stat maxim jumătate de oră de fiecare dată – “-Uite ce ţi-am adus, ai mâncat, mai ai nevoie de ceva?” (în cazul în care nu vorbeam prin mesaje), sus la bebe şi înapoi acasă. La un moment dat şi el era enervat de câtă lume era în rezervă şi începuse să mârâie văzându-mi starea, dar ce să facem?

În afară de asta, am avut ceva discuţii în contradictoriu cu cealaltă fată şi cu vizitatorii ei vizavi de aerul condiţionat. Curgeau apele de pe noi (de pe bebe, de pe mine) şi ele nu erau de acord cu aerul. Nu am înţeles cu ce drept îşi dădeau cu părerea vizitatorii. Bebele meu era ud la ceafă, transpirată (probabil un alt motiv de plâns), noi aveam aer în cameră, însă nu îl porneam. Pentru că unde s-a auzit să porneşti aerul cu un copil mic în cameră?! Noroc cu medicii şi asistentele, care repetau mereu că e prea cald…

Nici nu ştiţi cat de mult îmi doream să plec mai repede acasă! Eram sigură că în mediul nostru, fetiţa nu va mai plânge aşa. (şi s-a dovedit că am dreptate… dar despre asta, cu altă ocazie).

În ultima zi de stat în spital, am fost anunţate pe la 9 că vom fi externate în jur de 12-14. L-am sunat pe tati, l-am anunţat şi a rămas că vine să ne ia când primim documentele de externare. Ceea ce am şi făcut: de cum am avut toate actele, l-am sunat şi am început să îmi fac bagajul. Am schimbat bebeluşul, m-am schimbat şi eu şi el a apărut la fix! A dus totul la maşină şi a urcat iar pentru a ne lua şi asta a fost! Cealaltă mămică însă şi-a sunat soţul şi el a venit pe la 10 (cam aşa) şi au aşteptat împreună în salon actele. Eu am plecat şi ei tot au rămas în salon aşteptând biletul de externare… Poate că sunt eu deplasată, dar ce rost are să stea şi el cu ea în câţiva metri pătraţi, mai ales atâtea ore? Nu e mai simplu să vină să vă ia şi gata?

Pe scurt, aceasta a fost experienţa mea de pacientă internată. Poate o să spuneţi că sunt deplasată, dar după o intervenţie chirurgicală, cu hormonii ţopăind, cu atâtea schimbări care au venit ca un tăvălug, lucrurile se văd altfel.

Şi uite-aşa ajungem la…

Sfat: Sunaţi pentru a felicita mămica şi amânaţi vizitele pentru când va ajunge acasă (va urma şi un articol pe tema asta)! Sau dacă insistaţi să o vedeţi, 10 minute sunt mai mult decât suficiente, mai ales dacă nu e singură în salon. Pe bebe puteţi să îl vedeţi sus, dacă nu e deja în salon (valabil pentru maternitatea Bucur).

Sfat: Florile nu erau acceptate în salon, aşa că nu luaţi. E păcat să stea pe hol!

Sfat: întrebaţi mămica dacă are nevoie de ceva. Dacă spune că nu are, înseamnă că nu are – nu veniţi cu kile de banane şi coca cola! Scopul nu e să blindaţi frigiderul (existent la etajul doi cât sunteţi la terapie intensivă sau în fiecare rezervă, rugaţi asistentele să vă ajute în acest sens), ci chiar să îi duceţi ceva util. Dacă are nevoie.

Sfat: dacă mămica nu e singură în salon, faceţi un efort şi gândiţi-vă şi la cealaltă/celelalte paciente! Un “bună ziua”, un “la revedere”, un pic de respect faţă de intimitatea ei… nu ar strica!

Concluzie: Oameni buni, la spital nu vii cu toată familia. Da, ştiu, toţi vor să felicite şi să o vadă pe mami, dar după o astfel de operaţie, cel mai probabil arăţi ca dracu’, te simţi ca dracu’, ai sonde, abia te ţii pe picioare… şi nu ai chef de vizite. Nu, chiar nu ai! Mai mult, ora 23 nu este oră de vizită. SERIOS! Noroc cu un medic care a venit şi a făcut curăţenie, dându-i pe toţi afară… Înţeleg că lucrezi, dar ora 23 chiar nu e oră de venit la spital la un bolnav, de orice fel ar fi el.

Vă invit şi pe voi să adăugaţi din experienţa voastră. Şi poate îmi şi răspundeţi întrebării iniţiale: din punctul vostru de vedere: vizita la spital la o proaspătă mămică – da sau ba? La voi cum a fost?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

10 thoughts on “Vizita la spital la o proaspătă mămică – da sau ba?”

  1. Eu o sa nasc la Polizu si partea buna e ca nu au voie copiii la vizite si nu urca mai mult de 2 persoane pt ca bebelusii stau cu tine non stop si au fost cazuri cand au luat varicela de la musafiri.
    As detesta sa ma sacaie cu viztele tot felul de rude,mai ales cand sunt ametita si cu un bebelus langa mine.

    1. Ah, ce bine! Teoretic, nici aici nu era voie cu copii. Practic…
      Tu vrei sa nasti natural sau prin cezariana?

      1. Am vazut ca cei de la paza nu ii lasa sa intre, mai ales ca managerul are cabinetul langa scara saloanelor si vede imediat.
        Natural as vrea, sper sa fie totul ok la urmatorul control. Mi-a dat curaj epidurala,altfel as fi preferat taietura decat durerea.

  2. Eu nu am vrut vizite in spital decat pe sot. Nici nu cred ca lasau lumea in saloane, exista o camera de vizita unde se duceau mamele, se întâlneau si gata. Fiindca am stat singura in rezerva sotul meu venea cam o ora pe zi si inca de 2 ori imi trimitea mancare calda printr-o infirmiera. Pentru mine a fost destul si grozav asa. Am vb cu restul la tel, am trimis poze, cred ca puteau rabda 3 zile sa ne vedem

  3. eu sunt vehementa in aceasta privinta: fara vizite. punct. nu vad sensul, rostul, scopul.
    am stat 10 zile la a doua nastere in rezeerva. nu am primit decat pe soț si soacra, cu o mica vizita de la fina mea. oamenii pozitivi si de care aveam nevoie. pe parinti i am intors de la poarta.nu suportam sa ma vada la terapie in halul in care eram. abia cand mi am revenit au venit ptr o ora.
    la prima nastere am stat in salon comun. veneau cu tribul. cu copchii si batrani.
    din fericire la noi in maternitate nu se mai da voie la copii in vizita. si mi se pare firesc. la terapie doar cinci minute, soțul sau cineva apropiat. nu pricep de ce sa te duci sa vezi copilul in primele lui 10 minute. sunt toti la fel.
    in sfarsit, ai prins ideea :)). fara vizite. si nici acasa, primele doua luni.

    1. Valerica, este al doilea mesaj pe care il lasi pe Super-Mami si tare faina mai esti! M-ai facut sa rad cu “sunt toti la fel”. Chiar asa e!
      Ma bucur sa te citesc :), suntem bine de tot pe aceeasi lungime de unda!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *