De prin noiembrie tot văd această dilemă la mămici: facem brad de Crăciun dacă avem copil mic? Bănuiesc că dacă mă urmăriţi, ştiţi deja care este răspunsul meu la această întrebare. DA, facem brad de Crăciun dacă avem copil mic!

Nu ştiu de ce unele persoane au impresia că, de cum vede bradul împodobit, bebeluşul sau copilul se va transforma în Hulk. Zăreşte bradul, pac, în patru lăbuţe, în două, zboară, face un salt de 5 metri şi e fiiix lângă el! Trage, în secunda doi l-a dărâmat! Sparge şi globurile, scoate din priză instalaţia (eventual ronţăie fiecare beculeţ), aruncă cu beteala şi o calcă în picioare, iar după ce a făcut acest dezastru…. Se aşează mulţumit, mângâindu-şi bărbia, ca să îşi admire opera. Serios? Asta vă imaginaţi voi atunci când alăturaţi un brad şi un copil? Sau de ce anume vă faceţi atâtea griji când vine vorba a face sau nu brad de când sunteţi (proaspeţi) părinţi?

În general, mie nu îmi place să mă agit inutil. De ce să îmi fac griji pentru un lucru care nu ştiu cum va decurge? În speţă, de ce să mă gândesc cum va fi cu brad de Crăciun în casă, având fetiţa de doi ani şi jumătate? Nu ştiu cum va fi. Dar pentru mine nu există Crăciun fără brad, aşa că facem brad şi vedem cum va decurge “întâlnirea” dintre Fundiţă şi brad. Vedem cum va reacţiona, dacă va trage de el, dacă va scoate globurile. Abia după aceea ne gândim cum să rezolvăm situaţia. Putem să îl fixăm legându-l de ceva, putem lua un suport mai mare, mai bine realizat.

Dacă voi avea o surpriză şi fetiţa va înţelege că bradul are rol decorativ? Ne aduce sărbătoarea mai aproape de suflete, ne bucură cu globurile lui, cu luminiţele lui, cu felul în care ne schimbă casa. Pur şi simplu simt cum mi se umple sufletul de bucurie, când mă gândesc la brad. Îmi aminteşte de copilărie – mereu am fost fericită de Crăciun. Sau mai bine spus, cât am fost copil, era bucuria anului.

Facem brad de Crăciun dacă avem copil mic? Concret: Copilul are sub un an şi nu merge încă.

Inutil să spun că un copil care nu merge încă nu ar trebui să ridice astfel de probleme. Da, în acest caz, cu siguranţă facem brad, dacă ne dorim asta. Cu singura menţiune că nu trebuie să îi expunem pe cei mici prea mult la luminiţe, pentru că ele şi reflexiile în globuri îi poate obosi şi suprastimula.

Primul brăduţ al Fundiţei a fost făcut pe când ea avea şase luni.

Facem brad de Crăciun dacă avem copil mic? Concret: Copilul e micuţ, însă merge.

Al doilea Crăciun al domnişoarei Fundiţă a prins-o copăcel care mergea bine-bine de pe la opt luni. Chiar şi aşa, am aplicat regula: nu ne agităm inutil. Facem şi vedem ce se întâmplă. Analizăm şi decidem următorii paşi şi soluţiile, dacă e cazul. Ei, ce să vezi? Supriză: fetiţa mea, care avea un an şi şase luni, nu a tras deloc de brad, nu l-a dărâmat, nu l-a devastat. Ea a fost cea care a pus steluţa din vârf (tatăl ei a ţinut-o, altfel nu ar fi ajuns), şi ca să împăcăm totuşi tentaţia de a trage de globuri, am lăsat mai golaşă partea de jos. Acolo am pus câteva globuri din plastic pe care a putut să le scoată dacă şi-a dorit. Pe acelea a pus mâna, pe unul l-a scos şi l-a pus ulterior pe o creangă. Şi cam atât! Nu contest că nu există copii care trag de brad, însă de ce să ne agităm de pe acum cu dacă şi cu parcă?

I-am explicat care e rolul bradului, că este temporar la noi în sufragerie. Ne bucurăm de el, ne uităm la luminiţe, ascultăm colinde… şi mai apoi îl vom despodobi. Ai voie să pui mânuţa, însă te rog nu trage, pentru că poate să cadă peste tine. Dacă o să cadă peste tine te va lovi, te va durea, iar globuleţele vor cădea şi ele. Şi poate se vor sparge. Şi o să se sperie şi DeeDee (pe atunci o aveam încă pe draga de DeeDee…).

Şi aici am o menţiune: atenţie la tipurile de globuri şi ornamente pe care le alegeţi. Înlăturaţi orice risc de tăiere sau spargere! Puteţi alege decoraţiuni din fetru, spre exemplu, sau globuri din plastic. În acel an am avut şi brad din fetru, însă nu a fost foarte interesată de el.

Facem brad de Crăciun dacă avem copil mic? Concret: Copilul are peste doi ani.

Ei, anul acesta, Fundiţa va avea 2 ani şi jumătate, şi daaa, normal că vom face brad. Cum va reacţiona acum, că e mai mare? Nu ştiu, dar vom vedea! Eu una abia aştept să împodobim bradul. Să ne jucăm în zăpadă, să facem îngeraşi, să alergăm cu nasul  roşu, să o plimb cu săniuţa. Nu vreau să îmi mai fac griji inutile pentru lucruri pe care oricum nu le pot controla. Ceea ce vă sfătuiesc şi pe voi!

Când va creşte mai mare, îmi doresc să facem brăduţi din cărţi, din crenguţe, din luminiţe, ca să putem inventa împreună. Însă acum e încă micuţă.

O să vă spun şi de ce mă comport aşa când vine vorba de Ingrid. O să vă scriu o poveste din copilăria mea. Când eram mică, îmi amintesc că una dintre vecinele mele încuia uşa de la sufragerie: copilul nu avea voie acolo. Punea cât mai sus telecomanda: copilul nu avea voie să pună mâna pe ea. Punea paharele cât mai în spate: copilul nu avea voie să bea din pahare de sticlă. Şi multe astfel de exemple. Îmi părea rău, copil fiind, de câte interdicţii avea fetiţa asta. Nu am înţeles niciodată de ce nu i-ai oferi încredere copilului tău. Ce putea face în sufragerie? Dărâma pereţii? Ce putea să îi facă telecomenzii? O scăpa pe jos. O strica. Da, ar fi fost neplăcut, însă balanţa mea înclină spre a-i oferi copilului încredere. Spre a-i explica, a-i arăta cauza-efectul. Şi ştiţi care e reversul medaliei? Chiar aşa se întâmpla: când fetiţa prindea uşa de la sufragerie deschisă, intra, se urca, făcea mizerie – pfuiiii! Fix de ce se temea mama ei! Ce fetiţă rea şi obraznică mai era! Iar mama avea dreptate să îi încuie uşa, ştia ea mai bine!

Haideţi să le transmitem celor mici magia sărbătorilor, nu teama noastră că ei vor strica bradul, că îl vor dărâma. Haideţi mai bine să îi încurajăm să viseze, să îl aştepte pe Moş Crăciun, să se aşeze sub brad şi să se uite în sus, la luminiţe. Să inspire adânc mirosul de brad proaspăt, să se bucure de atmosfera de sărbătoare. Haideţi să mai fim şi noi copii odatăă cu ei! Haideţi să facem brad de Crăciun dacă avem copil mic!