După cum ştiţi, de curând a fost ziua de naştere a domnişoarei Fundiţă. Acum nu mai este bebeluş, ci a trecut marea barieră, cum îi spun eu. Este un copil de 2 ani care a evoluat incredibil şi care este schimbat total. Gata cu gânguritul drăgălaş şi bebeluşul acela mic, pe care unde îl puneai, acolo stătea. Nup: asta a fost cândva, demult: copilul la 2 ani e plin de surprize, care mai de care mai frumoase. Sau… mai nervoase.
Am observat la copilul de 2 ani (copilul care a împlinit 2 ani) următoarele lucruri:
- Vrea să fie mereu în centrul atenţiei. Dacă vrei să citeşti o carte, să faci ceva de mâncare cu gândul că ea se joacă pe covor, ei bine… nu e chiar vârsta potrivită. Pare că are un senzor care îi spune imediat că ţi-ai luat ochii de la ea, aşa că se ridică şi vine la tine. Te trage de mână. Vrea să te joci cu ea. Să îi spui. Să pui şi tu degetul pe imaginea din carte.
- Pe cealaltă parte, vrea să fie independentă. Mi se întâmplă să mă dau jos din pat şi să merg la baie pentru a mă spăla pe dinţi. Cum aude întrerupătorul, începe să răcnească, spunând printre suspine şi lacrimi de crocodil „Ikki!!!!”. Pentru că, vezi Doamne, mi-am permis să aprind eu lumina şi nu am lăsat-o pe ea… deşi ea dormea.
Ikki, Ikki, Ikki – Ikki trebuie să se încalţe, să deschidă uşa, să pupe prima pisica, să apese butonul de la lift şi aşa mai departe. Altfel se dezlănţuie furtuna… - Ziceam ceva de furtună? Oho! Ca o ploaie de vară, apărută pe senin, când eşti gata să întrorci micul de pe grătar. Pac, s-a rupt un nor fix atunci! Aşa şi copilul de 2 ani. Acum râde, pentru ca în momentul următor să se arunce pe spate şi să facă un tantrum de toată frumuseţea. După ce se linişteşte şi tu pari a fi o mamă rea cel puţin pentru cei din jur, se ridică şi râde de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. După ploaie apare mereu soarele, nu e aşa?
- Copilul de 2 ani este foarte curios. Foaaarte curios! Ce e aia? O râmă? O ia în mână. Ce e aia, o cutie? Dă să văd ce e în ea. Ce e aia, o groapă cu noroi? Stai să bag mâna, ca să îl simt mai bine.
Eu nu am nimic împotrivă, pentru că îmi amintesc că şi eu eram fiiiix la fel. Foarte, dar foaaaaarte curioasă. De fapt, încă sunt aceeaşi fire curioasă. Mă bag şi la schimbat de roţi, dar şi la făcut sarmale.
Încurajaţi copiii să fie independenţi, nu îi ţineţi în globuri de cristale. Hainele se spală, mâinile se spală etc. - La 2 ani, copilul poate face deja câteva lucruri. Sau altfel spus, îi poţi delega câteva atribuţii din casă. Spre exemplu: duce scutecul la coş. Pune mâncare pisicii (în cazul nostru). Şi apă, însă varsă jumătate din ea pe drum.
Ideea este că la această vârstă, copilul poate avea anumite responsabilităţi. Fetiţa mea verifică zilnic dacă mai are pisica apă şi mâncare – e grija ei cea mare.
Puteţi să îi rugaţi să vă ajute să împerecheze şosetele, să scoată hainele din maşina de spălat (mai ales pe ale lui) etc. Eu am observat că este foarte încântată să mă ajute. Deşi uneori mă încurcă şi îngreunează procesul (de exemplu duceam o găleată de apă şi ea s-a agăţat de toartă, să mă ajute, iar asta a însemnat să o car şi pe ea), nu am gonit-o, ci am lăsat-o să mă ajute. Am lăsat-o să se simtă importantă, am lăudat-o şi i-am mulţumit pentru ajutor. Foarte des i-l cer intenţionat, văzând că e încântată să ajute.
- La vârsta de doi ani, copilul merge bine bine. Aleargă. Deşi asta îţi dă emoţii, pentru că alergând poate să cadă mult mai uşor, lasă-l să exerseze. Cade, se ridică. Nu sări imediat, ci urmăreşte-i reacţia. Plânge pentru că s-a lovit sau plânge din cauza reacţiei tale, pentru că l-ai speriat?
7. Copilul care a împlinit doi ani ştie culorile şi face alăturări. De exemplu căpşuna e roşie, frunza verde. Exersaţi, exersaţi, exersaţi – pe stradă, în parc, în casă. La vârsta asta, el absoarbe informaţiile ca un burete, deci nu vă zgârciţi în a le oferi. Acum ştie să spună că vrea apă, ca îi este foame – poate arătând sau legând câte două cuvinte. Ştie la ce foloseşte telefonul (VORBIM la telefon, nu ne uităm la clipuri pe Youtube sau mai ştiu eu ce), aşa cum ştie şi că lingura e necesară atunci când mâncăm.
Mie mi-au căzut plombele când fetiţa mea de aproape doi ani mi-a spus câteva cuvinte în engleză: pisică, câine, ochi, gură şi nu mai ştiu ce. Efectiv m-a uimit! Ce e drept, le spunem zilnic de câteva ori, adăugând câte unul nou, însă nu mă aşteptam să le reţină aşa repede.
Vă propun o activitate: desenaţi împreună o pisică. Pe măsură ce desenaţi, spuneţi şi în engleză ceea ce faceţi. Spre exemplu: „-Ce are pisica? Ochi? Cum se spune la ochi în limba engleză? Ce mai are pisica? Cu ce aude ea? Cu urechile? Şi unde desenăm urechile? Cum ai spus că se spune în limba engleză? Oooooo, are şi limbă? Ce face cu limba? Bea apă? Lapte (milk)?”
sau
„-Hai să desenăm o pisică. Spune-mi tu cu ce încep. Îi facem mai întâi capul? Head? Aşa se spune în limba engleză la cap? Şi apoi… ce mai desenăm? Arată-mi ce ai tu şi are şi pisica. Tu ai cumva mustăţi?”
8. Dacă suntem şi noi într-un loc (nou sau nu), copilul se simte bine, în siguranţă. Cât era mică, spuneam mereu: dacă sunt eu cu ea, e totul ok! Continui cu această remarcă: am fost plecaţi în vacanţă, a avut parte de prima călătorie cu avionul, de oameni noi, locuri noi – şi totul a fost perfect! Nu vă mai limitaţi la locuri, nu vă mai puneţi bariere. S-ar putea să fiţi uimite de cât de uşor se adaptează şi cât de multe învaţă în timpul unei deplasări.
9. A dezvoltat preferinţe pentru mâncare. Cartoful, indiferent de cum l-aş găti, e un mare NU. Ar mânca lactate toată ziua, dar şi paste şi orez. A fost îndrăgostită de căpşune, acum le-a luat zmeura locul. Urmează pepenele… Orice ar alege, nu o forţez să mănânce tot din farfurie.
10. În ceea ce priveşte somnul, cred că ar trebui să doarmă mai mult. Însă nu îmi iese acest lucru. Deşi după baie răsfoim o carte, punem steluţa să cânte şi stingem lumina, mai durează ceva până adoarme efectiv. Iar dimineaţa pe la 7 e trează, urmând să meargă la creşă.
Ce e de făcut?
Când vine vorba despre tantrumuri, supărări şi plâns, păstrează-ţi calmul. Repetă în gând: „-O să treacă, e doar o perioadă! O să treacă. O să treacă!”. În timpul unei crize, creierul copilului pleacă la plimbare, aşa că nu ai cu cine să te înţelegi. Vei vedea că uneori nu funcţionează nimic: nici distragerea atenţiei, nici cântecele, nici tra la la-uri. Aşa că asigură-te că nu îşi poate face rău şi lasă-l să îşi plângă nervii şi furia. După asta explică-i ce s-a întâmplat. Vorbiţi despre situaţie. Despre cauză-efect. Luaţi-l în braţe şi spuneţi-i că îl iubiţi, deşi şi vouă vă vine să plecaţi de acasă când se întâmplă faze de astea. Copilul are nevoie să ştie că voi sunteţi acolo, că îi iubiţi şi dacă urlă, dar şi dacă sunt senini. Că îi acceptaţi aşa cum sunt.
Ideea este că orice am face, trebuie să îi explicăm copilului. Mâine vom merge în parc şi ne vom întâlni cu X. Joi vom merge la munte şi vom călători cu maşina. În iulie vom merge la mare şi vom zbura cu avionul (luat avion, arătat, explicat). Te dau jos de la masă, pentru că nu ne jucăm cu mâncarea, nu că aşa am eu chef. Chiar dacă vi se par inutile aceste discuţii, pentru că puiul vostru ar fi prea mic, să ştiţi că ei înţeleg mai multe decât credem noi.
Când vine vorba despre lucruri pe care vrea să le facă, lasă-l să le facă. Nu mă refer acum la mânuit cuţitul pentru a tăia ceapă, însă îl poţi lăsa să se joace cu ceapa pe care o toci tu. O dă pe jos – îi explici cu calm că nu e în regulă să o arunce, că tu faci mâncare cu ea. Că în loc să vă jucaţi, acum trebuie să strângi ce a aruncat jos etc etc – şi asta să fie singura pierdere!
Vrea să îşi pună singur centura, să se urce singur în maşină – ce e aşa rău în asta? Ok, durează mai mult – dar în afară de asta, cu ce te deranjează?
Când vine vorba despre siguranţa copilului… nu stăm la discuţii. Punem centură, mergem de mână cu mami. Nu e loc de negocieri!
Ce mai face copilul de 2 ani? Dă mulţi pupici. Mulţi, mulţi. Domnişoara Fundiţă e în stare să pupe toţi câinii şi pisicile de pe stradă, să dea de mâncare tuturor jucăriilor, să atingă. De cele mai multe ori îi dau voie să pună mâna pe animalele întâlnite, bineînţeles întrebând înainte stăpânul dacă este în regulă.
A crescut foarte mult în ultima perioadă. Practic, a trecut la următorul număr la hăinuţe şi la papuci. Îi luasem o pereche de crocşi mărimea C7 şi îi erau un pic mari în martie şi mă gândeam să fac retur, însă acum îi vin foarte bine! Şi… e vorba de două-trei luni! Au devenit preferatele ei, aşa că dacă e frig şi vreau să îi dau dimineaţă altceva, trebuie să îi ascund de seara.
La voi cum e? Ce ştie să facă bebeluşul copilul vostru de 2 ani?
Cu zâmbet să vă fie ziua!
