Dacă tot am chefuit zilele trecute, m-am gândit să vă povestesc şi vouă cum a fost petrecerea copilului de 2 ani. De fapt, petrecerile, pentru că domnişoara Fundiţă a avut parte de două: una la creşă, iar una acasă, în ziua în care a împlinit doi ani, cu prieteni de-ai noştri.

Petrecerea copilului de 2 ani la creşă a fost cam aşa: cu vreo trei săptămâni înainte (ştiţi că mie îmi place să fac lucrurile cât mai din timp, ca să ştie lumea ce are şi avem de făcut) am dat un email oficial la creşă pentru a-i informa că dorim să îi sărbătorim ziua cu copiii pe data x. Am întrebat dacă e posibil şi ce anume trebuie să aducem, cum se procedează. Fiind prima oară când făceam acest lucru, habar nu aveam! Şi oricum, fiecare unitate are regulile ei, deci era un lucru firesc să întreb. Mi-au spus că putem aduce coifuri, farfurii, pahare, animator şi încă un lucru pe care l-am uitat.

Eu mi-am dorit mult ca Fundiţa să aibă tort, aşa că pe asta m-am focusat. Nu de alta, dar mă zăpăcise cu o carte în care văzuse ea un tort. “Tortu'” la deal, “tortu'” la vale – aşa că nu se putea fără tort. Numai că…

În creşa la care merge ea, petrecerile se fac cu tot palierul. Adică teoretic cu 40 de copii. Care au diferite alergii şi intoleranţe. Aşadar, am primit o listă cu ingrediente care nu trebuiau să fie folosite în tort. Am vorbit cu doamna de la laborator şi am rugat-o să îmi facă două variante pe care le-am trimis creşei pentru ca ei să aleagă cea mai bună variantă pentru toată lumea. Am primit ok-ul şi a rămas stabilit: tortul (ingrediente: miere, faina de grâu, ou, morcovi, praf de copt bio, ulei vegetal, faină de cocos, caise deshidratate, unt de cacao, ulei de cocos , zmeura)  urma să fie livrat în ziua x, la adresa y. Pot să vă spun că nu am dormit mai deloc în noaptea de dinaintea zilei x de griji. Dacă nu o să le placă copiilor tortul? Dacă se va întâmpla ceva? Dacă nu ajunge tortul? Dacă Fundiţa se va uita ciudat la tort? Dacă nu va vrea să sufle în lumânare? Dacă va plânge? Dacă va veni în braţe când mă va vedea acolo? Dacă dacă dacă?

Bineînţeles că tortul a ajuns în stare perfectă şi mai mult decât atât, a fost delicios! Nu mă aşteptam ca un tort fără zahăr, lactate şi… o mulţime de alte lucruri să fie atât de gustos!

După petrecerea de la creşă am mers în parc, unde Fundiţa a beneficiat de o şedinţă foto făcută de a ei mumă, aici de faţă.

Cum a fost petrecerea copilului de 2 ani la creşă:

În bagajul din ziua petrecerii i-am pus Fundiţei hăinuţe speciale pentru eveniment, iar educatoarea a fost tare drăguţă şi a schimbat-o înainte de a coborî. A urmat o oră cu dans, baloane (pe care le umflasem noi înainte), şi coifuri (am luat 45), apoi copiii au fost aşezaţi la masă, cu Ingrid în capul mesei. Atunci am intrat şi noi – eu cu tortul, tatăl Fundiţei cu camera foto. Mă gândeam că se va ridica de la locul ei când ne va veda, dar de unde: domnişoara Fundiţă aştepta cuminţică tortul! Am mers către ea cântând La mulţi ani şi nu ştiu cum de nu mi s-au împleticit picioarele… a suflat singură în lumânare şi i-am văzut strălucirea din privire. În sfârşit, avea şi ea tortul mult dorit…

Am fost aşa de emoţionată, Doamne, nu îmi vine să cred! Probabil educatoarea a observat un roşu cam aprins în orajii mei, dar finuţă cum e, nu a spus nimic. Uitându-mă acum înapoi, cred că am exagerat un pic şi cu grija, dar şi cu emoţiile.
Cred că faptul că prima aniversare a fost… nu foarte reuşită m-a stresat atât de mult. Am vrut ca acum totul să meargă strună.

Cum a fost petrecerea copilului de 2 ani acasă:

Acasă a avut un alt tort, de această dată unul cu zahăr, ciocolată – ştiţi voi, păcatele mele. I-am pus şi ei, dar spre surprinderea mea, s-a strâmbat la gust. Tortul de la creşă a fost pe placul ei, însă acesta… e pentru oameni mari – şi l-a împins deoparte! M-a bucurat concluzia ei şi mai ales faptul că mi-a revenit porţia ei. Ha ha!

Ziua ei acasă fost cu prieteni, cu grătar la iarbă verde, cu vreme plăcută. De dimineaţă începuse să plouă, însă mai târziu un pic s-a înseninat, aşa că am putut sta şi afară la poveşti. Poate în leagăne, poate în hamac… Emoţiile mele de joi dispăruseră, acum am fost foarte relaxată şi m-am bucurat de ziua Fundiţei. O Fundiţă de doi ani! Fetiţă mare… nu îmi mai amintesc cum era la un an, dar mi-o amintesc perfect mică, abia scâncind, mişcându-se ca un roboţel şi sugând de zor. Gata alăptarea, am uitat şi de înţărcat de mult, gata bebeluşeala – bun venit, terrible twos! Să vedem ce provocări şi năzdrăvănii ne mai aşteaptă!

Vă mulţumesc din suflet pentru zecile (sau sutele?) de urări de pe Facebook, profilul meu personal, telefoane, gânduri… înseamnă enorm pentru noi.