Este ora 23 şi domnişoara Fundiţă se joacă de zor pe covor. Se întinde să apuce o jucărie (stau cu sufletul la gură, crezând că o să pice în nas), se roteşte să ia o alta, aflată la spatele ei (probabil că şi-a amintit că a lăsat-o sau chiar aruncat-o acolo). Se uită la mine, mai apasă o clapetă a pianului de jucărie, mai râde, devine iar serioasă şi concentrată pe cărticica Petit Oiseau pe care a primit-o de la Diana. Se întinde şi se pune pe burtică, întinzând mânuţa spre telefonul meu. Cam aşa e acum viaţa cu un bebeluş de şapte luni. Şapte luni şi jumătate, mai exact.

După cum ştiţi, Ikki adoarme de pe la două luni în jurul orei 00. Orice i-aş face. Băiţă, masaj, exerciţii, întuneric beznă, dat cu cremă de nani-nani Badger – am încercat de toate. Acesta este tiparul de somn, aşa doarme bebeluşul meu la şapte luni şi nu am decât să mă conformez. Nu, nu am de gând să o las singură în pătuţ şi să îi închid uşa, că sigur se va opri odată şi odată din plâns şi va adormi. În schimb, o iau, ne jucăm, ne iubim, ne alintăm… şi aşteptăm ora 00.

Dimineaţa noastră începe în jurul orei 10. Atunci face ochişori şi îmi arată primul ei dinţişor (da, a ieşit un ghiocel!) în cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată. Îi cânt „bună dimineaţa, te iubesc” şi fug repede la baie, ca să mă spăl pe dinţi şi ochi. Domnişoara Fundiţă e de acord: stă liniştită vreo 15 minute în pat, timp în care începe să vorbească în legea ei. După ce revin în cameră, o ridic şi o duc la măsuţa de înfăşat. Acolo îi fac toaleta – cu greeeeu, pentru că nu mai are stare deloc! Una două se întoarce pe burtică. Îi schimb hăinuţele, scutecul şi cel mai important, trag de timp pentru a o lăsa un pic cu funduleţul gol, la aer.

Apoi o iau şi o mai pun în pătuţ (l-am coborât) şi o urmăresc cum se ţine de zăbrele pentru a se ridica. Şi uneori reuşeşte, draga de ea! Pe la 12 urmează primul somn al zilei. Cam 30 de minute aşa. Cât doarme ea, eu pregătesc masa. Pentru că daaaa, am început diversificarea. Autodiversificarea, mai bine zis – vă povestesc în curând şi despre asta.

În jurul orei 14 luăm masa, apoi ne jucăm, mai facem exerciţii pe burtică, o las să se întoarcă şi să se alinte cât vrea ea. De vreo lună doreşte numai în picioare dacă s-ar putea, însă e indicat să îi încurajăm să stea pe burtică, pentru a-şi dezvolta muşchii şi a porni târâş. O mai prinde pe pisica DeeDee, se mai joacă cu mingea sau cu girafa Sophie, mai cântă la pian, mai citim… şi uite-aşa vine ora 16, când mai doarme un pic. Ieşim la plimbare, iar uneori o pun din nou la scăunelul ei şi roade un morcov, o bucată de măr, mango, prună – ca gustare, iar seara, la cină, mai stă odată cu noi la masă. Alăptez în continuare la cerere şi doarme tot lângă mine.

În ceea ce priveşte sănătatea: încă nu am reuşit să îi facem vaccinul de patru luni, pentru că nu a sosit (mda). Până acum a avut o răceală, care s-a manifestat prin răguşeală şi nas care curgea. Pediatrul ne-a prescris spray nazal, Tantum verde pentru gât şi picături cu vitamina C pe care i le administrez zilnic (chiar şi după ce am încheiat tratamentul). Continuăm şi cu vigantolul. Pentru mucişori i-am pus şi câte o picătură de colargol în fiecare nară (după lavaj), care a dat rezultate.
De asemenea, a avut o iritaţie urâtă la funduleţ (după ce a mâncat zmeură, bănuiesc eu!) pe care am tratat-o cu Sudocrem. Am încercat iniţial cu cremă de gălbenele, însă nu am fost încântată de rezultate. Însă Sudocremul m-a impresionat! În trei zile pielea arăta perfect!

În ceea ce priveşte achiziţiile: mă uimeşte pe zi ce trece! Parcă în fiecare zi ştie ceva nou, este mai ageră şi mai activă, dornică să exploreze, să cunoască, să vadă ce e în jurul ei. La şapte luni şi zece zile a traversat de-a buşilea pe lungime patul, pentru că am chemat-o la mine. A reuşit! Deja nu mai pot pleca fără să mă asigur că e blindat patul cu perne sau pătură, ca să nu poată să cadă. Sau, mai simplu, o pun în pătuţul pe care l-am coborât între timp.
Acum are peste 8,5 kg (nu o mai cântăresc lunar) şi poartă hăinuţe de 9 şi 12 luni (e lunguţă pentru vârsta ei).

În ceea ce priveşte socializarea, dacă o pot numi aşa: de pe la şapte-opt luni începe anxietatea de separare. Mă pregătesc cum pot de asta (ne jucăm cucu-bau de mai multe ori pe zi, ascundem jucăriile etc), însă pot să vă spun că am avut un eveniment în familie şi a trecut din mână în mână. Eu nu sunt genul care să nu fie de acord să dea copilul – de ce? Nu vreau să o ţin într-un glob de sticlă – aşa că dacă a vrut cineva să se joace cu ea, sigur că i-am dat-o în braţe. Spre surprinderea mea, a fost foarte încântată, a vorbit în legea ei, s-a jucat şi a râs. După vreo patru ore, cât a ţinut evenimentul, a căzut laaaaaaaată şi a adormit la 21.

Băiţă sau spălat cu duşul îi facem de fiecare dată când face nr. 2, însă acum nu mai am nevoie de reductor, pentru că stă foarte bine în cadă. Cu două trei jucării pe lângă, e cea mai fericită. O dată la câteva zile umplem cada şi o punem în colacul Baby Swimmer. Nu o îmbrac prea gros nici în casă, nici afară avem în continuare 23-24 de grade în cameră. Am descoperit hăinuţele de lână şi par foarte confortabile pentru ea.

Încerc să o tratez cât mai cu blândeţe posibil (am început să citesc cartea Părinţi fericiţi, copii fericiţi) şi să îi aloc cât mai mult timp din zi. În continuare, majoritatea timpului îl petrec doar eu cu ea. De pe la opt luni mi-am propus să încep să fac activităţi Montessori cu ea – o să vă scriu mai multe la momentul respectiv. Acum nu este foarte interesată de ce îi arăt eu, se joacă în legea ei.

În mare, cam asta e viaţa cu un bebeluş de şapte luni. Şapte luni şi jumătate, mai exact.

La voi care mai e situaţia? Cum decurge o zi din viaţa cu bebe?