Cum şi cu ce spălăm hainele bebeluşului?

Am fost crescută cu ideea că hainele trebuie iubite şi îngrijite. Nu este nicio ruşine să ai o cămaşă cusută, important este ca ea să fie curată. Ştiţi, în vremea în care eram eu mică nici nu erau atâtea magazine şi variante de produse, nici nu prea îşi permiteau ai mei să ne cumpere haine toată ziua bună-ziua. Poate de aceea mi se inoculase atât de bine ideea asta şi poate că de aceea am cumpărat în neştire hăinuţe pentru domnişoara Fundiţă. Măcar ea să aibă, dacă noi nu am avut posibilităţi.

Oricum, la câte drăgălăşenii există pe piaţă, cum să te abţii? Atâtea pisicuţe, atâtea body-uri cu mesaje haioase, atâtea culori… nu cred că mi-am luat mie în ultimul an cinci haine. Ei, însă, i-am luat pe puţin un sac. Şi pentru că toate mi-s dragi şi pentru că vreau să le îngrijesc cât mai bine, am încercat diverşi detergenti de pe piaţă pentru a scăpa de petele care au apărut odată cu autodiversidicarea ei (introducerea alimentelor solide). Detergent pudră, lichid, pernuţe, tot felul de soluţii pentru pete,… le-am luat la rând pentru a vedea ce poate fiecare.


sursa foto

Dar povestea detergenţilor a început cu întrebarea pe care mi-am pus-o înainte de a naşte la maternitatea Bucur: cum aleg detergentul pentru hainele bebeluşului? Din câte citisem (şi mi se părea logic), este indicat ca hăinuţele bebeluşului să fie spălate separat de ale noastre, cu detergent special. Asta pentru că pielea copilaşului este foarte fină, sensibilă, şi se poate irita imediat.

Eu am folosit detergent special încă de la primele spălări. Orice lucru pe care l-am cumpărat a fost mai întâi spălat şi călcat şi mai apoi a atins pielea bebeluşului. Mi se pare firesc, pentru că nu ştim cine a pus mâna pe el, poate cineva a probat respectivul body şi aşa mai departe.

La ce temperatură este bine să spălăm lucrurile bebeluşului?
Şi la 30 de grade (în apă rece, aşadar), dar şi la 90 de grade (în apă fierrrrrrrbinte). Fiecare ţesătură are specificaţiile ei. De exemplu, hăinuţele din lână pe care le are domnişoara Fundiţă trebuie spălate doar în apă rece, de mână, pentru că altfel ar intra la apă. La fel cum pledurile pe care le-am pus în căruţ au fost mereu spălate la apă cât mai fierbinte. Apa rece aduce o economie în timp, este drept, însă atunci când eticheta nu cere, eu prefer să folosesc program cu apă cât mai fierbinte, pentru a mă asigura că petele şi microbii au mai multe şanse să dispară.


sursa foto

Cum spăl hainele bebeluşului? Dar cum scot petele?
Pentru petele mai vechi, putem folosi programul de înmuiere sau putem aplica detergent direct pe pată. Lăsăm să acţioneze, frecăm uşor şi apoi dăm la maşina de spălat pentru un program normal. Eu pun mereu extra apă şi extra clătire, dacă am început cu acest pas. Uneori observ că petele au dispărut de tot, alteori mai rămân urme uşor sesizabile iar alteori… nu iese nicio pată, indiferent de ce produs aplic sau de temperatura setată.

Bine de ştiut: Eficienţă maximă putem obţine atunci când spălăm hăinuţele cu pete cât mai proaspete.

Ce fel de detergent caut, la ce anume mă uit când vreau să cumpăr detergent pentru hăinuţele bebeluşului meu?
În primul rând, urmăresc ca detergentul special creat pentru hainele (păturelele, jucăriile etc) unui bebeluş să nu aibă parfum, să fie hipoalergeni, să nu conţină substanţe chimice nocive, să se clătească uşor fără să lase reziduri în ţesături şi bineînţeles, să scoată pete! Da, pete de ciocolată, piersică, afine,… toate petele care se găsesc pe hăinuţele adorabile pe care i le cumpăr.

Sunt destul de multe cerinţe pentru un detergent, nu e aşa? Şi da, şi nu. Chiar există detergenţi pentru bebeluşi care să îndeplinească aceste cerinţe ale mele, şi chiar mai mult decât atât.


sursa foto

Cu ce spăl eu hăinuţele domnişoarei Fundiţă în acest moment?

Ei bine, acum folosesc un produs nou. Mai exact, detergentul pentru bebeluşi Seventh Generation Free&Clear, care e foarte apreciat de mămicile din America. Cei de la Puffinaut s-au gândit că şi bebeluşii de pe plaiuri mioritice au dreptul la hăinuţe curăţate cu această formulă premium, aşa că l-au adus în shopul lor. Cum ne vom înţelege – nu ştiu, însă sunt tare curioasă dacă va scoate petele aşa cum promite.

Cum spălăm hainele bebeluşului?

Cred că este bine şi vă sfătuiesc să folosiţi detergent special pentru bebeluş măcar în primul an de viaţă. Voi ce părere aveţi despre asta? Spălaţi hăinuţele celor mici cu detergent special?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

3 thoughts on “Cum şi cu ce spălăm hainele bebeluşului?”

  1. Cand am inceput diversificarea si am vazut cat de tare se murdareau hainele, am pus deoparte doua randuri de haine pentru masa, ca sa nu ma mai agit daca nu ies toate petele de la mesele anterioare. Apoi le spalam cu detergent special pt bevelusi, dar tot mai ramaneau urme, in special de la sfecla sau de la morcovi.

  2. La inceput si noi le-am spalat cu detergent special pentru haine de bebe, dar dupa vreun an ne-am lasat de treaba asta. Nu brusc. Am asteptat mai intai sa vedem ce reactie are pielea si cum nu s-a intamplat nimic, am folosit numai detergent normal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *