Sunt o mamă rea – II

sunt o mamă rea v-am mai spus. Şi o să vă spun multe poveşti din acestea, pentru că într-un fel, pe mine mă ajută să scriu astfel de lucruri. Şi spre surprinderea mea, am primit vreo două mesaje din care am aflat că şi pe voi! Chiar nu mă aşteptam la feedbackul atât de fain din partea voastră la primul articol de acest gen! Mulţumesc!
Dar să revenim şi să vă spun de ce sunt o mamă rea acum – piesă în cine ştie câte sute de acte.

Se făcea că eram în vacanţă, la masă cu toată lumea, iar domnişoara Fundiţă în scăunelul ei. Fiecare cu farfuria lui, cu tacâmurile lui, cu mâncarea lui. Voi ştiţi că mie îmi place să mă joc când mă joc şi să fac treabă când fac treabă, aşa că atunci când domnişoara Fundiţă (avea un an şi unsprezece luni) a început să facă mofturi referitoare la mâncare, i-am explicat de vreo două ori că la masă mâncăm, nu aruncăm cu mâncarea pe jos, nu ne hlizim, nu scoatem mâncarea din gură, nu ne punem mâncarea în cap, nu facem avioane. Ea nu şi nu. Că doar era în centrul atenţiei!

Dacă am văzut că nu ne înţelegem, şoc şi groază pentru toată lumea:

Sunt o mamă rea - II
foto
Citeşte mai departe… “Sunt o mamă rea – II”

Prima călătorie cu avionul – sfaturi şi experienţa noastră

Haideţi să povestim despre prima călătorie a bebeluşului cu avionul, vreţi? Vă promisesem că voi scrie despre asta şi nu aş vrea să treacă prea mult timp, ca să nu uit detalii importante. Aşadar, după ce a scăpat de nesuferita de varicelă, domnişoara Fundiţă, care avea la momentul acela 1 an şi 11 luni, a avut parte de prima călătorie cu avionul. Am fost fost destul de neliniştită fiind prima oară când aveam să zburăm cu ea, însă am ales zborul urma să aibă loc în timpul somnului ei, deci am zis că o potrivim aşa. Nu prea s-a nimerit socoteala de acasă cu cea din târg, dar haideţi să începem uşurel, cu bagajul.

Ce bagaj de mână şi de cală avem voie să luăm pentru copil atunci când călătorim cu avionul?

Prima călătorie cu avionul - sfaturi şi experienţa noastră
Citeşte mai departe… “Prima călătorie cu avionul – sfaturi şi experienţa noastră”

Fotocartea Celebook – albumul foto care te va emoţiona

Cine face zilnic fotografii copiilor, mâna sus! Oooohoho, nici nu mă aşteptam altfel: nu doar eu îi fac câte 5(0) zilnic, ci şi voi! Perfect. Atunci daţi-vă un pic mai aproape, pentru că vreau să vă vorbesc despre Celebook, o fotocarte pe care trebuie să o avem măcar într-o ediţie în biblioteca personală.

Am ajuns la concluzia asta după ce mi-a fost spartă maşina şi furat telefonul (şi nu numai). M-am perpelit după telefonul ăla. Nu că era nu ştiu ce brand, că acum am unul şi mai mare şi mai frumos şi mai alb, dar conţinutul, sau faptul că dispăruse conţinutul, mi-a adus multe lacrimi. Pierdusem tot… toate contactele, toate fotografiile, toate clipurile. Norocul meu e că îl mai pun la încărcat în laptop şi îşi face singur backup. Altfel, jeleam fotografiile mult şi bine… Uite-aşa am învăţat o lecţie: fotografiile se ţin pe telefon, dar cel mai sfânt e să le ţinem pe hârtie.

Fotocartea Celebook - albumul foto care te va emoţiona
Citeşte mai departe… “Fotocartea Celebook – albumul foto care te va emoţiona”

Varicela la copii – experienţa noastră

Nici nu au trecut două luni de la ultima răceală, că domnişoara Fundiţă s-a procopsit cu alt balaur. De această dată, cu unul mai serios, pe numele său, varicelă. Sau vărsat de vânt. Spuneţi-i cum vreţi, recunoaşteţi-l după nişte bubiţe roşiatice, care vor evolua în băşicuţe cu lichid pe care o să le păziţi ca pe butelie ca să nu se spargă. Spune lumea că varicela poate lăsa semne la copii, aşa că trebuie să stăm cu ochii pe copil şi să folosim diverse produse pentru a-i calma mâncărimile şi pentru a evita astfel scărpinatul excesiv. Dar haideţi să povestim mai pe larg despre varicela la copii şi despre experienţa mea cu fetiţa care avea 1 an şi zece luni când a făcut varicelă.

Debutul varicelei: bubiţele abia se văd
Varicela la copii - experienţa noastră
Citeşte mai departe… “Varicela la copii – experienţa noastră”

Tu îi spui copilului tău “te iubesc”?

Uneori îmi doresc să trăiesc într-o ţară îndepărtată, în care să nu existe deloc cuvinte. Nu, stai. Nu am zis bine: nu să nu existe deloc cuvinte, ci să nu existe cuvinte urâte. Sau măcar să nu le înţeleg eu… m-aş duce în China şi m-aş amuza când i-aş auzi spunând rân ţân chian chiu thong ling laaaang şi mi-aş închipui că de fapt sunt cuvinte blânde, de alint, care pur şi simplu sună caraghios. Dar până când s-ar întâmpla asta, primesc câte o porţie de realitate a vocabularului care îi însoţeşte pe cele care îl folosesc. Şi unele – şi cuvintele, dar şi posesoarele (posesorii, că nici cu ei nu mi-e ruşine) – sunt tare greu de digerat.

Eram în parc cu domnişoara Fundiţă, care scurma în nisip. În spatele meu aud:

-Proasto! Uite că ai scăpat îngheţata! Tâmpito, altă dată nu mai pupi tu îngheţată de asta! Dobitoacă ce eşti!


foto

Citeşte mai departe… “Tu îi spui copilului tău “te iubesc”?”

Cum gătesc eu orez pentru bebeluş

Când vine vorba despre orez, domnişoarei Fundiţă îi saltă sufletul de bucurie. Seamănă cu mama ei, pentru că şi eu aş mânca dimineaţa, seara şi la prânz orez (de fapt, am şi făcut asta cât am stat în Asia, dar nu despre asta vreau să vă povestesc azi). Haideţi să vorbim despre modul de a găti orez pentru bebeluşi.

Am mai pus fotografii pe Facebook în care vă arătam părţi din meniul fetiţei mele. Nu de puţine ori mi-aţi cerut “reţeta”, însă pur şi simplu nu există o reţetă anume. Cuvântul (cuvintele) magic în ceea ce priveşte modul în care fac eu orezul este aparat de gătit cu aburi. De când am început autodiversificarea, îl folosesc foarte des, iar rezultatul este mereu primit cu poftă.


Orez cu broccoli şi roşii la steamer (aparat cu aburi)
Citeşte mai departe… “Cum gătesc eu orez pentru bebeluş”

Naşterea în Olanda sau cum a venit pe lume o minune numită Olivia

Am aflat că vom deveni părinți la începutul anului 2017. Mare bucurie, deși nu mă așteptam să se întâmple atât de repede. Speram să se întâmple undeva după mica petrecere de nuntă, care era plănuita în aprilie. Nu de alta, dar voiam să mă simt în formă şi să pot bea un pahar de șampanie la un așa eveniment important. Evident, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu realitatea în cazul meu.

Sarcina a fost ușoară, fără prea mult disconfort pentru mine sau bebe. Locuind în Olanda, bineînțeles ca am fost supravegheată în timpul sarcinii în concordanţă cu sistemul de aici. Prin urmare, de moașă şi nu de medic. Acest lucru e firesc dacă sarcina se prezinta fără complicații pentru bebe sau viitoarea mămică. În caz contrar, viitoarea mămică este trimisă la spital, iar un medic îi va supraveghea sarcina,moașa nemaiavând un rol principal.

  Naşterea în Olanda sau cum a venit pe lume o minune numită Olivia
Citeşte mai departe… “Naşterea în Olanda sau cum a venit pe lume o minune numită Olivia”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...