Două luni de bebeluşeală – experienţa mea

Nu îmi vine să cred că s-au împlinit fix două luni de bebeluşeală :). Parcă am bebe de 100 de ani! Perioada aceasta a fost plină de urcuşuri şi de coborâşuri, ne-am descoperit şi acomodat uşor-uşor una cu alta, ne iubim, ne zâmbim şi viaţa a căpătat un alt sens!

Dacă în timpul sarcinii vă povesteam lunar despre evoluţia noastră, am hotărât să revin la obicei şi să vă povestesc cum au trecut aceste două luni, punctându-vă cele mai importante lucruri care s-au întâmplat în această perioadă.

În primul rând, alăptez exclusiv. Sunt foarte bucuroasă că am reuşit! Observ o tendinţă din ce în ce mai mare de a trece pe laptele praf, însă eu, în încăpăţânarea mea, nici nu am vrut să aud de aşa ceva. V-am povestit cum a fost alăptarea după naşterea prin cezariană şi prin ce am trecut atunci. Pe lângă zecile de beneficii, nimic nu se compară cu mocuţa de bebe fericit când suge şi adoarme la sân!
Nu îi dau apă sau ceai, laptele conţine tot ce îi trebuie din lapte. Cele 2 picături de Vigantol le pun peste câteva picături de lapte matern.

Somnul: De la aproximativ patru săptămâni a început să sugă la două ore noaptea (deci am putut dormi bine, mai ales că stă lângă mine în pat şi o mufez imediat), însă ziua nu are un orar. De la 7 săptămâni şi-a descoperit mânuţa şi vrea să o bage în guriţă chiar şi când mănâncă :)

În al doilea rând, am trecut de puseele de creştere aferente. Dacă la început nu ştiam de ce bebe e aşa agitată sau de ce vrea să stea la sân non-stop, m-am lămurit! Puseele de creştere pot fi foarte solicitante; bebeluşul poate fi mai agitat sau dimpotrivă, să doarmă mai mult decât de obicei. Noi am trecut prin ambele situaţii. De fapt, în timpul puseelor (care pot ţine o zi sau mai multe), bebeluşul creşte efectiv. După încheierea lor, veţi observa o nouă deprindere (spre exemplu, a mea duce pumnul la gură – coordonarea este mult mai bună!).
Teoretic, puseele sunt la 7-10 zile, două săptămâni, o lună, două, trei, însă nu uitaţi că fiecare bebeluş are ritmul său de dezvoltare!

retallackresort.co.uk

Citeşte mai departe… “Două luni de bebeluşeală – experienţa mea”

Prima călătorie cu maşina a bebeluşului

Când spun “prima călătorie cu maşina a bebeluşului”, nu mă refer la drumul de 20 de minute de la spital din ziua externării până acasă. Dimpotrivă, mă refer la un drum de patru ore jumătate, aproximativ 350 km.

Aşadar, prima călătorie cu maşina a bebeluşului nostru a avut loc zilele trecute. Fiind liber, am decis să plecăm din Bucureşti la ai noştri. Aş fi vrut eu la mare sau la munte, însă bebe având 6 săptămâni, marea nu e chiar o destinaţie interesantă prin prisma căldurii insuportabile.

Mărturisesc că iniţial m-am gândit (cu emoţii) că drumul e prea lung şi că faptul că scot fetiţa din mediul în care a crescut până acum nu e ok. Nu ştiu de ce, dar mie încă mi se pare mică-mică şi dacă aş putea, aş pune-o sub un glob de sticlă. Dar cum asta nu e posibil (şi contraindicat), am pornit la drum!

Am pus bebele în scoică şi am stat cu ea în spate. La dus a dormit vreo trei ore, ba chiar am dormit şi eu cu ea vreo oră. Am alimentat şi apoi am mers în parcare, ca să vedem dacă vrea să pape. După o rundă bună de supt şi luat aer, am pornit din nou la drum.

Citeşte mai departe… “Prima călătorie cu maşina a bebeluşului”

Veri colorate şi piele protejată cu Nivea Sun Kids SPF 50+

Atunci când vine vorba despre protecţia pielii, SPF-ul este primul cuvânt care îmi vine în gând. Mai ales acum, pe timp de vară! Eu una încerc să mă protejez cât mai bine atunci când ies din casă (ca să nu mai vorbim de momentele în care mă expun la soare) şi folosesc produse cu SPF cât mai ridicat. Recunosc însă că uneori, din grabă, uit să aplic crema cu factor de protecţie solar şi… regret după.

Însă atunci când vine vorba despre copiii noştri, verbul a uita trebuie să îşi ia uşor-uşor zborul din vocabularul nostru! Aplicarea loţiunilor solare pentru protejarea pielii sensibile a copiilor este vitală, mai ales dacă mergem la mare. Un copil care are sub şase luni nu va fi expus în soare niciodată, însă cei mai mari au voie să se joace în voie în nisip şi să ţopăie fericiţi în apă (bineînţeles, durata variază în funcţie de vârstă). Şi pentru ca totul să fie mai vesel şi mai uşor de acceptat de copii, Nivea a creat o loţiune solară colorată care se aplică în doi timpi şi trei mişcări datorită flaconului cu pompiţă!

Sprayul colorant de protecţie solară foarte ridicată pentru copii de la Nivea are SPF 50+, un nivel perfect pentru pielea sensibilă a celor mici. Produsul creează o barieră împotriva razelor UVA şi UVB şi protejează pielea, iar noi, mămicile, putem să ne bem relaxate cocktailul :) în timp ce îi privim pe cei mici cum se joacă.

Sprayul colorant de protecţie solară foarte ridicată pentru copii Nivea

În gamă există disponibilă şi loţiunea ultra rezistentă la apă, Nivea Sun Kids Swim & Play, care are acelaşi factor de protecţie solară: SPF 50.

Citeşte mai departe… “Veri colorate şi piele protejată cu Nivea Sun Kids SPF 50+”

Aşa, şi de ce porţi bikinii ăia?

…mă îmbrăcam în camera cealaltă atunci când am auzit întrebarea: “-Aşa, şi de ce porţi bikinii ăia?” Fără să vreau, m-am uitat la bikinii mei. Perfecţi, negri, cu dantelă (slăbiciunea mea), comandaţi din America. Cum adică, de ce îi port? Instinctiv, m-am uitat să văd dacă sunt murdari sau rupţi, Doamne iartă-mă. Dar nu era cazul… sau cel puţin, nu vedeam eu. Aşa că am terminat de îmbrăcat şi am mers înapoi în camera de consultaţii.

Întrebarea mi s-a părut deplasată, nu ştiam de ce anume mi-a fost adresată şi după ce m-am aşezat, medicul ginecolog meu mi-a repetat aceeaşi întrebare: “-De ce porţi bikinii ăia?”

Evident că nu puteam să îi spun ce v-am spus vouă (că-s negri şi perfecţi, de aia îi port), aşa că i-am spus că nu înţeleg de ce mă întreabă asta. Şi medicul meu mi-a explicat că purtarea bikinilor (a chiloţilor de tip tanga) nu este recomandată, mai ales în sarcină. Eu abia aveam vreo lună de bebeluşeală şi nu îmi închipuiam viaţa cu chiloţi de apă adâncă, cum le spun eu celor clasici. Însă aveam să aflu că de fapt, purtarea chiloţilor tip bikini/tanga prevăzuţi cu şnur sau bucată îngustă de material între fese favorizează răspândirea bacteriilor din zona anusului spre zona vaginală. Say… what? E logic, însă nu m-am gândit niciodată la asta! Mai mult decât atât, medicul mi-a spus că bacteria e-coli (escherichia coli) este una dintre cele mai întâlnite şi bucuroase în acel mediu, iar tratamentul ei constă în administrarea de antibiotice. Treabă serioasă, nu glumă!

Citeşte mai departe… “Aşa, şi de ce porţi bikinii ăia?”

Alăptarea după naşterea prin cezariană – experienţa mea

Într-unul din articolele mai vechi vă povesteam despre naşterea la maternitatea Bucur. Atunci vă pomenisem pentru prima oară despre alăptare şi azi, după aproximativ o lună de alăptat exlusiv, vreau să vorbim mai pe larg despre acest subiect. Bineînţeles, vă scriu despre experienţa mea în ceea ce priveşte alăptarea după naşterea prin cezariană – nu sunt expertă în domeniu, însă ştiu că poveştile adevărate ajută. Cel puţin eu mereu le-am căutat, în detrimentul teoriei.

Dacă atunci când venea vorba despre naştere spuneam că “încercăm” natural, cu alăptatul m-am comportat ca şi cum el urma să fie implicit. NORMAL că voi avea lapte, NORMAL că o voi alăpta, NORMAL că nu ne vom complica viaţa cu biberoane şi lapte praf. Nu ştiu de unde am avut această convingere, însă atitudinea aceasta m-a salvat! Vă sfătuiesc să porniţi la drum cu acelaşi optimism şi tip de gândire! Un lucru foarte important pe care trebuie să îl ştiţi şi să nu îl uitaţi: Orice femeie care naşte (natural sau prin cezariană) are lapte – important e ca el să iasă şi să ajungă la bebeluş! Colostrul apare la unele dintre noi chiar de prin luna a cincea (eu am observat picături prin luna a şaptea de sarcină), deci el există.

Începutul alăptării nu a fost foarte promiţător, mai ales că nu am văzut bebeluşul două zile şi pierdusem startul. Nici pompa nu am băgat-o în acest timp pentru a stimula lactaţia, pentru că nu mi-a zis nimeni şi nici nu m-am gândit. În schimb, am băut ceai pentru lactaţie de la Fares. Habar nu am cât şi dacă o fi ajutat…

A treia zi de la naşterea prin cezariană am mers la ea la etajul trei pentru a o hrăni şi spre marea mea surprindere, s-a ataşat perfect prima oară. Nu îmi venea să cred… nu ştiu ce anume a tras ea din sân, însă după vreo cinsprezece minute s-a cam supărat şi a început să plângă. Eu eram obsedată să întreb dacă e bună ataşarea, aşa că pe cine prindeam, asta întrebam. Toată lumea spunea că da, e foarte bine ataşată, bravo. Numai că eu începusem să nu mai cred acest lucru. Ori că nu mai avea ea ce să tragă, ori că s-a foit în timpul ataşării – cert e că în seara aceea m-am trezit cu nişte ragade de mă durea sufletul când mă atingea orice (chiar şi bluza). Am aplicat lanolină şi în acea seară am pus şi pompa. Am scos… fix o linguriţă de colostru. Însă era al ei, aşa că i l-am dat alături de laptele praf din masa de seară.
A fost frustrant să văd cantitatea, mai ales că persoana cu care eram în rezervă scotea jumătate de biberon lejer (se pune că avea sânii mult,mult mai mari?). Însă m-am ambiţionat, nu m-am mai utiat în curtea vecinului şi la următoarul muls cantitatea s-a dublat!

În spital, alăptatul nu prea a fost cu succes. Sugea ceva, însă nu se sătura şi mereu completam cu formulă. Abia aşteptam să merg acasă, în intimitatea noastră, unde ştiam că voi putea să îmi alăptez puiul! Mărturisesc că mă aşteptam ca personalul să fie mult mai implicat din acest punct de vedere, mai ales că auzisem că ele susţin alăptarea. Da… implicarea a fost doar de la distanţă, cu vorbe.

După externare, lactaţia începuse chiar binişor să se instaleze. Cred că o singură noapte i-am dat lapte praf şi mai apoi într-o altă zi am cedat şi i-am dat jumătate de măsură de completare pentru că plângea fără oprire. În rest, am alăptat-o la cerere şi tare bucuroasă sunt că am reuşit până aicI! Îmi doresc să pot alăpta exlclusiv până la şase luni, iar mai apoi mai vedem.

Probleme pe care le-am întâlnit în timpul alăptării de până acum:

sursa foto: bracesbylanghornechildrensdentist.com

Citeşte mai departe… “Alăptarea după naşterea prin cezariană – experienţa mea”

Cinci sunete pe care le scoate bebeluşul tău + ce înseamnă fiecare (teoria Priscilla Dunstan)

De când am aflat de existenţa a cinci sunete pe care le scoate bebeluşul încercând să comunice mi se pare că l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Fiind la prima sarcină, am intuit mai mult de ce ar plânge fetiţa mea, însă parcă de fiecare dată scoate sunete diferite. Asta până când tot căutând pe un grup informaţii care mă interesau, am citit despre faptul că bebeluşul nostru, aşa mic cum e, comunică zilnic cu noi. Şi că tot ceea ce trebuie să facem este să îl ascultăm, pentru că există cinci sunete mari şi late care se regăsesc în cinci situaţii (cele mai importante). Vorbim aici despre un nou născut (teoria este valabilă pentru bebeluşii care au între 0 şi 3 luni), pentru că în câteva luni cu siguranţă ne va fi mai uşor să reunoaştem dorinţele lui bebe.

sursa foto: sheknows.com

Cea care a lansat această teorie şi a definit cele cinci sunete este Priscilla Dunstan, o australiancă devenită celebră datorită teoriei sale. Conform acesteia, cele inci sunete pe care le scoate bebeluşul tău sunt:

  • neh – reprezintă foamea. Dacă lui bebe îi este foame, te va anunţa printr-un neeeeh. Sau mai multe!
  • eh – tradus prin “-Scapă-mă de gazeeee!”, situaţie în care aducem bebeluşul la verticală şi încercăm să îi scoatem aerul. Situaţia poate apărea după sau în timpul mesei, dar şi în timp ce bebe doarme. Dacă se trezeşte strigând ehhhhhhhh, luaţi-l uşor, scoteţi-i aerul şi puneţi-l înapoi în pat sau pătuţ. Şansele de a reveni la somn sunt mari!

Citeşte mai departe… “Cinci sunete pe care le scoate bebeluşul tău + ce înseamnă fiecare (teoria Priscilla Dunstan)”

Vizita la spital la o proaspătă mămică – da sau ba?

Vă povesteam despre naşterea la maternitatea Bucur şi atunci vă spuneam că printre minusuri se afla şi faptul că nu prea am avut parte de intimitate. De aceea, azi vă invit să vorbim mai pe larg despre vizita la spital – experienţa mea. Sunt curioasă de răspunsul vostru de la finalul articolului: Vizita la spital la o proaspătă mămică – da sau ba?

În primul rând, după ce am născut am fost mutată la un salon de terapie intensivă în care se mai aflau deja două proaspete mămici. Una născuse cu o zi înainte, iar cealaltă cu câteva ore înaintea mea. În prima zi nu am avut voie să mâncăm, aşa că la mine şi la cealaltă mămică au venit proaspeţii tătici cu compot, zeamă de la supă etc, fiecare cu ce s-a priceput. Tati a stat fix 5 minute pe ceas, pentru că venise la o oră la care se schimba tura sau ceva administrativ, aşa că mi-a lăsat ce a avut de lăsat şi gata.

Prima noapte la terapie intensivă a fost un chin, pentru că una dintre fete a sforăit. Oameni buni, a sforăit de parcă era lângă ureche mea (vă recomand să citiţi ce ar trebui să conţină bagajul de spital în acest sens). Cu simţ de răspundere, adânc, ritmic – picătura chinezească. Nu am pus geană pe geană toată noaptea, aşa că dimineaţa eram irascibilă şi obosită ruptă. Tocmai trecusem printr-o operaţie şi nu mai menţionez şi durerea sau senzaţia de aoleu, îmi cade burta – şi nu reuşisem să dorm deloc! Şi de parcă sforăitul nu ar fi fost de ajuns, de cum s-a trezit mămica, odihnită, a început să dea telefoane. Yup, la 7 dimineaţa. Eu am avut telefonul pe silent toată perioada petrecută în salonul de terapie intensivă.

surs foto: prideinmadness.com

Citeşte mai departe… “Vizita la spital la o proaspătă mămică – da sau ba?”