Ziua în care nu am mai fost “mama”

S-a întâmplat. Nu ştiu cum, însă a venit şi ziua în care nu am mai fost “mama“.

O zi cu soare cu dinţi, cu frunze galbene şi ruginii, cu iarbă încă verde şi proaspătă.

O zi cu cafea cu lapte luată în grabă din primul MC ieşit în calea-mi.

O zi cu atât de multă scorţişoară, încât vânzătoarea m-a întrebat curioasă dacă voi mai putea bea “aşa” băutura cea fierbinte din paharul tall şi dacă o beau mereu “aşa”.


Citeşte mai departe… “Ziua în care nu am mai fost “mama””

Ce mănâncă bebeluşul meu: Papanaşi cu brânză la cuptor

Oare ce mănâncă bebeluşul meu cu mare poftă în ultima perioadă? Rapid, simplu, fără zahăr sau prăjeală şi delicios: papanaşi cu brânză la cuptor. Am tot făcut brânză în ultima perioadă şi i-am servit-o în diverse forme, însă această reţetă pare că e preferată şi conduce detaşat în topul preferinţelor domnişoarei Fundiţă. Aşadar, vă scriu şi vouă minunea, poate poate şi ai voştri dragi vor fi la fel de încântaţi!

Citeşte mai departe… “Ce mănâncă bebeluşul meu: Papanaşi cu brânză la cuptor”

Ce alegem: bonă sau creşă?

Oricât de mult ne-ar plăcea şi ne-am dori să fim lângă puii noştri zi de zi, să îi vedem crescând în fiecare secundă, să le fim aproape, iată că vine un moment  în care trebuie să ne întrebăm: ce alegem: bonă sau creşă? Ce ar fi mai potrivit pentru copilul meu? Bineînţeles, se acceptă şi varianta bonă sau grădiniţă, însă noi suntem în stadiul de creşă, aşa că despre asta vă invit să povestim azi.

Domnişoara Fundiţă are aproape un an şi şase luni, iar eu trebuie să intru înapoi în câmpul  muncii. Nu mai este mult, timpul zboară mult prea repede, am fetiţă mare… şi am început să mă gândesc la ce ar fi mai potrivit pentru ea. Vreau ca acomodarea să fie lină, fără grabă. La noi nu se pune problema de bunică, x, y care să stea cu ea. Dimpotrivă, eu am crescut-o până acum. După naştere am avut parte de zile luuungi în care nu suna telefonul deloc, nimeni nu mă întreba dacă am mâncat ceva, dacă mai pot, dacă am nevoie de ajutor… Mă gândesc că poate a fost mai bine aşa, pentru că măcar am fost scutită de discuţii gen “de ce nu o îmbraci aşa”, “de ce o ţii numai în braţe”, “de ce nu îi dai ceai” – ştiţi voi, “de ce”-uri” stupide. M-am descurcat cum am putut şi uite că am supravieţuit. Nu despre asta era vorba, ci ca idee: în niciun caz nu am rude care să mă ajute cu ea, pică din start soluţia asta. Aşadar, singura opţiune ar fi o terţă persoană – o bonă – sau introducerea în colectivitate. Fiecare are plusuri şi minusuri!

Aşadar: Ce alegem: bonă sau creşă?


foto
Citeşte mai departe… “Ce alegem: bonă sau creşă?”

Aventurile domnişoarei Fundiţă: la cumpărături

În ultima săptămână ne-am creat un obicei nou: mergem să luam pâine dimineața. Nu pentru că am mânca neapărat, ci pentru că avem pretext să luam pulsul zonei pe răcoare. Pentru că da, ne și plimbăm 10-15 minute.
Eiii, și în dimineața despre care vreau să vă povestesc, mergem la pâine. Ca de obicei, coadă: vreo zece persoane înaintea mea. Dar nu e bai: Domnișoara Fundiță e bine dispusă și are și o jucărie la ea. Se uită încolo-încoace, stăm la rând. Când mă observă un domn:
-Vaaai, mii de scuze, nu v-am văzut cu copilul! Poftiți în față!
Îi zâmbesc, îi mulțumesc și îi spun că nu e nevoie: fetița are jucărie, e odihnită, nu ne grăbim. Insistă. Îi spun din nou că dacă era ea agitată aș fi acceptat, dar așa, chiar e ok, mulțumesc din suflet.
Vine și mă ia de braț și mă duce în față (între timp venise rândul lui să fie servit, deci al meu).


sursa foto
Citeşte mai departe… “Aventurile domnişoarei Fundiţă: la cumpărături”

Ce mănâncă un bebeluş de un an şi trei luni

Iată că a mai trecut o lună, iar domnişoara Fundiţă a adunat-o cu sârg în caieţelul vieţii ei. Pentru că îmi este din ce în ce mai uşor să gătesc, am descins într-o săptămână în bucătărie (aşa cum vă promiteam în articolul  Ce mănâncă un bebeluş de un an şi două luni) şi am fotografiat ce i-am gătit pluuuuus câteva reţete pe care le pregătesc. Nu de alta, dar am făcut nişte descoperiri de-licioaseeeeeee şi e păcat să rămână doar la noi.

Daaaaaar să revenim şi să vorbim despre ce mănâncă un bebeluş de un an şi trei luni:

Luni:
MD: Măciniş cu o lingură de unt de cocos, fulgi de cocos şi fructe
Prânz: orez cu sos de roşii (făcute la aparat cu aburi) şi caş
Cină: ciorbă de pui de ţară cu multe legume

   
Citeşte mai departe… “Ce mănâncă un bebeluş de un an şi trei luni”

Naşterea la maternitatea Polizu Bucureşti

…Se spune că mama se naşte odată cu primul ei născut, şi chiar aşa este! 4 noiembrie 2014, ziua în care am devenit MAMĂ!

Sunt Georgiana Stroe, am 30 de ani, sunt de profesie asistent de farmacie şi de mai bine de doi ani sunt mămica lui Robert!

Cu emoţii aşteptam momentul de aproape o săptămână şi parcă nu mai sosea! În 28 octombrie, noaptea, au apărut primele contracţii şi nu mai puteam de bucurie la gândul că în 29 voi naşte şi va fi cel mai frumos cadou pentru fratele meu, dar nu a fost asa cum planuisem eu: internarea nu a însemnat şi nasterea. A mai trecut o săptămână până la întâlnirea cu bebe!

Am născut la spitalul Polizu din Bucureşti, acolo mi-a fost supravegheată şi sarcina. Am mers acolo doar o singură, fiindcă ştim deja practica medicilor ginecologi de a ne trimite la privat pentru fiecare eco sau analize, dar nici că mai conta asta după o amniocenteză (pentru risc crescut de sindrom Down), 15 ecografii din care 6 morofologii fetale (pentru restricţia de creştere despre care la final de sarcină s-a ajuns la concluzia că este ceva constituţional, nu o problemă aşa cum paruse a fi toata sarcina). Parcă nici nu ne putem bucura de sarcină din cauza atâtor analize – cert este că tot ce îmi doream era să strâng odată minunea din burtică în braţe!


Citeşte mai departe… “Naşterea la maternitatea Polizu Bucureşti”

Cinci momente în care mi-am spus că am fetiță mare

Uneori mă uit la domnișoara Fundiță și mă gândesc că niciodată nu o voi mai vedea așa de mică precum e acum. Cât a fost bebeluș mic-mic mi-am dorit să crească mai repede, ca să pot să respir și eu un pic. Să pot să mă înțeleg cât de cât cu ea, să meargă, să asculte, să facă, să dreagă. Și-acum aș vrea să fie iar mică, numai ochișorii de ea, ca să o țin mult, mult, mult și strâns în brațe. Ce ironie, nu?

Și stau și o privesc și observ cum se schimbă de la zi la zi. Înflorește, râde din ce în ce mai colorat și își conturează personalitatea. Îi crește perișorul blond și acum îi pot prinde un soi de moț haios în vârful capului. Şi are deja opt dinţişori


sursa foto
Citeşte mai departe… “Cinci momente în care mi-am spus că am fetiță mare”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...