Azi este o zi specială, zi în care vă invit să povestim despre o minune care a apărut acum nouă luni. Presupun că v-aţi prins: vorbim despre domnişoara Fundiţă, proaspătă posesoare a nouă luni.

Ce face un bebeluş la nouă luni? Depinde de bebeluş! Noi nu comparăm, da? Pentru că fiecare bebeluş se dezvoltă în ritmul său! Însă ca de obicei, vă spun ce face Ikki. Cum mai stă cu sănătatea, ce năzdrăvănii mai face, cum s-a schimbat în ultima perioadă.

La nouă luni, domnişoara Fundiţă nu are stare deloc. Duse sunt zilele în care vorbeam (şi făceam în tihnă) despre masajul bebeluşului şi eventual mai dădeam şi un telefon, pentru că ea oricum stătea cuminţică pe spate. De mult apuse zilele în care schimbatul scutecului (acum folosim Huggies chiloţel numărul 4) nu seamănă cu o cucerire de fortăreaţă. Pentru că, ce să vezi: cum simte fundul gol, cum o ia la fugă în patru lăbuţe prin pat. Măsuţa de înfăşat a devenit deja istorie, toată casa e terenul care trebuie cucerit acum! De-a buşilea şi mai nou, de pe la opt luni jumătate, ţinută de o mânuţă. Tot de atunci a început să stea şi în picioruşe pentru câteva secunde, iar pe zi ce trece e din ce în ce mai sigură pe ea. I-am luat ghetuţe speciale pentru primii paşi, însă la cum se prezintă vremea, probabil va trebui să îi luăm săndăluţe.

Bebeluşul de nouă luni e curios şi vrea să descopere tot. Este, pur şi simplu, o caracatiţă. Nu are voie aici? Nicio problemă, se duce dincolo şi trage de acolo. Nici acolo nu e voie? Stai tu liniştită, Super-Mami, că are planul C. Încă bagă în guriţă tot ce prinde, dar înregistrează date şi te surprinde când se bucură că revede o jucărie căzută sub pat. Râde cu poftă, mai ales la gâdileală şi la bauuuuuu!, iar râsul ăsta e balsam pentru suflet.

La nouă luni, copilul începe să fie din ce în ce mai independent. Dă semne clare că nu mai este bebeluşul de acum câteva luni.
Mai mai că ţi se face dor de ea când era mică, toată numai ochi şi guriţă, ţocăind de zor! Se spune că acum încep mămicile să îşi dorească al doilea copil (sau următorul). Nu e şi cazul meu, pentru că eu încă nu m-am săturat să o adulmec pe ea, să mă uit în ochii ei mari şi verzi, să o muşc de peste tot şi să îi pup pulpiţele şi braţele pufoase.

Vocabularul domnişoarei Fundiţă deja conţine mai multe cuvinte: mama, tata (daaa, a spus şi tata!), apa, însă nu sunt sigură că ştie exact ce înseamnă fiecare. Mai aşteptăm, mai observăm. I s-au schimbat şi vocea, şi tonalitatea.

Un bebeluş de nouă luni se poate concentra pe jucării (nu mult, dar faţă de lunile anterioare în care arunca imediat ce îi ofereai), e un mare pas. Mai mult, o poţi pune în scăunel sau într-o zonă sigură, îi poţi da o jucărie şi poţi face ceva prin casă. La noi stă în sufragerie, unde se plimbă de-a lungul canapelei şi mai apoi ţinându-se de marginea mobilei. Dacă e concentrată pe jucării, rămâne singură, însă dacă se plictiseşte, vine după mine în bucătărie (bineînţeles că nu o las cu orele singură, o pândesc – deşi s-a prins că mă uit în oglindă la ea şi râde).

În ceea ce priveşte sănătatea, fetiţa mea nu a răcit deloc până acum, spre marea noastră bucurie. Acum o lună am fost cu ea la pediatru pentru că avea ceva în gâtic (aceeaşi problemă de care v-am mai scris), însă se pare că ar fi secreţii care apar şi dispar. Cu vaccinul suntem tot restanţi, pentru că tot nu l-am găsit. Acum are doi dinţişori şi îi dau deja şi cei de sus.
Cum îţi dai seama că îi dau dinţii bebeluşului? Păi, în cazul ei, după saliva excesivă şi dispoziţia schimbătoare, mofturoasă. Îi schimb şi patru baveţele pe zi ca să nu fie udă pe piept. Administrăm în continuare vigantol şi vitamine. Pentru durerile de erupţii dentare i-am dat chamomila, remediu homeopat, şi o calmează. Tot pentru asta am cumpărat şi un gel pe bază de plante pe care îl aplicăm cu un degetar moale din silicon. În rest, ronţăit la jucării de dentiţie şi animăluţe din plastic moale (inclusiv girafa Sophie).

În ceea ce priveşte mâncarea, se pare că nu suntem blw-işti convinşi, 100%. Eu încă îi dau cu linguriţa supă, deşi uneori o las şi pe ea cu tacâmurile speciale pentru copii. Depinde de consistenţa mâncării. Probabil veţi arunca acum cu roşii (să fie bio, da?), însă nu cred că acest lucru o va deruta atât de rău, precum am citit în diverse locuri. Teoretic, un copil blw-ist mănâncă singur orice aliment pe care îl poate mânui şi care nu este prea mic sau nu poate provoca alergii. Practic, asta e – eu prefer să îi ofer şi mâncare cu linguriţa momentan.
Tot despre blw-ul adevărat vă pot spune că el presupune oferirea alimentelor ca atare copilului, adică nu îi dai avocado tăvălit prin fulgi de nucă de cocos în ideea că avocado îi alunecă din mână. Nu: îi oferi separat cele două alimente. Ei uite că eu le-am amestecat, deci iar m-am abătut de la calea cea dreaptă.
Până acum a mâncat cam tot din ce am mâncat noi, însă i-am gătit separat, fără sare. Mare plăcere i-a făcut să pape mazăre (spre mirarea mea, a prins cu degetele boabele, uau, ce evoluţie!), iaurt, avocado, brioşe cu afine (sau cu diverse fructe). Mărul (feliat sau întreg) şi mango sunt încă în top, iar mămăliga este muniţie de aruncat în mama! De asemenea, i-am mai oferit: somon la cuptor, paste (incredibil de bine le-a acceptat), lapte cu orez, lapte cu griş, cartofi la cuptor, brânză făcută în casă, conopidă (nu e prea încântată), suc de roşii, roşii, pere, struguri cu boabe mari fără sâmburi. Ceapa verde şi morcovul de la frigider o ajută la calmarea durerilor de gingii, precum şi un tip de biscuiţi pentru bebeluşi pe care îi consumă cu poftă. Nu se mai îneacă (nu mai face gag) la fiecare masă şi uneori sunt uimită de cât de bine mănâncă. De obicei când vine din parc sau de la plimbare.

Dimineaţa începe cu fructe, la prânz şi cină gătesc mereu ceva, iar gustările constau tot în fructe sau ronţăieli adecvate vârstei. Unul dintre noi mănâncă mereu odată cu ea şi mi se pare că asta o ajută să pape şi ea mai bine, pentru că vede şi copiază.
Unele dintre produsele oferite conţin zahăr din diverse fructe – consider că nu trebuie să fim extremişti şi să scoatem acest tip de zahăr din alimentaţia copilului. Cred că trebuie să existe un echilibru în toate: nu îi dau lingura de zahăr, dar nici nu dezinfectez sau arunc castronelul în care a existat cândva zahăr. Discuţia este lungă, însă eu cred că moderaţia şi echilibrul sunt cheia.
Apă bea din căniţa cu cioc sau din cana cu pai după fiecare masă, însă bea de fiecare dată când îi este sete (las la vedere recipientul ei şi îl cunoaşte).
Bineînţeles, alăptez la cerere în continuare.

Când vorbim despre igiena bebeluşului, deja nu mai intră în discuţie cădiţa sau colacul de gât pentru bebeluşi. Acum domnişoara Fundiţă face baie în cadă împreună cu jucăriile ei. O spăl de fiecare dată când face kk, însă nu folosesc mereu săpun sau loţiune de corp. Vă sfătuiesc să vă relaxaţi cu produsele puse pe pielea bebeluşului, ce e prea mult strică! Dacă un dermatolog v-a dat un tratament pe care să îl urmaţi, întrebaţi clar care este schema. Mi se pare agresivă aplicarea unui produs de 2-3 ori pe zi, mai ales pe o piele atât de tânără precum cea a unui copilaş.
Îi calc hăinuţele în continuare şi acum le bag pe unele şi la clor, pentru că fructele şi ce mai mănâncă ea pătează.

Ieşim în parc aproape zilnic, chiar dacă e vreme închisă. Măcar jumătate de oră, să o dăm un pic în leagăn (tare îi mai place!) şi fuga-fuga înapoi. În zilele calde o duce tati cu bicicleta în parc (are scăunel special) şi dacă nu am altceva de făcut, ies şi eu cu ei.

Să vă spun şi despre mine câteva noutăţi? Am început să ies mai des, pentru că atunci când are posibiitate, tati se descurcă foarte bine cu ea. O adoarme, o hrăneşte, îi face băiţă, ies la plimbare… ceea ce se traduce pentru mine printr-o ieşire cu fetele la o cafea sau muncă. Am aceleaşi cearcăne (probabil pe la vreo trei ani o să scap de ele), iar în unele zile am nevoie de două cafele. Negre. Cât mai negre cu putinţă! Din cauza oboselii şi imunităţii scăzute am avut ceva probleme, însă uşor-uşor îmi revin (cu ajutorul vitaminelor). De când a început domnişoara să adoarmă mai devreme am o oră două pentru mine. Nopţile sunt diferite – uneori dorm destul de bine, alteori abia leg o oră de somn.

***

Îmi amintesc că înainte de naşterea ei, ascultam foarte des melodia Baladă pentru o minune. „Te aşteptam, bine-ai venit”… şi acum i-o cânt uneori. Am aşteptat-o nouă luni şi iată că altele nouă au trecut deja, ca vântul şi ca gândul! Timpul nu prea are răbdare, nu e aşa?

La voi cum e? Cum mai sunteţi voi şi bebeluşii voştri iubiţi? Ce aţi mai învăţat? Între timp am văzut că ne-au mai vizitat mămici şi bebeluşi, aşa că vă invit la poveşti în comentarii!