Nu îmi vine să cred că s-au împlinit fix două luni de bebeluşeală :). Parcă am bebe de 100 de ani! Perioada aceasta a fost plină de urcuşuri şi de coborâşuri, ne-am descoperit şi acomodat uşor-uşor una cu alta, ne iubim, ne zâmbim şi viaţa a căpătat un alt sens!

Dacă în timpul sarcinii vă povesteam lunar despre evoluţia noastră, am hotărât să revin la obicei şi să vă povestesc cum au trecut aceste două luni, punctându-vă cele mai importante lucruri care s-au întâmplat în această perioadă.

În primul rând, alăptez exclusiv. Sunt foarte bucuroasă că am reuşit! Observ o tendinţă din ce în ce mai mare de a trece pe laptele praf, însă eu, în încăpăţânarea mea, nici nu am vrut să aud de aşa ceva. V-am povestit cum a fost alăptarea după naşterea prin cezariană şi prin ce am trecut atunci. Pe lângă zecile de beneficii, nimic nu se compară cu mocuţa de bebe fericit când suge şi adoarme la sân!
Nu îi dau apă sau ceai, laptele conţine tot ce îi trebuie din lapte. Cele 2 picături de Vigantol le pun peste câteva picături de lapte matern.

Somnul:

De la aproximativ patru săptămâni a început să sugă la două ore noaptea (deci am putut dormi bine, mai ales că stă lângă mine în pat şi o mufez imediat), însă ziua nu are un orar. De la 7 săptămâni şi-a descoperit mânuţa şi vrea să o bage în guriţă chiar şi când mănâncă 🙂

În al doilea rând, am trecut de puseele de creştere aferente. Dacă la început nu ştiam de ce bebe e aşa agitată sau de ce vrea să stea la sân non-stop, m-am lămurit! Puseele de creştere pot fi foarte solicitante; bebeluşul poate fi mai agitat sau dimpotrivă, să doarmă mai mult decât de obicei. Noi am trecut prin ambele situaţii. De fapt, în timpul puseelor (care pot ţine o zi sau mai multe), bebeluşul creşte efectiv. După încheierea lor, veţi observa o nouă deprindere (spre exemplu, a mea duce pumnul la gură – coordonarea este mult mai bună!).
Teoretic, puseele sunt la 7-10 zile, două săptămâni, o lună, două, trei, însă nu uitaţi că fiecare bebeluş are ritmul său de dezvoltare!

Orice s-ar întâmpla, înarmaţi-vă cu multă răbdare şi lăsaţi copilul la sân cât doreşte. Aveţi lapte suficient, corpul nostru este incredibil din acest punct de vedere – nu uitaţi acest lucru!
Să vedem cum va fi cel de la trei luni, piatră de hotar, din câte am tot citit!

Colicii

sau durerile de burtică s-au manifestat intens în săptămânile 5-6; sperăm că de acum se vor diminua! (Voi scrie separat un articol despre colici în curând.)
În orice caz, i-am administrat câteva zile Sab Simplex şi apoi am oprit medicamentaţia, alegând metode tradiţionale de calmare. În jurul a cinci săptămâni am observat o accentuare a durerilor de burtică, însă pe cealaltă parte, i-a fost din ce în ce mai mai uşor să elimine gazele.

Citeşte şi: Vechea poveste, colicii

Defecarea a fost mai rară în prima lună (o dată la 4-5 zile), pentru ca mai apoi să aibă loc o dată la două zile. Pipi în schimb de câteva ori pe zi.

Igiena bebeluşului:

Am făcut un calcul şi am consumat cam 270 de scutece până acum (155 de scutece numărul 1). Ca marcă, am folosit din maternitate scutecele Huggies, dar am încercat şi Pampers (avea pielea umedă, nu mi-au plăcut) şi Happy (care mi s-au părut cam grosolani). Aşa că avem rezervă de Huggies. Aceeaşi poveste şi cu şerveţelele umede. În ceea ce priveşte pledurile absorbante, vă recomand Happy. Am luat şi Panda, dar sunt mai subţiri şi mai slabe calitativ.
La masajul zilnic şi la băiţă am folosit produse Bioderma, gama ABCDerm.

În al treilea rând, a luat în greutate forte bine. Dacă după naştere am plecat acasă cu 3500 g, la o lună avea 4850 g, iar la două 5950 g. Uhuuu! Ca să nu mai spun că e o lungană de 59 cm (s-a născut având 49 cm).

În al patrulea rând, este un bebeluş vioi, care de pe la trei săptămâni a început să îşi ţină capul. Dap, chiar aşa! Împingea bine din picioruşe şi se foia când o puneam pe burtică. În spital am găsit-o întoarsă în pătuţ… probabil dacă avea loc, o găseam cu capul unde trebuia să aiba picioarele şi invers!

Despre mine:

Firele mi-au fost scoase la 10 zile de la operaţie (nu doare, dar e ciudată senzaţia când le trage) şi lohiile au ţinut cam 4 săptămâni. Pentru igienă am folosit zilnic absorbante şi de la o lună tampoane pentru sâni (daaa, curg tare 🙂 ).  Operaţia s-a transpus într-o linie roşiatică, iar zona a fost uşor amorţită vreo lună.

În ceea ce mă priveşte, bebeluşeala mi-a schimbat total viaţa. Nu mai am timp de plimbările şi evenimentele la care participam săptămânal. Mai ales că noi suntem singuri, nu avem mama/tata care să ne ajute. 20 din 24 de ore stau eu cu bebe, tati fiind la muncă. Din păcate, soseşte destul de târziu acasă, aşa că timpul petrecut cu el e limitat.
Emoţional mă simt bine şi nu am intrat în mult discutata depresie post-partum (dar timpul nu e pierdut, nu?). Cel puţin aşa cred eu. Nu m-am frământat prea mult că nu as avea lapte, că nu doarme copilul, că plânge, că o doare burtica şi aşa mai departe – e bebeluş, oare nu sunt normale toate acestea? Trebuie să am răbdare, lucrurile vor veni de la sine! Am încercat să o îngrijesc cât mai bine, însă fără să plâng sau să mă dau de ceasul morţii. După cum vă spun mereu: este important să fiţi pozitive!
De asemenea, şi corpul meu e transformat total. Nu prea îmi place ce văd în oglindă, aşa că am început uşor-uşor cu exerciţii. Ce-aş mai vrea să merg la sală! Dar trebuie să mă descurc cum pot acasă. Poate pe la şase luni, când nu va mai depinde de mine prin prisma alăptatului îmi voi permite acest lux.

Voi cum aţi evoluat în ultimele două luni?