Oaaau, nu îmi vine să cred! Am ajuns în ziua când „da” înseamnă „da”!
-Fundiţă, vrei să mâncăm banană? Dă din cap că da. Şi mănâncă!
-Fundiţă, vrei să ieşim afară? Mergem în parc, la copii? Dă din cap că da. Şi îmi aduce şi papucii, ca să ştiu o treabă.
-Fundiţă, ne jucăm cu pianul? Hai, vrei să cântăm? Dă din cap că da. Şi îl caută cu privirea!
-Fundiţă, peştişorul stă în apă? Cum stă crocodilul, aşa stă şi el în apă? Sigur nu stă pe piatră ca leul? Peştişorul înoată? Dă din cap că da. Şi îl aşează la locul lui, pe tăbliţă (are un puzzle incastru foarte fain cu care se joacă de zor).
şi cele mai tari din parcare:
-Fundiţă, ai făcut căcălonţul? Trebuie să schimbăm scutecelul? Te bagă mami în cadă? Dă din cap că da. Şi chiar îl făcuse!
-Fundiţă, te dă mami la cici şi facem nani? Îţi este somnic? Gata, închidem lumina? O luăm şi pe DeeDee la nani? Dă din cap că da. Şi adoarme ţocăind…
Nu ştiu cum să vă zic, dar viaţa cu domnişoara Fundiţă devine din ce în ce mai uşoară. Probabil în curând o să vă scriu despre a doua zi în care n-am mai fost mama, despre prima zi de creşă, despre prima serbare…
Super Mami care mă citeşti; ştiu că îţi este tare greu şi ai impresia că nu o să se mai termine niciodată zilele astea în care stai în pat şi alăptezi. Te muţi pe scaun şi alăptezi. Mănânci alăptând – pentru că te-ai hotărât tu să alăptezi la cerere (şi bine faci!, dar asta e altă poveste).
Zilele în care se caţără, cade, plânge, are dureri de burtică. Ştiu şi te cred, însă îţi pot spune că pe măsură ce puiuţul tău va creşte, totul va deveni mai uşor. O să poţi face o supă în timp ce el se joacă sau răsfoieşte o carte. O să poţi merge să îţi faci unghiile, măcar o dată la două luni. O să poţi ieşi cu prietenele la o cafea. O să poţi să te plimbi prin soare. O să poţi răsfoi o carte. O să poţi face o baie luuungă. Cu alte cuvinte, o să revii parte din ceea ce erai înainte de a naşte.
Iar împreună… ei bine, voi veţi putea merge împreună cu bicicleta, cu rolele, veţi face baloane de săpun, veţi fugi în picioarele goale pe iarbă, vă veţi ascunde după copaci, veţi face castele de nisip şi câte şi mai câte…
Hai, că totul se va schimba cu timpul şi ţi se va părea mai uşor! Te asigur eu!
Cu zâmbet de copil să-ţi fie ziua!
Tot ce ai scris aici imi da sperante. Abia astept sa traiesc momentele astea.
Imi e dor de mine, de cum era inainte…
Uneori simt ca sunt egoista, ca nu reusesc sa ma bucur de copila mea de 1anisor si 1 luna. S-au schimbat deja multe, imi este mai usor, dar parca nu suficient. Oooffff…n-am crezut ca e atat de greu sa cresti un pui de om.
Abia astept sa facem multe impreuna.
Multumesc pt tot ce scrii aici.
Mada, te inteleg perfect! Sa stii ca eu am simtit ca am revenit cat de cat la „vechea” mea viata atunci cand a inceput cresa.
Poate suna egoist, zici? Nu cred, chiar deloc as zice – suntem si noi oameni cu nevoi proprii! Cand a inceput cresa, am dormit si iar am dormit… Eu zic ca nu are rost sa te invinovatesti. Simte tot ceea ce ai de simtit, nu te cenzura. Asta e viata din prezent, trecutul e trecut… spre viitor trebuie sa privim cu optimism.
Hai si pe Instagram, eu pun destul de des imagini din viata noastra si sa stii ca si acolo mai gasesti „luminite de la capatul tunelului”. Eu am avut nevoie de ele si nu le-am gasit… asa ca am decis sa pun franturi din viata noastra REALA.
Te imbratisez!