Oricât de mult ne-ar plăcea şi ne-am dori să fim lângă puii noştri zi de zi, să îi vedem crescând în fiecare secundă, să le fim aproape, iată că vine un moment  în care trebuie să ne întrebăm: ce alegem: bonă sau creşă? Ce ar fi mai potrivit pentru copilul meu? Bineînţeles, se acceptă şi varianta bonă sau grădiniţă, însă noi suntem în stadiul de creşă, aşa că despre asta vă invit să povestim azi.

Domnişoara Fundiţă are aproape un an şi şase luni, iar eu trebuie să intru înapoi în câmpul  muncii. Nu mai este mult, timpul zboară mult prea repede, am fetiţă mare… şi am început să mă gândesc la ce ar fi mai potrivit pentru ea. Vreau ca acomodarea să fie lină, fără grabă. La noi nu se pune problema de bunică, x, y care să stea cu ea. Dimpotrivă, eu am crescut-o până acum. După naştere am avut parte de zile luuungi în care nu suna telefonul deloc, nimeni nu mă întreba dacă am mâncat ceva, dacă mai pot, dacă am nevoie de ajutor… Mă gândesc că poate a fost mai bine aşa, pentru că măcar am fost scutită de discuţii gen „de ce nu o îmbraci aşa”, „de ce o ţii numai în braţe”, „de ce nu îi dai ceai” – ştiţi voi, „de ce”-uri” stupide. M-am descurcat cum am putut şi uite că am supravieţuit. Nu despre asta era vorba, ci ca idee: în niciun caz nu am rude care să mă ajute cu ea, pică din start soluţia asta. Aşadar, singura opţiune ar fi o terţă persoană – o bonă – sau introducerea în colectivitate. Fiecare are plusuri şi minusuri!

Aşadar: Ce alegem: bonă sau creşă?

foto

Plusuri – de ce să alegi o bonă pentru copilul tău:

• bona oferă atenţia unui singur copil, în mediu lui, ceea ce face ca micuţul să se simtă mult mai în siguranţă.
• copilul este mereu în mediul în care a fost crescut, are casa şi jucăriile cunoscute;
• mănâncă la măsuţa cu care a fost învăţat, în tihnă;
• meniul îl stabileşti tu;
• are parte de îngrijire şi atenţie maximă din partea adultului;
• poţi deţine control asupra timpului copilului: ce activităţi face, cu ce se joacă etc.
• se creează o legătură puternică între bonă şi copil, bazată pe afecţiune;
• copilul poate ieşi zilnic în parc, la plimbare etc.
• bona poate veni şi în weekend, dacă o solicitaţi.

Minusuri – de ce să nu alegi o bonă pentru copilul tău:

• oricâte recomandări ar avea, nu poţi şti cine e de fapt bona asta;
• pentru a fi sigur că totul e ok, că nu bruschează copilul, trebuie să instalezi camere (mi se pare un pic incomod şi nu mă încântă ideea). Vă povesteam că am auzit o discuţie între doi copii, iar unul spunea că bona îl mai urecheşte… cred că aş sări direct la gâtul ei!
• tu, Maria Ioana din Popeşti Leordeni, o iei bonă pe Mihaela din Popeşti Leordeni, dar fiind persoană fizică, nu îi poţi face contract. Aşa că Mihaela îţi poate da un sms seara că ea de mâine nu mai vine… Cu alte cuvinte, nu ai niciun control asupra ei, pentru că nu e angajata ta. Trebuie să mergi pe încredere, un lucru tare preţios în zilele noastre;
• nu poţi şti dacă fumează lângă copil – pe mine m-ar deranja acest aspect;
• nu ştii cum se comportă în parc, dacă interacţionează frumos cu bebeluşul;
• personal, nu îmi surâde ideea ca o persoană străină să îmi stea în casă, printre lucrurile mele.

Dacă te-ai hotărât să iei o bonă, apelează la o agenţie şi musai trimite o prietenă câteva zile în parc, să observe comportamentul bonei.

foto

Plusuri – de ce să alegi o creşă sau o grădiniţă pentru copilul tău:

• copilul intră în comunitate şi este supravegheat de personal calificat;
• personalul are experienţă în lucrul cu copiii;
• copilul va avea o rutină;
• învaţă să se mişte, să cânte, să deseneze – în funcţie de vârstă, bineînţeles;
• învaţă prin imitare de la copiii mai mari (sper că aşa va fi uşor cu renunţatul la scutec!)
• în cazul creşelor/grădiniţelor private: camere de supraveghere pentru a vedea în timp real ce face copilul, diverse activităţi opţionale, limbi străine, dans. Meniu echilibrat, sănătos, fără zahăr; atenţie la alergii. Vacanţe scurte, care nu coincid cu cele ale creşelor de stat. Adaptare blândă, cu părintele alături.

foto

Minusuri – de ce să nu alegi o creşă sau o grădiniţă pentru copilul tău:

• intrarea în comunitate vine la pachet cu îmbolnăviri dese. Dacă până acum fetiţa mea nu a luat niciodată antibiotic (de exemplu), probabil că de acum va culege boli care vor necesita administrarea lui. De fapt, de asta mi-e cel mai frică!
• anxietatea de separare – în funcţie de vârstă. E posibil ca unii copii să plângă mai mult şi să trăiască cu ideea că sunt lăsaţi acolo pentru totdeauna, că sunt abandonaţi!
• schimbarea mediului cu care a fost învăţat nu este mereu de bun augur pentru copil;
• imitaţia altor copii poate însemna şi lucruri mai puţin plăcute. Poate muşca, lovi, împinge, vorbi urât…
• dacă se întâmplă ceva în comunitate, copilul nu poate povesti, iar asta înseamnă frustrare;
• timp pierdut pe drum, dacă vrei să mergi la o anume grădiniţă;
• vei întâlni tot felul de părinţi, fiecare cu ideile lui, care mai de care mai „creţe”. O mămică îmi povestea că a schimbat creşa pentru că personalul lăsa copilul să alerge, iar el transpira… mămica era nemulţumită că băieţelul ei transpiră şi că este schimbat prea des;
• în cazul creşelor/grădiniţelor de stat: mulţi copii într-o grupă, meniuri care conţin barni şi alte dulciuri, locaţii învechite, educatoare în vârstă, cu concepţii învechite. Pot exista TV, iar copiii au program de vizionat desene animate (eu nu o las pe fetiţă la TV, mai mult, nu cred că l-am deschis de vreo patru luni – şi nu exagerez!)

foto

Fiecare îşi cunoaşte familia, copilul, posibilităţile – nu am de gând să comentez vârsta la care copilul ar trebui să intre în comunitate. Vă spun doar că noi ne-am hotărât să căutăm creşa particulară perfectă pentru domnişoara Fundiţă, aşa că… am plecat la vânătoare, Domn, Domn să-nălţăm… Vă ţin la curent!

Să aveţi zi cu soare!