Ingrid a început să citească de la 4 ani jumătate. Fără să exagerez, acest copil a început să citească singur de la 4 ani jumătate. Dacă ne următiți pe contul meu de instagram (@Adina.Arustei), ați văzut și ați auzit asta în story-urile cu ea pe care le pun. Personal, pentru mine a fost un lucru surprinzător, pentru că nu am făcut niciun set de activități special pentru asta. Nu mi-am propus în niciun caz ca ea să învețe să citească până la 5 ani.
Nu doar mie mi s-a părut devreme, ci și cei din jurul nostru au fost surprinși de abilitatea ei de a citi la o vârstă atât de fragedă. Mama unui băiețel mai mare cu o săptămână decât ea mi-a spus că nu știe să citească de fapt, ci că vede întreg cuvântul, îl intuiește și îl spune. Asta după ce a ascultat-o citind. Pur și simplu i s-a părut incredibil. Nu am mai insistat, – pânâ la urmă, nu am nimic de demonstrat nimănui, nu sunt angrenată în vreo competiție.
Însă pe măsură ce trecea timpul, și alte persoane mi-au spus că Ingrid citește foarte bine pentru vârsta ei. M-au întrebat: cum am reușit să o învăț să citească? Ce metode am folosit pentru a o stimula să citească? Am spus modest că nu am făcut nimic anume, însă am stat un pic și m-am gândit și ohoooo, cât de multe am făcut chiar, fără să îmi propun! Fără să am o structură anume în gând… În speranța că vă vor ajuta și da idei și vouă, voi puncta lucrurile care consider că au făcut-o să iubească literele și mai apoi, cuvintele.
Cum înveți copilul să citească – Experiența mea
În primul rând, încă de când era bebeluș, eu am vorbit mult cu ea. Foarte mult. Lucru care a făcut-o să vorbească destul de repede și să aibă și un vocabular bogat.
Cărțile au fost mereu prezente în casa noastră. Atât ale mele, cât și cele destinate copiilor. Așa că i-am luat mereu cărți adaptate vârstei ei, pe care le-am citit împreună. Așadar, am citit în fiecare seară, fără excepție. Uneori am urmărit cu degetul cuvintele.
I-am cumpărat orice carte și-a dorit – acum de exemplu i-am comandat altele din colecția Isadora Moon.
I-am pus la dispoziție cărți diferite, cu imagini, cu inserții tactile, cu sclipici, cu clapete.
Am învățat literele alfabetului. De cum am iești din casă, ne-am uitat în jur. De la numerele apartamentelor din bloc, la ce scrie pe pereți și până la numerele mașinilor care treceau pe lângă noi.
Seara, până să adormim, ne-am jucat găsind cuvinte care încep/se termină cu o anumită literă. Sinonime, antonime (cuvânt și opsul lui…), rime.
Am repetat cântecul vocalelor. A, E, I, O, U, Ă, Î – îl stiți? Și am râs de consoane, numindu-le.
Am despărțit în silabe.
Am scris cuvinte din care lipseau litere și am rugat-o să le completeze. ( de pildă: P _ S I _ Ă)
Am făcut împreună activități care țin de literele alfabetului. Găsiți aici o parte din cărțile cu activități pe care le-am parcurs și care au ajutat-o mult.
Am citit ghicitori și poezii. Am încercat și cu primele două strofe din Luceafărul, că tot e cu prințese, dar n-a ținut. Revenim peste câțiva ani.
Am cumpărat magneți litere, pe care le-am pus pe ușă și pe frigider. Cât am gătit, ea i-a sucit și am vorbit.
Am întins de zeci de ori cărți educative și am jucat Caută și găsește (și citește!).
Am răsfoit cărțile cu abțibilduri Învăț să citesc! de la editura Gama.
M-am oprit din ce făceam, de fiecare dată când a fost posibil, și i-am răspuns întrebărilor. Indiferent de cât de ciudate au fost.
Am întrebat-o ce a înțeles dintr-o poveste citită. Cum i s-a părut sfârșitul? Ce ar fi fost mai potrivit? Care e personajul preferat?
Am citit alături de ea. Chiar dacă am stat cu telefonul sau cu tableta în mână, am citit – și i-am arătat asta. I-am explicat mereu că îmi place tare mult să citesc, că mi se pare extraordinar, că aflu atât de multe lucruri din cărți.
Dacă ești curioasă de cărțile pe care le-am citit și pe care le recomand, le poți găsi aici.
Am încurajat-o să mă întrebe ce înseamnă orice cuvânt nu înțelege.
Am lăudat-o și apreciat-o pentru fiecare victorie, fiecare paragraf parcurs.
Am citit pe rând – ea un paragraf, eu unul.
Am încercat să fiu cât mai mult disponibilă, pentru a-i oferi timpul necesar și răbdarea. I-am explicat de 1000 de ori același lucru. M-aș bucura mult să își petreacă o parte din timp citind, pentru că într-adevăr, cărțile sunt comori.
Am avut și am răbdare, pentru că știu că este un proces care durează. Nu ne grăbim nicăieri – mergem înainte, cu pași mărunți, dar siguri.
Copiii voștri cum se descrucă atunci când vine vorba de citit? Le place?