Zece cărți cu activități pentru copii – 4-6 ani

Pentru că vremea rece ne-a ținut mai mult în casă, am avut ocupație. Și împreună, dar și separat… tocmai de aceea, azi vreau să vă prezint (încă) zece cărți cu activități pentru copii. Dacă în articolul precedent similar am vorbit despre Zece cărți cu activități pentru copii – 3-4-5 ani, acum ne îndreptăm frumos spre 6 ani. Mai e un pic până la vară…

Zece cărți cu activități pentru copii – 4-6 ani
Zece cărți cu activități pentru copii - 4-6 ani

Să le luăm pe rând:

Zece cărți cu activități pentru copii - 4-6 ani

Activități, activități… dar hai să schimbăm un pic subiectele! Așa m-am gândit când am comandat primele două cărți cu activități de mai jos. Necesită prezența unui adult, pentru că avem multe de discutat pe marginea subiectelor.

  • Reguli de comportament
  • Logică, atenție și memorie
    Fiind de la aceeași editură, ambelor li se aplică următoarele mele observații.
    În fiecare veți găsi diferite situații – de exemplu, două imagini în care cineva se poartă corect, iar altcineva nu. Ce face Gigel rău? Ce ar trebui să facă?
    Denumiri pagini: Cheamă un adult (în situația x), Mă îngrijesc și îngrijesc natura, Nu alerga pe stradă, Nu deschide ușa necunoscuților etc. Deși intenția este foarte bună, cărțile nu mi se par foarte atractive pentru cei mici, pentru că nu sunt colorate. Pun mai jos imagini, ca să înțelegeți la ce mă refer. Pe alocuri mi s-au părut cărți învechite, cu iz de comunism.

Zece cărți cu activități pentru copii - 4-6 ani

Să trecem totuși și la ultima carte dintre cele zece, special creată pentru iubitorii de dinozauri. Dinozaurii – carte cu jocuri. În paginile ei găsim informații și numele unor dinozauri (foarte tare pentru pronunție), câteva activități (super simple, aș spune – mi se pare că există o discrepanță între informațiile oferite VS activități. Ingrid a citit informațiile apoi a trebuit să numere… 3 dinozauri. Sau să găsească unul diferit dintre cei 7 de pe pagină.

Acestea sunt cărțile cu activități pentru copii de 4-6 ani care ne-au trecut prin mâini în ultima periodă. Voi face recensământul pentru a vedea ce mai are. Nu de alta, dar nu vreau să rămână fără. Mi se pare important să aibă și astfel de cărți în bibliotecă, mai ales că eu încă lucrez de acasă și în zilele în care nu merge la grădi, trebuie să aibă ocupație.

Accesează secțiunea Educație pentru a vedea alte impresii (și recomandări) despre cărți care ne-au trecut prin mâini!

Copiilor voștri le plac cărțile cu activități?

Adina Aruștei

Eu sunt Adina şi împreună cu domnişoara Fundiţă, fetiţa mea, îţi urăm "Bun venit!" pe www.Super-Mami.Ro!  Citeşte mai mult ➤

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *