Cine zice că nu poți să ai o vacanță în România absolut minunată, în care să vezi locuri spectaculoase și să îți reîncarci bateriile, nota 2… cel puțin după experiența noastră din luna august, în care ne-am plimbat și deconectat incredibil de frumos.
Dacă ai copil, o vacanță în România este cu atât mai mult dezirabilă și aș zice, necesară. Din punctul meu de vedere, cele mai frumoase lecții se învață „pe teren”, iar copilulului îi sunt necesare astfel de experiențe, ca să își înțeleagă și cunoască mai bine rădăcinile.

După mai mult de 1500 km parcurși în mai mult de o săptămână, am tras linia și-am zis că da, am avut parte de zile absolut minunate!

Puteți vedea mai jos un scurt videoclip:

 

 

 

 

 

View this post on Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A post shared by Adina Aruștei (@adina.arustei)

Vacanță în România cu un copil de 5 ani – traseul nostru

Am plecat din București vineri, via Râmnicu Vâlcea, și am ajuns la Sibiu pe seară. Din păcate, drumul a fost destul de aglomerat și am prins un accident pe valea Oltului, așa că planul de a merge la cazare, de a face un duș și de a reveni în centru a fost dat peste cap. Am hotărât să ne oprim în centru când am ajuns și ne-am învârtit pe acolo. Am mâncat o înghețată (de la Super Mama a ales Ingrid, însă nu mi s-a părut ceva fabulos) și apoi… la cazare. Nu ne-am propus să vizităm orașul, pentru că am mai fost acum doi ani – am dedicat un articol întreg, îl găsiți mai jos.

Citește mai multe despre Ce să faci în Sibiu cu copilul? – experienţa noastră

Din Sibiu, în prima zi, am mers la Porumbacu de Sus, la Povestea Calendarului. Văzusem de multe ori menționat pe grupuri de Facebook și mi-a lăsat impresia unui loc care trebuie văzut, prin prisma review-urilor. Din păcate însă, de cum am intrat în parc, am dat cu nasul în prima căsuță – luna ianuarie, care nu era decât un magazin plin de acadele, ciocolată, bomboane. Fiiix ce îi trebuie unui copil într-o zi toridă de vară. Locul este drăguț, colorat, însă foarte aglomerat, iar căsuțele nu erau toate deschise – prețul biletului însă întreg. Mă așteptam să existe activități specifice lunii aferente, informații, simboluri – absolut nimic.
Punem la socoteală și bâlciul de lângă – tot felul de chinezării, porumb fiert, kurtos, pizza etc, asezonate cu mult praf și mașini și ne dă cu minus. Din punctul meu de vedere, locul a fost creat pentru a lua banii turiștilor, dispuși, ca în fiecare vacanță, să cheltuie pe toate prostiile. La final de zi, am întrebat-o pe Ingrid ce i-a plăcut mai mult: la povestea calendarului sau în natură. Mi-a spus că în natură… deci trageți voi concluziile.

Aia e, ne-am întors la mașină și am continuat drumul către cariera de marmură. După câțiva km de drum forestier, am ajuns. Am scos frumos și niște fructe, Ingrid s-a jucat, am povestit despre marmură și ne-am întors. Pe traseu am găsit și un râu, ne-am oprit și acolo. Eram în concediu, nu ne grăbea nimeni, nu?
Din păcate, în această primă zi a plouat cu găleata, așa că deși eram la Esplanada (un loc în care am vrut să luăm masa, cu o priveliște superbă, ascuns între munți – recomandare de la voi), nu am putut sta afara. Până s-a oprit ploaia am stat înăuntru, însă pentru că mai dura până deschideau bucătăria, am mers în Cisnădioara, la Poarta Moțului. Absolut minunate mâncarea și atmosfera, vă recomand locul.

A doua zi am plecat din Sibiu și am urcat pe Valea Frumoasă, făcând o oprire la lacul Negovanu. Aici am văzut cele mai mici broaște – cât unghia! Ne-am răcorit picioarele în apă, am cules fragi, am mai scos una-alta din mașină și ne-am întors iar prin Cisnădioara. Pentru că în seara precedentă era târziu, nu am mai prins cetatea deschisă, așa că am vizitat-o acum.

Cetatea din Cisnădioara sau mai bine spus Biserica fortifiată: după aproximativ 10 minute de urcat, în vârful dealului Mihail, ajungi. Ea a fost construită acum mai mult de 800 de ani și veți observa o arhitectură romanică. De asemenea, vă veți bucura de o răcoare bine meritată și de o priveliște absolut încântătoare. Din păcate, nu am găsit nicio informație despre această clădire… doamna de la căsuța de la poartă, de la care am cumpărat biletele, era prea plictisită: urcați și vedeți acolo. Ce anume, nu știu, pentru că nu am găsit absolut nicio informație.

Am revenit la restaurantul Poarta Moțului, pentru că vă spuneam că ne-a plăcut mult mâncarea, și încă o zi s-a scurs.

Cetatea Cisnădioara, exterior și interior

 

A urmat Castelul Corvinilor de la Hunedoara – Legenda vie a Transilvaniei. Prețul unui bilet este de 35 de lei/adult. Mie mi-a plăcut, deși o mare parte din el era închisă pentru renovare și aceeași problemă – puține (sau deloc) informații. M-a deranjat faptul că nimeni nu purta mască, deși scria clar că este obligatorie. Puteți citi mai multe despre castel aici, nu vă mai povestesc eu ce și cum. 

Am vrut să mergem și la Muzeul trenulețelor, dar fiind luni, era închis.

Mai apoi am mers către Roșia Montană, care a fost introdusă în acest an pe lista obiectivelor protejate mondiale. Cu siguranță ați auzit de acest loc din munții Apuseni. Prima oprire a fost Tăul Brazi, apoi am urcat mai sus către cariera Cetate. Pot să vă zic doar că priveliștea mi-a lăsat un gust amar… e un vibe acolo, care nu se poate explica în cuvinte.

 

În zonă mai puteam vizita și Galeriile Romane Cârnic, însă era târziu și am înțeles că ghidul nu merge doar cu trei persoane… fiind târziu, așa cum spuneam, am hotărât să campăm. Adică să punem cortul! Bucurie mare pe copil, care ne-a întrebat din prima seară când o să stăm la cort…

Am găsit un loc drept, cu o priveliște care îți mângâia sufletul de-a dreptul, am întins cortul, am mâncat, am băut un ceai fierbinte… și am privit stelele. În zona Roșia Montană nu sunt urși sau alte animale sălbatice – am întrebat înainte, ca să nu avem surprize. Totuși, m-am trezit când am auzit un zgomot ciudat, fiiiiiix lângă cort. Ce să fie oare? Erau popândăi… care au fugit rapid când au auzit că fluierăm :D.

Dimineață am băut cafeaua deasupra norilor… am strâns și am plecat spre Biserica scufundată de la Geamăna. Un dezastru ecologic cauzat de om. Sau mai bine spus, de exploatările pornite în 1978, când s-a descoperit un depozit imens de cupru. Odată cu începea lucrărilor, a început și coșmarul… Lichidul toxic provenit din spargerea cuprului și minereurilor s-a scurs către o vale din care, deși s-a construit un baraj, a început să curgă spre – ați ghicit – satul Geamăna. Astfel, satul a fost transformat în lac de decantare și acoperit de steril. Locuitorii au fost obligați să își părăsească locuințele, iar odată cu scurgerea timpului, întreg satul a fost acoperit. A rămas vizibilă doar turla bisericii, pentru că aceasta era construită pe cel mai înalt deal din sat, aflat la 100 m altitudine față de vatra satului. În câteva zeci de ani, se preconizează, și turla va fi acoperită.

Pentru mine, acest loc a fost cel mai emoționant și mi s-a strâns sufletul de mila lor…

 

Vedeți turla bisericii în partea dreaptă

Ne-am continuat drumul spre cascada Pișoaia (cascada de la Vidra). Căderea de apă are peste 18 m înălțime. Localnicii s-au prins rapid că e loc de un mic câștig, așa că au amenajat parcări – 5 lei/oră – înainte de cascadă. Noi am mers un pic mai sus și am putut parca și mai aproape de cascadă, și fără a plăti.

În continuarea drumului am oprit la pensiunea Galaxy din Lupșa (județul Alba) pentru a lua masa. O surpriză neașteptată – o oază de verde, în care am găsit un lac cu rățuște, nuferi și mâncare bună.

Următorul obiectiv de pe lista noastră a fost peștera Scărișoara (Ghețarul de la Scărișoara), care adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România, și care se află în Gârda de sus, Alba. Deși citisem că un ghid va coborî cu noi, ne-a întâmpinat cineva pe scări (vreo 230, deci spor la urcat și coborât), care ne-a spus câteva cuvinte și ne-a urat zi bună. Când am urcat, nu mai era.

În zonă mai găsiți și peștera lui Ionele, peștera Urșilor și cascada Valul Miresei (Răchițele). Am vizitat-o pe cea din urmă, parcând la aproximativ 1 km distanță. Drumul este ușor, puțin de urcat, deci poate fi văzută după peșteră.
De neratat: plăcintele moțești cu brânză sau cu afine, de la peștera Scărișoara, pe care doamnele le fac pe loc. 5 lei/bucată.

Cascada Vălul Miresei

Oradea ne aștepta, așa că după ce am strâns cortul – și în această zonă am ales să stăm la cort, de data aceasta într-un camping în care se aflau deja niște prieteni cu o fetiță – bucuria lui Ingrid) am purces într-acolo. Nu îmi amintesc să fi fost vreodată în Oradea – poate când am fost mică, iar din fotografii mă așteptam să găsesc un oraș cosmopolit, modern, absolut minunat. Da, centrul sau ce e renovat arată bine, însă am regăsit elemente din copilăria mea, de acum 30 de ani, în diverse părți ale orașului. Pare un oraș aflat în renovare, pentru că multe dintre clădirile (scorojite) strigă după ajutor… Am decis că nu avem ce face prea mult aici și că mai bine ne îndreptăm spre Borșa.

Oradea

Așadar, după o noapte de cazare petrecută într-o pensiune foarte faină, cu mult verde, din Băile 1 mai, am plecat spre Maramu’. Cu opriri dese, că ne știți – vedem ceva, oprim. Vrem să ne dezmorțim, ne oprim și ne așezăm pe iarbă. Ne aruncăm papucii, ca să simțim apa râurilor.

La Borșa (acolo știam cazare faină) am stat la căsuțe – alegerea lui Ingrid, dar după o noapte am făcut upgrade la apartament. Cum să vă zic eu… e minunat să stai în camping, la căsuțe, la cort, altfel curg poveștile și trece vremea, dar vine o vreme în care vrei să dormi într-un pat maaaare, după ce faci o baie fierbinte și te cremuiești bine. Mai ales că afară începuse ploaia și era frig bine.

Pentru că ne-am dorit să mergem cu mocănița și pentru că știam că este aglomerat, am căutat bilete online. Nu am găsit daaaar soțul meu a încercat biletele cu mâncare inclusă și surpriză! am mai găsit două (copiii nu plătesc). Așa că am plătit 119 lei pentru călătoria dus-întors, cu mâncare, cafea și răcoritoare incluse. Verificați, așadar, și această variantă de bilete.

Mocănița de pe Valea Vișeului îți oferă o experiență inedită. Trenul merge leneș printre brazii verzi, lăsând un fum gros și înecăcios. Mă scuzați că stric romantismul, dar fix așa este. Pentru a mai diminua fumul și pentru a vă bucura de peisaj, vă recomand să stați mai în spate, în ultimele vagoane (fără ferestre am ales noi).  La sosirea în Paltin (ultima stație a călătoriei) puteți mânca. Celelalte tichete pot fi folosite și la una dintre stațiile intermediare, la care oprește trenul.

Din câte am înțeles, Mocănița este proiectul unui austriac, iar omul e pus pe facut bani. Foarte frumos, bravo lui, așa că a investit (nu ca românii noștri din prima zi) – turiștii au parte de spectacole la final de linie (este o scenă amenajată, când am ajuns noi dansau trei perechi). Toaleta este extrem de curată, există foișoare acoperite. Cam scump biletul, ne spun localnicii, mai ales dacă îl comparăm cu anul anterior, dar merită. Mai multe detalii aflați de aici, dar pagina nu este chiar cea mai bine organziată. Totuși, bine de știut: au răspuns prompt la telefon.

Teoretic, plimbarea ar dura de la 9 la 15, însă noi eram deja înapoi până la această oră, mâncând o înghețată în muzeul amenajat. Foarte bună, să nu o ratați!

În următoarea zi a ieșit și soarele, așa că ne-am hotărât să facem un traseu. Doar eram înconjurați de munții Rodnei, nu? Hai spre Pietrosul. Nu ne-am propus să urcăm până în vârf, dar am pornit cu gândul că ne vom întoarce dacă e cazul. Totuși, aveam un copil de 5 ani cu noi…

Am parcat și am început să urcăm. Am ajuns la intrarea în Parcul Național Munții Rodnei, unde surpriză: ne aștepta un domn căruia i-am plătit o taxă de 5 lei pentru a înainta. Nu mă așteptam să găsim pe cineva și personal nu aveam niciun leu la mine… tot în acest punct m-am ofticat, pentru că se putea ajunge cu mașina, iar noi nu am știut. Mai scuteam un km de mers… probabil vă imaginați că nu e mult un km, însă în condiții de urcare, se simte altfel. Asta e. Am mers mai departe, cu ochii după afine.

 

După câteva ore de urcare și după ce am trecut printr-un jnepeniș labirint, am ajuns la lacul Iezer, unul dintre cele mai frumoase lacuri din România. Acest lac glaciar este situat la 1825 m și are o adâncime de 2.5 m. Ne-am îmbrăcat bine și am pregătit un ceai fierbinte, am mâncat un sandwich și ceva dulce și… am zis că ne întoarcem. Însă surpriză: Ingrid a spus că vrea să urce. M-am uitat în sus, eu nu prea voiam, sincer, pentru că fundul meu de corporatist înrăit nu poate face așa ceva – mi-am zis. Dar dacă vrea copilul… haaaaaai. Am strâns bagajul și am purces la drum.

Am început să urcăm. Și am urcat. Și am urcat. Și lacul devenea din ce în ce mai mic în urma noastră, iar cărarea mai îngustă. Așa că eu am luat-o înainte, iar Ingrid a rămas cu tatăl ei. Mai o apă, mai o oprire, mai un salut… și m-am îndepărtat. Am primit mesaj: Ingrid nu mai poate, ne întoarcem. 2100 m. Sunt mândru. Și m-am întrebat: oare să mă întorc și eu? M-am uitat în sus, în jos… și am continuat să urc. Până când am ajuns deasupra norilor. Vârful Pietrosul Rodnei, 2303 m. Am reușit!! M-am odihnit în vârf, m-am plimbat pe acolo, și am pornit înapoi. În maxim 40 de minute i-am ajuns. Ușor-ușor am coborât cu toții, apoi am mers la cazare, am mâncat… și Ingrid a început să țopaie pe scări. CUM?? De unde atâta energie? Când eu nu voiam decât să dorm…

Ce am luat la noi pe traseu: un polar, ciocolată, batoane proteice, multă apă, buff-uri. Am plecat cu pantaloni lungi și ne-a fost ok așa, însă lui Ingrid i-am mai dat o pereche și geacă contra-vânt. Bocanci de munte, bețe. 

Următoarea zi ne-a adus în dar Cascada Cailor. Am urcat iar cu minunata noastră mașină, care săraca ne-a dus în locuri în care o mașină cu gardă joasă nici nu ar gândi să ajungă… Cascada Cailor este cea mai înaltă cădere de apă din România (90 m) și legenda spune că urșii au încolțit caii aflați la păscut pe platou. De teamă, aceștia s-au aruncat în gol…

Cascada este accesibilă și cu telescaunul, însă noi am fost îndrumați către alt traseu, nu ne-am mai întors. Foarte multă lume, care mai de care mai postat și nervos că nu îi ies pozele cum trebuie. Apropo de asta, bănuiesc că ați observat că eu nu prea apar în poze. Dacă nu aș fi făcut fotografii pentru voi, nici nu cred că aș fi scos telefonul…

Următoarea și ultima oprire a fost lacul Colibița. Până acolo am oprit la restaurantul Mestecăniș din Iacobeni. Mâncare delicioasă, dar m-a supărat unul dintre chelneri pentru că n-a vrut sa ne mutăm la o masă de afară, deși nu apucaseră să ne aducă nimic din comandă. În fine…

Odată ajunși la lacul Colibița, am mers la singurul camping disponibil. O oază de verde, cu foișor, căsuțe, loc de pus cortul/hamacul, de luat masa, dar și camere cu/fără baie proprie. Noi nu am mai stat la cort (mi-au ajuns două sau trei nopți), însă ne-am amestecat printre cei cu corturile și Ingrid s-a lipit de o familie cu care am stat la foc de tabără. Unul dintre băieți (un adolescent) a fost tare drăguț cu ea, i-a arătat stelele, au vorbit – deși nu era foarte fluent în română și Ingrid chiar i-a întrebat ce limbă vorbește cu mama lui. Mi s-a părut o atmosferă magică, pe care nu am putea-o trăi la un hotel all inclusive…

Lacul Colibița este un lac natural de acumulare din Munții Călimani, județul Bistrița-Năsăud, și este deschis publicului prin diferite complexe aflate pe malul lui. Din campingul în care am stat (și pe care l-am găsit cu greu, nicio semnalizare a sa), puteai închiria caiac, hidrobicicletă, barcă… și bineînțeles, puteai intra în apă la bălăceală.

Ne-am dorit mult să mâncăm păstrăv proaspăt, așa că am găsit o păstrăvărie și am făcut un grătar afară. Am pus hamacul, ne-am plimbat cu barca… și așa s-a scurs penultima zi din concediul nostru, noapte bună!

În ultima zi am plecat de la lacul Colibița via Piatra Neamț – Vaslui, unde am stat câteva zile. Apoi am revenit în București și am concluzionat că această vacanță în România a fost incredibilă, nesperat de frumoasă!

Vacanță în România cu un copil de 5 ani traseul nostru, pe scurt:

București – Sibiu – Porumbacu de Sus – Cisnădioara – lacul Negovanu – Hunedoara (Castelul Corvinilor) – Roșia Montană – Biserica scufundată de la Geamăna – cascada Pișoaia – peștera Scărișoara – cascada Vălul Miresei – Oradea – Vișeu de Sus Mocănița – lacul Iezer – Pietrosul Rodnei – Cascada Cailor – lacul Colibița.

Dacă aveți vreo întrebare referitoare la această vacanță, îmi puteți scrie. Deși am povestit muuult, cu siguranță mai sunt aspecte nemenționate.

Să avem și să aveți vacanțe minunate!