Ai observat vreodată că un copil care foloseşte încă scutecel se ascunde când face caca? Sau că de cum se apropie un alt copil de tine, băieţelul sau fetiţa ta devine extrem de posesiv? Dar ce spui de unele seri în care, când mergeţi la culcare, ia cumva cu el în pat toaaaate jucăriile pe care le are? Cu siguranţă că da – dar oare ce înseamnă aceste lucruri? De ce le face copilul şi prin ce se traduce fiecare?

Copilul vrea să doarmă cu toate jucăriile lângă el, în pat

Deşi până acum nu era cazul, deodată te trezeşti că în pat sunt înşirate vreo 20 de maşinute. Sau că Minnie îţi stă fiiix în coastă, iar Mickey te gâdilă la picior. Oare cine să le fi pus acolo, dacă nu chiar copilul tău?

Traducerea: Mami, îmi este teamă.

Cum adică şi ce e de făcut? Odată cu dezvoltarea şi cu acumularea de noi cunoştinţe, copilul începe să vadă altfel lucrurile. Are coşmaruri uneori, iar imaginaţia îi zburdă pe câmpii. Faptul că ia jucăriile în pat nu înseamnă decât că simte nevoia de a se înconjura cu lucruri cunoscute, familiare, care îi sporesc gradul de siguranţă. Dacă se trezeşte în timpul nopţii, un lucru familiar îl va ajuta să se simtă mai bine şi să se liniştească mai uşor.
Aşadar, lasă-l să facă asta, chiar dacă nu prea îţi convine că aduce toată armata de pluşuri în pat.

Copilul se ascunde după tine atunci când interacţionează cu un străin.

Fie că te întâlneşti cu vecina, cu o prietenă pe care nu ai mai văzut-o de mult sau cu o persoană nouă, copilul se ascunde după picioarele tale sau după ceva şi priveşte pe furiş.

Traducerea: Mami, sunt neliniştit, anxios.

Cum adică şi ce e de făcut? Dacă tu mergi la o petrecere şi nu cunoşti pe nimeni, ei bine, poţi iniţia un dialog pornind de la ceva în comun. Oau, ce culoare mişto de păr ai! Sau mai ştiu eu ce replici – pe când copilul nu are aceste instrumente şi nici capacitatea de a gestiona situaţia. El nu ştie să îşi exprime emoţiile, aşa că e foarte posibil să se ascundă, să îşi pună mâinile la ochi, să se furişeze după ceva şi să privească pe furiş la persoana cu care nu este obişnuită.
Spre exemplu, fetiţa mea, Ingrid, a fost foarte surprinsă când venind de la creşă, i-a găsit pe ai mei la noi. Efectiv s-a întins pe burtică şi a început să se rostogolească, să meargă la ei, să fugă, să îi atingă, să fugă iar – după câteva minute, a vorbit cu ei. Pur şi simplu nu a ştiut cum să reacţioneze la prezenţa lor neaşteptată. Reţineţi că era vorba despre bunici, nu despre necunoscuţi.

Sfatul meu e să nu obligaţi copilul să dea mâna cu persoana nouă, să nu îl împingeţi, să nu îl bruscaţi că deh, trebuie să îl cunoască. Daţi-i timp şi spaţiu, discutaţi mai târziu despre asta.

Copilul devine foarte posesiv atunci când un alt copilaş (sau persoană, animal etc) se apropie de tine. Dacă îl iei şi în braţe, se dezlănţuie Iadul…

Fie că vă întâlniţi cu o prietenă care are copil mic sau vrei să fii drăguţă cu un alt copil din parc, nici nu faci doi paşi că auzi pe cineva plângând/strigând după tine.

Traducerea: Eşti mama mea, nu te împart cu nimeni! Vreau ca atenţia ta să fie focusată doar pe mine!

Cum adică şi ce e de făcut? În cazul în care copilul este la creşă sau tu lucrezi, poţi resimţi mai acut acest lucru. Tu încă eşti universul copilului, iar despărţirea îl poate frustra. Aşa că te vrea numai pentru el, eşti cel mai valoros om din viaţa lui – un lucru perfect normal, de altfel.
Explică-i celui mic că îl iubeşti foarte mult şi că dacă iei un alt bebeluş în braţe sau dacă te joci cu verişorul lui acest lucru nu se va schimba. Îi iubeşti pe amândoi, însă el este şi va rămâne mereu puiul tău. Atrage-i pe ambii în joc.

Copilul se ascunde după canapea când face caca.

La pipi nu e nicio problemă, dar când e vorba de caca, ori fuge în altă cameră, ori se ascunde după perdea, ori îţi spune să pleci…

Traducerea: Mami, am nevoie de intimitate.

Cum adică şi ce e de făcut? Da, chiar şi copiii mici simt nevoia de intimitate. Important este să încerci să îi explici că treabă mare facem în baie, nu după perdea, facilitând astfel şi drumul către oliţă. (Citeşte şi: De la scutec la oliţă: cum înveţi copilul la oliţă).

Copilul începe să răcnească, să trântească, să se comporte altfel.

S-a stricat copilul! Aud sau citesc ce spun unele mămici despre copilul lor. Dacă nu e vorba despre un tantrum, copilul are supărări care izbucnesc dintr-o dată, şi fără motiv, ai zice.

Traducerea: Mami, m-am plictisit. Am nevoie de atenţia ta! Sunt obosit!

Cum adică şi ce e de făcut? Încearcă să afli care e problema. Nu îi iese un joc? Nu poate face un puzzle şi s-a frustrat din acest motiv? Vrea să îţi transmită ceva, iar tu nu îi dai toată atenţia ta? Îi este somn?

Copilul tău vrea ca totul să se întâmple ACUM!!!!!

Fie că vrea să mănânce acum grişul, deşi e fierbinte, fie că vrea să îi dai acum şosete curate, deşi tu îţi faci încă duş – toate trebuie să se întâmple acum.

Traducerea? Sunt nerăbdător, vreau ca lucrurile să se întâmple aşa cum vrea eu şi fix în acest moment.

Cum adică şi ce e de făcut? Regiunea din creier care este responsabilă cu auto-controlul se dezvoltă începând cu vârsta de doi ani şi orpindu-se în jurul a şapte ani. Aşadar, ai mult de muncă şi nevoie de multă răbdare până atunci. Explică-i copilului de fiecare dată că ai auzit ce îşi doreşte, dar că în acel moment şi tu faci altceva. Îmi pare rău, pastele trebuie să fiarbă înainte de a le mânca. Poftim, vrei una crudă? Ia una crudă – este bună? Trebuie să avem răbdare să fiarbă! sau Îmi pare rău, eu fac duş acum. După ce voi termina, te ajut cu ce îmi ceri. Te rog să mai ai un pic răbdare. Ah, aş avea nevoie de prosop, poţi să mi-l dai tu?
Nu grăbi lucrurile doar pentru a-i închide gura. Explică-i exact paşii pe un ton calm. -Uite, acum pun apă la fiert, punem un pic de sare, punem pastele, mai amestecăm… şi când se aude cronometrul sunt gata! Apoi luăm sita…….

Acestea sunt primele şase lucruri pe care le face copilul tău şi ce înseamnă fiecare care mi-au venit în gând acum. La voi cum e? Ce situaţii şi traduceri puteţi adăuga?

Cu zâmbet şi îmbrăţişări să vă fie ziua!