De ce mergem în parc? Cum adică? Probabil o să vă uitaţi un pic ciudat la titlul articolului de astăzi. Păăăăăăăi, Adina, cum adică de ce mergem în parc?

Păi nu întreb! Dar până îmi răspundeţi voi, hai să vă scriu eu de ce merg în parc cu fetiţa mea de aproape trei ani:

• să se dea pe tobogan, în balansoar şi în leagăn. Oricât ne-am dori, nu avem loc de tobogan în casă.
• să alerge, să ţopăie, să se caţere, să îşi consume energia.
• să scurme în nisip, pământ, frunze. Din fericire, în casă nu avem aşa ceva.
• să schimbăm decorul.
• să ia aer curat.
• să vadă feţe noi.

Interacţiunea cu alţi copii nu o voi adăuga printre motivele pentru care ieşim noi din casă, nu o văd aşa dornică de compania lor. Probabil va urma.

De ce mergem în parc am stabilit. Însă haideţi să stabilim şi nişte reguli de bun simţ pentru părinţii care îşi duc copiii în parc. Adică da, pentru tine, cel sau cea care citeşti acest articol. Şi pentru mine.

1. Nu pune mâna pe copilul altuia. Nu îl împingi mai încolo, nu îl bruschezi, nu îl dai la o parte ca să îi faci loc copilului tău. Parcul nu e nici al tău, nici al lui Stan, nici al lui Bran. Dacă nu eşti de acord cu asta, du-te în pădure. Acolo cu siguranţă găseşti multe activităţi Montessori de făcut şi sunteţi şi singuri.

2. Nu oferi de mâncare altor copii. Poate au o alergie sau poate că urmează să stea la masă după ieşirea din parc. Sau poate că pur şi simplu părinţii nu vor să îi ofere celui mic napolitana ta.
Dacă ţii neapărat să îţi hrăneşti copilul în parc, retrageţi-vă pe o bancă şi mâncaţi acolo.
Dacă ţii neapărat să îi oferi ceva altui copil (poate că vine lângă voi şi cere), întreabă aparţinătorul dacă e de acord şi dacă el spune că nu, nu insista aiurea.

3. Nu fă educaţie altui copil.
Aici o să vă spun o întâmplare. Eram cu fetiţa mea în parc şi ea urca fericită pe tobogan. Trei băieţi mai mari au venit şi au blocat urcarea, spunându-i că nu o lasă să treacă. Le-am spus că ea se dădea pe tobogan şi i-am rugat să îi facă loc. Ţipete: nu nu nu, nu trece! I-am explicat ei că acei copii nu vor să o lase şi că în acest caz va trebui să mergem în altă parte. Poate în căsuţă, poate la balansoar. A acceptat cu greu, pentru că ea era fericită să se dea în tobogan, dar am mers într-o căsuţă. Cei trei băieţi au venit în fugă spre ea, s-au urcat peste ea în căsuţă şi i-au spus să iasă afară. Micuţa a ieşit, speriată, iar eu m-am uitat spre părinţii copiilor. Mama s-a prins de situaţie, a venit, a explicat celor trei băieţi. Eu am plecat cu fetiţa mea la altă căsuţă, daaar cei trei au venit şi acolo. Aş vrea să vă spun că am simţit bullying pentru fetiţa mea, care nu înţelegea, repet, de ce nu o lasă copiii cei mari şi pe ea. Abia acum mi-am permis să le spun celor trei că nu este în regulă ceea ce fac, că o sperie, pentru că ea este mică şi că îi rog să nu mai ţipe aşa. Apoi mi-am concentrat atenţia pe ea.
Bineînţeles că puteam să răcnesc la cei trei, să îi pocnesc, să îi gonesc de acolo, însă am preferat să îi explic fetiţei mele comportamentul lor şi să o conving să plecăm de acolo. Probabil eram şi foarte obosită, pentru că acum, când scriu asta, simt că totuşi trebuia să fac mai mult.

Ideea este însă alta: eu nu mă duc în parc să fac educaţie altor copii. Degeaba le explic eu moartea căprioarei, dacă ei sunt lăsaţi de izbelişte acasă sau nu au noţiuni elementare. În situaţia de mai sus, mama respectivă putea să îşi urmărească copilul, să stea aproape de el. În schimb, ea s-a întors la discuţii pe bancă. No comment.

4. Nu merge în parc să crăpi seminţe şi să fumezi. Din păcate, într-unul dintre parcurile pe care le frecventam, găseam mereu covoraş de seminţe. Oameni buni! Covoraş de seminţe. Cât de nesimţit să fii, încât să bagi atâtea seminţe în tine încât să faci covor din coji?! Trecând peste faptul că seminţe poţi mânca în intimitatea ta, dacă ţii morţiş să faci asta în aer liber, ia cu tine o pungă. O hârtie pe care o faci con şi scuipă în aia până îţi ies ochii! Eu nu înţeleg, persoanele astea nu văd că sunt copii mici în preajmă, cad, bagă în gură, pun mâna? Asta trecând peste mizeria pe care o lasă lângă şi în urma lor!

Nu fumezi. Legea interzice fumatul în parcuri. Nu fumezi nici lângă mine, nici lângă copilul meu, nici lângă copilul altuia. Dacă te vad, eu pun mâna pe telefon şi sun la poliţie. Şi surpriză! Poliţia vine (mira-m-aş, dar să ştiţi că au venit când am sunat).

5. Nu merge în parc ca să te hăhăieşti la telefon în gura mare şi să îi obligi pe ceilalţi să audă conversaţiile tale. Serios, nu mă interesează că ai pus murături şi că ai restanţe din mai la întreţinere.

6. Nu vorbi ca la uşa cortului. Nu îţi mai jigni copilul. Nu îţi mai înjura soţul care a venit iar beat acasă. Din nou, nimeni nu e obligat să asculte aşa ceva.

7. Nu pune copilul să facă pipi şi caca la copac. Că-i tare de prost gust. Parcul nu e toaletă publică. Încearcă o oliţă portabilă (variante găseşti aici), nu muşcă de fund, te asigur. Dacă nu vrei să cari oliţa, găseşti şi alte alternative în articolul menţionat.

8. Nu îţi mai da cu părerea referitor la alţi copii. Da’ nu e cam subţire îmbrăcată? Numa’ zic – îmi zice o doamnă pe care nu am mai văzut-o vreodată în viaţă. Sau poate că ne-am intersectat la coada de la pâine şi a considerat că suntem amice pe viaţă, dacă am cumpărat acelaşi tip de franzelă.
De ce ar trebui să stau eu să îi explic acelei doamne că personal, consider că fetiţa mea e îmbrăcată perfect pentru vremea de afară? Dacă voiam să îi pun două căciuliţe, îi puneam, nu aveam nevoie de binecuvântarea nimănui.

9. Supraveghează-ţi copilul, nu prinde rădăcini pe bancă, cu ochii pironiţi în telefon. Eu nu pot, pur şi simplu, să înţeleg părinţii care fac asta. Poate îl bruschează cineva pe copil, poate se urcă şi cade în cap, poate îl loveşte un leagăn, poate bagă în gură un rahat de câine… chiar nu te uiţi deloc după el?!

10. Mergeţi cu grijă dacă sunteţi cu bicicleta/trotineta/rolele. Copiii mici nu înţeleg noţiunea de pistă de bicicletă, plus că aleargă bezmetic de colo colo. Fiţi pe fază ca să puteţi opri la timp, nu claxonaţi în disperare.

Cam acestea sunt regulile care mi-au venit mie în gând atunci când vorbim despre ieşitul în parc. Voi ce aţi mai adăuga?

Cu zâmbet să vă fie ziua!