Probabil una dintre cele mai întâlnite întrebări printre mămici este aceasta. Cum disciplinezi copilul? Ne referim la un copilaş mai mare de un an jumătate-doi ani, care pare neîmblânzit. Aşa o fi? Sunt ei copiii neîmblânziţi sau pur şi simplu nu am găsit noi încă acea cale care să facă lucrurile să meargă ca unse, măcar câteva zile pe săptămână? Perioada aceasta poate fi foarte frustrantă, atât pentru părinte, dar şi pentru copil. Fetiţa mea va împlini în vară trei ani, aşa că tornada mă poate lovi când mă aştept cel mai puţin! Bineînţeles, totul este cu iz metaforic. Nici tornada nu mă va lovi, nici eu nu voi lovi copilul. Sub nicio formă! Nu la asta mă refer atunci când zic disciplinare!

Haideţi să povestim azi despre cum disciplinezi copilul şi mai mult, să vă împărtăşesc şapte sfaturi în ceea ce priveşte această disciplinare. Să încercăm să ne facem viaţa mai uşoară, zic!

1. Alege-ţi cu grijă bătăliile.

Să presupunem că fetiţa ta vrea astăzi o rochiţă roz, cu volănaşe, deşi voi veţi merge în parc unde ştii sigur că se va tăvăli şi… rochiţa va avea de suferit grav. Sau vrea să îşi ia cu ea păpuşa preferată, când tu ai deja 100 de sacoşe şi sacoşele pe care trebuie să le cari după tine. Sau nu vrea să mergeţi în parcul X, ci vrea în parcul Y.

În fiecare dintre aceste situaţii, tu îi spui nu. Nu ai voie să iei rochiţa roz, nu ai voie să iei păpuşa cu tine, nu mergem în parcul X… nu nu nu şi iar nu. Te întreb: este atât de important pentru tine acest lucru? Chiar ţii neapărat să îi spui nu? E ceva care îi pune viaţa în pericol (evident că nu are voie să bage degetele în priză!)? Atunci? De ce spui nu? Ştiu că multe lucruri ne scutesc şi pe noi de efort ulterior, însă alege-ţi cu grijă bătăliile. Rochia roz poate fi spălată (dacă nu se ia, e o simplă hăinuţă). Poate mânca spanac în loc de paste. Şi poate să deseneze cu mov, chair dacă trebuia cu verde. Acestea chiar nu sunt lucruri importante… Spune-i nu atunci când chiar trebuie să fie nu.

Fetiţa mea, în rochie de sindrofie şi crocşi. Da, în crocşi, papucii ăia din cauciuc sau ce o fi el.

2. Explică-i lucrurile pe înţelesul lui.

Îmi amintesc că a venit o dată cineva la noi şi în joacă i-a spus lui Ingrid să deschidă portiera maşinii. Ea micuţa se uita ca râma. Ce e aia portieră? La un an şi jumătate (sau avea mai puţin), nu ştia că maşina are portieră, ci uşă.

Aşadar, când îi explici ceva copilului, fă-o în funcţie de vârsta lui, cu cuvinte cât mai simple şi scurte. Unui copil mic îi poţi spune auuuu, doare! dacă te loveşte. Unui copil de doi ani îi poţi explica mai pe larg şi poţi face paralele. –Mai ţii minte când ai căzut tu şi te-ai lovit? Şi ai plâns? Fix aşa mă doare şi pe mine când mă loveşti!

3. Fii consecventă.

Dacă nu are voie să facă un lucru, păi nu are voie. Nu îi zici tu nu, soţul da, bunica sigur că da. Vă dau aici un exemplu personal: Eram cu Ingrid la o oarecare poartă şi înaintea noastră, o mămică cu un băieţel care apăsase deja pe interfon. Ingrid a vrut să apese şi ea, iar eu i-am spus nu. Mămica cealaltă i-a spus ei, ignorând sau poate neauzind răspunsul meu „-Hai, apasă şi tu!” lucru care m-a deranjat. Ingrid nu a apăsat, dar s-a uitat la mine cu atenţie. I-am spus din nou nu. Probabil mămica respectivă m-a crezut cea mai rea mamă de pe planetă – dar jur că nu mă interesează.

Explicaţia? De fiecare dată când urcăm în lift, Ingrid voia să apese ea pe buton. Era ok, însă atunci când erau mai multe persoane (avem lift mare şi mai mereu mai urcă un vecin doi), ea plângea că vrea să apese ea. Vecinii evident că nu aşteptau să apese ea butonul, ei apăsau şi îşi vedeau de treabă. Şi ea plângea şi plângea. Aşadar, noi aveam regula noastră: dacă a apăsat altcineva pe buton, nu plângi. Vei apăsa data viitoare. Aşadar, mămica asta o invita să ignore regula noastră adoptată cu multe explicaţii şi plânsete.

4. Temperează-te.

Da, ştiu, e greu. Chiar şi cel mai zen dintre zeni oameni îşi pierde firea. Însă atunci când răcnim la copil, mesajul se pierde, la el ajungând doar emoţiile noastre negative. Strânge din dinţi (dar nu prea tare, că dai în bruxism!), respiră, coboară la nivelul lui… şi vezi cum rezolvi.

5. Anticipează anumite lucruri. 

Vă spuneam pe Facebook-ul Super-Mami păţania cu bomboanele de pom. O reiau aici: Discuţie cu o mămică:-Vai, dar Ingrid nu mănâncă bomboane de pom?-Nu, nu i-am dat. Nu ştie ce sunt alea.Ca să îndulcesc totuşi situaţia, adaug: Poate la anul. Mămica, încercând să se scuze, deşi chiar nu era cazul:-Oh, aş fi vrut şi eu să amân momentul, dar le-am pus în pom şi a luat de acolo. Acum ce era să îi fac, să îi dau peste mâini?Îi răspund:-Păi… Simplu. Nu le puneai în brad. Nu le vedea, nu îl tentau, nu le lua.-Vaaaai, la asta nu m-am gândit… răspunde ea.

Ei, despre asta e vorba. Nu eşti de acord ca băieţelul tău să picteze pereţii: nimic mai simplu. Nu îi lăsa culorile la îndemână! Pictaţi doar când eşti tu lângă el, ca să nu ai surprize.

Nu eşti de acord ca fetiţa ta să îţi folosească balsamul de buze. Nu îl lăsa pe noptieră sau în geantă, de unde îl poate lua!

Nu eşti de acord ca băieţelul tău să îţi umble pe telefon. Simplu: nu îl lăsa la îndemâna lui!

6. Oferă-i puţin timp de gândire înainte de a face ceva.

Îmi amintesc că atunci când eram mică, fratele meu făcea aşa cu mine. „-Număr până la trei, ai timp să te gândeşti!” De cele mai multe ori, cedam la ce voia el să fac.

7. Gândeşte pozitiv. Fii pozitivă şi vorbeşte-ţi copilul de bine!

Hai să ne gândim un pic: e posibil ca şeful tău să nu fie cel mai mişto om din lume. Însă nu te plângi colegilor despre el în faţa lui, nu? Încerci să fii cât de cât discretă. Şi oricum, dacă ar auzi, nu cred că ar fi marcat pe viaţă. Însă dacă spui cunoscuţilor că fetiţa sau băieţelul tău este rău, că te face să suferi, că te-ai săturat, că îţi vine să îţi iei câmpii, că e o pacoste – şi asta fix în faţa lui, cum crezi că se simte? Cum crezi că l-ar afecta?

Ei, ce spuneţi? Cum vi se par propunerile mele? 🙂

Cu zâmbet să vă fie ziua!