-Mami, io viau afaiă!

-Sigur, iubitule, ieșim. Dar plouă și bate vântul.

-Pouă doai un pic, mami, picătui!

(Plouă, ploaie de primăvară, bate și vântul bărăgnului aici la bunici! Dar, pentru el, doar picuiă un pic, mami!)

Găsim echipamentul de ploaie, noroc cu mătușa I, care i-a luat o geacă de primăvară anti ploaie. Și cizme de ploaie, să intre copilul în bălți (în alea potitite – potrivite, mami, să nu mă ud dacă s pia adânci. Mami, tataie zice să nu intu în bălți! Intră, iubitule, în alea potrivite, arată-i și lui tataie, să știe și el care s bălțile bune!)

Mda, chiar plouă, și chiar bate vântul, noroc cu mătușa I și cu cadourile ei!

-Mami, hai să ne pimbăm! Uite, mami, o pisică. A mulit?

-Da, puiule.

-De ce, mami? Nu prea știu, n-am cunoscut-o pe pisică.

-Mami, io chied că doaime!

-Așa crezi tu?

-Da, mami….

-Hai acasă, puiule, mai stăm prin curte, prea bate vantul la șosea!

Eheee… Tot noroiul ni l am pus pe cizme. Și nisip, că i-au adus bunicii și nisip în curte, să-și pună copilul și-n cap (și peste tot, numai eu știu ce chin e să-i scot nisipul de peste tot…).

-Mami, mi-e cam fig. Hm, hai, în casă, și mie mi-e cam frig. Dăm cizmele jos, dăm și mănușile improvizate (o mănușă subțire, cu degete, luată prin toamnă și o șosetă, că n am găsit perechea mănușii).

Acum ne jucăm cu plastilina (mă rog, nisip kinetic, dar nu-i zicem așa pentru că, mami, tu nu vezi, nu aiată a nisip, aiată a pastiină).

Gata, a băgat în gură. Uf, trebuie să o punem sus, așa ne-a fost înțelegerea, dacă bagi în gură, punem sus. Plânge un pic, ca de obicei. L-am văzut, s-a abținut de câteva ori, a dus la gură, s-a uitat cercetător la mine, ne-am zâmbit, l-a pus jos. Apoi, copilul din el a câștigat, deși el e băiat maie, mami! Mereu câștigă copilul, deși, evident, el e băiat mare, are doi ani și niște luni, după cum zice de când a constatat că se tot schimbă lunile alea.

Acum e cu tati, au analizat bormașina mică. Și șuruburile. Și piulițele. Bagă chestii într-un lemn. Se coordonează! Așa zice tati, så ne coordonăm, R! Nu știu ce fac ei acolo, îi aud zumzăind. Eu stau și ascult, bunica face ciorba, tataie bagă un pic în sobă, căci e prea frig, deși e jumatea lui aprilie, iar băieții se coordonează, strâng, acolo, șuruburi. Și-i zice lui tată-său că el e mic. Azi mi-a zis că taie el castravetele, că e bărbat puteinic. Acum e mic. Odată mi-a zis că el nu vrea să se facă mare. Azi, însă, e puteinic, e cu tati lui. Mereu  e puteinic cu tati lui!

Ce frumos a crescut, câte griji mi-am făcut, cum am plâns că nu mănâncă, că nu gătesc bine, că nu-s mamă suficient de pricepută. Dar, iată, acum el e maie i puteinic, mami, e înalt, își ocupă spațiul și timpul, și bucata de lemn, și cuiele, și sufletul nostru!