Ştiţi voi sfaturile alea pe care deşi nu le ceri, curg şi iar curg spre tine? Brusc şi deodată, ca o vijelie, ca o tornadă care invită la dans nebunesc conexiunile nervoase din creier, pentru ca ţie să îţi fie aproape imposibil să nu scoţi fum pe nări. Uneori dai o replică tăioasă, alteori explici cu frumosul, alteori… pur şi simplu te resemnezi şi zici şi tu „da, da, da„, dar spui ca sfătuitorul de serviciu şi faci ca tine. Toţi sunt experţi: de la vecina cu care te întâlneşti cât verifici cutia poştală şi până la femeia de serviciu, de la vânzătoarea de la pâine până la florăreasa din colţ.
E, fix despre cinci astfel de sfaturi care mă enervează vreau să vă scriu astăzi!
1. Dormi atunci când doarme şi ea! Ăsta e primul sfat pe care l-am primit fix după ce am născut. Un sfat bun, fireşte, însă eu nu aveam cum să dorm odată cu bebeluşul. Lumea mea tocmai se schimbase dramatic, nu ştiam pe ce planetă sunt, cum să mă port cu boţul ăla de om, ce să îi fac, cum să îi fac… şi eram sfătuită să dorm.
Abia aşteptam să am şi eu 10 minute în care să merg până la toaletă, să mănânc în linişte o lingură de ceva, să fac un duş… cum să mă culc, când aveam atâtea de făcut?! Aceeaşi întrebare o am şi acum, însă cu alte nevoi: cum să dorm lângă domnişoara Fundiţă? Păi dacă eu dorm, cine face un pic de mâncare? Cine mai strânge jucării? Cine face un pic curat? Eu nu am pe nimeni care să mă ajute, să îmi facă un blid de mâncare sau să îmi dea cu aspiratorul. Toată lumea cu sfaturi, dar de ajutat… pauză!
Nu neg, sunt zile în care dorm lângă ea pentru că altfel simt că voi exploda de oboseală, că mă voi dezintegra… însă nu pot dormi de fiecare dată odată cu ea.
2. Îmbrac-o mai bine! De cum a început să adie vântul, toată suflarea băbească s-a oripilat când a văzut că eu scot fata cu capul gol afară. Sau că îi pun o chestie pe cap (cagulă din lână, mai exact), care pare foaaaaaarte subţire. O să răcească-o să facă otită-o să facă roşu în gât-o să facă amigdalite-o să îngheţe – şi multe alte diagnostice, care mai de care mai sumbre. Ar fi de preferat o căciulă de blană, eventual la mijloc de octombrie.
Variaţiuni:
- Îmbrac-o mai bine! După ce o îmbrac cu body, pantalon, bluză, dres (depinde de temperatură), îmi place să o bag într-un overall (salopetă) cu fermoar. Şi gata-i sărmăluţa! Numai că, ce să vezi: nu e îmbrăcată regulamentar, conform standardelor.
Nu contează că poate are trei pulovere pe dedesubt; dacă nu are pufoaică, sunt o mamă iresponsabilă – revezi diagnosticele de mai sus. - Nu ieşiţi afară dacă plouă! Fie ploaie, fie vânt, eu am scos-o pe domnişoara Fundiţă măcar 10 minute. O tură de intersecţie şi haida acasă! Avem umbrelă, haine, iar ea stă mereu în sistemul de purtare, deci nu prea o atinge ploaia. Şi nici nu ieşim când plouă cu găleata, evident!
Însă conform tradiţiei populare, copchilul trebuie ţinut în casă pe vreme rea. Cu căciuliţă în cap, dacă se poate. - Pune-i fular! Cu alte cuvinte, ţine toţi microbii acoloşa la căldurică, în zona guriţei. Păi noi nu purtam fular când era mici? Şi ia uite ce bine ne-a prins, că suntem sănătoşi tun!
Eh, soarta: nu cred că i-am cumpărat vreodară fular. Avem un pieptar şi un guler pe care i-l pun uneori sub bărbie.
3. Nu mai găti aşa des! Păi ce-i asta? Toată ziua în bucătărie?
Corect, uneori exagerez cu gătitul (vezi articolele tip „ce mănâncă un bebeluş„). Însă fac asta pentru că vreau să îi ofer mâncare cât mai diversificată, ca să aibă de unde alege. Să ştie ce e aia fasole, varză, budincă.
Să spunem că gata, comandăm azi mâncare. O zi. Două. Nouă – dar ni se apleacă! Din punctul meu de vedere, nu se compară nimic cu o ciorbă pregătită în casă (ştiu eu ce pun în ea), dreasă cu un pic de smântână. Şi pătrunjel. De fapt, nimic nu se compară cu mâncarea de casă, în general. Aşa am fost eu crescută şi nu am de gând să îmi duc copilaşul la MC sau prin restaurante. Lasă că are timp şi de asta – cât mă ţin balamalele, la cratiţă cu mine!
4. Tunde-o cheală ca să aibă păr frumos când o fi mare!
Pfoaa, deci când o aud pe asta, aproape că-mi pocneşte o venă. Conform tradiţiei populare, dacă tunzi copilul zero, părul i se va îndesi şi va creşte mai ceva ca al lui Rapunzel. Conform părerii personale, sluţesc copilul! Cât era mică abia aşteptam să îi crească părul, iar acum să o tund zero? Eu, mama ei, de voie bună şi nesilită de nimeni, să îi fac asta?
Ai mei nu m-au tuns niciodată zero, nu m-au urâţit în halul ăla. De ce aş face-o eu? Şi nu, nici nu înţeleg logica: de ce i s-ar îndesi părul dacă aş tunde-o? Oricum, părul de bebeluş (moale şi fiiiin) îşi schimbă structura natural, nu trebuie să intervin eu.
5. Da’ mai lasă domnule chestia aia, că o să fie fata crăcănată! Las-o să meargă pe jos, nu o mai ţine agăţată ca o maimuţă de tine!
Vorbim, evident, despre sistemul de purtare. Unul dintre lucrurile care m-au ajutat mult după naştere este privit drept instrument de tortură pentru bebeluş. Nu ai cui să îi explici de sistem de purtare ergonomic (v-am spus despre ele şi v-am arătat modele în articolul Cinci lucruri pe care să i le cumperi lui bebe) şi de fapt, dacă vezi că nu ai cu cine, nici nu ar mai trebui să te complici. Mai bine îi zici (parafrazându-l într-un fel pe Ion) că „ne-om duce la kinetoterapeut şi la ortoped, dacă o fi nevoie”…
Iar pe jos nu poate merge prea mult, că oboseşte. Să fim serioşi, vorbim de un copil care nu are doi ani împliniţi.
Voi ce părere aveţi despre ce am scris eu aici? Eu m-am răcorit, dar voi v-aţi enervat odată cu mine?
Ei hai, mai bine lăsaţi un comentariu ca să aflăm mai multe sfaturi dubioase şi cu zâmbet să vă fie ziua!
