Încă de dinainte de a naște am început să căutăm pătuțul perfect. Așa că am văzut nenumărate: din lemn masiv, din pal, din plasa; pătuț care leagănă bebelușul, pătuț care cântă, pătuț care se strânge și împachetează rapid. Zeci de variante, care mai de care mai ciudate sau mai pompoase, dar fiecare hotărâtă să bage mâna în buzunarul părinților. Cumva am reușit să scăpăm de marketing și am luat un pătuț simplu, alb, cu salteluță și lenjerie roz, cu norișori. Nu de alta, dar când urma să o punem pe Ikki în el, ea își lua zborul printre norișori, iar noi ne puteam bucura de compania celuilalt în tihnă.
Am instalat pătuțul și am pus jucării care mai de care mai colorate (ulterior urma să le scoatem, pentru că e indicat ca pătuțul să fie cât mai gol din acest punct de vedere) și simpla lui prezență ne-a încurc… Scuzați, bucurat.
Am ales să punem pătuțul mai sus numit lipit de patul nostru ca să scutesc eu drumuri în noapte de la și până la ea (nu știu de unde inspirația, dar am avut-o).
Încă înainte de a merge la spital știam că bebe va dormi în pătuț, pentru că mulți ne avertizaseră că dacă luăm „dușmanul” în pat, nu mai scăpăm de ea. Eu, suflet de mamă, eram dispusă să mai încalc sfatul, dar tati parcă nu prea. Mai ales că şi după naştere, în spital, mi s-a repetat acest lucru…
Eeeeei și a venit și prima noapte cu bebelușul acasă. Eu operată, abia mă mișcam, bebelușul hrănit cu lapte praf – că așa venisem din maternitate, eu nu aveam suficient lapte – obligată să fac abdomene ca să o ridic sau să o trag mereu din pătuț. La sân o puneam chiar dacă îi dădeam lapte praf, ca să stimuleze lactația. Azi așa, mâine așa… Am dat de greu. După ce că eram obosită frântă, hormonii mei de proaspătă mamă jucau șotron și copilul plângea isteric uneori, am cedat și am culcat-o lângă mine, în pat. Am riscat și-am luat dușmanul în pat. Doar azi… Mi-am zis, mai ales ca acum o alăptam exclusiv.
sursa foto: kidspot.com.au
Am pus un prosop, un pled de finet peste și am pus-o pe ea. Cu teamă, recunosc, pentru că încălcam regulile și luam dușmanul în pat (oare cine mă îndoctrinase așa bine?). Însă a fost mult mai bine decât mă așteptam. A fost prima noapte în care nu m-am mai ridicat din pat. A fost prima noapte în care eu am dormit pe-o parte (cu ajutorul a două perni plasate strategic), cu ea atât de aproape. A fost prima dimineață în care primul lucru pe care l-am văzut a fost boțul meu de om.
A fost greu cu alăptatul în primele zile în acea poziție, uneori o adormeam la sân în brațe și mai apoi o puneam jos, dar a fost din ce în ce mai ușor odată cu trecerea timpului. Ea s-a învățat să fie aproape de mine, eu m-am învățat cu ea. Îi simt mirosul catifelat de lapte, de bebeluș sănătos când vreau și sunt fericită.
La cinci luni (acum) dormim la fel și nu simt că aș fi făcut o alegere greșită atunci când am luat-o în pat cu noi. Dimpotrivă, acum încurajez co-sleeping-ul (așa îi zice fițos dormitului cu bebelușul în același pat). Nu aş da pentru nimic în lume iubitul şi alintatul de dimineaţă şi momentul în care deschide ochişorii şi somnoroasă, îmi zâmbeşte.
De ce să dormi cu bebelușul în pat (punctual):
– dacă alăptezi, vei ajunge să îl mufezi în doi timpi și trei mișcări și chiar se va atașa singur când mai crește un pic. Ikki se întoarce de pe o parte pe alta, se foiește până ajunge la sân. Asta dacă nu-s eu pe fază.
– stați amândoi mult mai comod și îl ai mereu aproape. Pentru bebe e foarte importantă această apropiere. Gândește-te că tu ești universul său. Doar pe tine te știe, doar vocea ta o recunoaște, în năsucul lui doar mirosul tău e familiar. Și tu ce faci? Îl pui într-un pătuț rece, eventual închizi și ușa și revii… Mai târziu. Tu cum te-ai simți dacă nu te-ai putea mișca și cineva te-ar lăsa acolo pentru cine știe cât timp?
Da, poate că pătuțul are vibrații și îl leagănă în timp ce îi cântă nu știu ce drăcii de melodii, dar bebe are nevoie să te simtă pe tine aproape, să îți audă ție vocea, să îți atingă ție pielea. Contactul fizic este foarte important, mai ales în primele luni de viață.
– poți să îl privești de aproape cât vrei. Îi poți studia trăsăturile, ochii, degețelele… Și asta, cu siguranță, îți va umple sufletul. Legătura emoțională creată va fi, așadar, mult mai puternică.
– dacă se sperie sau tresare, plânge în somn, vei fi acolo ca să îl calmezi. Cu timpul, copilul va înțelege că se poate baza pe tine.
– bebe adoarme mai ușor și mai rapid lângă tine/voi, se simte mai în siguranță.
– tati va fi și el mai implicat în creșterea bebelușului.
Dacă îți este frică să dormi cu bebe în pat pentru că îl poți lovi, te sfătuiesc ca pentru început să puneți înte voi un prosop mare făcut sul sau chiar o pernă de alăptat. Însă instinctul de mamă va avea și el ceva de spus și vei simți cu siguranță copilașul lângă tine.
Voi dormiți cu dușmanul în pat? Dacă da, cum e? Dacă nu, sunt curioasă ce motive aveți?
PS: Sper că v-aţi prins că apelativul „duşmanul” este folosit peiorativ în acest articol! De aici şi „”.
Ba, dimpotriva, la noi a fost pe dos! 🙂
La inceput, minune, a dormit in patutul ei. Cu plimbat si facut poteci prin casa de la leganat la 3 noaptea, ce-i drept, dar…asa stiam noi, ca nu trebuie luat in pat cu noi, domne!
Dupa care am fost in vacanta, si nu am vrut sa caram patutul pliant in avion, asa ca domnisoara a dormit cu noi. Ne-a luat 10 luni sa intelegem ce ai scris tu, cu conectarea emotionala 🙂 De atunci, tati insista sa o luam in pat cu noi in fiecare noapte, si dorm imbratisati ei doi. Imi e mai mare dragul sa ii vad 🙂
Iar dimineata se trezeste si ne controleaza buricul :))
Maia 🙂 intr-adevar, suntem „educati” de cei din jur. Colicile neaparat vor fi cosmarul vietii noastre, bebelusul musai sa aiba camera lui, patutul lui, lasat sa planga ca sa „faca voce” si multe altele. Eu am incercat mereu sa fac ce simt. Si cred ca ne este mult mai bine momentan 🙂
Hehe, ce tare e micuta! Pai poate a disparut peste noapte, nu? :))
Va salut cu drag!
Pingback: Cum mi-am crescut bebeluşul până la un an - Super-Mami.Ro
[…] e. Poftim, s-a făcut deja o lună de când doarme cu mine în pat? Da, s-a făcut chiar un an şi eu dorm cu “duşmanul” în pat. Şi cred că e una dintre cele mai bune […]
Cand am renuntat sa mai ascult toate parerile din toate directiile a devenit mai usor. Inclusiv parerea refritoare la dormit cu copilul in acelasi pat. Mult timp m-am stresat de faptul ca nu reusesc sa culc bebelusul in patut… asa cum m-am stresat si cu alaptarea iar copilul meu nu era hranit suficient pentru ca in loc sa ii dau un biberon sa doarma linistit si el si eu, eu insistam sa il alaptez (desi lapte nu era suficient).
Buna, Silvia! Eu zic ca parerile sunt ok de citit si aflat, iar mai apoi trecut prin filtrul propriu. Eu scriu despre mine si despre copilul meu, cum ne e noua bine, insa cu siguranta tu poti extrage numai (si daca) vi s-ar potrivi ceva. Pe mine m-a ajutat mult sa citesc si alte site-uri, grupuri, OMS, Unicef etc etc. Nu, nu ni s-au potrivit toate, de exemplu copilul meu nu stie culorile la un an si cinci luni asa cum se pare ca altii stiu, insa asta nu e un stres pentru mine. Mie imi place sa vad, sa aflu, sa stiu, sa am idee :). Incurajez asta!
Uite, eu am fost setata pe alaptare exclusiva pana la sase luni, poate pentru ca mi-am dorit atat de mult sa o fac. Insa doar pentru ca eu am fost maniaca (poate ca asa am fost) si am reusit, asta nu inseamna ca e calea musai de urmat. Fiecare mama trebuie sa fie impacata cu alegerile ei – poate sa spuna oricine orice!
Te imbratisez, multumesc de comentariu si de vizita!
Salut. Irinuca mea a dormit in patut pana pe la 4 luni, iar eu eram fraaaanta, epuizata, vaaarza de la „ia-o din patut, alapteaza-o, tine-o la ragait, aseaza-o in patut”, efectiv simteam ca „fac cu capul”. Pana intr-o seara cand tati a zis „gata, treci in pat cu noi” si este VIS de atunci. Doarme muuuult mai bine, papa in somn de 2,3 x, nici nu stiu la cat, pentru ca nu ma trezesc, acum la 8 luni se fataie un pic si se mufeaza singura 🙂 Sunt convinsa 100% ca asa este normal, cel putin in cazul nostru