Cărți pentru copiii de 4-5 ani: seria Isadora Moon – Harriet Muncaster

În acest moment, pe Ingrid, fetița mea de 5 ani și câteva luni, nu o mai cheamă Ingrid, ci… ați ghicit – Isadora Moon. Atât de mult îi place de Isadora Moon, încât s-a dezis de toate de până acum. De când a răsfoit prima carte primită în dar, a fost cucerită iremediabil de fetița jumătate zână, jumătate vampir.

Așadar, azi vreau să vă prezint alte cărți pentru copiii de 4-5 ani pe care vi le recomandăm cu drag – testate și aprobate de către Ingrid bineînțeles!

Cărți pentru copiii de 4-5 ani: seria Isadora Moon - Harriet Muncaster

Cui este recomandată seria Isadora Moon?

Seria Isadora Moon a fost creată de Harriet Muncaster (și tradusă în română de Curtea Veche Publishing) și se adresează copiilor (în special fetițelor, însă cred că și băiețeii le-ar răsfoi) care au între 6-10 ani. Însă din experiența proprie, prin prisma ilustrațiilor și a poveștilor cu fir ușor, dar captivant și amuzant, pot fi citite cu succes și de către copiii mai mici.

De ce este Isadora Moon diferită?

Isadora Moon este o fetiță cu părinți neobișnuiți: mama este zână, tatăl este vampir, iar ea este câte puțin din amândouă! Culorile ei preferate sunt roz și negru și are un iepuraș de pluș, care a prins viață cu ajutorul unei vraje drept prieten. Un strop de magie, mult roz, sclipici, aripi, zâne,… ingredientele perfecte pentru a fascina o fetiță.

Formatul este potrivit unor mânuțe de copil și perfect pentru a fi strecurat într-un rucsac. Cel puțin una dintre cărți merge cu noi peste tot.

Cărți pentru copiii de 4-5 ani: seria Isadora Moon - Harriet Muncaster

De unde poți comanda cărțile din seria Isadora Moon:

Nu am văzut până acum cărțile în format fizic în vreo librărie. Ce e drept, nici nu am fost în prea multe în ultimele luni, dar când am intrat, le-am căutat în mod deosebit, pentru că fetița mea dorea să aibă toată seria. A început cu două primite cadou, apoi ușor ușor le-am comandat pe toate. Iar acum își dorește variantele în engleză, așa că le urmăresc pentru a le prinde cu un preț bun. Totuși, sunt 7, și la cât de des cumpăr eu cărți, deja am speriat portofelul numai cu gândul 🙂

Cărți pentru copiii de 4-5 ani: seria Isadora Moon - Harriet Muncaster

Seria Isadora Moon conține următoarele titluri, pe care le poți comanda individual (dă click pe fiecare și compară prețurile):

Cărți pentru copiii de 4-5 ani: seria Isadora Moon - Harriet Muncaster

Te sfătuiesc să comanzi mai întâi o carte, pentru a vedea dacă are succes la fetița ta! Mai apoi le poți comanda pe restul – ar putea fi un cadou minunat pentru Crăciun.

Descoperă și alte recomandări de cărți pentru copii pe care le-am avut sau le avem încă – începând cu 2 ani!

Lectură plăcută vă dorim – dacă luați colecția, așteptăm impresii!

Adina Aruștei

Eu sunt Adina şi împreună cu domnişoara Fundiţă, fetiţa mea, îţi urăm "Bun venit!" pe www.Super-Mami.Ro!  Citeşte mai mult ➤

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *