Pe 7 iunie 2016, la ora 7 dimineaţa, plecam spre maternitatea Medlife Griviţa, cu emoţie şi bucurie că îmi voi vedea în sfârşit fetiţa.
Bagajul îl pregătisem deja de două săptămâni. Aveam la mine o cămaşă de noapte special pentru alăptat, cosmetice, papuci, haine pentru externarea din spital, încărcător pentru telefon, kitul de recoltare a celulelor stem , dosarele cu acte şi analize şi trei integrame. Ştiam că ei oferă cosmetice, pijama şi papuci, însă pentru comfortul meu personal, am preferat să mi le iau de acasă pe ale mele.
Am ajuns la spital, iar internarea a decurs cu uşurinţă. Am semnat inclusiv un regulament de ordine interioară, care limita numărul de vizitatori la 3 odată şi menţiona orele de vizită, pe lângă câteva reguli de bun simţ.
După ce m-au poftit în camera de gardă pentru a ne monitoriza ritmul cardiac, am fost condusă în rezerva single. Camera arăta impecabil: curată, cu pat de spital cu telecomandă pentru a ridica jumătatea superioară cât de mult aveam nevoie, televizor, aer condiţionat şi baie proprie utilată modern. Acolo m-am schimbat în cămaşa de pregătită de ei şi am completat o serie de formulare cu date personale, inclusiv numele medicilor care urmau să mă asiste la naştere: doamna doctor ginecolog Steriu Mihaela, doamna doctor anestezist Boscan Persida şi domnul doctor neonatolog Toma Adrian.
Dosarul de analize şi formularele au fost preluate de o asistentă, urmând să îmi fie înapoiate după naştere. Până să intru în operaţie, o altă domnişoară din staff mi-a stat la dispoziţie pentru orice nelămurire aş fi avut. Soţul a fost cu mine în tot acest timp.
Am plecat apoi către blocul operator, unde mi s-a recoltat sânge. Între timp, sala de operaţie era în pregătiri. Poate vă întrebaţi de ce? Ei, din cauza unui cavernom cranian operat în 2006, am fost nevoită să nasc prin cezariană. Şi-am pornit spre sală…
Cele mai mari emoţii le-am avut legate de anestezia rahi: mă aşteptam să doară. Am stat aşezată pe marginea mesei de operaţie; un asistent stătea în faţa mea şi mă ţinea de umeri să nu mă mişc, iar doamna doctor a introdus încet cateterul în coloană. Nu pot să spun că a durut, ci mai degrabă că a fost o mică jenă. Apoi am fost culcată pe masa, legată la perfuzii, moment în care a venit şi doamna doctor Steriu. M-a întrebat cum mă simt şi i-am răspuns că parcă aş fi într-un episod din Anatomia lui Grey. Doamna doctor Boscan mi-a spus să nu mă sperii dacă ei se vor mişca foarte repede la început. Nu se întâmplă nimic, dar trebuie ca bebe să fie scos din burtică înainte ca anestezia să ajungă la el.
Pe tot timpul operaţiei doamna doctor anestezist a stat la capul meu şi m-a liniştit spunându-mi că totul este în regulă, în timp de mă mângâia pe frunte. Şi la un moment dat am auzit primul “Oaaaaaa!”A fost ceva magic! Singurul regret al meu este că au uitat să îl cheme pe soţul meu care a vrut să fie şi el de faţă.
Domnul doctor Toma a luat-o pe Iris pentru a o cântări şi măsura: 49 de cm şi 3050 g de îngeraş mic.
Mi-a adus-o şi mi-a pus-o pe piept. De atunci cred în dragostea la prima vedere! Mi-a zis apoi să o pup, pentru că ne vom revedea în curând. Am adormit şi m-am trezit când operaţia era gata, iar pe mine mă duceau la reanimare. La 5 minute după am ajuns mi-au adus-o şi am pus-o la sân. Mi-au arătat cum să o ataşez corect şi cum să o ţin. Au luat-o mai apoi pentru a-i face toaleta şi analizele. Dar cât am stat la reanimare, mi-au adus-o de mai multe ori pentru o a alăpta, deşi aveam doar colostru momentan.
La reanimare am stat 24 de ore şi am fost tratată bine. Am primit calmante de câte ori am cerut, mi s-a făcut toaleta de două ori, am primit câtă apă am avut nevoie. Atât asistentele, cât şi doamna doctor mi-au explicat că nu ajută cu nimic să suport durerea. Doamna doctor Steriu, cât şi doamna doctor Boscan m-au vizitat de câte 2 ori cât am fost la reanimare şi cel puţin o dată pe zi după ce am ajuns în rezervă. Domnul doctor Toma a venit periodic în rezervă pentru a-mi aduce veşti despre starea copilului.
Prima masă am primit-o a doua zi dimineaţă şi a constat într-un iaurt slab şi brânză de vaci slabă. La prânz am primit o supă de legume strecurată şi un piept de pui la grătar. A treia zi de la naştere, mâncarea a intrat pe făgaş normal, în sensul că nu mai era dietetică. Din ce îmi amintesc, mi-au fost servite şniţele de pui cu pilaf cu legume. Toată mâncarea a fost gustoasă şi proaspătă. Era adusă zilnic în tăvi cu capac, pe care scria numele pacientei. În fiecare zi am primit, de asemenea, ceai de anason şi chimion – câte două carafe (pe lângă apa plată necesară).
Doamnele asistente au fost foarte grijulii, atât cu mine, cât şi cu Iris. Mi s-au administrat calmante şi după ce m-am mutat în rezervă. Pansamentul mi –au scos imediat după ce am plecat de la reanimare. Am fost încurajată să fac cât mai multă mişcare şi m-a ajutat foarte mult că, la sfatul doamnei doctor Steriu, am achiziţionat o burtieră. Datorită acestui accesoriu m-am putut deplasa mult mai uşor, iar durerile aproape au dispărut.
Pe Iris am putut să o ţin cu mine în rezervă cât de mult am dorit. Au răspuns la fiecare apel pentru scutece sau ce mai aveam eu nevoie (cu o mică excepţie când cred că era schimbare de tură şi a durat cam 10-15 minute până au venit). Din punct de vedere al igienei, se făcea curăţenie zilnic în rezerve şi primeam produse de igienă personală, inclusive lenjerie de unică folosinţă şi absorbante.
În seara de dinaintea externării am avut băiţa demonstrativă. Doamna doctor de gardă din seara respectivă mi-a arătat cum să recunosc când copilul nu a eliminate aerul şi ce să fac ca să îl ajut. De asemenea, m-a învăţat şi cum să îi iau temperatura. Apoi, asistenta mi-a aratat de la zero cum se face baie unui nou născut: de la pregătirea apei la felul în care trebuie ţinut, toaleta bucuricului şi cremele necesare după baie.
În următoarea zi, înainte de externare, domnul doctor Toma m-a vizitat şi mi-a dat sfaturi legate de îngrijirea copilului. Am primit, de asemenea, un “manual de instrucţiuni” de ajutor pentru o proaspată mamică. În el se explicau reacţii normale ale nou-născutului, sunetele pe care le-ar putea emite, despre sughiţuri şi strănuturi, numărul normal de scaune pe zi, recomandări în privinţa somnului (spunea că mama trebuit să doarmă cu nou-născutul în aceeaşi cameră cel puţin în prima lună).
Apoi doamna doctor Steriu mi-a explicat cum să am grijă de mine pentru a mă reface cât mai repede dându-mi, printre altele, sfaturi de nutriţie şi de îngrijire a plăgii.
Per total, eu am fost mulţumită. Am recomandat mai multor prietene însarcinate atât Maternitatea Medlife Griviţa, cât şi echipa de medici. La a doua naştere tot aici voi veni.
***
Pe Super-Mami.ro poţi citi şi alte experienţe ale naşterii din Bucureşti (maternitatea Polizu, Medicover, Medlife, Regina Maria, maternitatea Bucur, Filantropia, CF2, spitalul Universitar, Elias, Sanador), Constanţa (maternitatea Isis), Braşov (maternitatea Eva), Iaşi (maternitatea Cuza Vodă din Iaşi) şi despre naşterea în Olanda.
*Poveştile din seria Naşteri de pe www.Super-Mami.Ro reprezintă experienţe reale, povestite integral de mămici. Site-ul nu a intervenit prin adăugare de informaţii sau situaţii. Pentru publicarea poveştilor şi a fotografiilor personale, mămicile şi-au dat acordul în scris.
