Nu ştiu voi, însă eu sunt mare fană dm. Am cumpărat mereu produse de îngrijire (pentru faţă, ten, corp, picioare – tot felul de geluri de duş, săruri, loţiuni, măşti), dar şi de casă (detergenţi de haine, pentru maşina de spălat vase, pungi, cârlige, lumânări, foi de copt, igienizare etc) iar odată cu apariţia domnişoarei Fundiţă, am lărgit orizontul, dând târcoale şi raioanelor cu produse destinate îngrijirii bebeluşului.
De aceea, m-am gândit să fac o listă cu câteva dintre produse pe care le-am folosit în ultima perioadă. Aşadar, dacă te întrebi ce să cumperi din dm pentru bebeluş, fie că ai născut sau urmează să naşti, voila inspiraţie:
Când vine vorba despre băiţă, un termometru ne poate fi de mare ajutor (mai ales dacă avem bebe mic şi încă nu ştim ce temperatură ar fi potrivită). Mai avem nevoie şi de un şampon blând pentru păr, dar şi de jucării din plastic care vor aduce mare bucurie! Eu mai pun câte un pic de şampon în apă pentru a face spumă sau folosesc spumă de baie din gama Sau Bar.
Paharele pe care le vedeţi în dreapta pot fi folosite şi drept cuburi de construit (puse unul peste altul), dar şi în timpul băii. Fetiţa mea toarnă din unul în altul (sau încearcă…), le umple, îşi pune apă pe ea…
Dar când vine vorba de ronţăit, există diferite variante de biscuiţi şi alte bunătăţi gata ambalate în dm. Vedeţi mai jos biscuiţii cu măr, însă şi rondelele de orez cu zmeură au mare trecere la ea. Nu îi dau des, dar am mereu în casă câte ceva de genul.
Piure-urile de fructe ambalate sunt şi ele foarte iubite. Când nu am fructe la îndemână sau când vreau să o răsfăţ, îi dau ca atare un pliculeţ sau îl pun în griş-măciniş-terci. Yum!
Linguriţele de mai jos mi se par geniale pentru că dacă mâncarea este prea fierbinte, culoarea lor se schimbă. De exemplu, rozul devine incolor! (Un alt plus: nu conţin BPA).
Dacă tot am stat la masă, trebuie să curăţăm dinţişori, aşa e? Domnişoara Fundiţă este încă la stadiul de periuţă din aceasta. Care, bineînţeles, trebuie folosită împreună cu pastă. Ea are acum gelul de dinţi Alverde, care este ideal pentru folosire chiar de la primul dinte şi nu conţine fluor.
Nu cred că am geantă în care să nu existe un pachet de şerveţele umede. Ambele variante Babylove sunt pentru piele sensibilă: unul este sensitive, fără parfum, iar celălalt conţine aloe vera şi extract de muşeţel.
Dacă aveţi copii mai mari, care ştiu să folosească hârtia igienică, puteţi să le luaţi din dm un pachet de şerveţele igienice SauBart. Pot fi aruncate în toaletă şi am eu aşa o idee că vor fi mult mai interesante pentru cei mici decât clasica hârtie igienică.
Acestea sunt numai o mică parte din produsele de la dm pe care le avem acum în casă. Merg constant în dm pentru marcile proprii, Balea, Babylove, Alverde etc şi voi continua să o fac pentru că produsele au preţuri foarte prietenoase. Numai eu ştiu câte cutii de paduri pentru sâni am luat de aici – au făcut fix ce ar fi făcut şi altele de la alt brand, diferenţa fiind cea de preţ. Vă las pe voi să descoperiţi dacă aş fi dat dublu sau triplu la un brand concurent ca să închei. Nu de alta, dar vă pot scrie până mâine de dm.
Voi ce produse din dm cumpăraţi constant? Ce aţi descoperit, ce aţi recomanda?
Cu zâmbet să vă fie ziua!
Noi cumparam tot timpul chestii din DM. Cum trecem pe langa el cum ne facem rost sa intram! Si mi-au placut sugestiile tale de mai sus, m-au ajutat sa mai adaug lucruri pe lista de cumparaturi 🙂
Ana, sa va fie de folos!
Folosesc multe produse de la dm: geluri de dus, gelul de față balea med, creme de maini, lotiuni de corp, hartie pt colacul de la toaleta, creme de protectie solara si altele care nu imi mai vin in minte acum. De cand a aparut bebelina, folosesc de la dm aleze si paduri pt sani, iar recent am descoperit borcanelele cu piureuri din gama dm bio. Am luat cateva, studiind cu atentie ingredientele, sa vedem daca ii plac micuței si daca ii pot da din ele in deplasari. Ce parere ai despre acestea? Sunt ok? Va pupam 🙂
Denisa, oho, dar e lista lunga la voi! 🙂
Eu nu i-am luat niciodata borcanele, insa nu m-as da deoparte. Nu e ca si cum i-ai da zilnic si daca lista de ingrediente e ok, de ce nu? Stiu ca si in legatura cu pliculetele acelea cu legume exista discutii, insa asa cum spuneam, din cand in cand, nu cred ca se face gaura in cer. Plus ca am asa un feeling ca fructele din ele sunt cu siguranta mult mai verificate decat cele din supermarket, proaspete.
Eu i-am luat periuta normala deja, iar pasta de dinti am cumparat tot de la DM, Astera parca, fara fluor.
Faine linguritele care isi schimba culoarea, avem si noi un set lua din DM inainte de a se naste si inca le folosim. M-au scos din vreo doua belele, cand mancarea nu se racise decat la suprafata…
Really? Ati trecut deja la peri normali? Eu am una electrica pentru ea :)), dar parca e totusi cam devreme. Ia sa incerc si eu periuta de dinti. Extra soft o sa caut. Nu?
Foarte interesante produsele! Voi cauta si eu sa le vad, fiindca urmeaza sa vina finuţa mea pe lume si vreau sa-i ofer mamicii un pic de stoc de produse 😉
Ooo, pentru bebelusi ai multe optiuni! Eu deja am trecut de categoria asta :). Si pentru mama o sa gasesti diverse lucruri (gen paduri pentru sani – raport calitate-pret excelente, cred ca am luat zeci de cutii la cum imi curgeau mie……..).
Pingback: Cinci produse pe care trebuie să le cumperi din dm – FromMegWithLove.Ro
[…] Acestea au fost cele cinci produse pe care trebuie să le cumperi din dm. La ultima vizită m-am apropiat vertiginos de cumpărături de aproximativ 300 de lei, însă multe dintre ele au fost pentru fetiţa mea (şi dacă vă interesează, le găsiţi aici). […]