Cum crești un copil empatic, atent la emoțiile celor din jur și dispus să ofere ajutor atunci când cineva are nevoie? Empatia și bunătatea nu se învață dintr-o singură conversație despre ce este bine și ce este rău. Ele se construiesc treptat, din lucrurile pe care copiii le văd, le aud și le experimentează în fiecare zi.
Ca părinți, ne dorim copii curajoși, independenți și încrezători. Dar ne dorim și să creștem oameni buni, capabili să observe ce simt ceilalți și să înțeleagă că propriile gesturi și cuvinte au un impact asupra celor din jur.
Iar pentru asta nu avem nevoie de lecții complicate. Cele mai importante exemple apar, de multe ori, în situațiile obișnuite de acasă.
1. Arată-i ce înseamnă bunătatea
Copiii sunt observatori extraordinari. Văd cum vorbești cu persoana de la casa de marcat, cum reacționezi când cineva face o greșeală, dacă mulțumești atunci când primești ajutor și chiar cum vorbești despre alți oameni atunci când aceștia nu sunt de față.
De aceea, exemplul personal poate fi mai puternic decât orice explicație.
Un „mulțumesc”, câteva minute în care ajuți pe cineva sau puțină răbdare într-o situație neplăcută pot părea gesturi nesemnificative. Pentru un copil care te privește însă, ele devin repere despre felul în care ne purtăm unii cu ceilalți.
2. Ajută-l să (își) recunoască emoțiile
Un copil empatic trebuie mai întâi să învețe să recunoască și să înțeleagă emoțiile, inclusiv pe ale sale.
Conversațiile pot porni de la lucruri foarte simple: „Pari dezamăgit că nu a ieșit cum îți doreai” sau „Cred că te-a supărat ce s-a întâmplat”. În felul acesta, copilul începe să găsească acele cuvinte de care are nevoie pentru a exprima ceea ce simte.
Treptat, discuția poate merge și către emoțiile celorlalți: „Cum crezi că s-a simțit colegul tău când s-a întâmplat asta?” sau „Tu cum te-ai fi simțit în locul lui?”.
Nu trebuie să existe întotdeauna un răspuns perfect. Important este exercițiul de a privi aceeași situație și din perspectiva altcuiva.
3. Folosiți poveștile pentru a exersa empatia
O carte citită seara, un desen animat sau un film văzut împreună pot deveni puncte excelente de plecare pentru conversații despre emoții, alegeri și relațiile dintre oameni.
În loc să discutați doar despre ce s-a întâmplat în poveste, poți introduce din când în când câteva întrebări: De ce crezi că personajul a făcut asta? Cum crezi că s-a simțit? Ce ai fi făcut tu? Ce ar fi putut face diferit?
Pentru copii este adesea mai ușor să vorbească despre sentimentele unui personaj decât despre propriile emoții. În același timp, descoperă că aceeași situație poate fi trăită diferit de oameni diferiți.
4. Lasă-l să ajute
Uneori, din dorința de a le face viața mai ușoară, ajungem să facem aproape totul în locul copiilor. Dar implicarea în lucrurile mici ale familiei îi poate ajuta să înțeleagă că și contribuția lor contează.
Să ducă ceva bunicilor, să ajute un frate mai mic, să pună masa sau să se ofere să ajute un coleg sunt gesturi simple prin care copilul descoperă satisfacția de a face ceva pentru altcineva.
Important este ca ajutorul să nu fie prezentat permanent ca o obligație sau ca o modalitate de a primi o recompensă. Uneori facem lucruri pentru ceilalți pur și simplu pentru că putem și pentru că ne pasă.
5. Încurajează generozitatea, dar lasă-l să aleagă
Ai decis să donați haine, cărți sau jucării? Implică-l și pe el.
În loc să alegi singur lucrurile pe care nu le mai folosește, îl poți întreba ce ar vrea să ofere unui alt copil. Astfel, generozitatea nu mai este ceva decis exclusiv de adulți, ci o experiență la care participă și el.
Același principiu poate funcționa și în situații mult mai mici: să împartă ceva cu un prieten, să pregătească o felicitare pentru cineva drag sau să aleagă un mic cadou.
Generozitatea devine astfel un gest firesc, nu o lecție abstractă despre cum „ar trebui” să ne comportăm.
6. Vorbiți despre lucrurile pentru care sunteți recunoscători
Recunoștința nu înseamnă să-i spui copilului „alții nu au, așa că tu trebuie să fii mulțumit”. Comparațiile bazate pe vinovăție nu sunt cea mai bună cale pentru a dezvolta empatia.
Putem, în schimb, să observăm împreună lucrurile bune din viața noastră.
O masă preferată, timpul petrecut împreună, un prieten bun, o excursie, ajutorul primit de la cineva sau chiar o zi frumoasă pot deveni motive de recunoștință.
Puteți transforma acest lucru într-un mic obicei de familie: fiecare spune, la finalul zilei sau al săptămânii, un lucru pentru care este recunoscător. Nu trebuie să fie ceva spectaculos. Tocmai capacitatea de a observa lucrurile mici este cea care contează.
7. Un copil empatic nu trebuie să fie „drăguț” cu orice preț
A crește un copil bun nu înseamnă a crește un copil care spune întotdeauna „da”, împarte orice, acceptă orice comportament sau pune permanent nevoile celorlalți înaintea propriilor nevoi.
Empatia are nevoie și de limite.
Un copil poate înțelege că un prieten este supărat și, în același timp, să spună că nu îi place felul în care acesta îi vorbește. Poate fi generos fără să fie obligat să ofere orice îi aparține. Poate fi atent la sentimentele altora fără să ignore ceea ce simte el.
A-l învăța să spună „nu” atunci când ceva îl face să se simtă inconfortabil nu îl face mai puțin bun. Îl ajută să înțeleagă că respectul trebuie să existe în ambele direcții.
Cum creștem, de fapt, un copil empatic?
Nu există o formulă care să garanteze că vom crește un copil empatic și niciun părinte nu reacționează perfect în fiecare situație.
Dar copiii au în fiecare zi zeci de ocazii de a observa cum arată bunătatea în viața reală.
O scuză sinceră. Un „mulțumesc”. O întrebare despre cum se simte cineva. Un gest de ajutor. Capacitatea de a asculta înainte de a judeca. Curajul de a spune „nu” atunci când o limită este încălcată.
Luate separat, pot părea lucruri mărunte. Repetate însă zi după zi, devin parte din felul în care copilul învață să privească lumea și oamenii din jurul său.
Pentru că, până la urmă, bunătatea nu este doar ceva despre care le vorbim copiilor. Este ceva ce îi lăsăm să vadă.
Photo by Bianca Berndt on Unsplash