Naşterea domnişoarei Iris Victoria la maternitatea Filantropia este una frumoasă, îmi aduc aminte cu plăcere de ea, chiar şi cu durerile travaliului. Chiar dacă am cerut şi morfină.

Acuşica se face 1 an, pe 9 Ianuarie 2019 am născut la stat, la maternitatea Filantropia. Cunosteam maternitatea, cu un ani în urmă am fost „în vizită” la o prietenă şi am rămas plăcut impresionată, plus că şi recomandarea ei a fost una pozitivă.

Am născut cu acelaşi medic, Andrei Tiron, iar monitorizarea am făcut-o la Medicover (aveam abonament de la locul de muncă şi astfel nu am plătit nimic), însă naşterea a fost la stat.
Medicul meu a fost un om deosebit, total opus mie, el era calm şi calculat iar eu, agitată şi nerăbdătoare.

Cu o săptămână înainte de naştere am crezut că nasc, aveam unele contracţii şi începusem să pierd din dop, am fost seara la consult la camera de gardă de la Filantropia şi astfel am descoperit o tensiune ridicată (16,9 însă mă simţeam extraordinar de bine), am rămas o noapte internată pentru investigaţii, doamnele asistente s-au comportat exemplar, neaşteptat de ok.

Cum a decurs naşterea naturală la maternitatea Filantropia:

Când a venit moment naşterii propriu-zise, ştiam, toata noaptea contracţii, însă am zis să mă duc dimineaţa, ca să fie tot personalul fresh 😉 Am anunţat medicul şi mi-a zis că dacă mi se intensifică durerile sau dacă doresc să vin la spital, doar să-l anunţ.

Ei bine, am ajuns la ora 7:30, ora la care se face schimbul de tură, aveam dilataţie 3, bucurie maaaaare, căci urmează să nasc! Yey! Am discutat cu personalul de la camera de gardă şi am căzut de comun acord să mai stau puţin în sala de aşteptare/afară ca să mă internez pe tura ce urma să înceapă programul. Eu eram ok, nu am considerat că sunt urgenţă, durerile erau suportabile, fară nicio problemă.

La 9:30 am intrat iar la camera de gardă şi maaare surpriza, aveam dilataţie 5 (la 10 se poate naşte fără nicio problemă).

Deja medicii îmi sugerau că e cazul să mă internez şi asta am făcut (însă dupa vreo 15 minute căci am vrut să mai stau cu soţul meu afară, să ne bucurăm de ultimele momente în 2).

Am ajuns în sala de travaliu, toată o bucurie şi pozitivă până la Dumnezeu.
A inceput monitorizarea mea şi a lui bebe, tensiune şi branule peste tot, deja nu-mi mai încăpeam în piele de bucurie.

La ora 10:30 deja aveam dilataţie 8 şi a venit şi medicul meu. Problema este că eu uitasem să îl anunţ că urmează să nasc, asistentele l-au anunţat, căci el „de seară” anunţase că s-ar putea să vin ( mi s-a parut wow, ce relatie mişto între medici şi asistente).

A venit medicul anestezist ca să întrebe dacă doresc epidurală, dar am refuzat-o fără doar şi poate.

Apa nu mi se rupea, dilatată eram, aşadar am convenit cu medicul meu să îmi rupă membranele, ceva simplu, nu doare, este o gâdilitură. De altfel, am discutat ca 2 oameni maturi şi i-am explicat că eu sunt puternică, însă există şanse să îl rog să mă ajute şi că în cazul în care aş vrea cezariană, să mă refuze total şi să fie alături de mine psihic căci eu asa funcţionez. Zis şi făcut!

După membranele rupe, au început ceea ce femeile numesc „durerile naşterii”, un travaliu de 2 ore şi jumătate, în care eu am cerut cezariană, calmante, morfină şi orice îmi venea mie în minte.
Cu toate acestea, medicul meu m-a încurajat şi mi-a dat speranţă, era optimist şi zambitor, îmi spunea că pot şi să mă relaxez, că o sa fie totul bine şi că o să fiu fericită. Ce credeţi? Aşa a fost!

Au venit moaşele şi medicul, eram toţi în salon, moment în care am realizat ce se întamplă şi am întrebat „-Acum nasc pe bune? -Da, mamico” şi tot ce am putut să zic a fost „-Haideti să nasc, împreună, am încredere în voi”.
Împinge, opreşte, împinge, respiră şi la 14:10 am auzit primul miorlăit al fetiţei, era superbă, magică, era ca un înger pe pământ.

Hormonii mei au luat-o razna şi pentru câteva secunde, timpul s-a oprit în loc, eram doar eu cu ea în braţe, nu mai exista nimeni, doar noi două. Ne-am pupat şi iubit şi ea a fost dusă la neonatologie. Eu am rămas în sala de travaliu pentru procedura ulterioară (placentă, curăţat, cusut).

Nu ştiu exact cât timp a trecut de la naştere, însă soţul meu a venit în sala post operatorie şi m-a vizitat. Eram aşa cum am intrat, ca o floricică, însă una transpirată toată.

În timpul travaliului o asistentă venea la câteva minute şi îmi dădea apă, mă intreba cum mă simt, mă învaţa să respir şi să fiu relaxată, de aici şi toată transpiraţia.

Am ajuns în salon unde au început vizitele, în jurul orei 19:00 au adus şi bebeluşul care a rămas în permanenţă cu mine până în momentul externării, însă mi-aş fi dorit să am momentele mele de somn, care nu au fost şi asta m-a epuizat.

Bagajul necesar pentru naşterea naturală la maternitatea Filantropia:

Am avut un bagaj considerabil pentru naştere, atât pentru mine, cât şi pentru bebe, multe lucruri nu le-am folosit (biberon, pompă de sân). Am avut la mine cam tot, un troller mai exact: papuci, tampoane, chiloţi, cămaşa de alăptat, şosete, prosop, perie de păr, periuţă, pastă de dinţi, deodorant, apă, ceva dulce, încărcator etc. Pentru bebe au fost necesare scutece şi bepanthen, body-uri şi hainele de ieşit.

Medicul a venit să mă vadă atât după naştere, când eram în salon, cât şi celelalte 2 zile cât am stat internată (3 cu ziua de naştere).
Am stat într-un salon cu încă o mamică (o zi, iar de a 2-a zi a venit altă mamică), am avut baie proprie în salon cu wc, chiuveta şi duş (aveam săpun, hârtie şi dezinfectant). Lucru ce recomand oricărei mămici, m-a ajutat mult să fie cineva în permanenţă cu mine, să mă pot duce liniştită la toaletă sau să mănânc liniştită şi cineva să supravegheze pe bebe (făceam cu rândul), plus că am putut să discut cu cineva (nu aveam radio sau tv în salon).

Se făcea curăţenie cred că de câteva ori pe zi la baie şi dimineaţa în salon. Mâncarea a fost ok pt mine, cele 3 mese pe zi (mereu mi-am dorit să mănânc din spital, mereu am fost curioasă, mi-a plăcut), însă nu a fost mâncare suficientă. Cert este ca în 3 zile am băut 15l de apă, fiind foarte cald în salon, exagerat de cald.
Cum vă spuneam mai sus, soţul nu a fost prezent cu mine în salon, nici nu mi-am dorit.

În timpul monitorizării medicul mi-a propus să vin când este dânsul de gardă ca să îmi prezinte maternitatea, să ştiu care sunt condiţiile unde voi naşte. Mi s-a părut foarte tare acest lucru, însă am refuzat pentru că deja ştiam.
Condiţiile de la Filantropia sunt decente, este un spital curat, personal amabil şi uman.

Impresii personale despre naşterea naturală la maternitatea Filantropia…

Secţia de neonatologie este formidabilă, dupa ce s-a dus colostrul am sunat (aveam telefon în salon) iar asistentele mi-au adus lapte praf şi m-au învăţat cum să hranesc bebeluşa, însă m-au încurajat să continui cu alăptatul şi m-au învăţat cum, ca să fie corect (însă bebe avea fren lingual şi am alăptat doar o lună).

Verificările de rutină pentru bebe (auz şi văz) au fost făcute de faţă cu mine, de altfel, mi s-a cerut acordul pentru vaccinare.
Dacă vă întrebaţi de atenţii, am aflat ulterior că au fost 90 lei, 50 de lei de către soţul meu să mă vadă dupa naştere, 20 lei am dat eu către o asistentă ca sa pot fuma pe terasa spitalului şi 20 lei i-am lăsat pe noptieră înainte să plec. Nimeni nu a cerut niciun ban şi nici nu a dat vreun semn că ar dori. Tot personalul a fost binevoitor şi foarte drăguţ.

Singurul minus este căldura infernală, nu sunt fan căldură şi pentru mine a fost groaznic. La baie era sus un gemuleţ pe care îl deschideam doar ca să simt răcoare, căci era foarte cald. Am mâncat un sendviş sau un croissant în baie, căci acolo era răcoare şi mă relaxa foarte mult. Plusuri sunt foarte multe, de la medicul meu şi moase, până la condiţiile din spital.

Naşterea naturală la maternitatea Filantropia: da sau nu, din experienţa mea?

Dacă aş mai naşte o dată, tot la Filantropia aş naşte, tot natural, tot fără epidurală, identic, chiar şi cu durerile travaliului. M-aş duce tot cu soţul meu şi i-aş spune iar „te pup, mă duc să nasc, mă aştepţi aici”, iar expresia lui a fost a fost cel mai speriat chip pe care l-am văzut vreodată :))

Pe Super-Mami.ro poţi citi şi alte experienţe ale naşterii din Bucureşti (maternitatea Polizu, Medicover, Medlife, Regina Maria, maternitatea Bucur, Filantropia, CF2, spitalul Universitar, Elias, Sanador), Constanţa (maternitatea Isis), Braşov (maternitatea Eva), Iaşi (maternitatea Cuza Vodă din Iaşi) şi despre naşterea în Olanda.

*Poveştile din seria Naşteri de pe www.Super-Mami.Ro reprezintă experienţe reale, povestite integral de mămici. Site-ul nu a intervenit prin adăugare de informaţii sau situaţii. Pentru publicarea poveştilor şi a fotografiilor personale, mămicile şi-au dat acordul în scris.