După cum ştiţi, domnişoara Fundiţă toooooocmai a împlinit un an. Anul trecut, pe vremea asta, abia o scosesem din burtică. Ce melancolică am fost zilele trecute! De aceeea, într-o zi, cât o alăptam, uitându-mă la ea, mi-au venit în gând câteva lucruri de care îmi era frică atunci când eram însărcinată. Hă-hă-hă, ce idei năstruşnice mai aveam! Sau stai… nu erau chiar năstruşnice? Poate le-aţi avut şi voi?

1. Marea mea frică a fost legată de evoluţia sarcinii. Mi-a fost frică în fiecare zi că nu o s-o mai simt acolo, că pot avea avort spontan, că pot naşte prematur, că mi se poate face rău, rău, că pot cădea din picioare şi că mă pot lovi. Că o să vină cineva şi o să îmi dea un pumn în burtă şi că o s-o pierd, fară a putea face ceva. Mă sugruma gândul ăsta, abia aşteptam să ajung acasă, în mediul în care mă simţeam oarecum în siguranţă.

2. Mă gândeam că o să mă pierd când plec de acasă. Clar, uitam multe lucruri şi detalii, dar uneori exageram gândindu-mă că o să mă pierd! De parcă aş fi fost în junglă! Nici acolo nu m-am pierdut, darămite în Bucureşti? Ţineam strâns telefonul şi cardul aproape şi… la plimbare. Serios acum, cum m-or fi afectat hormonii de sarcină de mă gândeam la aşa ceva?!

3. Mi-a fost frică şi m-am întrebat ce o să mă fac dacă fetiţa mea nu o să fie măcar pe jumătate cum mi-o imaginam. Am mai văzut bebeluşi mai puţin frumoşi, să recunoaştem, iar eu aveam clar stabilit: ochi verzi, păr blond.  Ce mă fac eu dacă iese altfel?! De lăsat la maternitate nu aveam cum… Glumesc, evident. Însă serios acum: dacă urma să aibă vreun defect fizic, Doamne fereşte? La fiecare ecografie insistam să numărăm degeţele, mâini.

4. Mă gândeam cu groază ce o să fac eu dacă mi se rupe apa într-un moment nepotrivit. De pildă, la un eveniment, la o ieşire cu fetele, în metrou. Pentru că nu e aşa – asta vedem în filme – nenorocirea aia de apă se rupe fix când ţi-e lumea mai dragă!

5. Mă luau căldurile când mă gândeam la naştere. Uneori îmi trecea prin gând că o să mor pe masa de operaţii şi că bebeluşul va rămâne fără mamă. Aşa mic, proaspăt venit pe lume, orfan de mamă… mă apuca depresia, nu alta. (între noi fie vorba, chiar am avut o complicaţie aiurea, că nu degeaba am fost ţinută mai mult la terapie intensivă… dar asta e altă poveste).

6. În primele luni de sarcină, avem o mare dilemă: e fetiţă sau e băieţel? Deşi medicul mi-a spus clar că e fată încă de la 12 săptămâni, cum-necum, tot se găsea o babă/vecină/cunoştinţă care să analizeze forma burţii şi să îmi spună că e băiat. Păi şi eu cum o să mă descurc cu o mică fântână arteziană? Că n-am de asta şi nu ştiu cum funcţioneză…. mi-era frică de acest lucru nou.

sursa fotografii: pixabay.com

7. Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat, dar în sarcină eu m-am pufoşit bine. Mă refer aici la apariţia părului facial. Parcă eram piersicuţă, nu alta! Mi-a fost frică să nu rămân aşa, chiar mă interesasem de epilare definitivă, însă spre bucuria mea, puful a început să cadă bine după naştere.

Pe cealaltă parte, nu m-am gândit niciodată că nu o să mă descurc cu copilul. Habar nu aveam ce urmează, însă marele meu noroc este că sunt o fire care se adaptează rapid şi merg pe ideea de „hai să ajungem acolo şi-o vedea ce e de făcut”. Nici probleme cu incontinenţa urinară nu am avut (deşi am schimbat absorbantele zilnice cu unele o idee mai lungi) şi nici nu m-am gândit că nu o să slăbesc după ce nasc (nu am luat în ecuaţie că o să îmi ia aşa de mult, ci eram sigură că voi pierde kilogramele acumulate mult mai rapid).

Vouă de ce v-a fost frică în timpul sarcinii?