Ieri am avut parte de un cer urât, care nu s-a hotărât deloc. Ba să plângă, ba să râdă, aşa că au fost reprize şi de una, şi de alta. Cu toate astea, am ieşit un pic cu bebe afară. Am pus-o în wrap, pentru că e mult mai simplu şi practic decât căruciorul. Şi din stradă în stradă – „-Hai, mami, că ne întoarcem pe următoarea” – am ajuns în parc.

Tot vreme închisă, dar mergea o tură de parc în siguranţă, fără stropi. Şi mergând aşa, văd o ţâşnitoare din aceea de apă şi un copilaş care se chinuia să ajungă acolo. Îi era sete, dar nu ar fi ajuns oricum, fiind mic. Am auzit-o pe mamaia lui că îl striga să aiba răbdare, aşa că i-am zâmbit şi l-am rugat frumos să mă lase să iau o gură de apă. Nu luasem de acasă, pentru că aşa cum vă spuneam, mă gândeam că o să fie o plimbare scurtă. După ce am băut, m-am îndepărtat şi a ajuns şi mamaia cu căruciorul care… jap jap! Două peste ochi:

-Alexandru, ţi-am spus să aştepţi!

sursa foto: blog.scratchmenot.com

Au început să curgă lacrimi din ochii lui albaştri şi mamaia tot îl zorea: „-Acu’ te-a lovit setea, uite dacă nu m-ai ascultat şi te-ai murdărit în halul ăsta te duc acasă. Mergem acasă chiar acum!”, scuturându-l de o aripă.

Nu cred că acel copil care avea până în trei ani s-a tăvălit de jos şi s-a murdărit în halul ăla, nu cred că a fost un episod aşa groaznic încât să merite altoit. Nici măcar la funduleţ, darămite peste ochi… Pusese, pur şi simplu, un picior pe piciorul tâşnitorii şi întinsese mânuţa la apă…

Cât m-am dus eu până în capăt şi m-am întors, dispăruseră. Nu mi-am permis să mă bag, mai ales că plecasem deja şi am văzut cu coada ochiului cum l-a pocnit, dar mă întreb: mamaia şi bătaia ar trebui să rimeze din punctul acesta urât de vedere (nu doar gramatical) sau ca sinonimele pentru „mamaia” să fie blândeţe, înţelegere şi iubire? Eu când mă gândesc la „mamaia” mea (bunica), îmi amintesc mâini moi, floricele de porumb, cartofi copţi la rolă şi multe altele. Iar ea, o faţă blândă, care îmi spunea mereu: „-Mai puţin zahar, bunică!”.

Mămicile se tem de bonele care pocnesc copiii, dar ce te faci când mama sau mama soacră face asta? Mi se pare aşa trist! Dacă nu ai chef de copil, dacă esti obosit, mai bine nu te mai oferi să stai cu el. Să ai grijă de nepot nu ar trebui să fie o obligaţie. Dacă nu o faci din plăcere, mai bine spune, mamaie, ca să găsim o bonă sau vedem cum ne împărţim noi, nu-l bate…

Voi ce spuneţi?