Probabil unul dintre gândurile şi întrebările cele mai des întâlnite în cadrul posesorilor de pisicuţe, “Am rămas însărcinată. Ce fac cu pisica?”, vă va da cu siguranţă bătăi de cap şi va împărţi cunoscuţii şi neamurile în două tabere, mai ales dacă deţineţi una sau mai multe blănoase.

Vreau să vă povestesc experienţa noastră, care am avut pisică (de aceea am şi ales acest titlu, nu pot vorbi despre căţel, dacă nu am aşa ceva) de când ne-am mutat împreună şi iată că şi în acest aprilie se împlinesc fix 8 ani de când o avem pe DeeDee. Şi ghici ce: am supravieţuit împreună până în săptămâna aceasta de sarcină (38) şi tind să cred că o vom face şi de-acum încolo, inclusiv după naşterea lui bebe.

Nu mi-a trecut nicio secundă prin cap să scap de pisică, pentru că:

1. Pisica e parte din noi, din familia noastră. De 8 ani de zile împărţim aceeaşi casă, acelaşi pat. De 8 ani de zile ne iubim şi ne alintăm. Pur şi simplu nu îmi imaginez viaţa fără ea! Şi asta am simţit în prima seară în care s-a cuibărit la pieptul meu şi a adormit, fornăind pe nas.
2. Pisica mea a fost culeasă din ploaie, din faţa unui bloc. Îi curgeau nasul şi ochii şi era răcită, vai mama ei. Am luat-o pentru a-i oferi o viaţă mai bună, pentru a o ocroti. Ne-am ţinut de fiecare dată după ea cu pastile, creme şi vaccinuri – pentru că o vrem sănătoasă şi vioaie. Mă doare sufletul să o ştiu bolnăvioară, aşa că am pus mereu sănătatea ei pe primul loc. Cum să am sufletul să o dau unor străini? Mi se pare crud să o pasezi de colo-colo. Tu eşti universul ei, casa ta e casa ei… ţie ţi-ar conveni sa fii pasată ca o minge?
3. Este o pisică sănătoasă, vaccinată la zi, deparazitată, care nu iese afară. Nu iese, că nu are unde să se ducă şi nici nu aş fi de acord cu ala ceva! Stăm la bloc şi rarele ocazii în care părăsim apartamentul împreună sunt cele când mergem la ai noştri – dar şi atunci tot în apartament stă.

   

4. Testul de toxoplasmoză a ieşit negativ. Cel mai probabil am fost infectată, dar de când mă ştiu am stat cu pisicile în braţe, aşa că am avut când să dezvolt anticorpi.
   Toxoplasmoza este o infecţie provocată de parazitul toxoplasma gondii. Infectarea mamei (mai ales în primul trimestru) poate afecta grav bebeluşul (care poate suferi malformaţii oculare şi cerebrale) sesizabile încă din sarcină. Deci există tratament!
   Este impetuos ca femeile care doresc să rămână însărcinate sau cele însărcinate să facă acest test – ginecologul vă va recomanda cu siguranţă acest lucru!
   Că tot am pomenit despre toxoplasmoză, parazitul poate fi contactat şi prin alte metode, nu numai prin atingerea fecalelor sau interacţiunea cu o pisică purtătoare. Spre exemplu, ouăle parazitului pot fi prezente în carnea crudă, apa contaminată sau pe legume şi fructe. Sau dacă îţi place să grădinăreşti, aceste ouă se găsesc fix pe sol. Aşadar, mare grijă la igienă!
5. Este o fire blândă, iubitoare, pe care nu îmi amintesc să o fi văzut muşcându-ne sau sărind la noi. Chiar şi când era puiuţ, prefera să stea în braţe şi să toarcă.
6. Este un animal curat, care ne binedispune prin toate mocuţele şi figurile ei.

Ce trebuie să faci dacă ai pisică şi aştepti un bebeluş:

1. Deparazitează pisica, atât intern, cât şi extern. Deparazitarea internă se face cu ajutorul unei pastile administrate o dată la 3 sau la 6 luni (în funcţie de producător şi concentraţie), iar cea externă, atunci când este cazul. Pisica mea stă în casă, însă pureci binevoitori pot veni pe pantofii noştri de afară.
2. Vaccinează-ţi pisica! Vaccinul trebuie făcut anual, iar o vizită la medicul veterinar pentru deparazitare, administrare vaccin şi control general durează maximum 20 de minute.
3. Sterilizează-ţi pisica! Dacă e motan, vei scăpa de marcarea teritoriului. Dacă e pisicuţă, sunt destule beneficii şi pentru sănătatea ei. În plus, scapi de perioada de călduri (atât de enervantă). În cazul în care vei dori o altă pisică la un moment dat, ai de unde alege – sunt atâtea abandonate! (Da, sunt pro sterilizare, pentru că ele nu îşi doresc să fie mame. E pur şi simplu instinct).
4. Ai grijă la hrana pisicuţei tale! Ştiu că Kitty Kat şi Whiskas au reclame drăguţe, însă pe cât de drăguţe sunt, pe atât de proaste sunt produsele lor. Alege mâncare special creată pentru pisica ta (sfătuieşte-te în acest sens cu veterinarul) şi nu îi da mâncare gătită sau oase. O alimentaţie corectă se va vedea din vârful codiţei şi până la mustăţi: pisica va fi vioaie, starea sa generală va fi bună, va avea blăniţă puternică şi nu vei mai găsi atât de multe fire de păr prin casă.
5. Pomeneam ceva de păr? Ah, da, următorul meu sfat e: periază pisicuţa cât de des poţi. Şi foloseşte o perie de calitate, cum ar fi Furminatorul (află mai multe despre el dând click pe numele său). E normal să îi cadă părul mai mult în anumite perioade ale anului, dar poţi ţine asta sub control.
   Şi dacă tot suntem la acest capitol, m-am săturaaaaaaaaaat să citesc poveşti cu copilaşi care înghit fire de păr care li se pun pe organe. Ceeee… fac firele de păr de pisică? Păi cum anume ar ajunge din stomac pe plămân? Mă depăşeşte. Şi mai mult decât atât, dacă bebeluşul înghite un fir de păr de-al tău sau de-al lui tati? Care ar fi diferenţa? Ia, toată lumea să se tundă cheală de mâine! Inclusiv tu, mami.
   Acum mai în glumă, mai în serios, poţi tunde pisica dacă vrei neapărat. Dar cred că periatul mai des poate fi o soluţie.
6. Taie-i ghearele! Dacă poţi şi ai instrument special, taie gheruţele. Dacă nu, mergi la veterinar pentru toaletare.
7. În ceea ce priveşte curăţarea litierei, roagă-l pe soţul tău să o facă, dacă nu suporţi mirosul sau nu te poţi apleca. Sau dacă mai ai dubii în ceea ce priveşte parazitul toxoplasma gondii.
8. Pregăteşte pisicuţa pentru ce va urma. Ai putea să o tragi uşor de coadă, să o fugăreşti prin casă – nu de alta, dar o să treacă un timp până bebe va şti să facă “măi-măi”, şi e bine ca pisi să fie obişnuită cu asta.
9. Las-o în camera copilului (dacă vei amenaja una) şi nu o goni isterică. Nu vei face decât să o sperii! Pisica va trebui să se acomodeze cu mirosul bebeluşului, cu noile accesorii – dă-i timp! Ai putea mai bine să o iei în braţe şi să îi explici cu blândeţe ce se va întâmpla acolo. Nu sunt sigură că o să înţeleagă ea că hăinuţele albastre sunt pentru noul membru al familiei, care va fi băieţel, dar va percepe tonul tău şi asta o va ajuta să facă o anumită corelaţie!
   În funcţie de comportamentul ei veţi hotărî dacă e bine sau nu să o izolaţi de camera copilului. Dar dacă mă întrebaţi pe mine, va fugi singură, mai ales în primele zile sau când bebeluşul va plânge. Şi spun asta pentru că am văzut-o pe a mea ascunzându-se când am avut bebeluşi musafiri.
   Am citit că animalele ar simţi că eşti însărcinată şi că s-ar covrigi pe lângă burtică – la noi nu e cazul. Tot în cap îmi doarme! 🙂
10. NU asculta toate poveştile şi sfaturile binevoitorilor care ştiu ei că e mai bine ca pisica ta să dispară. Nu de alta, dar pentru binele lui bebe, argumentează ei! Toţi sunt cunoscători, însă nu le permite să te sperie cu tot felul de boli şi malformaţii care te pândesc dacă păstrezi animalul. Spune-le ferm că le apreciezi părerea, dar că este un subiect care vă priveşte pe voi şi pe soţul vostru. Punct.

De ce cred că e benefic pentru copil să ai un animal în casă:

1. Eram în parc, pe bancă. Şi a venit o doamnă cu un căţel gămălie, foarte vioi şi jucăuş de altfel. O dulceaţă! A început să se agite şi să ţopăie când l-a pus jos, dar ce să vezi – fetiţa de pe banca de lângă mine a început să urle de ziceai că l-a văzut pe necuratu’. De ce? A explicat bunica: nu e învăţată cu animale, că dacă inhalează păr şi moare? Aşadar, adulţii i-au indus o frică teribilă de câini, pentru că aşa sunt siguri că va păstra distanţa.
   Vouă vi se pare normal? Mie nu, sincer – şi m-aş îngrozi să am un astfel de copil.
   Îmi doresc un copil care va iubi animalele, care le va respecta şi le va înţelege!
2. Am observat că unii copii sunt mult mai sociabili dacă au în preajmă un animal. Mai mult, pleacă mai repede la plimbare din dorinţa de a-l prinde.
3. Îl responsabilizezi pe cel mic. Copilul trebuie să înţeleagă că fiecare are spaţiul său personal, tabieturile sale, nevoile sale. Pisica sau căţelul trebuie să mănânce, să aibă apă curată (ce-ar fi dacă asta ar fi sarcina copilului?) şi să fie iubit. Şi aşa revin la punctul 1…
4. Imunitatea va fi mult mai bună, iar riscul de a face anumite boli va scădea considerabil.

Prezenţa unui animal sănătos nu are cum să dăuneze unui copil, din punctul meu de vedere. Chiar dacă în loc să dormi o jumătate de oră trebuie să dai cu mopul pentru că bebeluşul a început să meargă de-a buşilea şi pisica tocmai a vomitat acolo, părţile pozitive sunt infinit mai multe.

Oricum ar fi, vorbeşte cu soţul tău şi mai ales cu ginecologul şi veterinarul. Vezi ce are de spus fiecare, ascultă-i şi urmează-le sfaturile!

Abia aştept să scriu al doilea articol pe această temă, asta când se va naşte bebeluşul şi după ce vom fi convieţuit toţi patru. Până atunci, însă, am un răspuns scurt la întrebarea cu care am pornit articolul:

“-Am rămas însărcinată. Ce fac cu pisica?”

“-Iubeşte-o ca şi până acum!”

Disclaimer: Acest articol a fost scris pentru cei care au pisici în apartament; pisici îngrijite, care nu ies în grădina din faţa blocului “să se răcorească atunci când sunt în călduri” (i-aş împuşca pe aceşti stăpâni care spun senini aşa ceva!).
Mă adresez oamenilor responsabili, care chiar îşi iubesc animalele şi care vor să găsească o soluţie potrivită pentru întreaga familie!