Copiii mici plâng. Și asta e perfect normal.

Zilele trecute m-am întâlnit cu o domniță pe care o cunosc de mult. Între timp a devenit mămică și are un băiețel de aproape șase luni.

Ne-am întâlnit în parc, am stat pe o bancă, am mai povestit… ea ținea pe bebe Denis în brațe, domnișoara Fundiță era ba pe bancă, ba sunt bancă, ba pe lângă mine, ba pe mine, ba se întindea spre căruț – o știți, e argintul viu. Și tot povestind noi, bebe Denis a început să plângă.
Oaaaa, oaaa și iar oaaa! Mămica începuse să se schimbe la față.
– Nu face așa mereu, nu știu ce l-a apucat acum! Taci, te rog, taci!
Eu relaxată, cu ochii după Fundiță.
– Te rog, Denis, taci! Hai la sân – plânge de foamne, îmi explică.
Pune bebele la sân, țocăie de două ori… oaaaa!
Mămica începe să dispere.
– Vai, scuză-mă, iartă-mă, nu face așa acasă! Nu știu ce l-a apucat, chiar nu înțeleg! Hai să ne plimbăm, sigur o să se liniștească. Doamne, cum face, scuzeeee! Ridică vocea: Denis, te rog, taci!!!
sursa foto: http://sharpheels.com

Continue reading “Copiii mici plâng. Și asta e perfect normal.”

Zece. Zece luni, adică!

Sâmbătă spre duminică am dormit destul de prost, cu DeeDee care m-a foit toată noaptea pentru că ba îi era cald şi ieşea din pătură, ba i se făcea frig şi voia înapoi… şi bineînţeles, trebuia să semnalizeze mieunând sau zgâriind cu lăbuţa. Off, cum mă trezeşti tu! Nu mă trezeşte domnişoara Fundiţă şi îndrăzneşti tu… dar n-am avut ce face, de fiecare dată am preluat-o, am mângâiat-o un pic şi am alunecat înapoi, în lumea viselor. Şi am visat mult şi bine, până când pe la ora cinci dimineaţă Ikki a vrut să sugă. A ţocăit ea acolo cu poftă şi-am adormit iar amândouă. M-am trezit cu doi ochi mari şi verzi aţintiţi asupra mea şi cu doi dinţi abia zăriţi într-o gură până la urechi. “-Ahaaa, deci ai făcut ochi, te-am simţit eu bine…”, mă gândesc. Iar pe al doilea gând care îmi trece prin minte îl zic cu voce tare: “-Zece!”. Bebeluşul meu a împlinit zece luni! Zece… când or fi trecut, că eu parcă ieri am născut-o?…

Acum zece luni vă arătam burtica mea la 30 de săptămâni. Acum zece luni încă puteam să mă trezesc la ora 11, să mă spăl pe dinţi, să beau o cafea cu muuuuult lapte, spumă de lapte şi scorţişoară şi să mă culc din nou. Acum zece luni ieşeam prin mall şi mă uita Dumnezeu acolo. Acum zece luni mă plictiseam acasă şi aşteptam să se facă seară, ca să nu mai fiu singură. Acum zece luni eu organizam întâlnirile cu fetele.

Domnişoara Fundiţă - Zece. Zece luni, adică!

Continue reading “Zece. Zece luni, adică!”

Din când în când, îți vine să pleci de acasă

Înainte de a o avea pe domnișoara Fundiță, eram oarecum paralelă cu ce înseamnă a avea un copil. Păi îl pui în pătuț, dai drumul caruselului, iar el va sta cu ochii în tavan, urmărind albinuțele vreo două ore. Tu te duci la coafor, îți faci manichiura, bei o cafea. Vii acasă și pregătești un biberon cu lapte, mai ieși la o plimbare și timpul trece. Acuș merge, creșă, grădiniță. Între timp ieșiți la shopping în mall, bebe doarme în căruț, tu ai greutatea de odinioară și probezi una-alta. Mai stai la un pahar de vorbă cu o prietenă, pentru că bebe stă în același căruț și e ocupat cu o jucărie.
Ce, nu asta vedem în viața perfectă a părinților de pe Facebook? Numai că, surpriză: lucrurile nu prea stau așa. Din când în când, îți vine să pleci de acasă.
…Pentru că în primele luni, nu te mai recunoști. Nici în oglindă (alea-s cearcăne? Nu știam că pot avea chiar culoarea asta), nici dacă te uiți în sufletul tău.
…Pentru că bebelușul vrea cu tine, la tine, peste tine, în brațele tale. Are nevoie de atenția, îngrijirea și iubirea ta. Bun și tati, dar mama e centrul universului unui bebeluș.
…Pentru că pisica miaună pe dincolo, privată de atenție. Noroc că îi pui mâncare cu vârf și are câteva zile.
…Pentru că și tu ești privată de somn, gata cu leneveala de weekend. Dar dacă nu tu, atunci cine? Și te aduni și mergi mai departe.
…Pentru că ai strâns jucăriile, dar așa micuță cum e, a reușit să le împrăștie iar pe toate. Eventual să îți și arunce una fix în cap.
…Pentru că ai curățat pe jos, măsuța, jucăriile pe care le-a prins în timpul mesei, bavețica, vasele, tacâmurile (că doar vrei să vezi şi autodiversificarea cum e) și tot mai găsești o bucată de broccoli aruncată pe undeva.
…Pentru că el te întreabă: “-Azi ce planuri ai?” sau te anunță că întârzâie, fix când trăgeai speranță că scapă mai repede și că vei face și tu o baie mai lungă, sătulă de atâta dușat.
…Pentru că uneori ai impresia că nu mai știi să vorbești corect, să legi două fraze și să porți o discuție decentă.

Continue reading “Din când în când, îți vine să pleci de acasă”

O minune care a apărut acum nouă luni

Azi este o zi specială, zi în care vă invit să povestim despre o minune care a apărut acum nouă luni. Presupun că v-aţi prins: vorbim despre domnişoara Fundiţă, proaspătă posesoare a nouă luni.

Ce face un bebeluş la nouă luni? Depinde de bebeluş! Noi nu comparăm, da? Pentru că fiecare bebeluş se dezvoltă în ritmul său! Însă ca de obicei, vă spun ce face Ikki. Cum mai stă cu sănătatea, ce năzdrăvănii mai face, cum s-a schimbat în ultima perioadă.

La nouă luni, domnişoara Fundiţă nu are stare deloc. Duse sunt zilele în care vorbeam (şi făceam în tihnă) despre masajul bebeluşului şi eventual mai dădeam şi un telefon, pentru că ea oricum stătea cuminţică pe spate. De mult apuse zilele în care schimbatul scutecului (acum folosim Huggies chiloţel numărul 4) nu seamănă cu o cucerire de fortăreaţă. Pentru că, ce să vezi: cum simte fundul gol, cum o ia la fugă în patru lăbuţe prin pat. Măsuţa de înfăşat a devenit deja istorie, toată casa e terenul care trebuie cucerit acum! De-a buşilea şi mai nou, de pe la opt luni jumătate, ţinută de o mânuţă. Tot de atunci a început să stea şi în picioruşe pentru câteva secunde, iar pe zi ce trece e din ce în ce mai sigură pe ea. I-am luat ghetuţe speciale pentru primii paşi, însă la cum se prezintă vremea, probabil va trebui să îi luăm săndăluţe.

Bebeluşul de nouă luni e curios şi vrea să descopere tot. Este, pur şi simplu, o caracatiţă. Nu are voie aici? Nicio problemă, se duce dincolo şi trage de acolo. Nici acolo nu e voie? Stai tu liniştită, Super-Mami, că are planul C. Încă bagă în guriţă tot ce prinde, dar înregistrează date şi te surprinde când se bucură că revede o jucărie căzută sub pat. Râde cu poftă, mai ales la gâdileală şi la bauuuuuu!, iar râsul ăsta e balsam pentru suflet.

Continue reading “O minune care a apărut acum nouă luni”

Avem și pisică, și bebeluș. Și suntem bine-mersi!

Am primit acum vreo două-trei luni un e-mail de la Cristina, care mă întreba cum e în patru: mami, tati, Ikki și pisica DeeDee. Din articolul Am rămas însărcinată. Ce fac cu pisica?, scris cât eram însărcinată, ați alfat că nu nici nu mi-a trecut prin gând să scap de ea (am argumentat acolo), iar acum, la mai mult de jumătate de an după nașterea bebelușului, vreau să vă anunț că Avem și pisică, și bebeluș. Și suntem bine-mersi!

Moacă de pisică exasperată de atâââââââtea fotografii :)

Continue reading “Avem și pisică, și bebeluș. Și suntem bine-mersi!”

Manifest pentru normalitate – Luaţi loc!

Mi se pare că mă mișc în reluare. Tocmai am pierdut metroul și zăresc la capătul peronului ceva portocaliu: două scaune – pe unul aș putea să mă așez ca să îmi trag sufletul. Dar până acolo fac două minute la cum mă mișc și ca să cobor fiiix la scările rulante când ajung, trebuie să stau în capătul ăsta al peronului.

Respir. E răcoare aici, e bine. Mă mișc încet, de colo-colo, așteptând metroul. Azi noapte nu am putut să dorm mai deloc, deși mi-am cumpărat vreo patru perne moi și le-am poziționat strategic. Am luat și vreo două pastile ca să amăgesc arsurile care nu îmi dau pace. Dar tot am contemplat luna prin geam.
Hai că vine metroul și-o să găsesc un loc ca să stau jos până ajung. Ca să am și eu iar puls de om normal. Și o să deschid și un geam, rog pe cineva, dacă nu e aer condiționat. Ma sufoc, nu alta, și greutatea asta apasă, apasă… De mult nu mai port decât pantofi sport, și-ăia numărul 40. Altă dată aș fi fost ca rața în papuci – acum oricum nu văd cum arată picioarele mele si mă interesează doar să pot păși, deci mă iert.

Continue reading “Manifest pentru normalitate – Luaţi loc!”

Două luni de bebeluşeală – experienţa mea

Nu îmi vine să cred că s-au împlinit fix două luni de bebeluşeală :). Parcă am bebe de 100 de ani! Perioada aceasta a fost plină de urcuşuri şi de coborâşuri, ne-am descoperit şi acomodat uşor-uşor una cu alta, ne iubim, ne zâmbim şi viaţa a căpătat un alt sens!

Dacă în timpul sarcinii vă povesteam lunar despre evoluţia noastră, am hotărât să revin la obicei şi să vă povestesc cum au trecut aceste două luni, punctându-vă cele mai importante lucruri care s-au întâmplat în această perioadă.

În primul rând, alăptez exclusiv. Sunt foarte bucuroasă că am reuşit! Observ o tendinţă din ce în ce mai mare de a trece pe laptele praf, însă eu, în încăpăţânarea mea, nici nu am vrut să aud de aşa ceva. V-am povestit cum a fost alăptarea după naşterea prin cezariană şi prin ce am trecut atunci. Pe lângă zecile de beneficii, nimic nu se compară cu mocuţa de bebe fericit când suge şi adoarme la sân!
Nu îi dau apă sau ceai, laptele conţine tot ce îi trebuie din lapte. Cele 2 picături de Vigantol le pun peste câteva picături de lapte matern.

Somnul: De la aproximativ patru săptămâni a început să sugă la două ore noaptea (deci am putut dormi bine, mai ales că stă lângă mine în pat şi o mufez imediat), însă ziua nu are un orar. De la 7 săptămâni şi-a descoperit mânuţa şi vrea să o bage în guriţă chiar şi când mănâncă :)

În al doilea rând, am trecut de puseele de creştere aferente. Dacă la început nu ştiam de ce bebe e aşa agitată sau de ce vrea să stea la sân non-stop, m-am lămurit! Puseele de creştere pot fi foarte solicitante; bebeluşul poate fi mai agitat sau dimpotrivă, să doarmă mai mult decât de obicei. Noi am trecut prin ambele situaţii. De fapt, în timpul puseelor (care pot ţine o zi sau mai multe), bebeluşul creşte efectiv. După încheierea lor, veţi observa o nouă deprindere (spre exemplu, a mea duce pumnul la gură – coordonarea este mult mai bună!).
Teoretic, puseele sunt la 7-10 zile, două săptămâni, o lună, două, trei, însă nu uitaţi că fiecare bebeluş are ritmul său de dezvoltare!

retallackresort.co.uk

Continue reading “Două luni de bebeluşeală – experienţa mea”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...