Ziua în care nu am mai fost “mama”

S-a întâmplat. Nu ştiu cum, însă a venit şi ziua în care nu am mai fost “mama“.

O zi cu soare cu dinţi, cu frunze galbene şi ruginii, cu iarbă încă verde şi proaspătă.

O zi cu cafea cu lapte luată în grabă din primul MC ieşit în calea-mi.

O zi cu atât de multă scorţişoară, încât vânzătoarea m-a întrebat curioasă dacă voi mai putea bea “aşa” băutura cea fierbinte din paharul tall şi dacă o beau mereu “aşa”.


Citeşte mai departe… “Ziua în care nu am mai fost “mama””

Cinci momente în care mi-am spus că am fetiță mare

Uneori mă uit la domnișoara Fundiță și mă gândesc că niciodată nu o voi mai vedea așa de mică precum e acum. Cât a fost bebeluș mic-mic mi-am dorit să crească mai repede, ca să pot să respir și eu un pic. Să pot să mă înțeleg cât de cât cu ea, să meargă, să asculte, să facă, să dreagă. Și-acum aș vrea să fie iar mică, numai ochișorii de ea, ca să o țin mult, mult, mult și strâns în brațe. Ce ironie, nu?

Și stau și o privesc și observ cum se schimbă de la zi la zi. Înflorește, râde din ce în ce mai colorat și își conturează personalitatea. Îi crește perișorul blond și acum îi pot prinde un soi de moț haios în vârful capului. Şi are deja opt dinţişori


sursa foto
Citeşte mai departe… “Cinci momente în care mi-am spus că am fetiță mare”

Şase lucruri pe care nu le făceam înainte de a naşte

Nu ştiu la voi cum e, însă la mine totul s-a cam schimbat după ce am născut. Departe dimineţile cu miros de cafea proaspăt măcinată, cu leneveală şi croissante, departe nopţile de dans până răsare soarele. Toate s-au schimbat (şi nu pot să spun că îmi lipsesc foarte mult unele dintre obiceiurile de dinainte de copilaş), aşa că azi vreau să vă povestesc despre şase lucruri pe care nu le făceam înainte de a naşte.

Şase lucruri pe care le fac de când s-a născut bebeluşul

sursa foto

După ce am născut…

1. Mă culc în fiecare seară după ora 00. De îndată ce adoarme fetiţa, nu ştiu de ce să mă apuc mai întâi. Să strâng jucăriile lăsate de ea peste tot? Să fac un pic curat în bucătărie? Să gătesc ceva? Să mă joc un pic cu pisica? Să scriu un articol? Să mai lucrez un pic la rochiţa pe care vreau să i-o fac? Cum-necum, mă prinde ora 00 (acum de exemplu e 01.30). Poate că şi înainte mă culcam la ore din acestea, dar doar pentru că aşa aveam chef. Mă uitam la seriale, ieşeam pe la terase, lungeam discuţii…

2. La polul opus, mă trezesc la şapte-opt în fiecare dimineaţă, indiferent de ora de culcare. Opt cu indulgenţă – dacă i se face milă domnişoarei Fundiţă. Uneori o mai păcălesc şi mai doarme o jumătate de oră. Alteori s-a ridicat în funduleţ şi s-a dat jos din pat direct. Gata, începe distracţia! Fuga la baie pentru spălat pe dinţi, cu ea atârnând de picioarele mele, cu periuţa ei în mânuţă, şi apoi în bucătărie, ca să pregătim micul dejun.

Citeşte mai departe… “Şase lucruri pe care nu le făceam înainte de a naşte”

Copiii mici plâng. Și asta e perfect normal.

Zilele trecute m-am întâlnit cu o domniță pe care o cunosc de mult. Între timp a devenit mămică și are un băiețel de aproape șase luni.

Ne-am întâlnit în parc, am stat pe o bancă, am mai povestit… ea ținea pe bebe Denis în brațe, domnișoara Fundiță era ba pe bancă, ba sunt bancă, ba pe lângă mine, ba pe mine, ba se întindea spre căruț – o știți, e argintul viu. Și tot povestind noi, bebe Denis a început să plângă.
Oaaaa, oaaa și iar oaaa! Mămica începuse să se schimbe la față.
– Nu face așa mereu, nu știu ce l-a apucat acum! Taci, te rog, taci!
Eu relaxată, cu ochii după Fundiță.
– Te rog, Denis, taci! Hai la sân – plânge de foamne, îmi explică.
Pune bebele la sân, țocăie de două ori… oaaaa!
Mămica începe să dispere.
– Vai, scuză-mă, iartă-mă, nu face așa acasă! Nu știu ce l-a apucat, chiar nu înțeleg! Hai să ne plimbăm, sigur o să se liniștească. Doamne, cum face, scuzeeee! Ridică vocea: Denis, te rog, taci!!!
sursa foto: http://sharpheels.com

Citeşte mai departe… “Copiii mici plâng. Și asta e perfect normal.”

Zece. Zece luni, adică!

Sâmbătă spre duminică am dormit destul de prost, cu DeeDee care m-a foit toată noaptea pentru că ba îi era cald şi ieşea din pătură, ba i se făcea frig şi voia înapoi… şi bineînţeles, trebuia să semnalizeze mieunând sau zgâriind cu lăbuţa. Off, cum mă trezeşti tu! Nu mă trezeşte domnişoara Fundiţă şi îndrăzneşti tu… dar n-am avut ce face, de fiecare dată am preluat-o, am mângâiat-o un pic şi am alunecat înapoi, în lumea viselor. Şi am visat mult şi bine, până când pe la ora cinci dimineaţă Ikki a vrut să sugă. A ţocăit ea acolo cu poftă şi-am adormit iar amândouă. M-am trezit cu doi ochi mari şi verzi aţintiţi asupra mea şi cu doi dinţi abia zăriţi într-o gură până la urechi. “-Ahaaa, deci ai făcut ochi, te-am simţit eu bine…”, mă gândesc. Iar pe al doilea gând care îmi trece prin minte îl zic cu voce tare: “-Zece!”. Bebeluşul meu a împlinit zece luni! Zece… când or fi trecut, că eu parcă ieri am născut-o?…

Acum zece luni vă arătam burtica mea la 30 de săptămâni. Acum zece luni încă puteam să mă trezesc la ora 11, să mă spăl pe dinţi, să beau o cafea cu muuuuult lapte, spumă de lapte şi scorţişoară şi să mă culc din nou. Acum zece luni ieşeam prin mall şi mă uita Dumnezeu acolo. Acum zece luni mă plictiseam acasă şi aşteptam să se facă seară, ca să nu mai fiu singură. Acum zece luni eu organizam întâlnirile cu fetele.

Domnişoara Fundiţă - Zece. Zece luni, adică!

Citeşte mai departe… “Zece. Zece luni, adică!”

Din când în când, îți vine să pleci de acasă

Înainte de a o avea pe domnișoara Fundiță, eram oarecum paralelă cu ce înseamnă a avea un copil. Păi îl pui în pătuț, dai drumul caruselului, iar el va sta cu ochii în tavan, urmărind albinuțele vreo două ore. Tu te duci la coafor, îți faci manichiura, bei o cafea. Vii acasă și pregătești un biberon cu lapte, mai ieși la o plimbare și timpul trece. Acuș merge, creșă, grădiniță. Între timp ieșiți la shopping în mall, bebe doarme în căruț, tu ai greutatea de odinioară și probezi una-alta. Mai stai la un pahar de vorbă cu o prietenă, pentru că bebe stă în același căruț și e ocupat cu o jucărie.
Ce, nu asta vedem în viața perfectă a părinților de pe Facebook? Numai că, surpriză: lucrurile nu prea stau așa. Din când în când, îți vine să pleci de acasă.
…Pentru că în primele luni, nu te mai recunoști. Nici în oglindă (alea-s cearcăne? Nu știam că pot avea chiar culoarea asta), nici dacă te uiți în sufletul tău.
…Pentru că bebelușul vrea cu tine, la tine, peste tine, în brațele tale. Are nevoie de atenția, îngrijirea și iubirea ta. Bun și tati, dar mama e centrul universului unui bebeluș.
…Pentru că pisica miaună pe dincolo, privată de atenție. Noroc că îi pui mâncare cu vârf și are câteva zile.
…Pentru că și tu ești privată de somn, gata cu leneveala de weekend. Dar dacă nu tu, atunci cine? Și te aduni și mergi mai departe.
…Pentru că ai strâns jucăriile, dar așa micuță cum e, a reușit să le împrăștie iar pe toate. Eventual să îți și arunce una fix în cap.
…Pentru că ai curățat pe jos, măsuța, jucăriile pe care le-a prins în timpul mesei, bavețica, vasele, tacâmurile (că doar vrei să vezi şi autodiversificarea cum e) și tot mai găsești o bucată de broccoli aruncată pe undeva.
…Pentru că el te întreabă: “-Azi ce planuri ai?” sau te anunță că întârzâie, fix când trăgeai speranță că scapă mai repede și că vei face și tu o baie mai lungă, sătulă de atâta dușat.
…Pentru că uneori ai impresia că nu mai știi să vorbești corect, să legi două fraze și să porți o discuție decentă.

Citeşte mai departe… “Din când în când, îți vine să pleci de acasă”

O minune care a apărut acum nouă luni

Azi este o zi specială, zi în care vă invit să povestim despre o minune care a apărut acum nouă luni. Presupun că v-aţi prins: vorbim despre domnişoara Fundiţă, proaspătă posesoare a nouă luni.

Ce face un bebeluş la nouă luni? Depinde de bebeluş! Noi nu comparăm, da? Pentru că fiecare bebeluş se dezvoltă în ritmul său! Însă ca de obicei, vă spun ce face Ikki. Cum mai stă cu sănătatea, ce năzdrăvănii mai face, cum s-a schimbat în ultima perioadă.

La nouă luni, domnişoara Fundiţă nu are stare deloc. Duse sunt zilele în care vorbeam (şi făceam în tihnă) despre masajul bebeluşului şi eventual mai dădeam şi un telefon, pentru că ea oricum stătea cuminţică pe spate. De mult apuse zilele în care schimbatul scutecului (acum folosim Huggies chiloţel numărul 4) nu seamănă cu o cucerire de fortăreaţă. Pentru că, ce să vezi: cum simte fundul gol, cum o ia la fugă în patru lăbuţe prin pat. Măsuţa de înfăşat a devenit deja istorie, toată casa e terenul care trebuie cucerit acum! De-a buşilea şi mai nou, de pe la opt luni jumătate, ţinută de o mânuţă. Tot de atunci a început să stea şi în picioruşe pentru câteva secunde, iar pe zi ce trece e din ce în ce mai sigură pe ea. I-am luat ghetuţe speciale pentru primii paşi, însă la cum se prezintă vremea, probabil va trebui să îi luăm săndăluţe.

Bebeluşul de nouă luni e curios şi vrea să descopere tot. Este, pur şi simplu, o caracatiţă. Nu are voie aici? Nicio problemă, se duce dincolo şi trage de acolo. Nici acolo nu e voie? Stai tu liniştită, Super-Mami, că are planul C. Încă bagă în guriţă tot ce prinde, dar înregistrează date şi te surprinde când se bucură că revede o jucărie căzută sub pat. Râde cu poftă, mai ales la gâdileală şi la bauuuuuu!, iar râsul ăsta e balsam pentru suflet.

Citeşte mai departe… “O minune care a apărut acum nouă luni”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...