Tu ce fel de mamă eşti?

-Adina-mamă, tu ce fel de mamă eşti?

Gata. S-a oprit timpul în loc. Pentru că vedeţi voi, orice începe cu Adina-mamă, poate fi considerat un uragan Katrina, un tsunami care a măturat odată insula Phi Phi, un baraj care s-a rupt şi a lăsat mii de sinistraţi în urma lui, fără să îi pese de ei. Adina-mamă nu e de bun augur şi nu a fost niciodată.

Însă acum nu mai am 12 ani ca să aştept cu privirea plecată rafalele de grindină şi gheaţă rece şi tăioasă, aşa că întreb, intrând în joc:

-Mai exact? La ce te referi? Ce fel de mamă sunt eu?


Citeşte mai departe… “Tu ce fel de mamă eşti?”

Ce-ţi doresc eu ţie, Super-Mami?

Uite, ai numărat cu cei dragi ultimele secunde din 2017. 10… 9… 8… 7… 6… 5… 4… 3… 2… 1… şi pac! A venit ca un tăvălug 2018.

De fapt, stai. Acum eşti mami, aşa că poate că nu ai reuşit să mergi la vreo petrecere fancy şi poate că ai numărat în gând ultimele secunde ca să nu trezeşti copilaşul. Sau poate că nici pijamaua nu ai apucat să ţi-o schimbi. Sau poate că mă citeşti cât încălzeşti apa pentru formula, la ora 4 dimineaţă. Sau poate că pui capul pe pernă şi închizi ochii şi vrând, nevrând, în prag de an nou, treci prin gând momente din vechiul an, ca să poţi da pagina. O dăm împreună?…


Citeşte mai departe… “Ce-ţi doresc eu ţie, Super-Mami?”

Ziua în care nu am mai fost “mama”

S-a întâmplat. Nu ştiu cum, însă a venit şi ziua în care nu am mai fost “mama“.

O zi cu soare cu dinţi, cu frunze galbene şi ruginii, cu iarbă încă verde şi proaspătă.

O zi cu cafea cu lapte luată în grabă din primul MC ieşit în calea-mi.

O zi cu atât de multă scorţişoară, încât vânzătoarea m-a întrebat curioasă dacă voi mai putea bea “aşa” băutura cea fierbinte din paharul tall şi dacă o beau mereu “aşa”.


Citeşte mai departe… “Ziua în care nu am mai fost “mama””

Cinci momente în care mi-am spus că am fetiță mare

Uneori mă uit la domnișoara Fundiță și mă gândesc că niciodată nu o voi mai vedea așa de mică precum e acum. Cât a fost bebeluș mic-mic mi-am dorit să crească mai repede, ca să pot să respir și eu un pic. Să pot să mă înțeleg cât de cât cu ea, să meargă, să asculte, să facă, să dreagă. Și-acum aș vrea să fie iar mică, numai ochișorii de ea, ca să o țin mult, mult, mult și strâns în brațe. Ce ironie, nu?

Și stau și o privesc și observ cum se schimbă de la zi la zi. Înflorește, râde din ce în ce mai colorat și își conturează personalitatea. Îi crește perișorul blond și acum îi pot prinde un soi de moț haios în vârful capului. Şi are deja opt dinţişori


sursa foto
Citeşte mai departe… “Cinci momente în care mi-am spus că am fetiță mare”

Şase lucruri pe care nu le făceam înainte de a naşte

Nu ştiu la voi cum e, însă la mine totul s-a cam schimbat după ce am născut. Departe dimineţile cu miros de cafea proaspăt măcinată, cu leneveală şi croissante, departe nopţile de dans până răsare soarele. Toate s-au schimbat (şi nu pot să spun că îmi lipsesc foarte mult unele dintre obiceiurile de dinainte de copilaş), aşa că azi vreau să vă povestesc despre şase lucruri pe care nu le făceam înainte de a naşte.

Şase lucruri pe care le fac de când s-a născut bebeluşul

sursa foto

După ce am născut…

1. Mă culc în fiecare seară după ora 00. De îndată ce adoarme fetiţa, nu ştiu de ce să mă apuc mai întâi. Să strâng jucăriile lăsate de ea peste tot? Să fac un pic curat în bucătărie? Să gătesc ceva? Să mă joc un pic cu pisica? Să scriu un articol? Să mai lucrez un pic la rochiţa pe care vreau să i-o fac? Cum-necum, mă prinde ora 00 (acum de exemplu e 01.30). Poate că şi înainte mă culcam la ore din acestea, dar doar pentru că aşa aveam chef. Mă uitam la seriale, ieşeam pe la terase, lungeam discuţii…

2. La polul opus, mă trezesc la şapte-opt în fiecare dimineaţă, indiferent de ora de culcare. Opt cu indulgenţă – dacă i se face milă domnişoarei Fundiţă. Uneori o mai păcălesc şi mai doarme o jumătate de oră. Alteori s-a ridicat în funduleţ şi s-a dat jos din pat direct. Gata, începe distracţia! Fuga la baie pentru spălat pe dinţi, cu ea atârnând de picioarele mele, cu periuţa ei în mânuţă, şi apoi în bucătărie, ca să pregătim micul dejun.

Citeşte mai departe… “Şase lucruri pe care nu le făceam înainte de a naşte”

Copiii mici plâng. Și asta e perfect normal.

Zilele trecute m-am întâlnit cu o domniță pe care o cunosc de mult. Între timp a devenit mămică și are un băiețel de aproape șase luni.

Ne-am întâlnit în parc, am stat pe o bancă, am mai povestit… ea ținea pe bebe Denis în brațe, domnișoara Fundiță era ba pe bancă, ba sunt bancă, ba pe lângă mine, ba pe mine, ba se întindea spre căruț – o știți, e argintul viu. Și tot povestind noi, bebe Denis a început să plângă.
Oaaaa, oaaa și iar oaaa! Mămica începuse să se schimbe la față.
– Nu face așa mereu, nu știu ce l-a apucat acum! Taci, te rog, taci!
Eu relaxată, cu ochii după Fundiță.
– Te rog, Denis, taci! Hai la sân – plânge de foamne, îmi explică.
Pune bebele la sân, țocăie de două ori… oaaaa!
Mămica începe să dispere.
– Vai, scuză-mă, iartă-mă, nu face așa acasă! Nu știu ce l-a apucat, chiar nu înțeleg! Hai să ne plimbăm, sigur o să se liniștească. Doamne, cum face, scuzeeee! Ridică vocea: Denis, te rog, taci!!!
sursa foto: http://sharpheels.com

Citeşte mai departe… “Copiii mici plâng. Și asta e perfect normal.”

Zece. Zece luni, adică!

Sâmbătă spre duminică am dormit destul de prost, cu DeeDee care m-a foit toată noaptea pentru că ba îi era cald şi ieşea din pătură, ba i se făcea frig şi voia înapoi… şi bineînţeles, trebuia să semnalizeze mieunând sau zgâriind cu lăbuţa. Off, cum mă trezeşti tu! Nu mă trezeşte domnişoara Fundiţă şi îndrăzneşti tu… dar n-am avut ce face, de fiecare dată am preluat-o, am mângâiat-o un pic şi am alunecat înapoi, în lumea viselor. Şi am visat mult şi bine, până când pe la ora cinci dimineaţă Ikki a vrut să sugă. A ţocăit ea acolo cu poftă şi-am adormit iar amândouă. M-am trezit cu doi ochi mari şi verzi aţintiţi asupra mea şi cu doi dinţi abia zăriţi într-o gură până la urechi. “-Ahaaa, deci ai făcut ochi, te-am simţit eu bine…”, mă gândesc. Iar pe al doilea gând care îmi trece prin minte îl zic cu voce tare: “-Zece!”. Bebeluşul meu a împlinit zece luni! Zece… când or fi trecut, că eu parcă ieri am născut-o?…

Acum zece luni vă arătam burtica mea la 30 de săptămâni. Acum zece luni încă puteam să mă trezesc la ora 11, să mă spăl pe dinţi, să beau o cafea cu muuuuult lapte, spumă de lapte şi scorţişoară şi să mă culc din nou. Acum zece luni ieşeam prin mall şi mă uita Dumnezeu acolo. Acum zece luni mă plictiseam acasă şi aşteptam să se facă seară, ca să nu mai fiu singură. Acum zece luni eu organizam întâlnirile cu fetele.

Citeşte mai departe… “Zece. Zece luni, adică!”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...