Manifest pentru normalitate – Luaţi loc!

Mi se pare că mă mișc în reluare. Tocmai am pierdut metroul și zăresc la capătul peronului ceva portocaliu: două scaune – pe unul aș putea să mă așez ca să îmi trag sufletul. Dar până acolo fac două minute la cum mă mișc și ca să cobor fiiix la scările rulante când ajung, trebuie să stau în capătul ăsta al peronului.

Respir. E răcoare aici, e bine. Mă mișc încet, de colo-colo, așteptând metroul. Azi noapte nu am putut să dorm mai deloc, deși mi-am cumpărat vreo patru perne moi și le-am poziționat strategic. Am luat și vreo două pastile ca să amăgesc arsurile care nu îmi dau pace. Dar tot am contemplat luna prin geam.
Hai că vine metroul și-o să găsesc un loc ca să stau jos până ajung. Ca să am și eu iar puls de om normal. Și o să deschid și un geam, rog pe cineva, dacă nu e aer condiționat. Ma sufoc, nu alta, și greutatea asta apasă, apasă… De mult nu mai port decât pantofi sport, și-ăia numărul 40. Altă dată aș fi fost ca rața în papuci – acum oricum nu văd cum arată picioarele mele si mă interesează doar să pot păși, deci mă iert.

Vine metroul. Urc. Scanez stânga-dreapta, dreapta stânga. Toate scaunele ocupate… Aș da orice pentru un #luatiloc “luati loc”, dar pare că nimeni nu mă observă. Unii sunt pierduți, alții trași la față, altii butonează telefoanele, se joacă sau poate citesc. Cu toții probabil vin de la muncă, știu și eu bine cum e pe plantație. Îi înțeleg și într-o oarecare măsură îi compătimesc, chiar dacă le caut ochii cu subînţeles. Unii chiar nu mă văd, alții se fac că nu mă văd.
Mă lovește un miros de parfum de îmi duc mâna instinctiv la gură și nas și întorc capul. Nu pot sta aici, e prea dulce – de ce or fi legale parfumurile așa dulci? Chiar sunt legale?!, de aceea mă apropii de un rând de scaune. Nimeni nu schițează un gest, deși mai-mai să îl îngrămădesc pe cel din fața mea cu burta. Chiar îmi cer scuze și îmi spune că nu face nimic. Mă uit la reflexia mea rotofeie din geamul metroului care gonește în întuneric.
Ah, măcar o stație de aș sta jos! Mai sunt două. Nu o să-mi explodeze picioarele. Sper!?
Mă gândeam că poate scaunele rezervate vor fi libere sau măcar ocupate de oameni care mă vor observa. Și că măcar unul îmi va zâmbi și îmi va oferi locul lui. Oare am luat azi vitaminele? Pisica mai are mâncare? La ce mi-o fi trebuit să iau geanta asta mare? Am pus pietre în ea?! Verific notele de pe telefon. Da, mai sunt câteva zile până la ultima ecografie. Zâmbesc. Scanez iar după un scaun gol. Mut greutatea pe celălalt picior. Mi-e așa de sete, deși tocmai am dat gata o sticlă de jumătate. Oare când va ploua? Fetița mea ce ochi va avea? E un amalgam în mintea mea și din nou zâmbesc, pentru că a apucat-o sughițul.
Se eliberează un scaun. Evrika! Pornesc într-acolo. Mă așez, închid ochii, respir adânc de câteva ori. Mă ridic, urmează stația mea.
Dacă ești femeie și ai citit aceste rânduri, poate îți amintești de tine sau poate ecă vei trece prin asta. Așa că te rog, dacă vezi o femeie însărcinată, oferă-i locul tău.
Dacă ești bărbat și ai citit (măcar pe sărite), gândește-te că mama, sora, iubita sau  soția ta a scris aceste rânduri. Așa că te rog, dacă vezi o femeie însărcinată, oferă-i locul tău.
Spune şi tu #luaţiloc! Nici nu ai idee cât de mult înseamnă.

 

Disclaimer: De multe ori am rugat să îmi fie oferit locul şi nu a fost problemă, însă nu despre asta este vorba în articol, ci despre ceva ce eu consider că ar fi normal şi firesc: să oferi locul unei femei însărcinate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

3 thoughts on “Manifest pentru normalitate – Luaţi loc!”

  1. Nu am avut sarcina cu probleme, chiar am fost super norocoasa…dar cand vine vorba de metrou sau ratb e groaznic. Nu suport aglomeratia, iar acum chiar o detest. Am 27 de saptamani, sunt mai pufoasa si chiar nu se cunoaste asa bine…dar cand vad o graviduta mai “gravida” ca mine cedez locul. Mai apuc uneori sa ma asez si mai am parte de privirile doamnelor cochete trecute de 55 de ani, priviri ce imi dau de inteles ca sunt “nesimtita” ca nu cedez locul…dar ele nu se gandesc ca aia ” grasa” de pe scaun e 2 in 1 si mai vine si dupa minim 6 ore de munca… dar m-am obisnuit deja cu nesimtirea. Nu ma rog de ei sa imi cedeze, dar nici nu mai bag in seama doamnele ce au impresia ca eu nu fac nimic si ocup un loc asa degeaba.

    1. Burtica la orizont! Bine ai venit :), sarcina cat mai usoara! Deci prin toamna asteptam minunea? :)
      Ca sa revin, ma bucur foarte tare ca ai o sarcina usoara! Esti norocoasa, sa te tina pana la final!
      Tocmai asta imi doresc eu prin acest manifest – sa inteleaga lumea ca nu e doar un moft faptul ca vrei, ca simti nevoia sa te asezi. Si venind de la munca, si cu burtica… e greu. Oare cand va deveni un lucru normal oferitul locului? Eu asa imi doresc sa se intample asta!
      Te pup si te mai astept pe blog! Daca ai nevoie de ajutor, sunt aici cu drag :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *