Despre mine | Contact

Super-Mami.Ro
  • Călătorim împreună!
  • Educaţie
    • Activităţi cu şi pentru copii
    • Cărți pe care le răsfoim
  • Parenting
  • La masă
    • Ce mâncăm?
    • Reţete
  • Sănătate
    • Sarcină/Naștere
    • Îngrijire bebe/mami
  • Diverse
    • Concursuri
  • Călătorim împreună!
  • Educaţie
    • Activităţi cu şi pentru copii
    • Cărți pe care le răsfoim
  • Parenting
  • La masă
    • Ce mâncăm?
    • Reţete
  • Sănătate
    • Sarcină/Naștere
    • Îngrijire bebe/mami
  • Diverse
    • Concursuri
ianuarie 20, 2020 In Parenting, Sănătate

Masturbarea la copii. Îngrijorare? Ruşine? Panică?

Masturbarea la copii sau ipsatia, aşa cum mai este denumită, este un lucru pe care o să îl observaţi la un moment dat la bebeluşii şi copiii de peste trei luni. Cuuum, aşa micuţi, vă veţi întreba? Ei bine, da.

Copiii sunt într-o continuă descoperire, încă de la vârste fragede. Aşa cum învaţă să facă primii paşi, să mănânce, să vorbească, să deseneze, să facă pipi la oliţă, fix aşa învaţă să îşi descopere corpul. Mâini, picioare, burtică, nas – şi tot mai jos. Explorarea corpului, faptul că fac cunoştinţă cu el este o parte absolut normală în dezvoltarea unui copil.

Cum e cu masturbarea la copii? Cum se întâmplă?

Comportamentul fiecărui copil este diferit. De exemplu, unii se pot folosi de perne, mingi etc pe care le ţin între picioare. Alţii stau cu mâna în scutecel sau în chiloţi (dacă aveţi băieţei e posibil să observaţi mai uşor). Alţii se freacă de anumite obiecte din casă.
Transpiră, respiraţia se accelerează, se înroşesc.

Masturbarea la copii. Îngrijorare? Ruşine? Panică?

Ce de făcut dacă observi ipsatia la bebeluşul sau copilul tău?

Atitudinea părinţilor este foarte importantă. Cel mai probabil vei fi un pic (mai mult?) şocată de faptul că puiul tău face aşa ceva. Puiul tău dulce şi inocent se masturbează?! Aoleu şi vai de mine!
Această reacţie apare pentru că multe persoane din generaţia noastră au crescut cu ideea că acest lucru este murdar, nepermis, nesănătos. Însă nu este deloc aşa!
Cu siguranţă şi voi, ca părinţi, veţi fi luaţi prin surprindere şi vă veţi pune întrebări referitoare la acest „comportament” al copilului. Poate vi se va face ruşine, vă veţi panica, vă veţi îngrijora că aţi greşit voi cumva cu ceva pe undeva. Poate că v-aţi fi aşteptat ca acest lucru să se întâmple mai târziu…

Oare e normal? Ce trebuie să fac? Se întreabă părinţii

În primul rând, acceptă faptul că masurbarea este un lucru perfect normal. Copilul tău nu are un comportament sexual ca al adulţilor, ci el se descoperă. Dacă te face să te simţi mai bine, gândeşte-te la masturbarea infantilă ca la un act de explorare. Îşi explorează corpul, nu se masturbează. E mai bine aşa?

În al doilea rând, masturbarea aduce odată cu ea plăcere. Unii copii au şi orgasm, deşi repet, ei nu ştiu ce înseamnă acest lucru. Dacă veţi întreba un copil mai mare de ce face asta, el va spune că o face pentru că îi place ceea ce simte. Pur şi simplu. Aşa că bebeluşul sau copilul face un lucru care îl face să se simtă bine.

Spuneam mai sus de reacţia părinţilor atunci când realizează ce se întâmplă. Ei bine, poate i-aţi spus până acum copilului vostru că anumite părţi din corp pot fi atinse doar de el, de mami la băiţă, de medic (fiecare cu bunică, bonă etc, ce aveţi).

Este cazul să continuaţi discuţia de aici, eventual cu un atlas al corpului uman alături. Nu uitaţi să numiţi fiecare parte a corpului aşa cum se numeşte ea. Nu există cuc, ci penis. Aşa se numeşte el, serios!

Părinţii trebuie să îşi păstreze calmul şi să îi explice copilului că acest lucru este firesc, însă că el se face în intimitate, cu uşa închisă. Dacă nu are camera lui, părintele îi va oferi copilului spaţiu – pur şi simplu ieşiţi din cameră şi spuneţi-i copilului de ce. Vă poate găsi oricând în bucătărie sau sufragerie.

O altă variantă ar fi să distrageţi copilul cu jocuri sau activităţi. Asta ar însemna de fapt o amânare a momentului discuţiei sau a actului. Ştiţi voi: faptul că băgăm ceva sub preş nu înseamnă că el nu mai există.

Dacă nu poţi să te împaci cu ideea, caută şi tu ajutor. Vorbeşte cu prietenele deschis – fiecare copil se masturbează, chiar şi al prietenelor tale – sau poate cu un psiholog.

Masturbarea la copii. Îngrijorare? Ruşine? Panică?

Certatul copilului, umilirea lui, şocul, groaza de pe faţa voastră, dezgustul şi alte sentimente nu îşi au locul în acestă ecuaţie. Copilul nu trebuie să se simtă vinovat pentru că îşi descoperă corpul. Faptul că un părinte este deranjat de masturbarea la copii spune mai multe despre părinte decât despre copil.

Amintiţi-vă că vreţi să creşteţi un copil deschis, care să aibă informaţii clare despre sex şi mai ales, încredere în voi. Dacă voi reacţionaţi conform primului instinct, vă arătaţi dezgustate, oripilate, dacă (mai grav) ţipaţi şi loviţi copilul, el va face în continuare acest lucru, însă ascunzându-se.

Voi aţi surprins copilul masturbându-se? Care a fost primul impuls sau gând? Cum aţi reacţionat?

Share
0 Shares

Related Articles

  • regulile din familie (1)
    Regulile din familie: de ce sunt necesare
  • febra la copii
    Febra la copii - ce facem când apare febra la copii?

3 replies added

  1. Pingback: Ipsatie – masturbația la copii – Liliana's Ikigai

    […] https://super-mami.ro/2020/01/20/masturbarea-la-copii-ingrijorare-rusine-panica/ […]

    Răspunde
  2. Mara mai 9, 2024 Răspunde

    Da si inca sunt socata. Ar ajuta daca ar scrie parintii ai caror copii deja ai crescut mari, sa ne spuna cum s a dezvoltat copilul in timp si ce s a intamplat cu aceasta ipsatie.

Leave your comment Cancel Reply

(will not be shared)

Despre Mine

Adina Aruştei

Eu sunt Adina şi împreună cu domnişoara Fundiţă, fetiţa mea, îţi urăm "Bun venit!" pe Super-Mami.Ro! 
Citeşte mai mult ➤

Scriu și pe

Adina Aruştei
Facebook

Arhive

Comentarii recente

  • Adina Aruștei la Nașterea la maternitatea Bucur – experiența mea
  • Simona la Nașterea la maternitatea Bucur – experiența mea
  • raisa la Autodiversificare 7 luni: reţetă de brioşe cu afine
  • 8 cărți cu benzi desenate - recomandările fetiței mele (partea a 2-a) - Super-Mami.Ro la 10 cărți cu benzi desenate – recomandările fetiței mele (partea 1)
  • 10 cărți cu benzi desenate - recomandările fetiței mele (partea 1) - Super-Mami.Ro la Cărți cu unicorni – seria Unicornii magici, Zanna Davidson

Categorii

  • Activităţi cu şi pentru copii
  • Călătorim împreună!
  • Cărți pe care le răsfoim
  • Ce mâncăm?
  • Concursuri
  • Crăciun
  • Despre mine
  • Diverse
  • Educaţie
  • Îngrijire bebe/mami
  • La masă
  • Parenting
  • Reţete
  • Sănătate
  • Sarcină

Hai și pe Instagram!


La mai puțin de două ore de București se află La mai puțin de două ore de București se află salina Slănic și după ce am fost acolo, cred că merită să o recomand.
Galeriile se află la 208 metri sub pământ și sunt absolut impresionante! 😍 
Aerul sărat din Salina Slănic e incredibil și curată tot. 🧘‍♀️✨ Dacă n-ai fost încă, well... trebuie să mergi! 💙
Înainte de a pleca, află de pe www.Super-Mami.ro ce trebuie să iei cu tine. Avem articol dedicat 🎉
---
#salinaslanic #visitromania #romania #romanian
După drumul sushi-ului de acum ceva timp, încep După drumul sushi-ului de acum ceva timp, încep drumul pastelor 😜
Cine și ce paste recomandă în București? Unde le găsim pe cele mai bune? 
Swipe swipe, poate îți fac poftă și îți vin idei 😶‍🌫️🍝
---
#pastalover #pasta #italianfood #italiano
9 ani de Ingriduț, 9,(9) motive pentru care o iub 9 ani de Ingriduț,
9,(9) motive pentru care o iubesc. Hm. Doar atâtea?...
La mulți ani, copil rupt din soare! ♥️
---
#birthdaygirl #9th #nineyearstogether
#birthday
Happiness is... Fresh #lavender. With a twist 🌹 Happiness is... Fresh #lavender. With a twist 🌹
Cui îi mai place lavanda? 💜
---
#happiness #mood #lavender #nature #shareyourvibe
Opriți internetul, stați așa un pic, că treaba Opriți internetul, stați așa un pic, că treaba-i foarte serioasă!
Vreau să vă fac cunoștință cu niște Mofturi. Așa le-a zis mama lor, Mofturi, că eu le-aș fi zis "Mai vreau, da' nu mai pot".
Deci mofturi, da' nu de alea de copil, că-i gheața prea rece, roșia prea roșie și laptele prea alb.
Nu. 
Vorbim aici - sau mai bine zis, voi și priviți, noi am degustat 🫣 - ozn-urile dulciurilor, din punctul meu de vedere. 
Cine mă cunoaște știe că foarte rar refuz dulce și sunt zile în care întreb prin birou CINE și CE ARE. Așa că privesc cu interes si fac  diferite topuri. Degustând, ofc 🙈
Nimic convingător de la începutul anului, daaaar Mofturile... 
tot avem zilele astea libere, profitați și mergeți pe strada Tunari 85 la @mofturidulci .Atât zic.
Și mai întreb și: ghicește cineva ce gusturi au Mofturile mele? 😁🦄
Ps: Da, știu, Bezea are fața aia oropsită pentru că a trebuit să se mulțumească doar cu mirosul 🤕
--
#bucharest #musttryinbucharest #yummy
Astăzi am lansat seria HONOR 400 ✨ Am fost trup Astăzi am lansat seria HONOR 400 ✨
Am fost trup și suflet implicată în această lansare, cine lucrează cu mine știe că am trimis emailuri la 1 noaptea, la 6 dimineața, din uber, din aeroport, din holul vreunui hotel, de la și din metrou. Am tras pe dreapta și am răspuns pe WhatsApp.
Am intrat în ședințe în timp ce am dat feedback, am aprobat (sau nu) și am prezentat și vorbit despre piețele mele. 
Am analizat, am propus, am făcut strategii cu GM-ul, am coordonat oameni, am făcut onboarding, am explicat de două-trei-cinci ori. 
Am făcut de toate, de nici nu mai știu care e fișa postului meu.
Am muncit, am muncit, am muncit.  Și, între timp, am fost și mama Bezelei și a lui Ingrid, am spalăt și pieptănat păr blond, am făcut pachețel, m-am jucat, am citit și am ieșit în parc 👯
Când mi-a venit să plâng că-s singură, fără Calin Clej , am plâns, mi-am plâns nenorocul de a fi avut un om așa valoros lângă mine și de a-l fi pierdut prematur, și apoi m-am întors la laptop. Chiar, mâine... Vor fi două luni. În care în stânga mea a fost liniște... 🕊️
Când mi-a venit să zic "Gata!", a urmat ca un ecou: "Și cine face totul în locul meu? Cui las eu brandul ăsta atât de iubit de Călin?"
Când n-am mai putut, tot am mai putut un pic 🥹
Dar acum că am lansat - despre asta e vorba, de fapt, vreau să vă arăt una dintre cele mai impresionante funcții AI de pe #HONOR400: transformarea unei imagini statice în videoclip - swipe left! 
Am luat o poză veche, de când eram bebeluș - o știți, am mai pus-o pe aici, și am așteptat să văd magia.
Rezultatul este absolut incredibil și sunt curioasă ce va spune mama. 
Oare așa drăgălașă eram când eram bebeluș? ♥️🥹
---
#CreateLikeaPro #HONORAI
Nopți și nopți la rând am dormit nemișcată, Nopți și nopți la rând am dormit nemișcată, ca să nu o trezesc. Pe Ingrid, zic 🙈 și poate că mă durea spatele, îmi era sete, îmi era foame, dar întotdeauna a fost ea cea mai importantă. Am preferat să o las să doarmă, să îi număr degețelele, să mă joc în părul ei, să încerc să adorm la loc... Orice, numai să nu mă ridic, pe cât posibil.
Azi noapte m-am trezit pe la trei, dar surpriză: un sentiment familiar, dar totuși, îngropat printre alte zeci, sute, mii, de amintiri. Nu am putut decât să mă uit la ele, așa îngrămădite cum erau pe mine, și să zâmbesc 🥹
Uitasem cum e să fii captiv și totuși, să vrei asta, să accepți și să ți se pară firesc. Și să îți fie și drag.
E singura captivitate pe care o voi mai accepta vreodată.
---
#thisislove #lovestory #catlife #catandgirl #sleeping #love
Mai mult.... @Adina.Arustei

  • Confidențialitate
  • Termeni & Condiții

Copyright ©2018 Adina Aruștei. Toate drepturile rezervate.

Fii şi tu Super-Mami! Urmăreşte-mă pe Facebook:

Super-Mami.Ro