Ştiţi cum e să ai copilul bolnăvior şi cineva să se gândească la tine? Mai mult decât gândul, ca acel cineva să străbată jumătate de oraş pentru a veni până la tine ca să îţi aducă ceva? Ceva bun, proaspăt, pregătit în laboratorul cu bunătăţi Lulu’s Cake. Aşa şi cu ocazia aceea am cunoscut-o eu pe Adriana: pe când Fundiţa avea varicelă şi eram amândouă plictisiiiiiiite de cât am stat în casă. M-a sunat (sau mi -a scris pe Facebook?) şi mi-a spus că vine la mine. N-a fost chip să o conving să nu facă asta… 🙂

M-a impresionat tare mult gestul acesta al ei şi îmi doresc ca şi voi să o cunoaşteţi pe Adriana.  Mamă, soţie, femeie, antreprenoare: Adriana Bogdan Olaru, sufletul Lulu’s Cake. Cu siguranţă povestea ei vă va inspira, pentru că Adriana este, fără doar şi poate, un model, o femeie care merită toată admiraţia.

1. Adriana, spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre tine. Cum este Adriana-femeia? Dar Adriana-mama?

Multumesc, Adina, că te-ai gândit la mine!

Mă numesc Adriana Olaru şi sunt probabil într-una dintre cele mai active perioade ale vieţii mele. Am 36 de ani, am un un soţ şi două fetiţe. Am lucrat 10 ani în domeniul bancar, iar după cel de al doilea concediu de maternitate, susţinută de soţul meu, am îndrăznit să începem să punem pe picioare un vis mai vechi al nostru: un laborator de cofetărie unde se fac doar prăjituri româneşti, artizanale, exact aşa cum se făceau ele pe vremuri: din ingrediente puţine, simple şi bune.

Adriana-femeia este cam prea grabită, dar bucuroasă că e sănătoasă şi că poate să le ducă pe toate. Adriana-mama este puţin cu inima strânsă: fetele au resimţit din plin schimbarea, în special cea mare care a început şi clasa zero anul acesta şi mereu îmi spune că vrea să stau acasă, ca atunci când era surioara ei bebeluş. Dar şi mama, şi soţia şi femeia Adriana este convinsă ca este pe calea cea bună. Am învăţat enorm în ultimele 6 luni, am reuşit să le strecor pe toate, să pun ceva frumos pe picioare, să le dau exemplu fetelor mele că o mamă poate face multe şi că o femeie stă cel mai bine pe picioarele ei.

2. Când şi cum ai luat decizia de a sta acasă? Cum ţi-a venit ideea de a înfiinţa Lulu’s Cake?

Am stat acasă pentru că am născut cea de a doua fetiţă. Exact la câteva luni după ce am rămas însărcinată, când mă perpeleam eu că nu ştiam cu cine am să o las pentru că trebuia să mă întorc la serviciu pe la 4 luni, s-a dat legea cu cei 2 ani concediu de maternitate. Atunci mi-am dat seama că fiecare copil vine cu norocul lui în viaţă şi că Dumnezeu are mereu un plan. Job-ul meu îmi plăcuse extrem de mult, dar ceva se întampla şi nu mai eram pe direcţia care trebuia.  Aveam nevoie de altceva. Sotul meu m-a îndemnat sa deschid acest laborator. Eram conştientă de efortul financiar pe care îl presupunea şi mă speria asumarea unui credit atât de mare. Apoi a apărut programul Start-up nation. Costin a scris proiectul şi acum suntem unul dintre business-urile finanţate. Concediul de maternitate s-a terminat în mai şi tot atunci  s-a pornit cuptorul la Lulu`s Cake.

3. De ce Lulu’s Cake înseamnă prăjituri tradiţionale? Sunt la modă cremele fine, mousse-urile, parfait-urile – şi iată, tu ai ales să promovezi prăjituri care ne amintesc de copilărie. De ce?

Ştiu că sunt la moda mousse-urile şi prăjiturile împrumutate din alte culturi, şi tot felul de invenţii moderne ale  industriei de patiserie şi cofetărie. S-au împrumutat o mulţime de reţete şi se folosesc tot felul de “soluţii” miraculoase care scurtează timpul de preparare (în detrimental gustului – părerea mea). Există premixuri pentru aluaturi şi praf de cremă, stabilizatori, potenţiatori de aromă, stabilizatori, coloranţi în toate nuanţele pământului… există chiar şi sclipici sau aur comestibil… Şi există de asemenea şi o mulţime de ustensile de ornat şi chiar imprimate pentru prăjituri. Poţi să mănânci un tort cu faţa copilui tău pe el, dacă vrei.

Dar… Eu pe vreamea cand lucram în bancă aveam mulţi clienţi şi colegi străini şi la masa. Sau în pauza de cafea invariabil ajungeam să discutam şi despre ce este în meniu autentic romanesc şi ce nu. Şi dacă în materie de mâncare găseam mereu ceva tradiţonal şi bun, la desert era foarte greu să recomand ceva ok. La cafea se serveau foietajele şi croissantele banale, de tipul celor îngheţate. La restaurante găseam deserturi mai bune sau mai puţin bune: îngheţata, clătitele cu diverse toppinguri, papanaşii cei enormi (care nu seamană deloc cu papanaşii, mititei, delicioşi şi plini de brânză pe care îi mai mâncam eu în copilarie), câte o placintă cu brânză sau cu mere… În rest tiramisu, cheesecake, carrot cake, diverse reţete de torturi cu mousse, panacotta etc.

Cum a început…

Eu am crescut cu prăjituri bune de casă. Mama ne făcea mereu ceva bun sâmbăta sau duminica sau cu diverse ocazii: o prăjitură, un tort, o placintă, un fursec. O simt şi acum că miroase a vanilie. O am în minte cântând încetişor şi făcând ceva bun din făină, lapte, oua, cacao, un praf de sare şi gata. Văzând-o pe ea mereu mi s-a părut uşor să gateşti şi mai ales să faci prăjituri. Asociez diverse evenimente cu o anumită prajitură. Şi Costin, soţul meu, la fel: soacra mea mereu a făcut prăjituri excelente. Şi el o urmărea de când era mic şi ştie ca şi mine să facă toate prajiturile din meniul nostru. Eu spre deosebire de el mă mai joc cu arome, cu cantitate de zahăr, cu modul de a orna/ prezenta o prăjitură. El respectă întotdeauna fidel toti paşii. Apoi, când fata cea mare a trecut de 3 ani şi a început să ceare dulce, mi-am dat seama că nu voi putea să evit desertul la infinit. Ce găseam de cumpărat era prea dulce, prea colorat, exagerat de aromat şi mă speria, aşa că am început să coacem la noi acasa tot mai mult reţetele de casa pe care le ştiam.

Am început să coacem şi pentru că voiam să ştiu eu ce pun în ele. Preferam să fac prăjituri cu faină de moară, cu lapte cu 3,5% grasime, cu unt de 82%, fără aditivi şi conservanţi, fără coloranţi şi alte minuni, cu ouă întregi de la găini crescute liber, nu cu ouă pasteurizate sau cu praf de ouă… Şi pe lângă noi şi fete evident că toţi prietenii noşti au început să stie că facem prăjituri bune şi ne întrebau pe când un laborator. Aşa s-a născut ideea din spatele lui Lulu’s Cake – un laborator modern unde facem prăjiturile bunicii. Avem reţete extrem de bune care tind să cadă în derizoriu din cauza uitării, a lipsei de timp, a comodităţii şi a industriei de profil care tot inventează soluţii “miraculoase” şi foarte arătoase. Dar eu şi sotul meu, pe lângă un business care să ne ajute să ne susţinem, ne dorim să facem cunoscute aceste reţete de prăjituri şi copiilor nostri, şi străinilor, şi oamenilor ocupaţi, şi mamelor care vor ceva “de casă” pentru familiile lor, şi nostalgicilor… practic ne dorim să le transmitem mai departe aşa cum au fost ele şi să punem prăjiturile româneşti pe harta dulciurilor lumii.

4. Cât de mult timp aloci afacerii tale?

Lulu`s cake este ca al treilea copil pentru noi. Şi un business la început, ca şi un nou născut, solicită foarte multă atenţie. Dar văd că pe măsură ce creşte, lucrurile se mai relaxează. Şi acest lucru mă bucură şi îmi confirmă că suntem pe calea cea bună.

5. Cum decurge o zi obişnuită din viaţa ta?

Zilele mele sunt pline. Mă trezesc pe la 6 de dimineaţa, trezesc pe toata lumea, ne pregătim, le las pe fete la şcoală şi la cresă, îl las pe soţul meu la serviciu. Cât suntem în maşină avem un fel de sedinţă de lucru. Apoi ajung la serviciu unde draguţele mele de cofetărese deja au început lucrul de ceva timp şi în laborator miroase Dumnezeieşte a ciocolată, vanilie, lămâie, aluat sau mere coapte. Şi apoi începe nebunia: facem prăjiturile, le ambalăm, le livrăm, facem facturi, bonuri şi declaraţii de conformitate, facem aprovizionare, am întâlniri, primesc comenzi, testăm reţete noi, ornăm torturile, pregătim cake-bar-uri, evenimente, acte… multe acte, mergem la contabilitate. La 17:30 o iau pe cea mică de la creşă, apoi îmi iau soţul şi mergem acasă unde copilul cel mare şi scump ne aşteaptă nerăbdătoare. Mâncăm, povestim, ele se joacă, baiţă, poveste şi somn.

Dacă sunt obosită tare adorm cu fetele în acelaşi timp, dar de cele mai multe ori mă mai ridic, mai fac o ofertă, mă sfătuiesc cu soţul meu referitor la marketing. Uneori şi gătesc, alteori calc, de cele mai multe ori fac ordine. Aşa cum spuneam, sunt foarte intense zilele mele: fetele sunt uneori obosite şi plâng, sau ma întârzie traficul, sau nu mai am mancare , sau, sau, sau, dar sunt încantată că ne împărţim la toate.

6. Care este cea mai frumoasă parte a faptului că eşti mamă antreprenoare şi că îţi poţi face programul în funcţie de nevoile fetiţelor tale?

Cea mai frumoasă parte a faptului ca sunt mamă-antreprenoare este flexibilitate programului meu. Când lucram în bancă nimănui nu îi pica bine o întârziere, un copil bolnav… Acum nu mai sunt stresată că incomodez pe cineva, că îmi atrage cineva atenţia. Dar sunt şi mai riguroasă acum, decât pe atunci.

7. Dar cea mai grea?

Tocmai pentru că am fost la început fetele mele au resimţit din plin că petrecem mai puţin timp împreună. Cea mare îmi repetă că vrea să stau acasă cu sora ei şi să facem activităţi împreună. Îmi atrage atenţia că anul trecut nu am fost în vacanţă vara şi am lucrat aproape în fiecare weekend. Îmi reaminteşte că nici săptămâna aceasta nu am mai fost la înot. Într-o dimineaţă le grăbeam să se îmbrace şi mi-a zis plină de năduf: “Numai hai-hai ne zici în ultimul timp!”. În vacanţă mi-a plans că nu e drept să stea mai mult cu bunica decât cu mine. Aşadar, să fii antreprenor şi mamă presupune şi un nod în gât de foarte multe ori.

8. Ce calităţi consideri că sunt necesare pentru a porni o afacere? Nu menţionăm curajul şi investiţia iniţială, acelea sunt de la sine înţelese şi musai!

Ca să porneşti o afacere, în primul rând ai nevoie de o idee în care să crezi din tot sufletul. Să fii sigur că începi ceva unde poţi să faci diferenţa. Apoi urmează curajul de a îţi asuma responsabilitatea pentru vieţile celor implicaţi: familie, angajaţi, clienţi. Viaţa de familie este afectată, aşa cum am descris mai sus. Angajaţii îi iei dintr-o parte şi îi muţi la tine. Au vieţile lor, familii, probleme, iar tu eşti responsabil de ei, să le fie bine, să performeze, să fie fericiţi, să le plătesti ceas: taxe, salarii, impozite. Dacă lor le este bine, şi ţie îţi este bine. Clienţii au nevoie de timp să te cunoască şi renunţă greu la obiceiurile lor. Trebuie să livrezi calitate maximă, să fii sincer şi să încerci să fidelizezi fiecare om care a avut curajul să te încerce. Apoi trebuie să ai disponibilitatea de a fi implicat 1000%, zi şi noapte, 365 de zile pe an.  Şi îţi mai trebuie curajul să accepti că o perioadă e posibil să rămâi fără un venit sau să ai un venit mai mic. Cheltuielile pot fi mult mai mari decat în calculele iniţiale, oricât de bine pus la punct a fost planul de afaceri.

9. Încurajezi mămicile să devină antreprenoare?

Încurajez pe oricine să facă ceea ce îl face fericit. Mie mi-a luat un timp să îmi dau seama ce vreau, dar fiecare etapă m-a pregătit, m-a crescut pentru următoarea .

10. Ce sfat ai avea pentru o mamă care nu are curaj să renunţe la un job sigur, dar care îşi doreşte tare mult să iniţieze o afacere proprie?

Nu îmi permit să dau sfaturi. Mamele nu îşi aparţin numai lor. Fiecare trebuie să îşi analizeze foarte bine opţiunile şi să aleagă ceea ce consideră că este mai bine pentru toata lumea.

Eu pot doar să le spun povestea mea, a unei fetiţe de care toţi râdeau în familie că la un an a ales de pe tava naşei când i se tăia moţul o “Alba ca zapada”, şi care a ajuns azi să facă într-un laborator perfect utilat,  prajituri artizanale româneşti. Şi care are un vis măreţ: să le ofere celor care îi incearca prajiturile gust autentic şi timp economisit pe care să şi-l petreacă alături de cei dragi.

Sper că aţi ajuns până aici şi că povestea Adrianei v-a inspirat. Mie mi-a făcut o deosebită plăcere să îi citesc rândurile şi mi-a pus un zâmbet pe buze.