Bucureşti, final de octombrie 2016, 36 de săptămâni, ne întoarcem în țară după ani buni în Germania pentru ca bebe să fie lângă bunici, să se nască în țara ei, să învețe limba ei, valori şi tradiţii .
Într-un timp atât de scurt voiam un doctor şi un spital/clinica pro alăptare, pro naștere naturală și un loc unde ştiu că pot avea bebelușul cu mine în rezervă. Pentru că viitoarea naşă de cununie lucrează la Universitar, am decis să rămân acolo, auzind în același timp că s-ar încadra în căutările mele. Asa că am spus: “-Pentru ce să dau 2000 de euro unei clinici ce mi oferă poate acelaşi lucru ca spitalul ăsta?” Spuneam eu ca e vorba doar de confort… Naşa mea mi-a făcut legătura cu unul dintre cei mai buni ginecologi de acolo, dr. Badiu, aşa că am decis să mergem împreună. Am avut câteva controale la dânsul, stiind că DPN-ul meu ar fi 22.12.2016.
În data de 22, termenul, merg din nou la un consult. Mi se spune că domniţa mea nu are nicio voinţă de a ieşi, aşa că „Revino în 3 zile pentru un alt consult. Dar mergi la camera de gardă, căci eu până pe 9 ianuarie am concediu”. Şi uite acesta a fost un prim pas în întregul gust amar ce mi-a rămas legat de acest spital/doctor. Am revenit în ziua de Crăciun, am stat de la 12 dimineaţa până a doua zi la 12 internată, mi s-au făcut ecografe peste ecografe şi monitorizări peste monitorizări, tot spunându-mi-se că e mai bine să scoatem copilul. Plecasem cu lecția de acasă că nu voi ceda , ştiind că se încurajează în masă cezariana.
Am decis într-un final să fiu operată. 26 decembrie, în jurul orei 12:00, intrăm în sala de operaţii. Un doctor, doi rezidenți si un anestezist. Mi s-a făcut injecția si „trecem la treabă” . Mi se spune să strâng de masă pentru că urmează să mi se scoată copilul, secundă în care îl văd pe tânărul voinicel, rezident, că se urcă pe mine şi cu toată greutatea lui, se sprijină în cot pe stomacul meu. Timp de un minut m-a chinuit practic împingând copilul. Să spunem că era mai măricică (4.050 kg).
Mi-au adus bebelușa înfăşată 1 minut la obraz, după care am început să-mi pierd conştiinţa. Mi s-a spus că pierd sânge interior, că se relaxa uterul. Am vărsat şi am adormit . M-au trezit spunându-mi că s-a terminat şi urma să fiu transferată. Am ajuns în salon (unde mai erau 5 fete ce urmau să intre în sala de operații) tremurând groaznic (efectul serului fiziologic) si plângând în hohote.
După ce mi-am revenit putin, după ce m-am calmat, asistenta de la neonato a venit şi mi-a adus fetita să o alaptez. Mi-a aruncat-o pe brațe gen „descurcă-te”. Ţin să menţionez că soţul omniprezent se „ocupa” de fiecare persoană în parte cu care intram în contact. Deși mă informasem în legatură cu alaptarea timp de 6 luni continuu, ştiam teoria pe de rost, practica mi-a dat bătăi de cap. Sânii imi curgeau dinaintea nașterii, dar startul a fost un eşec. Mi se ținea pe burta un sac cu gheață și unul cu nisip, pentru a nu fi nevoite asistentele sa ne maseze să eliminăm sângele. Am primit un calmant (algocalmin din câte am înţeles ) imediat după naștere şi am mai primit unul abia seara, cand l-am cerut, căci ca nu mai făceam faţă durerii. Asistenta susținea că nu e în regulă să primim calmante, căci favorizează sângerarea.
Trec 5 ore. Ştiam că bebelușa trebuie alaptată la 2, 3 ore. Îmi trimit soțul să vadă ce se întamplă, de ce nu mi o aduce nimeni . Vine soțul nervos şi îmi spune că bebelușa doarme, că a primit lapte praf. El mai nervos decât mine, s-a îngrijit şi de asistenta ce tocmai intrase în tură ca să îmi aducă bebele la alaptat. Până dimineaţă mi-a mai adus-o de 2 ori, în rest a fost hrănită cu lapte praf fără acordul meu.
Dimineaţa ne-au transferat pe toate în rezerve separate. Bebelușa a plâns o zi continuu aproape , eram stresată că nu ştiam ce să fac; am mers dimineaţa şi seara în cabinetul asistentelor pentru a mi se face toaleta, lăsând bebelușa singură în pătuţ plângând, căci dacă le-am rugat să mă ajute, mi-au spus că şi ele sunt doar două. O țineam în pat cu mine tot timpul la sân, mă strângeau asistentele de mamelon şi sărea colostrum, dar ele veneau şi îi dădeau şi completare, spunând că e prea mare şi nu se satură. Şi citisem tot despre asta şi ştiam ca nu e aşa, că nu e adevărat, că îi ajunge cât am eu. Dar văzând că aşa se calma puţin, am căzut în plasă şi am acceptat. În cele 48 de ore cât am stat acolo, nu a fost niciun medic să mă vadă. Să vadă cum mă simt, să se uite la operaţia mea sau la mine. În afară de seara, când au venit sa îi facă baie, asistentele cu altceva nu mă ajutau. Preferau să-i bage seringa pe gât decât să mă ajute să o atașez sau să mă calmez eu. Nu am văzut cum se schimbă un scutec, cum se ţine copilul să-i fac baie, nimic. În comparație cu alte locuri unde ţi se arată.
În dimineața externarii a venit o pediatră şi a vazut-o. Mi-a spus o poezie în 10 secunde de ce trebuie să fac în continuare, nu am înţeles nimic şi a plecat. Acum… cum ştiu că pot pleca ? „Trebuie să vină un medic să vadă ca eşti ok!”, mi se spune. Bun, unde găsesc un medic? Cea ce mă ajutase să nasc era de negăsit…
În final, un haos total şi o ignoranță şi nepăsare de toată nesimțirea. Nu am mâncat nimic 3 zile, nu am primit nicio informaţie, niciun ajutor. Spuneam înainte că la privat e doar confort? Fals! Am ajuns acasă si bebelușa nu a mai plâns absolut deloc , mânca si dormea. Opusul zilelor din spital. Ştiam ce trebuie să fac în continuare ? Cum să îmi tratez operaţia sau ce sa mănânc sau orice… NU, NU ŞTIAM! Bine că m-am informat înainte şi m-am ţinut pe poziţie. Dacă stăteam în baza spitalului, poate ajungeam acasă cu o depresie şi o bebelușa hrănită doar cu lapte praf.
Minunea Ancăi, Diana, la şase luni
Acest text este scris de Anca, căreia îi mulţumesc pentru că ne-a împărtăşit experienţa naşterii fetiţei ei!
***
Pe Super-Mami.ro poţi citi şi alte experienţe ale naşterii din Bucureşti (maternitatea Polizu, Medicover, Medlife, Regina Maria, maternitatea Bucur, Filantropia, CF2, spitalul Universitar, Elias, Sanador), Constanţa (maternitatea Isis), Braşov (maternitatea Eva), Iaşi (maternitatea Cuza Vodă din Iaşi) şi despre naşterea în Olanda.
*Poveştile din seria Naşteri de pe www.Super-Mami.Ro reprezintă experienţe reale, povestite integral de mămici. Site-ul nu a intervenit prin adăugare de informaţii sau situaţii. Pentru publicarea poveştilor şi a fotografiilor personale, mămicile şi-au dat acordul în scris.
Minunată Di, oribilă experiența Ancai 🙁
Din pacate, aceeasi experiență a avut si o colegă de la job l, tot la Universitar. Cezariana la rece entru ca pleca medicul in concediu..
Ma bucur ca experiența mea a fost ok, chiar a venit medicul din concediu sa ne vadă.
Of, Doamne. Imi pare rau sa aflu ca nu e un caz izolat.
Groaznica experienta Ancai! Bine ca s-a informat ea dinainte! Ma temean de asemenea povesti asa ca am ales o maternitate privata unde mai nascusera si alte prietene si bine am facut. Medicul de acolo m-a urmarit toata sarcina si a fost mereu foarte disponibil si atent iar nasterea a decurs foarte bine (cezariana la 40 s 4 zile). Dupa aceea am fost ingrijita foarte bine, niciun repros, iar bebe la fel – chiar daca a primit si lapte praf. Cu debutul alaptarii a fost mai greu, caci nu eram suficient de informata pe partea asta – numai una din asistente m-a instruit cat de cat, dar am chemat si un consultant in alaptare si am plecat acasa alaptand exclusiv. Acum m-as intoarce la acelasi medic fara ezitare si l-as recomanda (dr. Stan Alin Alexandru) dar as face putin altfel lucrurile cu alaptarea… Sper sa mai am ocazia 🙂
Anca, ma bucur ca a fost totul bine la tine! Si eu am scris despre nasterea mea, tot la stat a fost, insa la maternitatea Bucur. La fel, medicul foarte ok. Mi se ridica blana pe mine cand citesc si aflu astfel de povesti… insa asta e realitatea. Bine ca totul s-a terminat cu bine in cazul Ancai. Sau mai bine spus, cu o minune 🙂
Oho, ce amintiri de la două nașteri am eu la Universitar! Ar necesita un post separat. Concluzia este ca doctora a fost ok, restul execrabil.
Alina, imi pare rau sa aflu ca si la tine a fost cam aceeasi poveste 🙁
Of, din păcate auzim des astfel de povesti. Nici nașterile mele nu au fost de vis. Nașterea și zilele petrecute în spital sunt un factor favorizant în apariția depresiei post-partum. O invenție după părerea unora, la fel cum e dorinta de a alăpta exclusiv și de a naște natural.
Povestind experienta nașterii ajuta mama sa integreze experienta și sa se vindece emotional de ceea ce e o trauma deși uneori nu pare.
Cat adevar ai! Daca mamele ar primi ajutor specializat – nu numai pe parte de alaptare, consiliere, ingrijire medicala – la standarde inalte, ce bine ar mai fi! Insa cu furtuna de hormoni, cu schimbarile imense, cu durerile, cu tavalugul care ne cuprinde nu e usor deloc.
Imi pare rau ca si tu ai avut experiente mai putin placute. Am scris si eu despre nasterea la maternitatea Bucur – eu as merge acolo din nou daca ar fi cazul.
Am vrut inițial să dau share acestui articol, dar aș răscoli o durere prea mare. Eu am născut în 2007 la Universitar. Nu am primit pat, nu mai era, nășteau atunci și gravidele de la Elias, fusese depistat acolo un virus. Am stat pe hol, pe un pat cu rotile. Mi s-a făcut un control la care au luat parte mai mulți rezidenți cărora li s-a spus că am virus HPV. Ulterior, am făcut nenumărate analize foarte costisitoare care nu au confirmat acest diagnostic. Tot de față cu rezidenții, mi s-a pus sonda pe viu. În salon, după operație, nimeni să mă mute pe pat. Am stat în dureri, fără anestezie, până au venit la un moment dat doi brancardieri și m-au mutat. Am făcut răni sângerânde de la alăptat și nu i-a păsat nimănui. Am schimbat trei saloane în care vizitatorii intrau și ieșeau după pofta inimii, deși noi stăteam în permanență cu copiii alături. Era foarte cald, aveam nasturii cămășilor descheiați. În timpul unui control, o prea minunată rezidenta ne-a spus să îi încheiem în semn de respect față de ea. Mi-e groază să mă gândesc că acum e medic cu acte în regulă. Doctorul care m-a operat nu a mai venit decât în ziua externării, după ce am început să fac scandal că plec pe semnătura proprie. Mi s-a răspuns acru că pot pleca doar dacă e copilul bine. Până atunci fusese foarte bine, nu bine. După un control amănunțit, am plecat cu suspiciunea că ar avea displazie de sold. S-a dovedit ulterior că nu avea nimic. În 2016, la o zi după fetița din articol, am născut la Sanador cu un doctor extraordinar, care mi-a făcut cezariană numai pentru că așa am vrut eu, altfel ar fi asistat la naștere naturală fără probleme. Da, e scump, dar merită toți banii, până la ultimul leu. Am plecat cu amintiri frumoase și oarecum vindecată de trauma din 2007.
Oh, Amalia. Te imbratisez! Imi pare tare rau de experienta ta!
Spitalul Universitar…locul în care am născut primul copil, în 2007. Aș fi vrut să dau share acestei postări, dar amintirile sunt prea dureroase. Enumăr doar momentele cheie. Când m-am internat, nu am avut pat. Erau acolo și gravidele de la Elias pentru că se descoperise acolo un microb și era periculos să naști. Am stat pe hol, pe un pat cu rotile. Mi s-a făcut ultimul control de față cu o ceată de rezidenți, mă rog, îți asumi acest lucru când te internezi la Universitar. Dar de ce eram eu oare un caz interesant? Pentru că doctorul meu le spunea că am virus HPV, ia uite, se văd o mulțime de papiloame, e imposibil să nască natural. Ulterior, am făcut teste și analize costisitoare, cam tot ce presupune investigarea și tratarea unui diagnostic atât de serios, și nu mi-a ieșit niciodată nimic. Nici măcar tulpini inofensive. Nimic. Tot de față cu rezidenții și fără anestezie mi s-a pus și sonda, într-o antecameră cu geam care dădea spre sala de operații. Am stat și am văzut-o pe mămica dinaintea mea, complet dezbrăcată și anesteziată total. După operație, în salon, trezită direct în dureri și fără calmante, nu era nimeni disponibil să mă mute în pat. După un timp în care am strigat încontinuu de durere, au venit doi brancardieri și m-au mutat. Am schimbat în 4 zile trei saloane, cu copilul în permanență lângă mine în condițiile în care vizitatorii intrau după pofta inimii, la orice oră. Să zicem că erau 5 nou născuți în salon și aprox. 10 vizitatori pe zi, fiecare cu microbii lui. Curând, am făcut răni de la alăptat, practic s-a fisurat partea de jos a mamelonului și sângeram de fiecare dată când puneam copilul la sân. Probabil că nu mai impresionam pe nimeni, nu a stat nimeni să mă consilieze. Prea puțin personal, mi s-a spus. Era foarte cald. La una din vizite, o rezidentă ne-a spus să ne încheiem nasturii de la cămăși în semn de respect față de ea. Mă gândesc cu groază că acum este medic. În cele din urmă, am cerut să plec pe semnătură proprie. Mi s-a spus că e posibil doar dacă e copilul bine. Până atunci fusese foarte bine, nu bine. Am plecat cu suspiciunea de displazie de sold. După câteva investigații, m-am lămurit că fetița nu are nimic. În 2016, la o zi după fetița din articol, s-a născut cel de-al doilea copil al meu. Am ales Sanador. Da, e scump. E foarte scump. Dar merită fiecare leuț. Am născut cu un doctor excepțional, care mi-a făcut cezariană doar pentru că am vrut eu, altfel ar fi asistat fără probleme la o naștere naturală. Am ajuns acasă cu un tonus bun și parțial vindecată de trauma de la Universitar. Ce aș vrea să completez, pe baza experienței mele: în privința alăptatului, fiecare copil este unic. Dacă pe a doua fetiță am alaptat-o exclusiv la sân și continui alăptarea și în prezent, fetița cea mare plângea mereu de foame. Am îndurat durerile și am alaptat-o, dar nu îi era suficient. Lactația mea se pornea greu. I-am dat formulă de completare și s-a liniștit, a dormit bine și m-am putut odihni și eu. Imediat ce am văzut-o dormind, laptele meu s-a pornit și am alaptat-o fără probleme. Cred că e bine să ne informăm cât mai mult, apoi să acționăm în funcție de psihicul mamei și de reacția copilului.
Acest individ, dr badiu alexandru, m-a internat dimineata la 6 cu dureri si …. a plecat acasa, cica era ziua mamei lui. M-a lasat nesupravegheata, cu o asistenta hitlerista, care venea o data la 3 ore. El, marele doctor, a plecat sa-si plimbe copiii si sa participe la party-ul de ziua maica-si … a trebuit sa chem eu singura anestezistul pt epidurala….marele badiu a mai venit doar spre seara si doar datorita scandalului pe care l-am facut. S-a razbunat si m-a lasat sa nasc pe viu un copil de 4,5 kile, cand trecuse efectul epiduralei. Nu il recomand e un dobitoc lipsit de morala si de responsabilitate.
Imi pare nespus de rau pentru experinta ta , esti o victima in aceasta poveste si ca tine sunt atat de multe din pacate .
Nastere evident trebuie sa fie naturală ( si excepții in caz de complicații cezariana ) si alaptatul este iar un lucru complet natural .
Iti mulțumesc pt ca ai decis sa împărtășești aceasta poveste si sper ca din ce in ce mai multe viitoare si actuale mămici sa înceapă sa vorbească si sa faca front comun in acest caz .
Se pare ca nu avem dreptul sa fim FEMEI REALE SI NATURALE ci numai niste feministe care nu alăptează si care se taie pe burta si pe sâni cu gândul la sex si imagine .
Trebuie încurajat alaptatul si nașterea naturală NEtraumatizanta si experinta femeilor sa fie CAT MAI POZITIVĂ si astfel si numai astfel ne putem asigura ca GENERAȚIA VIITOARE este una sănătoasa .
Deasemenea as recomanda ENORM ca, copii sa nu mai fie PLASAȚI si mamele sa meargă la munca sa plătească taxe CI SA STEA ACASA macar o perioada de 6-7 ani si daca nu chiar casnice mai ales daca va veți îngriji dinainte sa căutați un TĂTIC si nu un armăsar !
Trebuie noi femeile sa ne gândim LA COPII si nu la chestiuni sociale stupide si eventual SA PLĂTIM TAXE CA MAI APOI SA FIM TRATATE EXECRABIL ; din acest motiv eu am si LĂSAT MUNCA desi am facut o facultate de 6 ani.
Am sa stau acasa ca o mama reala si am sa ma bucur de o familie reala si asta ar trebui sa fie in capul multor femei !
Sănătate !
Andreea, nu cred ca se bucura cineva ca trebuie sa mearga la munca si ca isi lasa copilul acasa. Facturile nu se platesc singure… mame reale sunt toate mamele., indiferent de ceea ce aleg.