Uneori îmi doresc să trăiesc într-o ţară îndepărtată, în care să nu existe deloc cuvinte. Nu, stai. Nu am zis bine: nu să nu existe deloc cuvinte, ci să nu existe cuvinte urâte. Sau măcar să nu le înţeleg eu… m-aş duce în China şi m-aş amuza când i-aş auzi spunând rân ţân chian chiu […]
Cum gătesc eu orez pentru bebeluş
Când vine vorba despre orez, domnişoarei Fundiţă îi saltă sufletul de bucurie. Seamănă cu mama ei, pentru că şi eu aş mânca dimineaţa, seara şi la prânz orez (de fapt, am şi făcut asta cât am stat în Asia, dar nu despre asta vreau să vă povestesc azi). Haideţi să vorbim despre cum gătesc eu […]
Naşterea în Olanda sau cum a venit pe lume o minune
Am aflat că vom deveni părinți la începutul anului 2017. Mare bucurie, deși nu mă așteptam să se întâmple atât de repede. Speram să se întâmple undeva după mica petrecere de nuntă, care era plănuita în aprilie. Nu de alta, dar voiam să mă simt în formă şi să pot bea un pahar de șampanie […]
Sunt o mamă rea – partea I
-Sunt o mamă rea, deci. Mhm. Bine. Aşa crezi dumneata. Numai că ceea ce gândeşti sau crezi despre mine chiar nu mă interesează, pentru că oricum, acum am altceva mult mai important de făcut. Fundiţă… Asta mi-am spus în gând după ce un nene a demarat în trombă de lângă noi, aruncând câteva vorbe nu […]
Colecţia Hoinari prin anotimpuri – ce activităţi putem face cu copiii cu ajutorul cărţilor
Prima oară când am citit despre colecţia Hoinari prin anotimpuri, domnişoara Fundiţă avea mai puţin de un an. Mi-a rămas gândul la ele prin prisma feedback-ului mămicilor: toate erau foarte încântate de cărţi şi de multitudinea de „provocări” cu care vin la pachet. Ca să nu mai spun de bebeluşi: tot mămicile se declarau super-încântate […]
Merită să cumperi o pernă de alăptare?
Nu cred că există vreo (viitoare) mamă care să nu fi văzut vreodată o pernă de alăptare. Sau chiar să fi avut una! Eu fac parte dintre cele care recunosc cu mâna pe Fundiţă că perna pentru alăptare mi s-a părut foarte utilă. De aceea, am decis să vă scriu mai multe despre ea şi […]