Alăptarea după naşterea prin cezariană – experienţa mea

Într-unul din articolele mai vechi vă povesteam despre naşterea la maternitatea Bucur. Atunci vă pomenisem pentru prima oară despre alăptare şi azi, după aproximativ o lună de alăptat exlusiv, vreau să vorbim mai pe larg despre acest subiect. Bineînţeles, vă scriu despre experienţa mea în ceea ce priveşte alăptarea după naşterea prin cezariană – nu sunt expertă în domeniu, însă ştiu că poveştile adevărate ajută. Cel puţin eu mereu le-am căutat, în detrimentul teoriei.

Dacă atunci când venea vorba despre naştere spuneam că “încercăm” natural, cu alăptatul m-am comportat ca şi cum el urma să fie implicit. NORMAL că voi avea lapte, NORMAL că o voi alăpta, NORMAL că nu ne vom complica viaţa cu biberoane şi lapte praf. Nu ştiu de unde am avut această convingere, însă atitudinea aceasta m-a salvat! Vă sfătuiesc să porniţi la drum cu acelaşi optimism şi tip de gândire! Un lucru foarte important pe care trebuie să îl ştiţi şi să nu îl uitaţi: Orice femeie care naşte (natural sau prin cezariană) are lapte – important e ca el să iasă şi să ajungă la bebeluş! Colostrul apare la unele dintre noi chiar de prin luna a cincea (eu am observat picături prin luna a şaptea de sarcină), deci el există.

Începutul alăptării nu a fost foarte promiţător, mai ales că nu am văzut bebeluşul două zile şi pierdusem startul. Nici pompa nu am băgat-o în acest timp pentru a stimula lactaţia, pentru că nu mi-a zis nimeni şi nici nu m-am gândit. În schimb, am băut ceai pentru lactaţie de la Fares. Habar nu am cât şi dacă o fi ajutat…

A treia zi de la naşterea prin cezariană am mers la ea la etajul trei pentru a o hrăni şi spre marea mea surprindere, s-a ataşat perfect prima oară. Nu îmi venea să cred… nu ştiu ce anume a tras ea din sân, însă după vreo cinsprezece minute s-a cam supărat şi a început să plângă. Eu eram obsedată să întreb dacă e bună ataşarea, aşa că pe cine prindeam, asta întrebam. Toată lumea spunea că da, e foarte bine ataşată, bravo. Numai că eu începusem să nu mai cred acest lucru. Ori că nu mai avea ea ce să tragă, ori că s-a foit în timpul ataşării – cert e că în seara aceea m-am trezit cu nişte ragade de mă durea sufletul când mă atingea orice (chiar şi bluza). Am aplicat lanolină şi în acea seară am pus şi pompa. Am scos… fix o linguriţă de colostru. Însă era al ei, aşa că i l-am dat alături de laptele praf din masa de seară.
A fost frustrant să văd cantitatea, mai ales că persoana cu care eram în rezervă scotea jumătate de biberon lejer (se pune că avea sânii mult,mult mai mari?). Însă m-am ambiţionat, nu m-am mai utiat în curtea vecinului şi la următoarul muls cantitatea s-a dublat!

În spital, alăptatul nu prea a fost cu succes. Sugea ceva, însă nu se sătura şi mereu completam cu formulă. Abia aşteptam să merg acasă, în intimitatea noastră, unde ştiam că voi putea să îmi alăptez puiul! Mărturisesc că mă aşteptam ca personalul să fie mult mai implicat din acest punct de vedere, mai ales că auzisem că ele susţin alăptarea. Da… implicarea a fost doar de la distanţă, cu vorbe.

După externare, lactaţia începuse chiar binişor să se instaleze. Cred că o singură noapte i-am dat lapte praf şi mai apoi într-o altă zi am cedat şi i-am dat jumătate de măsură de completare pentru că plângea fără oprire. În rest, am alăptat-o la cerere şi tare bucuroasă sunt că am reuşit până aicI! Îmi doresc să pot alăpta exlclusiv până la şase luni, iar mai apoi mai vedem.

Probleme pe care le-am întâlnit în timpul alăptării de până acum:

sursa foto: bracesbylanghornechildrensdentist.com

Citeşte mai departe… “Alăptarea după naşterea prin cezariană – experienţa mea”

Cinci sunete pe care le scoate bebeluşul tău + ce înseamnă fiecare (teoria Priscilla Dunstan)

De când am aflat de existenţa a cinci sunete pe care le scoate bebeluşul încercând să comunice mi se pare că l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Fiind la prima sarcină, am intuit mai mult de ce ar plânge fetiţa mea, însă parcă de fiecare dată scoate sunete diferite. Asta până când tot căutând pe un grup informaţii care mă interesau, am citit despre faptul că bebeluşul nostru, aşa mic cum e, comunică zilnic cu noi. Şi că tot ceea ce trebuie să facem este să îl ascultăm, pentru că există cinci sunete mari şi late care se regăsesc în cinci situaţii (cele mai importante). Vorbim aici despre un nou născut (teoria este valabilă pentru bebeluşii care au între 0 şi 3 luni), pentru că în câteva luni cu siguranţă ne va fi mai uşor să reunoaştem dorinţele lui bebe.

sursa foto: sheknows.com

Cea care a lansat această teorie şi a definit cele cinci sunete este Priscilla Dunstan, o australiancă devenită celebră datorită teoriei sale. Conform acesteia, cele inci sunete pe care le scoate bebeluşul tău sunt:

  • neh – reprezintă foamea. Dacă lui bebe îi este foame, te va anunţa printr-un neeeeh. Sau mai multe!
  • eh – tradus prin “-Scapă-mă de gazeeee!”, situaţie în care aducem bebeluşul la verticală şi încercăm să îi scoatem aerul. Situaţia poate apărea după sau în timpul mesei, dar şi în timp ce bebe doarme. Dacă se trezeşte strigând ehhhhhhhh, luaţi-l uşor, scoteţi-i aerul şi puneţi-l înapoi în pat sau pătuţ. Şansele de a reveni la somn sunt mari!

Citeşte mai departe… “Cinci sunete pe care le scoate bebeluşul tău + ce înseamnă fiecare (teoria Priscilla Dunstan)”

Vizita la spital la o proaspătă mămică – da sau ba?

Vă povesteam despre naşterea la maternitatea Bucur şi atunci vă spuneam că printre minusuri se afla şi faptul că nu prea am avut parte de intimitate. De aceea, azi vă invit să vorbim mai pe larg despre vizita la spital – experienţa mea. Sunt curioasă de răspunsul vostru de la finalul articolului: Vizita la spital la o proaspătă mămică – da sau ba?

În primul rând, după ce am născut am fost mutată la un salon de terapie intensivă în care se mai aflau deja două proaspete mămici. Una născuse cu o zi înainte, iar cealaltă cu câteva ore înaintea mea. În prima zi nu am avut voie să mâncăm, aşa că la mine şi la cealaltă mămică au venit proaspeţii tătici cu compot, zeamă de la supă etc, fiecare cu ce s-a priceput. Tati a stat fix 5 minute pe ceas, pentru că venise la o oră la care se schimba tura sau ceva administrativ, aşa că mi-a lăsat ce a avut de lăsat şi gata.

Prima noapte la terapie intensivă a fost un chin, pentru că una dintre fete a sforăit. Oameni buni, a sforăit de parcă era lângă ureche mea (vă recomand să citiţi ce ar trebui să conţină bagajul de spital în acest sens). Cu simţ de răspundere, adânc, ritmic – picătura chinezească. Nu am pus geană pe geană toată noaptea, aşa că dimineaţa eram irascibilă şi obosită ruptă. Tocmai trecusem printr-o operaţie şi nu mai menţionez şi durerea sau senzaţia de aoleu, îmi cade burta – şi nu reuşisem să dorm deloc! Şi de parcă sforăitul nu ar fi fost de ajuns, de cum s-a trezit mămica, odihnită, a început să dea telefoane. Yup, la 7 dimineaţa. Eu am avut telefonul pe silent toată perioada petrecută în salonul de terapie intensivă.

surs foto: prideinmadness.com

Citeşte mai departe… “Vizita la spital la o proaspătă mămică – da sau ba?”

Obiecte necesare bebeluşului în primele săptămâni petrecute acasă

Acum ceva timp am povestit despre bagajul de spital, aşa că astăzi vă invit să vorbim un pic despre câteva obiecte necesare bebeluşului în primele săptămâni petrecute acasă. Pe aceeaşi listă (primită în cadrul cursurilor de puericultură gratuite de la Maternitatea Bucur) cu bagajul de luat la spital am găsit-o şi pe aceasta şi m-am gândit că şi vouă vă va fi de ajutor, mai ales dacă sunteţi la primul bebeluş – aşa, ca noi.

Obiecte necesare bebeluşului în primele săptămâni petrecute acasă, recomandate de cei de la Maternitatea Bucur (cu roşu sunt observaţiile mele):

  • pompă pentru secreţiile nazale cu vârf de silicon sau pompiţă electrică, aspirator nazal sau batistuţa sugarului (Unele mămici nu îi văd rostul, dar noi am luat una din Bebe Tei, 10 lei. Nu ştiu dacă e de calitate sau nu, dar am luat-o pentru orice eventualitate).
  • ser fiziologic sau apă de mare (Marimer am ales noi) (avem şi, şi)
  • alcool pentru buric şi comprese sterile (le vom folosi şi pentru igiena ochilor) – am luat betadină şi câteva punguţe de comprese
  • unguent sau cremă pentru iritaţii (dacă bugetul este mai redus, putem lua şi cremă de gălbenele) – am luat Bioderma;
  • şerveţele umede – am luat un pachet de 100;
  • hăinuţe pentru 0-3 luni: body-uri, costumaşe, tricouri etc în funcţie de anotimp – avem multe primite, însă am şi cumpărat unele de la Danina Line. Mi se par subţirele şi la un body s-a luat un pic din imprimeu la prima spălare, deci voi alege un alt brand pe viitor.
  • termometru corp (avem atât clasic, care se poate introduce rectal, cât şi digital);

sursa foto: clipartbest.com/baby-stuff

Citeşte mai departe… “Obiecte necesare bebeluşului în primele săptămâni petrecute acasă”

Nașterea la maternitatea Bucur – experiența mea

Sunt sigură că sunt multe viitoare mămici care vor să afle despre naşterea la maternitatea Bucur. Ce se întâmplă, cum se întâmplă… aşa eram şi eu înainte de eveniment. De aceea, vreau ca în acest articol să vă povestesc despre experienţa mea – cum am născut la maternitatea Bucur, ce condiţii sunt, cât am stat internată şi alte detalii de acest gen.

În primul rând, v-am povestit despre primul contact cu maternitatea Bucur atunci când am pomenit despre travaliul fals. Rămăsesem cu o impresie foarte plăcută şi grijile privind naşterea în această unitate scăzuseră.

Hotărâsem împreună cu medicul care mi-a urmărit sarcina (domnul doctor Poenaru) să ne vedem într-o vineri la spital după episodul cu travaliul fals. Numai că miercuri seara am început să simt nişte contracţii. Uşoare. Ceva era altfel faţă de ce simţisem cu câteva zile înainte. Mi-am făcut un duş călduţ, am luat un no spa şi m-am băgat în pat. Bebe avea 38 s şi 4 zile după calcule (ecografic a fost mereu cu aproximativ 2 s mai mare). Am dormit cu chiu cu vai, pentru că burtica deja era foarte mare (aţi văzut-o în articolul Cum arată burtica la 38 de săptămâni şi cum ne mai simţim), iar dimineaţă m-am trezit la 6 cu aceleaşi simptome. Mai mult, din când în când erau mai intense contracţiile. Am stat cu ochii în tavan până pe la 10 şi am adormit iar. Pe la 11 m-a sunat mama, am vorbit cu ea… şi am mers la baie, să fac un duş, să mă spăl pe dinţi – ştiţi voi. Numai că fix atunci am văzut sânge pe hârtia igienică şi am zis că gata – e clar, azi nasc! L-am anunţat pe tati, am făcut duşul propus, am luat actele (bagajul era deja în maşină) şi haaaaaaai la spital!

Medicul a venit în câteva minute de la sosirea mea la camera de gardă. M-a palpat, m-a consultat şi… nu prea se auzeau bătăile inimii lui bebe. Fuga la eco, fuga la alte aparate, fuga la sânge pentru analize, rapid internare – era clar, urma să nasc în acea zi. Eu mi-am dorit să încerc naştere naturală, după cum v-am tot povestit de-a lungul articolelor, însă acest lucru nu a fost posibil. Bebe a avut probleme şi cu cordonul, aşa că am fost dusă în sala de operaţii destul de rapid.

Cum a decurs operaţia de cezariană la maternitatea Bucur:

M-am schimbat la garderobă într-o cămaşă de noapte şi am lăsat bagajul la tati. Apoi am mers la etaj, la una dintre camera de naşteri (dotată cu un singur pat şi aparatură – nu am auzit pe nimeni ţipând sau urlând, chiar mi-era teamă de asta în cazul naşterii naturale. Mă gândeam că voi fi descurajată auzind).

Am fost întrebată dacă sunt epilată (s-a nimerit ca fix cu o zi înainte să merg la salon pentru epilare totală cu ceară – ştiam eu ce ştiam!). Nu s-a pus problema de clismă, în cazul în care vă întrebaţi. Am fost conectată la un aparat pentru monitorizarea activităţii fetale, mi s-au făcut analizele. În acest timp, dr. Poenaru a venit la mine şi m-a întrebat cum mă simt, mi-a mai explicat o dată situaţia, mi-a cerut părerea şi am hotărât de comun acord să facem cezariană. Între timp a venit şi anestezistul, dr. Raicu, care mi-a explicat exact ce urmează să se întâmple. Cum bagă acul, mitul “dureri de cap” după anestezie (mi-a spus că nu a avut nicio pacientă care să se plângă de aşa ceva – nici eu nu am avut problema aceasta). I-am pus câteva întrebări, mi-a răspuns şi asta a fost. Trebuie să subliniez profesionalismul şi calmul său. Deşi era o situaţie destul de urgentă, nu m-a repezit şi până nu s-a asigurat că mi-a spus toţi paşii nu a plecat.

Apoi am mers singură către sala de operaţie.

Citeşte mai departe… “Nașterea la maternitatea Bucur – experiența mea”

Semne pentru travaliul fals – ce înseamnă şi ce trebuie să faci

Pe când eram în săptămâna 36 de sarcină am avut un episod care s-a dovedit a fi un travaliu fals. Însă fiind la prima sarcină, habar nu avea ce se întâmplă, mai ales că semnele erau contradictorii, aşa că am mers la spital. Vreau să vă povestesc şi vouă despre semnele travaliului fals, ce înseamnă şi ce trebuie să faci atunci când simţi ceva… însă nu ştii dacă este doar alarmă falsă.

În primul rând, să vă spun de ce mi s-a părut mie că urmează să nasc. În ultimele zile observasem ceva secreţie albicioasă pe absorbant şi în seara cu pricina deja începuse să picure. Asta şi cu câteva strângeri ale abdomenului şi dureri în partea inferioară m-au făcut să mă gândesc că urmează să nasc. Am luat un no spa şi m-am pus pe urmărit dopul gelatinos. O fi căzut şi nu am văzut eu? Nu avea cum, pentru că verific de fiecare dată. M-am apucat de contorizat contracţiile. Nu erau la intervale scurte, dimpotrivă: la 20 de minute. Dar erau dureroase şi se duceau către spate… Aşadar, eram în dilemă. Este travaliu fals sau chiar urmează să nasc? Am tot citit informaţii şi aşa am aflat că dacă s-a rupt apa şi pierzi lichid (poate tocmai el picura aşa), bebeluşul ar putea fi în pericol.

sursa foto: newkidscenter.com

Citeşte mai departe… “Semne pentru travaliul fals – ce înseamnă şi ce trebuie să faci”

Cum e să fii însărcinată – experienţa mea

Am născut! Suntem bine, acasă, şi abia aştept să vă povestesc mai multe detalii. Până atunci însă, am decis să vă povestesc Cum e să fii însărcinată – experienţa mea. Şi asta ca urmare a unor întrebări ale prietenelor mele curioase, care nu s-au decis încă să facă acest pas.

Mărturisesc că întrebarea m-a pus un pic în dificultate, mai ales că nu vreau să le descurajez pe sărmanele fete, însă trebuie să o spun pe aia dreaptă: cred că femeile însărcinate sunt eroine! Zău aşa! Şi vă voi argumenta în rândurile de mai jos de ce cred asta.

În primul rând, am întâlnit femei care mi-au spus că perioada sarcinii a fost (sau este) cea mai frumoasă perioadă din viaţa unei femei. Numai că la această afirmaţie, eu am ridicat o sprânceană. Probabil mă veţi vedea ca pe o insensibilă, dar mă întreb: cum Doamne iartă-mă să fie cea mai frumoasă perioadă, când eu în primele trei luni am ţinut mai mult toaleta în braţe decât pe tati? Când îmi amintesc cum mă trezeam dimineaţa şi îmi venea să vărs totul din mine, de aveam impresia că mai am un pic şi îmi dau ultima suflare? (puteţi citi mai pe larg despre cum te simţi în primul trimestru de sarcină – experienţa mea)

Citeşte mai departe… “Cum e să fii însărcinată – experienţa mea”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...