Posts in Category

Îngrijire bebe/mami

Pielea bebeluşilor este pur şi simplu… perfectă. Fină, catifelată, fără riduri, fără pete – ce mai, pielea ideală pentru pupăcit mult şi bine. O astfel de piele nu trebuie agresată cu produse parfumate sau cu formule care conţin alcool sau alte ingrediente deloc prietenoase. Încercaţi să limitaţi folosirea produselor doar pentru că aşa am văzut sau auzit la alte mămici. Nu, copilul mic (până în doi ani) nu trebuie spălat de fiecare dată cu gel de duş şi/sau săpun, nu trebuie cremuit şi ferchezuit în masaje de câte trei ore

Nu ştiu voi, însă eu sunt mare fană dm. Am cumpărat mereu produse de îngrijire (pentru faţă, ten, corp, picioare – tot felul de geluri de duş, săruri, loţiuni, măşti), dar şi de casă (detergenţi de haine, pentru maşina de spălat vase, pungi, cârlige, lumânări, foi de copt, igienizare etc) iar odată cu apariţia domnişoarei Fundiţă, am lărgit orizontul, dând târcoale şi raioanelor cu produse destinate îngrijirii bebeluşului. De aceea, m-am gândit să fac o listă cu câteva dintre produse pe care le-am folosit în ultima perioadă. Aşadar, dacă te întrebi

Ştiţi voi sfaturile alea pe care deşi nu le ceri, curg şi iar curg spre tine? Brusc şi deodată, ca o vijelie, ca o tornadă care invită la dans nebunesc conexiunile nervoase din creier, pentru ca ţie să îţi fie aproape imposibil să nu scoţi fum pe nări. Uneori dai o replică tăioasă, alteori explici cu frumosul, alteori… pur şi simplu te resemnezi şi zici şi tu “da, da, da“, dar spui ca sfătuitorul de serviciu şi  faci ca tine. Toţi sunt experţi: de la vecina cu care te întâlneşti

Domnişoara Fundiţă a adormit lângă mine, iar eu m-am hotărât ca azi să îi veghez somnul. Mă uit la ea şi îmi trec prin gând atâtea lucruri! Îi număr din nou degeţelele de la picioruşe (prima oară am făcut asta în maternitate, acum mult timp), îi potrivesc cârlionţii şi îi ating uşor mâinile. Parcă a mai crescut sau mi se pare mie? Mă uit la ea şi ea respiră uşor, regulat, un somn odihnitor şi blând. Mi-e aşa dragă, încât aş vrea să o iau val-vârtej şi să o pun

Da, chiar aşa, când apar dinţii bebeluşului? Măcar orientativ, pentru că ştim deja că fiecare copil este unic, are ritmul său de dezvoltare şi putem noi să stăm şi în cap pentru ca un lucru anume să se întâmple. Dacă bebeluşul nu este pregătit, nu este şi gata. Însă atunci când vorbim despre dinţii de lapte ai bebeluşului, putem discuta despre perioade în care primii dinţi ar putea să apară. Nu este obligatoriu, însă, în jurul vârstei de şase luni, bebeluşului ar trebui să îi apară primii dinţi jos: incisivii

Pentru că am început uşor-uşor să mai citesc despre terapii complementare  (mă tentează foarte mult să le încerc), în articolul de astăzi vă invit să abordăm un altfel de subiect. Am invitat-o pe Ada Guţiu, una dintre fondatoarele Aromateria.ro, să ne povestească un pic despre aromaterapie şi uleiuri esenţiale şi sper că informaţia vă va fi şi vouă de folos! Uleiurile esențiale câștigă tot mai multă credibilitate pe masură ce oamenii le descoperă, iar aromaterapia, aceasta formă de terapie complementară, este tot mai des luată în considerare. Uleiurile esențiale sunt

Voi mergeţi cu bebeluşul la mare? Legenda (aici înlocuiţi voi cu bunica, soacra, vecina etc) spune că nu prea ar fi indicat, că o fi, că o păţi, ce te faci, ce mănâncă, cum doarme, dacă face insolaţie şi aşa mai departe. Numai că – ce să vezi – dacă a apărut bebe în viaţa voastră, asta nu înseamnă că trebuie să vă luaţi adio de la vacanţe. Cu un pic de logistică şi organizare înainte, vacanţa în trei poate fi chiar o experienţă faină! În contextul în care mami

1 2 3 6 Page 1 of 6