Două luni de bebeluşeală – experienţa mea

Nu îmi vine să cred că s-au împlinit fix două luni de bebeluşeală :). Parcă am bebe de 100 de ani! Perioada aceasta a fost plină de urcuşuri şi de coborâşuri, ne-am descoperit şi acomodat uşor-uşor una cu alta, ne iubim, ne zâmbim şi viaţa a căpătat un alt sens!

Dacă în timpul sarcinii vă povesteam lunar despre evoluţia noastră, am hotărât să revin la obicei şi să vă povestesc cum au trecut aceste două luni, punctându-vă cele mai importante lucruri care s-au întâmplat în această perioadă.

În primul rând, alăptez exclusiv. Sunt foarte bucuroasă că am reuşit! Observ o tendinţă din ce în ce mai mare de a trece pe laptele praf, însă eu, în încăpăţânarea mea, nici nu am vrut să aud de aşa ceva. V-am povestit cum a fost alăptarea după naşterea prin cezariană şi prin ce am trecut atunci. Pe lângă zecile de beneficii, nimic nu se compară cu mocuţa de bebe fericit când suge şi adoarme la sân!
Nu îi dau apă sau ceai, laptele conţine tot ce îi trebuie din lapte. Cele 2 picături de Vigantol le pun peste câteva picături de lapte matern.

Somnul: De la aproximativ patru săptămâni a început să sugă la două ore noaptea (deci am putut dormi bine, mai ales că stă lângă mine în pat şi o mufez imediat), însă ziua nu are un orar. De la 7 săptămâni şi-a descoperit mânuţa şi vrea să o bage în guriţă chiar şi când mănâncă :)

În al doilea rând, am trecut de puseele de creştere aferente. Dacă la început nu ştiam de ce bebe e aşa agitată sau de ce vrea să stea la sân non-stop, m-am lămurit! Puseele de creştere pot fi foarte solicitante; bebeluşul poate fi mai agitat sau dimpotrivă, să doarmă mai mult decât de obicei. Noi am trecut prin ambele situaţii. De fapt, în timpul puseelor (care pot ţine o zi sau mai multe), bebeluşul creşte efectiv. După încheierea lor, veţi observa o nouă deprindere (spre exemplu, a mea duce pumnul la gură – coordonarea este mult mai bună!).
Teoretic, puseele sunt la 7-10 zile, două săptămâni, o lună, două, trei, însă nu uitaţi că fiecare bebeluş are ritmul său de dezvoltare!

retallackresort.co.uk

Citeşte mai departe… “Două luni de bebeluşeală – experienţa mea”

Prima călătorie cu maşina a bebeluşului

Când spun “prima călătorie cu maşina a bebeluşului”, nu mă refer la drumul de 20 de minute de la spital din ziua externării până acasă. Dimpotrivă, mă refer la un drum de patru ore jumătate, aproximativ 350 km.

Aşadar, prima călătorie cu maşina a bebeluşului nostru a avut loc zilele trecute. Fiind liber, am decis să plecăm din Bucureşti la ai noştri. Aş fi vrut eu la mare sau la munte, însă bebe având 6 săptămâni, marea nu e chiar o destinaţie interesantă prin prisma căldurii insuportabile.

Mărturisesc că iniţial m-am gândit (cu emoţii) că drumul e prea lung şi că faptul că scot fetiţa din mediul în care a crescut până acum nu e ok. Nu ştiu de ce, dar mie încă mi se pare mică-mică şi dacă aş putea, aş pune-o sub un glob de sticlă. Dar cum asta nu e posibil (şi contraindicat), am pornit la drum!

Am pus bebele în scoică şi am stat cu ea în spate. La dus a dormit vreo trei ore, ba chiar am dormit şi eu cu ea vreo oră. Am alimentat şi apoi am mers în parcare, ca să vedem dacă vrea să pape. După o rundă bună de supt şi luat aer, am pornit din nou la drum.

Citeşte mai departe… “Prima călătorie cu maşina a bebeluşului”

Vizita la spital la o proaspătă mămică – da sau ba?

Vă povesteam despre naşterea la maternitatea Bucur şi atunci vă spuneam că printre minusuri se afla şi faptul că nu prea am avut parte de intimitate. De aceea, azi vă invit să vorbim mai pe larg despre vizita la spital – experienţa mea. Sunt curioasă de răspunsul vostru de la finalul articolului: Vizita la spital la o proaspătă mămică – da sau ba?

În primul rând, după ce am născut am fost mutată la un salon de terapie intensivă în care se mai aflau deja două proaspete mămici. Una născuse cu o zi înainte, iar cealaltă cu câteva ore înaintea mea. În prima zi nu am avut voie să mâncăm, aşa că la mine şi la cealaltă mămică au venit proaspeţii tătici cu compot, zeamă de la supă etc, fiecare cu ce s-a priceput. Tati a stat fix 5 minute pe ceas, pentru că venise la o oră la care se schimba tura sau ceva administrativ, aşa că mi-a lăsat ce a avut de lăsat şi gata.

Prima noapte la terapie intensivă a fost un chin, pentru că una dintre fete a sforăit. Oameni buni, a sforăit de parcă era lângă ureche mea (vă recomand să citiţi ce ar trebui să conţină bagajul de spital în acest sens). Cu simţ de răspundere, adânc, ritmic – picătura chinezească. Nu am pus geană pe geană toată noaptea, aşa că dimineaţa eram irascibilă şi obosită ruptă. Tocmai trecusem printr-o operaţie şi nu mai menţionez şi durerea sau senzaţia de aoleu, îmi cade burta – şi nu reuşisem să dorm deloc! Şi de parcă sforăitul nu ar fi fost de ajuns, de cum s-a trezit mămica, odihnită, a început să dea telefoane. Yup, la 7 dimineaţa. Eu am avut telefonul pe silent toată perioada petrecută în salonul de terapie intensivă.

surs foto: prideinmadness.com

Citeşte mai departe… “Vizita la spital la o proaspătă mămică – da sau ba?”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...