Şi sărbătorita primeşte… o palmă peste ochi

Se făcea că aveam câţiva ani şi cunoşteam în bloc o familie cu două fetiţe mai în vârstă un pic decât mine: una mai mare cu doi ani, cealaltă cu aproape patru. Şi fiind şi prieteni de familie, ne intersectam destul de des şi petreceam mult timp împreună. De aceea îmi amintesc că la fiecare aniversare a lor, dar de fiecare dată, sărbătorita primea, pe lângă cadouri, şi… o palmă peste ochi. Nu îmi amintesc exact contextul, bănuiesc că făcea “prostii” sau “era obraznică”, însă îmi amintesc clar sunetul şi liniştea de după corecţia aplicată. De obicei ne adunam cam cinci-şase copii şi toţi încremeneam după episodul acesta. Parcă simţeam eu umilinţa de a fi lovit în faţa prietenilor tăi de joacă (serios, de ce naiba trebuiau să o facă  – şi mai ales fix în faţa noastră?) şi în interiorul meu vociferam şi fierbeam. Mă întristam şi mă enervam, aş fi vrut să le spun că nu e frumos ceea ce faceţi, dragi părinţi, nu mai faceţi asta, nu rezolvaţi nimic… ne înspăimântaţi şi pe noi, şi pe ele, ne speriaţi, ne faceţi rău. De asta am venit aici? Asta merită Mimi de ziua ei? Păi nu era vorba de tort de ciocolată, de desene animate urmărite la video cum n-am eu acasă şi de multă joacă? Dar eram doar un copil, dacă mi-o luam şi eu? Nu ziceam nimic. Doar plimbam ochii de la ei la ele, de la ele la ei. Şi între noi.

Nu mai stăteam la tort, ci plecam sub diferite pretexte în holul mare, placat cu lambriu. Sunt un om al imaginilor, mi-l amintesc perfect. Mă chinuiam să îmi iau hăinuţa din cuierul înalt şi să îmi pun papucii.

sursa foto

Citeşte mai departe… “Şi sărbătorita primeşte… o palmă peste ochi”

Şase lucruri pe care nu le făceam înainte de a naşte

Nu ştiu la voi cum e, însă la mine totul s-a cam schimbat după ce am născut. Departe dimineţile cu miros de cafea proaspăt măcinată, cu leneveală şi croissante, departe nopţile de dans până răsare soarele. Toate s-au schimbat (şi nu pot să spun că îmi lipsesc foarte mult unele dintre obiceiurile de dinainte de copilaş), aşa că azi vreau să vă povestesc despre şase lucruri pe care nu le făceam înainte de a naşte.

Şase lucruri pe care le fac de când s-a născut bebeluşul

sursa foto

După ce am născut…

1. Mă culc în fiecare seară după ora 00. De îndată ce adoarme fetiţa, nu ştiu de ce să mă apuc mai întâi. Să strâng jucăriile lăsate de ea peste tot? Să fac un pic curat în bucătărie? Să gătesc ceva? Să mă joc un pic cu pisica? Să scriu un articol? Să mai lucrez un pic la rochiţa pe care vreau să i-o fac? Cum-necum, mă prinde ora 00 (acum de exemplu e 01.30). Poate că şi înainte mă culcam la ore din acestea, dar doar pentru că aşa aveam chef. Mă uitam la seriale, ieşeam pe la terase, lungeam discuţii…

2. La polul opus, mă trezesc la şapte-opt în fiecare dimineaţă, indiferent de ora de culcare. Opt cu indulgenţă – dacă i se face milă domnişoarei Fundiţă. Uneori o mai păcălesc şi mai doarme o jumătate de oră. Alteori s-a ridicat în funduleţ şi s-a dat jos din pat direct. Gata, începe distracţia! Fuga la baie pentru spălat pe dinţi, cu ea atârnând de picioarele mele, cu periuţa ei în mânuţă, şi apoi în bucătărie, ca să pregătim micul dejun.

Citeşte mai departe… “Şase lucruri pe care nu le făceam înainte de a naşte”

De ce își îndulcesc bunicii nepoțeii?

Un studiu publicat în Jurnalul Internațional al Obezității, realizat pe copii cu vârste între 9 luni și 3 ani, susține un fapt îngrijorător.  Bunicii au un rol important în creșterea procentului de copii supraponderali. Statisticile susţin că un procent de 15% mai mulți copii supraponderali atunci când bunicii au rol de îngrijitori part-time și 34% când bunicii sunt cei care se ocupă de nepoți full – time.

După ce reușim să ne scuturăm de revolta care o trezește în noi această cercetare, de ca și cum nu aveam suficiente conflicte cu părinții noștri, rămânem cu întrebări firești. Ce se întâmplă totuși cu bunicii? Așa erau și ai noștri și nu ne-am dat seama? Sau părinții noștri sunt inconștienți, ignoranți ori pur și simplu dezinteresați în ceea ce privește alimentația nepoților lor? Eu cred că e mult mai mult decât ne lasă revolta să vedem și să înțelegem.

În căutarea cauzelor, m-am oprit cu gândul în copilăria mea, derulând din amintirele mele cu bunicii. Multe dintre ele implică mese copioase. Sărbători,  aniversări,  reuniuni de familie … toate se petreceau în jurul unei mese, pentru care bunicii depuneau mult efort. Un alt studiu arată că bunicii materni sunt mult mai implicați in viața nepoților decât cei paterni. Ai noștri n-au făcut excepție. Mesele în familie erau vesele, pline cu bucate alese și pentru un copil nu friptura devenea memorabilă, chiar dacă era nemaipomenită,  ci desertul. Dulciurile făcute de bunici erau cele mai bune și cele mai așteptate.

Citeşte mai departe… “De ce își îndulcesc bunicii nepoțeii?”

-Nu te mai pune jos, că ai rochiţă!

Azi a fost din nou soare. Chiar puternic, deşi eu aş fi vrut să îi văd şi dinţii cât de cât. Dar nu, încă nu a venit toamna adevărată, deci speranţele mele sunt deşarte. Aşa că vreau-nu vreau, am luat-o pe domnişoara Fundiţă de-o aripioară şi am ieşit în parc. Azi în alt parc. Ajungem şi ea începe să se foiască de colo colo. Nu am nimic altceva de făcut decât să îi urmăresc funduleţul adorabil.

-Nu te mai pune jos, că ai rochiţă! – îmi trece pe la ureche. Domnişoara Fundiţă nu are rochiţă, dar chiar dacă ar avea, nu e vocea mea care îi ordonă să nu se pună jos. Iar altcineva nu ar avea acest drept.

-Nu te mai pune jos, că ai rochiţă! vocea insistă.

-Nu te mai pune jos, că ai rochiţă!!! Mă întorc să văd cine are rochiţă şi cine îşi pierde cumpătul că posesoarea de rochiţă se pune pe jos…


sursa foto

Citeşte mai departe… “-Nu te mai pune jos, că ai rochiţă!”

Cum se extrage şi cum se păstrează laptele matern?

Laptele matern este cel mai de preţ cadou pe care i-l poţi face bebeluşului tău. Indiferent că are o zi sau două luni, alăptarea este benefică pentru bebeluş şi după cum ştiţi, eu o susţin din tot sufletul. Noi deja avem un an şi două luni de alăptat şi ne e tare bine! Domnişoara Fundiţă încă ţocăie cu poftă, iar mai nou a început să mângâie sânul. Să vă spun cum mă topesc când văd atâta iubire din partea ei?

De fapt, nu, nu despre asta vreau să vă scriu astăzi, ci despre laptele matern: cum îl poţi extrage cât mai eficient, cât îl poţi păstra la frigider, la congelator etc. Pentru că au fost vremuri în care m-am lovit şi eu de aceste întrebări.

De ce să extragi şi să păstrezi lapte matern?

După ce am născut, eu m-am gândit aşa: nu ştii niciodată când trebuie musai să pleci la un medic, când nu te simţi bine, când iei un medicament, când, pe scurt, nu poţi alăpta, oricât ai vrea. Şi atunci ce faci? Apelezi la laptele praf? Nuuu, mai ales după cât am insistat eu să alăptez exclusiv măcar până la şase luni, când încep diversificarea! Varianta cea mai bună a fost să am mereu o rezervă de lapte matern la congelator sau în cazul în care am mers la dentist (am fost de câteva ori după ce am născut), am lăsat lapte matern proaspăt extras. Pentru mine faptul că lăsam lapte matern era un motiv de linişte şi puteam pleca fără să mă gândesc că suferă copilaşul de foame în lipsa mea. Evident că nu s-ar fi întâmplat nimic grav în două ore cât lipseam eu, dar pentru confortul meu psihic, am vrut mereu să las şi să am o rezervă cât de mică, care putea fi dezgheţată şi dată sugarului.

Cum poţi extrage laptele matern din sâni?

Citeşte mai departe… “Cum se extrage şi cum se păstrează laptele matern?”

Cum şi cu ce spălăm hainele bebeluşului?

Am fost crescută cu ideea că hainele trebuie iubite şi îngrijite. Nu este nicio ruşine să ai o cămaşă cusută, important este ca ea să fie curată. Ştiţi, în vremea în care eram eu mică nici nu erau atâtea magazine şi variante de produse, nici nu prea îşi permiteau ai mei să ne cumpere haine toată ziua bună-ziua. Poate de aceea mi se inoculase atât de bine ideea asta şi poate că de aceea am cumpărat în neştire hăinuţe pentru domnişoara Fundiţă. Măcar ea să aibă, dacă noi nu am avut posibilităţi.

Oricum, la câte drăgălăşenii există pe piaţă, cum să te abţii? Atâtea pisicuţe, atâtea body-uri cu mesaje haioase, atâtea culori… nu cred că mi-am luat mie în ultimul an cinci haine. Ei, însă, i-am luat pe puţin un sac. Şi pentru că toate mi-s dragi şi pentru că vreau să le îngrijesc cât mai bine, am încercat diverşi detergenti de pe piaţă pentru a scăpa de petele care au apărut odată cu autodiversidicarea ei (introducerea alimentelor solide). Detergent pudră, lichid, pernuţe, tot felul de soluţii pentru pete,… le-am luat la rând pentru a vedea ce poate fiecare.


sursa foto

Citeşte mai departe… “Cum şi cu ce spălăm hainele bebeluşului?”

Amintiri din epoca de aur: cuvintele “caca” şi “câh”

Mai în glumă mai în serios titlul articolului de astăzi, amintiri din epoca de aur. Dar vreau să vorbim despre mult prea des-auzitele cuvinte “caca” şi “câh”.

La o simplă vizită într-un parc, de exemplu, nu ai cum să nu auzi măcar unul dintre cele două cuvinte. Măcar de trei ori. De obicei spuse de persoanele un pic mai în vârstă: bone, bunici. Dar nici cu unele dintre mămicile mai tinere nu mi-e ruşine, vorba aia. Şi ele tot aşa le “explică” celor mici că nu au voie să pună mâna pe ceva.

-Nu pune mâna pe aia, Gigel, că e caca! Lasă jos! Jooooooooooos!

Gigel, săracu’, după ce aude de cinzeci de ori asta, lasă jos. Probabil în mintea lui, jumătate din ce vede pe jos e “caca” şi “câh”. Vouă vi se pare normal lucrul ăsta?

Dar vă întreb eu pe voi: de ce nu i-ai spune frumuşel lui Gigel:


sursa foto: pixabay.com

Citeşte mai departe… “Amintiri din epoca de aur: cuvintele “caca” şi “câh””

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...