Alăptarea după naşterea prin cezariană – experienţa mea

Într-unul din articolele mai vechi vă povesteam despre naşterea la maternitatea Bucur. Atunci vă pomenisem pentru prima oară despre alăptare şi azi, după aproximativ o lună de alăptat exlusiv, vreau să vorbim mai pe larg despre acest subiect. Bineînţeles, vă scriu despre experienţa mea în ceea ce priveşte alăptarea după naşterea prin cezariană – nu sunt expertă în domeniu, însă ştiu că poveştile adevărate ajută. Cel puţin eu mereu le-am căutat, în detrimentul teoriei.

Dacă atunci când venea vorba despre naştere spuneam că “încercăm” natural, cu alăptatul m-am comportat ca şi cum el urma să fie implicit. NORMAL că voi avea lapte, NORMAL că o voi alăpta, NORMAL că nu ne vom complica viaţa cu biberoane şi lapte praf. Nu ştiu de unde am avut această convingere, însă atitudinea aceasta m-a salvat! Vă sfătuiesc să porniţi la drum cu acelaşi optimism şi tip de gândire! Un lucru foarte important pe care trebuie să îl ştiţi şi să nu îl uitaţi: Orice femeie care naşte (natural sau prin cezariană) are lapte – important e ca el să iasă şi să ajungă la bebeluş! Colostrul apare la unele dintre noi chiar de prin luna a cincea (eu am observat picături prin luna a şaptea de sarcină), deci el există.

Începutul alăptării nu a fost foarte promiţător, mai ales că nu am văzut bebeluşul două zile şi pierdusem startul. Nici pompa nu am băgat-o în acest timp pentru a stimula lactaţia, pentru că nu mi-a zis nimeni şi nici nu m-am gândit. În schimb, am băut ceai pentru lactaţie de la Fares. Habar nu am cât şi dacă o fi ajutat…

A treia zi de la naşterea prin cezariană am mers la ea la etajul trei pentru a o hrăni şi spre marea mea surprindere, s-a ataşat perfect prima oară. Nu îmi venea să cred… nu ştiu ce anume a tras ea din sân, însă după vreo cinsprezece minute s-a cam supărat şi a început să plângă. Eu eram obsedată să întreb dacă e bună ataşarea, aşa că pe cine prindeam, asta întrebam. Toată lumea spunea că da, e foarte bine ataşată, bravo. Numai că eu începusem să nu mai cred acest lucru. Ori că nu mai avea ea ce să tragă, ori că s-a foit în timpul ataşării – cert e că în seara aceea m-am trezit cu nişte ragade de mă durea sufletul când mă atingea orice (chiar şi bluza). Am aplicat lanolină şi în acea seară am pus şi pompa. Am scos… fix o linguriţă de colostru. Însă era al ei, aşa că i l-am dat alături de laptele praf din masa de seară.
A fost frustrant să văd cantitatea, mai ales că persoana cu care eram în rezervă scotea jumătate de biberon lejer (se pune că avea sânii mult,mult mai mari?). Însă m-am ambiţionat, nu m-am mai utiat în curtea vecinului şi la următoarul muls cantitatea s-a dublat!

În spital, alăptatul nu prea a fost cu succes. Sugea ceva, însă nu se sătura şi mereu completam cu formulă. Abia aşteptam să merg acasă, în intimitatea noastră, unde ştiam că voi putea să îmi alăptez puiul! Mărturisesc că mă aşteptam ca personalul să fie mult mai implicat din acest punct de vedere, mai ales că auzisem că ele susţin alăptarea. Da… implicarea a fost doar de la distanţă, cu vorbe.

După externare, lactaţia începuse chiar binişor să se instaleze. Cred că o singură noapte i-am dat lapte praf şi mai apoi într-o altă zi am cedat şi i-am dat jumătate de măsură de completare pentru că plângea fără oprire. În rest, am alăptat-o la cerere şi tare bucuroasă sunt că am reuşit până aicI! Îmi doresc să pot alăpta exlclusiv până la şase luni, iar mai apoi mai vedem.

Probleme pe care le-am întâlnit în timpul alăptării de până acum:

sursa foto: bracesbylanghornechildrensdentist.com

Continue reading “Alăptarea după naşterea prin cezariană – experienţa mea”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...