Patru lucruri pe care orice copil ar trebui să le spună

Nici nu a început domnişoara Fundiţă să silabisească bine (pe lângă “mama“, acum mai spune şi “dada”, “apa”, “tata”, “dede” şi “baba”), că eu deja am stabilit că o voi învăţa (printre altele) patru lucruri pe care orice copil ar trebui să le spună. Îmi doresc ca ea să fie ancorată în realitate, să fie modestă, să iubească şi să respecte pe cei din jur, oameni şi animale, fără excepţie. De aceea, vreau să o învăţ să spună…

1. Bună ziua! Mama are o vorbă: “Un om deştept o salută şi pe femeia de serviciu, şi pe director.” Şi mare dreptate are! E un lucru de bun simţ să saluţi când intri undeva (în lift, într-o cameră, într-un magazin etc), când întâlneşti pe cineva, când pleci de undeva – fără a eticheta. Şi portarul sau vânzătoarea de la pâine sunt oameni, iar respectul nu trebuie să facă diferenţe între oameni. Pentru că, ce să vezi – cei şapte ani de acasă sunt, totuşi, traduşi şi prin acest lucru.
În plus, eu aşa mă supăr pe oamenii care nu ştiu să dea bună ziua!
Aşadar, domnişoară Fundiţă, salutăm pe toată lumea, chiar dacă unii te vor privi chiorâş. Şi dăruim şi un zâmbet, după posibilităţi!

Patru lucruri pe care orice copil ar trebui să le spună

Continue reading “Patru lucruri pe care orice copil ar trebui să le spună”

Cum mi-am crescut bebeluşul până la un an

După ce am adormit-o la prânz, m-am întins lângă ea. Până să fie domnişoara Fundiţă pe care o cunoaşteţi voi, a fost bucurie. Şi tot uitându-mă la ea, am decis că toate mai pot aştepta. Fac mai târziu curat, beau o cafea mai pe seară, îmi fac pedichiura mâine. Prefer şi aleg să o privesc; mi-e atât de dragă, aşa, cu zulifii ei blonzi, cu năsucul de Tinker Bell şi cu gropiţele de la coate. Şi cum-necum, am început să mă întreb: Oare cum mi-am crescut bebeluşul până la un an? Am făcut bine, am făcut rău? Puteam să schimb ceva? Ar fi trebuit să înlocuiesc un anume comportament sau reacţie de-a mea? I-ar fi fost mai bine? Ne-ar fi fost mai uşor?

Probabil timpul îmi va răspunde acestor întrebări. Sunt convinsă că puteam să fac lucrurile mai bine, altfel, diferite, însă până acum, atât m-am priceput. Şi pentru că ştiu că sunteţi pe aici, ca de obicei, m-am hotărât să vă spun scriu şi vouă cum mi-am crescut bebeluşul până la un an.

Am alăptat şi încă alăptez. Până când ne-or ţine balamalele!

În primul rând, cea mai bună decizie pe care am luat-o atunci când a venit vorba despre creşterea fetiţei mele a fost să alăptez. Am alăptat până la un an şi o să fac asta până când o să fie ceva plăcut pentru amândouă. Pe seama alăptării am pus faptul că până acum nu am avut nicio problemă serioasă de sănătate. Mi se strânge sufletul când aud de copilaşi de câteva luni internaţi sau mai rău, când văd o mânuţă cu branulă. Orice aţi face, alegeţi să alăptaţi! (vă recomand şi articolul 14 lucruri pe care trebuie să le ignori dacă vrei să alăptezi)

Am ţinut-o în braţe cât a vrut ea. Şi nu a vrut ea cât am vrut şi mai vreau eu…

“-Nu o mai ţine atât în braţe, că se învaţă!” Ştiţi placa, sunt sigurăăăăă! Am urât-o din prima secundă în care am auzit-o. Şi am înotat ca peştele împotriva curentului, parcă numai ca să-i fac în ciudă acestui sfat mirific. Aşa, şi dacă se învaţă, ce o să se întâmple? E copilul meu, de ce să nu îl ţin în braţe? Tu cum te simţi când te ţine soţul tău în braţe? Cum e căldura aceea plăcută? Cum e să fii aşa aproape de el?
Aşa si bebeluşul. Mai ales bebeluşul. La o lună, două, trei de viaţă, nu ştie nimic pe lume în afară de tine, braţele tale calde şi mirosul tău. În braţe se simte în siguranţă, e primul leagăn, primul loc cunoscut vreodată. În braţe e iubire pură.

Continue reading “Cum mi-am crescut bebeluşul până la un an”

Naşterea la maternitatea Cuza Vodă – Iaşi

Am născut la spitalul Cuza Vodă Iaşi. O experinţă extrem de frumoasă, în ciuda a tot ce se aude de maternităţile de stat. O echipă super profi de medici şi asistente. Poate am avut şi un regim “mai special” pentru că eram la a 7a operație. … şi prima care se finaliza cu bebe la termen… copil viabil… sănătos… care trăia…

Cam 80% din sarcina am stat în spital. Cu câteva excepţii, Paştele şi câteva zile în care mi-a fost bine cât de cât. Sarcina dusă ffff greu, cu probleme mari. Am ajuns să fiu bună prietenă cu toate asistentele, toţi medicii ştiuau cazul meu. Cât am fost însărcinată, am stat prin saloanele gravidelor cu risc (erau 3 saloane, fiecare cu câte 5 paturi). Nu existau reserve, aşa că am întâlnit tot felul de femei. Şi de etnie rromă, dacă vă întrebaţi. Unele erau foarte curate şi îngrijite, altele… nu prea, şi mai rău e că venea toată şatra la ele. Noroc cu asistentele că le mai mutau, mă mai mutau…

De mâncat nu am putut mânca nimic până la 21 de săptămâni de sarcină. Am trăit strict cu perfuzii. Vărsam şi apa… De la atâtea operaţii am hernie inghinală – 1 din 300 de femei o fac, după spusele chirurgului. Se pare că eu am fost una dintre „norocoase”. Când începea să doară, combinat cu contracţii, nu îmi mai simţeam picioarele, efectiv enchilozam. Nu puteam să mă mişc. Revenind la salon, trebuie să vă spun că fiecare avea baie cu cabină de duş. Era curat, iar infirmierele mă puneau în scaunul cu rotile şi îmi făceau duş în fiecare seară. Sincer vă spun, niciuna nu a vrut nici măcar 10 lei! Am încercat şi cu atenţii, însă toate voiau doar să mă vadă cu bebeluşul. Mâncarea de la maternitatea Cuza Vodă din Iaşi nu e tocmai de catering, însă e comestibilă. Dacă nu ajungea nimeni la timp cu mâncare de acasă, nu mureai de foame.

16 noiembrie, ora 7.20. Mă trezesc cu dureri crunte. Era luni dimineaţă, fusesem acasă câteva zile. Vineri mă internasem în urgenţă pentru că nu o mai simţeam mişcând. La 8 ar fi trebuit să vină medicul la vizită, dar cum nu mai rezistam de durere, a venit în 5 minute. Nu erau contracţii, ci durere de la hernie. Aveam 21 cu 17 tensiune, aşa că m-am pus imediat pe perfuzii. La ora 12 eram ok, gata să intru în sală.

Când am ajuns pe ATI, asistenta şefă s-a luminat la faţă şi m-a îmbrăţişat. Mi-a spus că se bucură că în sfârşit vin pentru cee ace trebuie, adică pentru a deveni mămică. Aceeaşi asistentă, care la ultima sarcină extrauterină (era deja a 5a sarcină pierdută) m-a ţinut trei ore în braţe şi am plâns şi a plâns de mila mea.

După primirea supercălduroasă, m-am aşezat în patul meu. Doamna anestezist a zâmbit – ştia deja cu ce “problemă” vin. Mi-a explicat că de data asta chiar trebuie să fiu trează. Era prea riscantă a 11a anestezie totală în patru ani. Am acceptat fără discuţii, pentru că ea era cea mai importantă. Ea, multpreadorita.

Continue reading “Naşterea la maternitatea Cuza Vodă – Iaşi”

Lucruri de care îmi era frică atunci când eram însărcinată

După cum ştiţi, domnişoara Fundiţă toooooocmai a împlinit un an. Anul trecut, pe vremea asta, abia o scosesem din burtică. Ce melancolică am fost zilele trecute! De aceeea, într-o zi, cât o alăptam, uitându-mă la ea, mi-au venit în gând câteva lucruri de care îmi era frică atunci când eram însărcinată. Hă-hă-hă, ce idei năstruşnice mai aveam! Sau stai… nu erau chiar năstruşnice? Poate le-aţi avut şi voi?

1. Marea mea frică a fost legată de evoluţia sarcinii. Mi-a fost frică în fiecare zi că nu o s-o mai simt acolo, că pot avea avort spontan, că pot naşte prematur, că mi se poate face rău, rău, că pot cădea din picioare şi că mă pot lovi. Că o să vină cineva şi o să îmi dea un pumn în burtă şi că o s-o pierd, fară a putea face ceva. Mă sugruma gândul ăsta, abia aşteptam să ajung acasă, în mediul în care mă simţeam oarecum în siguranţă.

Continue reading “Lucruri de care îmi era frică atunci când eram însărcinată”

Naşterea la Spitalul Universitar din Bucureşti

Bucureşti, final de octombrie 2016, 36 de săptămâni, ne întoarcem în țară după ani buni în Germania pentru ca bebe să fie lângă bunici, să se nască în țara ei, să învețe limba ei, valori şi tradiţii .

Într-un timp atât de scurt voiam un doctor şi un spital/clinica pro alăptare, pro naștere naturală și un loc unde ştiu că pot avea bebelușul cu mine în rezervă. Pentru că viitoarea naşă de cununie lucrează la Universitar, am decis să rămân acolo, auzind în același timp că s-ar încadra în căutările mele. Asa că am spus: “-Pentru ce să dau 2000 de euro unei clinici ce mi oferă poate acelaşi lucru ca spitalul ăsta?” Spuneam eu ca e vorba doar de confort… Naşa mea mi-a făcut legătura cu unul dintre cei mai buni ginecologi de acolo, dr. Badiu, aşa că am decis să mergem împreună. Am avut câteva controale la dânsul, stiind că DPN-ul meu ar fi 22.12.2016.

În data de 22, termenul, merg din nou la un consult. Mi se spune că domniţa mea nu are nicio voinţă de a ieşi, aşa că “Revino în 3 zile pentru un alt consult. Dar mergi la camera de gardă, căci eu până pe 9 ianuarie am concediu”. Şi uite acesta a fost un prim pas în întregul gust amar ce mi-a rămas legat de acest spital/doctor.  Am revenit în ziua de Crăciun, am stat de la 12 dimineaţa până a doua zi la 12 internată, mi s-au făcut ecografe peste ecografe şi monitorizări peste monitorizări, tot spunându-mi-se că e mai bine să scoatem copilul. Plecasem cu lecția de acasă că nu voi ceda , ştiind că se încurajează în masă cezariana.

Continue reading “Naşterea la Spitalul Universitar din Bucureşti”

Aromaterapia – mic ghid pentru începători

Pentru că am început uşor-uşor să mai citesc despre terapii complementare  (mă tentează foarte mult să le încerc), în articolul de astăzi vă invit să abordăm un altfel de subiect. Am invitat-o pe Ada Guţiu, una dintre fondatoarele Aromateria.ro, să ne povestească un pic despre aromaterapie şi uleiuri esenţiale şi sper că informaţia vă va fi şi vouă de folos!

Uleiurile esențiale câștigă tot mai multă credibilitate pe masură ce oamenii le descoperă, iar aromaterapia, aceasta formă de terapie complementară, este tot mai des luată în considerare.
Uleiurile esențiale sunt valoroase și renumite pentru proprietățile lor de susţinere a întregului organism și de echilibrare a emoțiilor. Atunci când este folosită în siguranță, aromaterapia este o metodă simplă și absolut încântătoare de a susține sănătatea pe toate planurile.

Orice domeniu care ține de sănătate este extrem de confuzant. Medicii din toate specialitățile au păreri diferite, nutriționiștii au păreri diferite, orice specialist va găsi un alt specialist cu o părere diferită de a sa. Aromaterapia nu face nicio excepție. Iar acest lucru este extrem de confuzant pentru un neinițiat în utilizarea uleiurilor esențiale.

Ce trebuie să știm despre aromaterapie înainte de toate?

Continue reading “Aromaterapia – mic ghid pentru începători”

Diversificarea bebeluşului – experienţa noastră

Săptămâna trecută am fost întrebată de trei dintre voi cum anume am început diversificarea domnişoarei Fundiţă. Ce e drept, am scris un pic despre când începem diversificarea bebeluşului, despre diversificare sau autodiversificare, ba chiar am scris şi o reţetă de brioşe cu afine, însă nu am scris punctual cum am făcut noi. Şi dacă tot aţi întrebat, m-am gândit să va povestim într-un articol dedicat despre experienţa noastră atunci când vorbim despre începutul diversificării la bebeluşi.

În primul rând, eu mi-am propus să aleg autodiversificarea (BLW-ul), adică diversificarea naturală. Asta înseamnă, printre altele, că nu am stat să prepar şi să pasez fructe şi legume pentru piure-uri, ci i le-am oferit fetiţei mele ca atare. Acest lucru s-a întâmplat în jurul vârstei de 6 luni şi jumătate, după sărbătorile de iarnă. Am început uşor, uşor, cu legume şi fructe. Mai exact,

Continue reading “Diversificarea bebeluşului – experienţa noastră”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...