Naşterea în Olanda sau cum a venit pe lume o minune numită Olivia

Am aflat că vom deveni părinți la începutul anului 2017. Mare bucurie, deși nu mă așteptam să se întâmple atât de repede. Speram să se întâmple undeva după mica petrecere de nuntă, care era plănuita în aprilie. Nu de alta, dar voiam să mă simt în formă şi să pot bea un pahar de șampanie la un așa eveniment important. Evident, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu realitatea în cazul meu.

Sarcina a fost ușoară, fără prea mult disconfort pentru mine sau bebe. Locuind în Olanda, bineînțeles ca am fost supravegheată în timpul sarcinii în concordanţă cu sistemul de aici. Prin urmare, de moașă şi nu de medic. Acest lucru e firesc dacă sarcina se prezinta fără complicații pentru bebe sau viitoarea mămică. În caz contrar, viitoarea mămică este trimisă la spital, iar un medic îi va supraveghea sarcina,moașa nemaiavând un rol principal.

  Naşterea în Olanda sau cum a venit pe lume o minune numită Olivia

Dacă sarcina e normală, fără motive de îngrijorare, se fac 2 ecografii în cele 9 luni. Prima se face când afli ca ești însărcinată şi a 2-a la 20 de săptămâni. Cea de la 20 de săptămâni poate determina şi sexul bebelușului, asta în cazul in care nu știi deja în urma testului NIPT (un test ADN).  Pe atunci, mi s-a părut prea puțin sa ne vedem bebelușul doar de 2 ori. Prin urmare pe la 14 săptămâni am decis sa facem un (extra) eco, la un cabinet privat, unde am aflat că, cel mai probabil vom avea o fetiţă şi că e tare energica încă din burtică.

Pe la 33 de săptămâni a trebuit să mai facem un eco, care nu era standard după cum spuneam. Asta s-a întâmplat întrucât moașa a observat la consultul periodic că bebe nu e încă in poziție optimă pentru o naștere naturală: nu era încă cu capul în jos. Eco a confirmat suspiciunea moașei, prin urmare a trebuit să re-evaluez opțiunile pe care le aveam. Îmi doream foarte mult să nasc pe cale naturală (metoda cea mai întâlnită aici) așa încât am făcut imediat programare la ECV (external cephalic version) iar în paralel am încercat acasă toate acrobațiile posibile, cu speranța că va ajuta bebelușa să se întoarcă in poziție optimă.

Din păcate, nici o metodă nu a dat roade, iar la 35 de săptămâni bebe era tot în poziție transversală. Cum exact se va desfășura nașterea nu știam la acel moment, întrucât aici se consideră că şi în această poziţie se pot naște copii pe cale naturala. Ce e drept, șansele de reușita scad, șansele să se termine cu o cezariană cresc pana la 50%.

Ziua cea mare a venit cu mai bine de 3 săptămâni mai devreme de data prezisă (DPN). Ce să zic, avem un bebe nerăbdător, ca şi părinții de altfel. Pe 21 septembrie în jur de 4:30AM am mers la spital, după ce mi s-a rupt apa. La spital am mers cu maşina personală, fiind foarte aproape, la doar 5 minute de condus. La momentul acela nu aveam contracții sau alt disconfort.

Ajunși la spital, mi s-a făcut imediat un nou eco pentru a afla poziția bebelușei si m-au conectat la niște aparate care monitorizau daca eu şi bebe suntem în regulă. După vreo oră, au început şi contracţile, care au fost destul de ușoare la început, însă au evoluat destul de rapid la contracții serioase. Atunci mi s-a pregătit un salon spațios unde am fost “cazată imediat” cu soț cu tot.

Naşterea în Olanda sau cum a venit pe lume o minune numită Olivia

În timpul sarcinii am avut cumva o presimțire că bebeluşa mea va veni pe lume mai devreme, dar nu mă așteptam sa fie așa devreme… cu aproape 4 săptămâni înainte!

La naşterea în Olanda, mama primește foarte puțin concediu de maternitate, in total 16 săptămâni, după care trebuie sa se întoarcă la serviciu. Bineînțeles că există posibilitatea ca mama sa stea mai mult acasă, dar doar apelând la concediu neplătit. Regula e că viitoarea mămica intră în concediu de maternitate cu 4-6 săptămâni înainte de DPN. În cazul meu, am optat pentru 4 săptămâni, ca sa pot beneficia de mai mult timp cu bebe, adică de 12 săptămâni. Poate asta explica faptul că noi nu eram întru totul pregătiți sa o întâmpinam pe micuța noastră, un exemplu fiind bagajul de spital, pe care l-am făcut în 10 minute, în dimineața în care am plecat la spital. Oricum, locuind așa aproape, nu a fost un capăt de lume, dar totuși… data viitoare voi fi mai pregătită!

Revenind la șederea mea in spital…
Doctorul a venit în jur de 7:30AM să verifice progresul travaliului şi să rediscutăm opțiunile de a naște, cum bebe era tot în poziţie inversă. Ecografia făcută în acea dimineața arată că bebe, deși e poziţionată transversal, era într-o poziție destul de sigură pentru a încerca naștere naturală. Deci am ales să continuăm, sperând că șansa va fi de partea noastră. Însă foarte curând lucrurile au luat cu totul o alta întorsătura. Am început sa simt o altfel de durere, mult mai acută, ca o înțepătură, cu fiecare contracție şi sentimentul că ceva nu e în regulă s-a cuibărit în sufletul meu.

O oră mai târziu, în jur de 8:30 dimineaţa, după un alt control aflu că aveam 7-8 centimetri dilatație şi că bebelusa își schimbase poziția inițială şi că acum venea grăbită cu un picioruș înainte… Ce e de făcut? Aceasta poziție nu e recomandata nici pentru bebe si nici pentru mămica, prin urmare în minutul următor au început pregătirile pentru transfer în sala de operații pentru cezariana de urgenţă. Nu prea am apucat eu să procesez bine toată informația, fiind concentrată pe contracții, dar cert e că 20 minute mai târziu intram, împreuna cu soțul, pe ușa sălii de operații. Totul era pregătit, echipa ne aștepta. Nu îmi aduc bine aminte cum am ajuns acolo dar știu ca am rămas impresionată de viteza cu care s-a derulat această etapă.

Mi s-a explicat în mare ce se va întâmpla, asta în timp ce mi se făcea anestezia şi se pregătea paravanul ce ne despărțea, pe mine si pe soț, de echipa de medici. Cel mai clar din acele minute, îmi amintesc vorbele doamnei chirurg care mi-a explicat ca îndată ce bebelusa e afara si totul e in regula, mi-o vor pune pe piept, sa ne cunoaștem si sa ne bucuram de întâlnire. În caz contrar, bebelusa va merge în camera alăturată, unde o echipă condusă de un medic pediatru o va aștepta, ca să îi ofere ajutorul necesar.

Nu știu cât timp a trecut, nu vedeam ceasul din poziția în care eram așezată pe masa de operații. Soțul era lângă mine si îmi vorbea, îmi explica ce fac medicii, ca să nu adorm. La un moment dat, ca prin vis aud vorbele doamnei chirurg: fetiţa mea s-a născut, dar va merge în sala alăturată, sa fie ajutata de medicul pediatru…

Naşterea în Olanda sau cum a venit pe lume o minune numită Olivia

Panică totală în sufletul meu, nu îmi auzisem bebelușa plângând, nici măcar un zgomot, cât de slab, să știu că e bine… M-au încurajat să stau liniștită, că voi primi cât se poate de curând mai multe informații. Soțul meu a putut merge cu fetiţa noastră în camera alăturată, în timp ce echipa a continuat cu partea a doua a procedurii de cezariană.

S-au ținut de cuvânt şi la un moment dat, îmi aduc fetița sa o vad, intr-un incubator, conectată la un monitor… Nu știam ce sa întreb, deși aveam atât de multe întrebări. Ce, cum, de ce?… Mă simțeam paralizată.

După operație am fost transferata la reanimare, unde a venit soțul şi am putut să întreb tot ce nu am avut puterea mai devreme. Am aflat că fetiță noastră a avut nevoie de ajutor să respire, întrucât cumva plămânii nu s-au deschis cât a fost necesar la naștere. Urma să fie ajutata sa respire până când va demonstra că plămânii se descurca si singuri. Estimarea era intre câteva ore pana la 24h. În rest, aveam o fetiță sănătoasă care cântărea in jur de 3.3KG şi care se născuse la 9:45 dimineaţa.

Nu știam care e procedura în aceasta situație, dacă bebe e dus în salon la mama imediat sau ținut sub supraveghere în altă parte. Fericirea pentru mine a venit când am primit vestea că voi fi transferata cât de curând într-un salon împreuna cu soțul si fetiță noastră draga! Asta s-a întâmplat in jur de ora 11.

Salonul în care am ajuns era spațios, avea şi un pat/canapea pentru tătic, sa poată dormi acolo în aceeași cameră cu fetele lui. Aveam baie proprie şi un mic hol unde era optim amenajat: o masă de schimbat bebelușul, o chiuvetă, dulap in care se găsea tot ceea ce e necesar unui bebeluș (sticle, biberoane, scutece, pelinci, prosoape, păturele etc) şi un dulap in care se găsea tot ce e necesar pentru proaspăta mămică (tampoane, lenjerie de corp de unică folosință, prosoape).

Imediat ajunși in salon, au venit şi doctorul pediatru, dar şi doctorul chirurg să ne explice cum a decurs operația de cezariană, cât şi pentru a ne da detalii despre evoluția fetiței noastre în următoarele ore. Nu pot să explic în cuvinte ce sentimente mă încercau în acele momente, sa îmi vad fetiță conectată la acel aparat în loc să o țin strâns în brațe. Toată noaptea nu am închis un ochi, nici eu, nici soțul, eram ambii constant cu privirea pe monitor şi ne exploda inima de fiecare dată când vedeam afișată o altă culoare decât verde. Din fericire, 12h mai târziu totul a revenit la normal, fetiță noastră putea respira singură! În schimb, partea mai puțin plăcută a fost că în total am rămas în spital 8 zile, întrucât a trebuit să tratam şi un icter pentru care au fost necesare 3 ședințe de fototerapie.

În tot acest timp am avut la dispoziție 2 asistente 24/7, una pentru mine şi una pentru fetiță noastră. Soțul a rămas şi el cu noi, nu a fost nici o problemă din partea spitalului. Chiar mai mult, masa a fost asigurată şi pentru el, nu numai pentru mine şi bebe. Am învățat totul în spital, de la schimbat, hrănit, făcut băită, luat temperatura, cântărit bebe samd. Alăptatul nu a fost cu succes in primele 5-6 zile, întrucât, din cauza traumei de la naștere nu mi s-a declanșat hormonul fericirii, oxitocina, care ajuta la alăptat. Prin urmare, bebeluşa a trebuit sa fie hrănita în special cu biberonul cu lapte praf/formula.

Într-un final mi s-a recomandat sa încerc un spray nazal cu oxitocina si am reușit sa ii ofer fetiței lapte de la sân. După 8 zile în spital, deși am avut parte de cea mai buna îngrijire, m-am bucurat nespus să ajung acasă. Gata cu stresul analizelor de sânge, a fototerapiei, gata cu mirosul clinic de spital, gata cu dormitul în paturi separate. Acasă am avut parte de 2 zile de ajutor din partea unor asistente specializate în creșterea bebelușilor. De regulă, sunt 10 zile de ajutor după naștere de care proaspăta mămica poate beneficia şi acest lucru este complet acoperit de asigurare. Aceste asistente te pot ajuta cu bebelușul (băita, cântărit, schimbat etc), cu alăptatul, cu curățenia in casa, cu gătitul sau cu întreținerea musafirilor în cazul in care familia sau prietenii vin să vadă minunea. Întrucât noi am avut parte de servicii similare în spital, am mai beneficiat doar de 2 zile acasă. Pentru noi a fost foarte OK pentru ca deja ne descurcam singuri cu bebe. A fost totuși util pentru că m-au ajutat cu mai multe sfaturi în legătură cu alăptatul şi cu amenajarea livingului, unde erau munți de haine curate care nu apucaseră sa fie frumos împăturite si puse la loc in dulap.:))

Naşterea în Olanda sau cum a venit pe lume o minune numită Olivia

În final am fost foarte recunoscătoare şi fericită că am avut parte de o îngrijire atât de atentă şi că am putut fi împreuna, toți 3 pe toată perioada… Totul a fost plătit de asigurare, nu a trebuit să completez nici un formular, nici măcar să dau un telefon. Totul a fost aranjat pentru noi de către spital si asigurator. Trebuie sa menționez ca aici, asigurarea de sănătate este obligatorie iar cea de baza e în jur de 100EUR/luna.

Asta e povestea noastră: David, Larisa şi micuța Olivia, care acum e deja 7 luni si jumătate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *