Este fetiţă? Am crezut că e băieţel!

De fiecare dată când ne intersectăm în scară sau în lift cu o anume vecină, mă umplu de spume. Mă întreabă ce mai face băieţelul, se miră de cât a crescut şi o dată chiar i-a urat să aibă o nevastă cât mai bună. După nenumărate raspunsuri în care i-am zis că “-Doaaaaaamnă, e fetiţă! Are fundiţă, vedeţi? Are cercei! Are hăinuţe roz! Are codiţă!”, nicio schimbare. Situaţia a devenit şi mai tristă odată cu venirea frigului, pentru că i-am luat fetei hăinuţe mai închise la culoare, dacă tot se tăvăleşte pe unde apucă.

Probabil ar trebui să o îmbrac pe biata domnişoară Fundiţă în fucshia sau ceva fosforescent şi să îi montez un mp3-player care să urle continuu pe lângă: “-Sunt fetiţă, doamna vecina de la patru! Fe-ti-ţăăăă! Şi data trecută când ne-am întâlnit tot fetiţă eram, şi la vară tot aşa o să fiu!”
Sau să îi dau rapid scutecul jos, că poate femeia nu aude, dare vede bine, şi-aşa o să reţină pe viitor că Fundiţa e domnişoară, nu cavaler.

Este fetiţă? Am crezut că e băieţel!

Dar nu fac eu de astea; tot îi zâmbesc şi îi spun politicos că e fetiţă. Şi ea îmi răspunde la fel, mereu: “-Este fetiţă? Am crezut că e băieţel!”

E clar că e bătrână şi că are o problemă, şi că dacă încep cu explicaţii ca la primele întâlniri, nu ajung nicăieri. Şi pe lângă asta… când aud de subiect, cam las capul în jos, pentru că şi eu am dat-o o dată în bară cu sexul unui copilaş. Pur şi simplu nu mi-am dat seama că era băieţel, şi i-am spus domnişoarei Fundiţă să aibă răbdare, că acum e rândul fetiţei să se dea pe tobogan… Să vedeţi întâmplarea:

Eram în parc. Şi Fundiţa era ba sus, ba jos, ba sub tobogan, ba pe lângă. Fix atunci a urcat un copil cu moţ în frunte, cu un tricou gri cu ceva pasăre colorată pe el, iar eu, în dialogul meu cu Fundiţa, am rugat-o să aibă răbdare, că mai sunt şi alţi copii care se dau pe tobogan.

-După fetiţă te dai tu, Ik.

Şi să vezi cum în secunda următoare s-a dezlănţuit Jihadul! Dacă aş fi curentat-o, dacă i-aş fi furat banana din coajă, dacă i-aş fi spus că i se vede aţa de la ob, dacă i-aş fi spus că nici bunică-mea nu mai poartă pantofi ca ai ei, cu siguranţă mama nu ar fi sărit aşa.

-NU E FETIŢĂ!!! E băieţel!!!!!!

Am înlemnit. La mine răcnea femeia aia care nici nu mă cunoştea. Ăăăăăă, jur că m-a luat aşa de pe nepregătite, că m-am uitat din nou la copil şi l-am scanat bine de tot. Deci fix cum vă spusei mai sus: codiţă, tricou gri (şi eu o îmbrac pe Fundiţă în gri, nu-i ăsta factor decisiv) şi papuci negri (i-am observat cu ocazia aceea, în speranţa că ei mă vor lămuri de gafa făcută). Nimic. Mă uit la maică-sa care clar, aştepta o reacţie din partea mea. Educată cum sunt, îi zic:

-Îmi cer scuze, nu m-am uitat îndeajuns de mult pentru a-i stabili sexul copilului dumneavoastră. Şi la cum e îmbrăcat, nu m-a lămurit cu nimic. Are părul lung, culori neutre… şi fetiţa mea poartă gri şi negru.

Răspunsul ei halucinant m-a lămurit:

-O fi, da’ Nectarie îl are pă Miki pă pempărs.

Şah mat! Am rămas cu gura căscată. Copilul chiar era în scutec (era vară), iar eu nu aveam lupa la mine ca să mă uit “pă pempărsu'”lu’ adorabilu’ de Nectarie. Cuuuum, în scutec în parc? Pe tobogan aşa… în scutec? Nici asta nu observam pentru că, hei, eu vin în parc să am grijă de copilul meu, nu să mă uit cu ce e îmbrăcat x, ce marcă de seminţe sparge y sau să fac educaţie altora.

După episodul ăsta, dacă bebeluşul sau copilul din faţa mea nu e scăpat în roz sau albastru, folosesc substantivul “copil”. Să nu mai supăr lumea, zic!

Dar chiar şi aşa, eu nu vreau ca hainele – culoarea lor, mai bine zis – sau jucăriile sau hobby-urile să definească şi lămurească sexul unui copil. De ce trebuie ca fetiţele să aibă haine roşii, roz etc, iar băieţeii albastru? De ce trebuie ca fetiţele să se joace cu păpuşi, iar băieţeii cu maşinute? De ce să le dictăm noi şi să creăm aceste stereotipuri?

Voi ce spuneţi? Când mergem la cumpărături de haine pentru bebeluşi, îmbrăcăm fetiţele doar de la raionul cu haine roz sau ţinem cont şi de comoditate sau chiar preferinţe (domnişoara Fundiţă a avut o perioadă în care i-a plăcut albastrul, aşa că a avut şi hăinuţe albastre)? Le luăm şi o maşinuţă cadou, sau mizăm pe păpuşi?

Cu zâmbet să vă fie ziua!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

1 thought on “Este fetiţă? Am crezut că e băieţel!”

  1. Chiar azi am vazut pe fb un filmulet in care, un nene cercetator la X University (nah, ca n-am retinut) si autor al unei carti despre cultura culorilor povestea cum, in vremuri de demult, roz era pt baietei (o varianta mai delicata a lui rosu, considerata culoare masculina), in timp ce albastru era pentru fete. Acest trend fusese dictat de tinutele nu stiu carei regine (ca sa vezi ca nici p-asta n-am retinut-o, off off, ca citesc si urmaresc totul in diagonala :))). Lucrurile s-au schimbat pe la inceputul sec 20, cand au inceput sa apara afise publicitare in care doamnele si domnisoarele purtau roz si rosu.
    Buuun, acum ca am spus povestea, 2 intrebari: Fundita pe la cate luni a depasit faza cu bagatul in gura si molfaitul a tot ce prinde? Ca vad ca se joaca cu trusa de scule a lui tati si are niste piese foarte micute pe acolo. Eu nu mai stiu pe unde sa ascund orice lucru mic, de teama sa nu dispara in burtica bebelinei :))
    Si intrebarea 2: de unde sunt pantofiorii? Am incercat pana acum mai multe branduri, dar ba i-a pierdut, ba ii sunt largi, ba sunt prea grosi de purtat in casa…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *