A tuşit? Du-l la psiholog!

Aş vrea să vă spun că mai am un pic şi îmi pocneşte o venă, dacă mai aud cuvântul pshilog în discuţii sau dacă îl mai văd scris prin grupuri. Pentru că din câte observ, a devenit o modă să duci copilul la psiholog, aşa că auzi numaidecât: Du-l la psiholog!, indiferent de ce ar face. Sau de ce nu ar face. Nu contează, trebuie văzut de un specialist!

Spre exemplu, povesteam cu o mămică despre copilaşi şi îi spuneam că domnişoarei Fundiţă i s-au cam înecat corăbiile. Vrea mai mult la sân, mă călăreşte jumătate de zi, e mai supărată, doarme mai puţin… şi cum povesteam eu aşa, parcă m-a pocnit în moalele capului sfatul mămicii respective: “-Vai, dar ar trebui să o duci la psiholog!”. Dar de ce, Doamne iartă-mă, să o duc la psiholog?


foto

Nu plânge neconsolat, nu se aruncă pe spate în tantrumuri de ore, nu are pavor nocturn, nu a suferit nicio traumă, nu are parte de episoade de violenţă, nu ţip la ea, nu a intervenit nimic în programul ei, nu a intrat încă în colectivitate la creşă ca să îmi fac griji că asta ar fi un motiv (anxietate de separare, impresia că o abandonez), nu ne-am mutat, nu ne-am întâlnit cu vreun tămăduitor, nu a fost nicio calamitate naturală… Cum aşa, să o duc la psiholog?! De ce?

Aşadar… dacă întâlneşti una dintre situaţiile de mai jos…

Copilul nu mănâncă prea bine. Sau, dimpotrivă, mănâncă prea mult. Du-l la psiholog!

Copilul nu are chef să se joace cu maşinuţa pe care i-o bagi tu sub nas, oricât de albastră e (sau care o fi culoarea lui preferată). Du-l la psiholog!

Copilul nu vrea să mănânce banana cu care îl alergi prin parc (că deh, el a venit să se joace şi să ţopăie). Du-l la psiholog!

Copilul nu numără până la cinci (măcar!), deşi are un an. Împlinit ieri. Daaaaaaaaaar al vecinei ştie să numere ba chiar până la zece, aşa ţi-a zis ea în cele 20 de secunde cât v-aţi întâlnit în lift… na şi nu e normal aşa ceva! Du-l la psiholog!
Aici intră toaaaaate lucrurile pe care alt copil “le face” şi numai al tău nu: doarme trei ore la prânz în pătuţ (tu abia ai timp să faci un duş cât doarme), se spală pe dinţi dimineaţa, seara şi la prânz (cu pastă de dinţi!), mănâncă tot şi cere şi extra (al tău aruncă mămăliga după câine), e cuminte în maşină (al tău nu stă nici 10 minute), pupă pisica (a ta săraca e ciufulită zilnic) şi aşa mai departe. Nu înţeleg de unde nevoia asta de a fi mai presus, de a avea un copil perfect, care se încadrează în toate tiparele!

Copilul nu recunoaşte toate culorile curcubeului, deşi tu i le spui de şaptezeci de ori pe zi. Du-l la psiholog!

Copilul îşi scoate şosetele din picioare sau nu vrea să poarte pălăriuţă vara. Du-l la psiholog!

Copilul nu merge singur încă sau nu dă semne că e fan tobogan, deşi alţii se dau ba pe burtică, ba în şezut… Du-l la psiholog!

Copilul nu împarte jucăriile în parc. Du-l la psiholog!

Copilul e mai morocănos într-o zi, vrea mai mult în braţe… Du-l la psiholog!

Ferească Domnul să te gândeşti că e şi el om şi că poate are toane (vorbim aici de copii mici, care nu ştiu să se exprime, cu care nu poţi purta un dialog).
Sau că îi dă vreo măsea (ca în cazul nostru, ştiam clar că acesta este motivul schimbării comportamentului lui Ingrid). Sau că e pur şi simplu obosit. Sau că are propriul ritm de dezvoltare, iar tu trebuie să fii realistă atunci când îţi stabileşti aşteptările. Da, poate că x spune mai multe cuvinte decât copilul tău, însă al tău poate merge mai sigur în picioruşe! Nu aluneca pe panta comparaţiei dintre copii, ei sunt unici, iar modul lor de dezvoltare diferă! Nu faci decât să te stresezi inutil!

Aaa, are un an şi ceva şi nu spune niciun cuvânt, se uită în gol cu orele, nu recunoaşte obiecte, nu te aude când vorbeşti cu el, este absent etc etc? Atunci da, începi să te îngrijorezi! Fiecare mamă îşi cunoaşte copilul şi vede dacă i se modifică în vreun fel comportamentul. Nu trebuie să îi dai tu sfaturi – unele dintre mămici se sperie pur şi simplu când aud de psiholog, legându-l de o afecţiune sau de o boală. Şi oricum, pentru asta există pediatrul. Ştiţi voi, medicul ăla care are o facultate în spate, un rezidenţiat… Tot la el te duci şi dacă are copilul febră sau este moale, nu mănâncă, nu bea apă, tuşeşte etc. Nu pe Facebook, da?

Aşadar, să nu care cumva să te gândeşti că poate e vorba de o pasă, de o zi mai proastă sau că o fi ceva temporar. Îmbracă-l cât mai bine (a dat frigul, pune două căciuliţe şi musai pufoaică) şi du-l la psiholog!!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

2 thoughts on “A tuşit? Du-l la psiholog!”

    1. Ohh, da, pai chiar ma lovise asta cu uleiul esential. Sa mai spun si de carticelele Usborne? Sunt peste tot! Ce e prea mult, strica…
      Va pup, Elena!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *