Ziua în care nu am mai fost “mama”

S-a întâmplat. Nu ştiu cum, însă a venit şi ziua în care nu am mai fost “mama“.

O zi cu soare cu dinţi, cu frunze galbene şi ruginii, cu iarbă încă verde şi proaspătă.

O zi cu cafea cu lapte luată în grabă din primul MC ieşit în calea-mi.

O zi cu atât de multă scorţişoară, încât vânzătoarea m-a întrebat curioasă dacă voi mai putea bea “aşa” băutura cea fierbinte din paharul tall şi dacă o beau mereu “aşa”.


O zi în care am stat vreo două ore pe o bancă, cu genunchii strânşi sub mine.

O zi în care mi-am scos din geantă o carte şi am citit şi am băut cafea şi iar am citit, iar totul din jurul meu s-a redus la asta.

O zi în care semn de carte mi-a fost o frunză.

O zi în care am putut purta vreo două pufuri din parfumul meu preferat, strategic plasate, pentru ca toată ziua să simt cum nările îmi sunt învăluite de aroma sa dulceagă.

O zi în care mi-am dat seama că am îngheţat şi-am amorţit abia când m-am ridicat.

O zi în care mi-am lăsat părul pe spate, cât e el de lung, şi el a strălucit în soare.

O zi în care am sărit peste bălţile proaspete, aşa cum săream şotronul când eram mică.

O zi în care am fugărit câţiva porumbei, pentru ca mai apoi să le dau din biscuiţii din rucsac. Iar ei, împăcaţi şi cumpăraţi pesemne, au uitat sau poate că s-au făcut că au uitat şi s-au strâns ciorchine în jurul meu.

O zi în care am intrat într-un magazin şi am probat în tihnă vreo trei perechi de ghete (totuşi, am mers şi la raionul de haine pentru copii).

O zi în care nu am mai purtat enervantul ăla de sutien pentru alăptare şi padurile nesuferite.

O zi în care m-am uitat la maşinile care trec pe bulevard. Şi la oameni.

O zi, după un an şi jumătate, în care am fost eu, ca odată, demult, înainte ca domnişoara Fundiţă să fie măcar în gândul meu: ziua în care nu am mai fost “mama”.

Eram obosită… tare obosită.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

5 thoughts on “Ziua în care nu am mai fost “mama””

  1. Te inteleg atat de bine. Eu nu mai stiu cand am avut ziua asta, dar imi aduc aminte de primele zile la serviciu, cand Ed avea 1 an si 11 luni. Pe lângă faptul că m-am plictisit groaznic si nu aveam stare deloc, mi-a fost si foarte dor de el. Si de fiecare dată când lipseam mai mult de acasa simțeam un dor crunt, dupa 3-4 ore.
    Ce mult ti-a crescut parul.
    Hugs!!

    1. Fede, te pup! Si eu o asteptam. Oricat de mult ti-ai iubi copilul, sa fim seriosi… suntem si noi oameni. Distincti. Cu nevoi. Cu dorinte. Cu vise. Cu preocupari. Cu hobby=uri…
      Mie personal nu mi se pare sanatos sa traiesc prin copilul meu, pentru copilul meu, doar pentru copilul meu – intelegi tu :). Dar na, poate asa-s eu…

      A crescut atat de la brave cut-ul acela. Cam un an si vreo opt luni are. Dar nu stiu ce sa ma mai fac cu el. Trebuie tuns!
      Te pup!

  2. Preferata mea a fost asta: “O zi în care m-am uitat la maşinile care trec pe bulevard. Şi la oameni.” Imi place sa ma uit la oameni, sa imi imaginez unde se duc, ce fac, cum e viata lor…

    Iti doresc sa ai cat mai multe zile de acest fel!

    1. Ma gandeam eu ca nu sunt singura care se zgaieste la trecatori :). Ma bucur sa si vad confirmarea.
      Multumesc, asemenea, Natalia!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *