Naşterea la Spitalul Universitar din Bucureşti

Bucureşti, final de octombrie 2016, 36 de săptămâni, ne întoarcem în țară după ani buni în Germania pentru ca bebe să fie lângă bunici, să se nască în țara ei, să învețe limba ei, valori şi tradiţii .

Într-un timp atât de scurt voiam un doctor şi un spital/clinica pro alăptare, pro naștere naturală și un loc unde ştiu că pot avea bebelușul cu mine în rezervă. Pentru că viitoarea naşă de cununie lucrează la Universitar, am decis să rămân acolo, auzind în același timp că s-ar încadra în căutările mele. Asa că am spus: “-Pentru ce să dau 2000 de euro unei clinici ce mi oferă poate acelaşi lucru ca spitalul ăsta?” Spuneam eu ca e vorba doar de confort… Naşa mea mi-a făcut legătura cu unul dintre cei mai buni ginecologi de acolo, dr. Badiu, aşa că am decis să mergem împreună. Am avut câteva controale la dânsul, stiind că DPN-ul meu ar fi 22.12.2016.

În data de 22, termenul, merg din nou la un consult. Mi se spune că domniţa mea nu are nicio voinţă de a ieşi, aşa că “Revino în 3 zile pentru un alt consult. Dar mergi la camera de gardă, căci eu până pe 9 ianuarie am concediu”. Şi uite acesta a fost un prim pas în întregul gust amar ce mi-a rămas legat de acest spital/doctor.  Am revenit în ziua de Crăciun, am stat de la 12 dimineaţa până a doua zi la 12 internată, mi s-au făcut ecografe peste ecografe şi monitorizări peste monitorizări, tot spunându-mi-se că e mai bine să scoatem copilul. Plecasem cu lecția de acasă că nu voi ceda , ştiind că se încurajează în masă cezariana.

Am decis într-un final să fiu operată. 26 decembrie, în jurul orei 12:00, intrăm în sala de operaţii. Un doctor, doi rezidenți si un anestezist. Mi s-a făcut injecția si “trecem la treabă” . Mi se spune să strâng de masă pentru că urmează să mi se scoată copilul, secundă în care îl văd pe tânărul voinicel, rezident, că se urcă pe mine şi cu toată greutatea lui, se sprijină în cot pe stomacul meu. Timp de un minut m-a chinuit practic împingând copilul. Să spunem că era mai măricică (4.050 kg).

Mi-au adus bebelușa înfăşată 1 minut la obraz, după care am început să-mi pierd conştiinţa. Mi s-a spus că pierd sânge interior, că se relaxa uterul. Am vărsat şi am adormit . M-au trezit spunându-mi că s-a terminat şi urma să fiu transferată. Am ajuns în salon (unde mai erau 5 fete ce urmau să intre în sala de operații) tremurând groaznic (efectul serului fiziologic) si plângând în hohote.

După ce mi-am revenit putin, după ce m-am calmat, asistenta de la neonato a venit şi mi-a adus fetita să o alaptez. Mi-a aruncat-o pe brațe gen “descurcă-te”. Ţin să menţionez că soţul omniprezent se “ocupa” de fiecare persoană în parte cu care intram în contact. Deși mă informasem în legatură cu alaptarea timp de 6 luni continuu, ştiam teoria pe de rost, practica mi-a dat bătăi de cap. Sânii imi curgeau dinaintea nașterii, dar startul a fost un eşec. Mi se ținea pe burta un sac cu gheață și unul cu nisip, pentru a nu fi nevoite asistentele sa ne maseze să eliminăm sângele. Am primit un calmant (algocalmin din câte am înţeles ) imediat după naștere şi am mai primit unul abia seara, cand l-am cerut, căci ca nu mai făceam faţă durerii. Asistenta susținea că nu e în regulă să primim calmante, căci favorizează sângerarea.

Trec 5 ore. Ştiam că bebelușa trebuie alaptată la 2, 3 ore. Îmi trimit soțul să vadă ce se întamplă, de ce nu mi o aduce nimeni . Vine soțul nervos şi îmi spune că bebelușa doarme, că a primit lapte praf. El mai nervos decât mine, s-a îngrijit şi de asistenta ce tocmai intrase în tură ca să îmi aducă bebele la alaptat. Până dimineaţă mi-a mai adus-o de 2 ori, în rest a fost hrănită cu lapte praf fără acordul meu. Dimineaţa ne-au transferat pe toate în rezerve separate. Bebelușa a plâns o zi continuu aproape , eram stresată că nu ştiam ce să fac; am mers dimineaţa şi seara în cabinetul asistentelor pentru a mi se face toaleta, lăsând bebelușa singură în pătuţ plângând, căci dacă le-am rugat să mă ajute, mi-au spus că şi ele sunt doar două. O țineam în pat cu mine tot timpul la sân, mă strângeau asistentele de mamelon şi sărea colostrum, dar ele veneau şi îi dădeau şi completare, spunând că e prea mare şi nu se satură. Şi citisem tot despre asta şi ştiam ca nu e aşa, că nu e adevărat, că îi ajunge cât am eu. Dar văzând că aşa se calma puţin, am căzut în plasă şi am acceptat. În cele 48 de ore cât am stat acolo, nu a fost niciun medic să mă vadă. Să vadă cum mă simt, să se uite la operaţia mea sau la mine. În afară de seara, când au venit sa îi facă baie, asistentele cu altceva nu mă ajutau. Preferau să-i bage seringa pe gât decât să mă ajute să o atașez sau să mă calmez eu. Nu am văzut cum se schimbă un scutec, cum se ţine copilul să-i fac baie, nimic. În comparație cu alte locuri unde ţi se arată.

În dimineața externarii a venit o pediatră şi a vazut-o. Mi-a spus o poezie în 10 secunde de ce trebuie să fac în continuare, nu am înţeles nimic şi a plecat. Acum… cum ştiu că pot pleca ? “Trebuie să vină un medic să vadă ca eşti ok!”, mi se spune. Bun, unde găsesc un medic? Cea ce mă ajutase să nasc era de negăsit…

În final, un haos total şi o ignoranță şi nepăsare de toată nesimțirea. Nu am mâncat nimic 3 zile, nu am primit nicio informaţie, niciun ajutor. Spuneam înainte că la privat e doar confort? Fals! Am ajuns acasă si bebelușa nu a mai plâns absolut deloc , mânca si dormea. Opusul zilelor din spital. Ştiam ce trebuie să fac în continuare ? Cum să îmi tratez operaţia sau ce sa mănânc  sau orice… NU, NU ŞTIAM! Bine că m-am informat înainte şi m-am ţinut pe poziţie. Dacă stăteam în baza spitalului, poate ajungeam acasă cu o depresie şi o bebelușa hrănită doar cu lapte praf.

Minunea Ancăi, Diana, la şase luni

Acest text este scris de Anca, căreia îi mulţumesc pentru că ne-a împărtăşit experienţa naşterii fetiţei ei!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

8 thoughts on “Naşterea la Spitalul Universitar din Bucureşti”

  1. Minunată Di, oribilă experiența Ancai 🙁
    Din pacate, aceeasi experiență a avut si o colegă de la job l, tot la Universitar. Cezariana la rece entru ca pleca medicul in concediu..
    Ma bucur ca experiența mea a fost ok, chiar a venit medicul din concediu sa ne vadă.

  2. Groaznica experienta Ancai! Bine ca s-a informat ea dinainte! Ma temean de asemenea povesti asa ca am ales o maternitate privata unde mai nascusera si alte prietene si bine am facut. Medicul de acolo m-a urmarit toata sarcina si a fost mereu foarte disponibil si atent iar nasterea a decurs foarte bine (cezariana la 40 s 4 zile). Dupa aceea am fost ingrijita foarte bine, niciun repros, iar bebe la fel – chiar daca a primit si lapte praf. Cu debutul alaptarii a fost mai greu, caci nu eram suficient de informata pe partea asta – numai una din asistente m-a instruit cat de cat, dar am chemat si un consultant in alaptare si am plecat acasa alaptand exclusiv. Acum m-as intoarce la acelasi medic fara ezitare si l-as recomanda (dr. Stan Alin Alexandru) dar as face putin altfel lucrurile cu alaptarea… Sper sa mai am ocazia 🙂

    1. Anca, ma bucur ca a fost totul bine la tine! Si eu am scris despre nasterea mea, tot la stat a fost, insa la maternitatea Bucur. La fel, medicul foarte ok. Mi se ridica blana pe mine cand citesc si aflu astfel de povesti… insa asta e realitatea. Bine ca totul s-a terminat cu bine in cazul Ancai. Sau mai bine spus, cu o minune 🙂

  3. Of, din păcate auzim des astfel de povesti. Nici nașterile mele nu au fost de vis. Nașterea și zilele petrecute în spital sunt un factor favorizant în apariția depresiei post-partum. O invenție după părerea unora, la fel cum e dorinta de a alăpta exclusiv și de a naște natural.
    Povestind experienta nașterii ajuta mama sa integreze experienta și sa se vindece emotional de ceea ce e o trauma deși uneori nu pare.

    1. Cat adevar ai! Daca mamele ar primi ajutor specializat – nu numai pe parte de alaptare, consiliere, ingrijire medicala – la standarde inalte, ce bine ar mai fi! Insa cu furtuna de hormoni, cu schimbarile imense, cu durerile, cu tavalugul care ne cuprinde nu e usor deloc.
      Imi pare rau ca si tu ai avut experiente mai putin placute. Am scris si eu despre nasterea la maternitatea Bucur – eu as merge acolo din nou daca ar fi cazul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *